Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

Macheta neliniștitoare. Instalaţia Mies Missing Materiality, Barcelona

Text, foto: Ada Demetriu, Jean Craiu

Anna şi Eugeni Bach au învelit Pavilionul de la Barcelona al lui Mies van der Rohe în folie albă de vinil. Instalaţia, ultima dintr o serie de intervenţii anuale pe care o comandă arhitecţilor sau artiştilor (Sanaa, Andrés Jaque, Ai We Wei, printre alţii), a vrut să îi răpească provizoriu materialitatea pavilionului, atrăgând astfel atenţia asupra rolului esenţial pe care realizarea, concretul, lucrul pe care pui mâna şi care îmbătrâneşte o are asupra meseriei noastre.

Important, nu-i aşa, mai ales într o lume a dematerializării, rendering-ului, arhitectului îndrăgostit prea intens de desen. Pe lângă aceasta, instalaţia mai vorbeşte şi despre scara umană şi cea a obiectului – te plimbi până la urmă într o mare machetă, natural şi artificial –, limita dintre platforma albă şi vegetaţie sau pământ e mult mai dură decât cea originală.

Rezultatul e impresionant, deşi există şi probleme legate de realizarea propriu zisă şi de limitele materialului. Imperfecţiunea vinilului îi dă un aer de clădire ieftină, făcută în grabă şi cumva opusă luxului iniţial; intervenţia pare neterminată sau neasumată complet; mulţi s-au întrebat cum ar fi fost dacă şi apa, şi statuia ar fi fost tot albe.

În aceeaşi linie, e foarte deranjant un detaliu de îmbinare: placarea respectă rosturile iniţiale dintre plăcile mari de marmură ale pereţilor, atât pereţi, cât şi pe pardoseală. Rosturile însă strică imaginea de machetă. Mai rău, sunt, aşa negre pe alb, mult mai prezente decât cele fine dintre plăci, ce dau, în mod paradoxal, tocmai proiectului original aspectul de suprafaţă continuă.

Ca o bârfă, ar trebui poate menţionate două reacţii din cadrul publicului de non-arhitecţi: unora li s a părut că seamănă cu MACBA, muzeul lui Meier, tot din Barcelona (iată, pentru inocenţi arhitecturali, orice alb duce către Corbu); alţii au întrebat dacă e vorba despre o reclamă pentru Apple Store.

Program:
Birou/Arhitect:
Echipa:
Autor(i) text:
Țară:
Oraș/Alt loc:
BIBLIOTECA
DE PROIECTE
Sari la conținut