Marți, 15 septembrie 2026, de la ora 19:00, la /SAC Malmaison, în cadrul Festivalului Internațional de Poezie București – FIPB, se deschide expoziția interactivă „POELANDA — parc de poezie și co-creație”.
Demersul trimite la energia unui „bâlci de poezie”, a unui loc de tip Luna Park, în care participanții se pot pierde printre instalații și mașinării care să le crească apetitul pentru poezie, artă contemporană și experiență directă.
Deschiderea expoziției e însoțită de un tur ghidat și de un performance „Poetron – Automatul de poeze”. Concepută ca un traseu de 18 jocuri și instalații performative, POELANDA reprezintă efortul colectiv al poeților, artiștilor, arhitecților, graficienilor și curatorilor de a aduce o componentă interactivă într-o zonă teoretică și vizuală extrem de ofertantă.
Curator: Alex Radu
Autori: 111invers1 (Lumi Mihai și Mugur Grosu), Justin Baroncea, Maria Ghement, Cristian Matei
Design grafic și expozițional: Justin Baroncea, Maria Ghement, Alexandra Müller, Ioana Naniș, Horia Lungescu, Larisa State, Bianca Manea;
Identitate vizuală: Alexandra Müller
Producție: Atelier SET, Răzvan Țurcanu, Alex Rîță, Paul Horjea, Răzvan Ene;
Asistență curatorială și management proiect: Anne-Marie Lolea, Ioana Marinescu
„Expoziția-instalație POELANDA este, în același timp, o mașinărie participativă și o intervenție site/context-specific, chestionând însăși natura producției culturale într-un moment de criză a receptării și de reconfigurare a accesului la artă. Astăzi, ne simțim captivi într-un ecosistem marcat de ritmuri accelerate, cu fragmentări ale atenției, dar și fragmentări identitare, sociale sau politice. POELANDA, construită, este ca o heterotopie: o galerie de artă reconfigurată temporar într-un angrenaj de fabricație poetică, la limita dintre un bazar ludic și o instalație didactică neconvențională.
La /SAC Malmaison, spațiul expozițional devine infrastructură deschisă: un ansamblu de utilaje, pârghii și dispozitive interactive alimentate cu structuri poetice deconstruite. Prin 19 puncte de intersecție și posibilități de intrare pe contrasens, textul literar nu mai pozează într-un monument static și devine materie primă supusă hazardului și jocului.
Cuvintele trase la noroc, versurile acționate prin manete și sensurile dirijate spre țintă destabilizează raportul ierarhic dintre autor și receptor. În POELANDA se transferă o parte din responsabilitatea generării de sens către tine: nu mai ești doar spectator pasiv, poți fi operator al mecanismelor expoziționale și co-autor într-un act colectiv de re-creare (poiesis).
Demersul este o inițiativă menită să reducă decalajul dintre arta contemporană și public, într-un context social marcat de ritmul accelerat al vieții, de scăderea interesului pentru poezie și de diminuarea treptată a capacității de concentrare, pe fondul dominanței conținutului digital de consum rapid.” – Alex Radu, curator.
Expoziția este deschisă în perioada 15 septembrie – 25 octombrie 2026, în intervalul 16-20.
*Fb event
Echipa:
Justin Baroncea reciclează, din 2009, obiecte disparate, fragmente de tehnologie abandonată și componente electrice, transformându-le în lucrări cu identitate proprie, publicând totodată cărți construite pe aceeași logică a asamblării neconvenționale. În paralel, desfășoară o amplă activitate didactică, fiind lector la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București din 2011 și profesor invitat sau asociat la instituții precum UIC Barcelona și Escuela BAC / BAC Japan.
Mugur Grosu este scriitor și artist, membru PEN, cu o practică orientată spre extinderea granițelor poeziei prin instalații, performance, videopoem și artă sonoră. Este autorul a 9 cărți individuale și a contribuit la 40 de volume colective, dintre care 8 internaționale. Din 2020, formează, alături de Lumi Mihai, tandemul de creație „111invers1”.
Lumi Mihai, absolventă de Pictură a Universității Naționale de Arte din București (2001), este artist vizual și performer, cu o practică centrată pe autenticitatea gestului artistic. Activitatea sa se extinde și spre cinematografie, unde a semnat costume pentru producții nominalizate la Premiile Gopo. Este membră a sororității Locomotive și, din 2020, parte a tandemului „111invers1”, alături de Mugur Grosu.
Alex Radu (curator) este fondator și manager al /SAC @ Berthelot (2018) și /SAC @ Malmaison (2021), (co)curator de expoziții de grup de artă contemporană și curator-producător al programului Open Context. Este co-fondator RAD Art Fair & Sculpture Park, manager cofondator și editor de carte de artă la Editura Vellant din 2006, precum și consultant pentru politici și practici culturale.
/SAC -Spațiul de Artă Contemporană este o inițiativă privată, independentă și non-profit, gândită ca alternativă atât la sistemul comercial de organizare a artei, cât și la cel instituțional public. Scopul său este (re)contextualizarea și actualizarea istorică a producțiilor artistice independente contemporane, prin resurse și strategii care facilitează un dialog direct între artist și public. Funcționând ca platformă de organizare, producție și diseminare aflată în serviciul artiștilor, /SAC reunește funcțiile de Expoziție, Cercetare și Comunicare, într-o interfață transdisciplinară de colaborare artistică și curatorială.
Editura Vellant este activă în publicarea de titluri dedicate artelor stradale și educației estetice, cu o viziune amplă asupra actului creativ ca parte a cultivării spiritului civic. Prin publicațiile sale, editura urmărește alfabetizarea culturală a publicului românesc, propunând perspective noi asupra limbajului artistic în raport cu alte domenii ale practicii socio-culturale. În ultimii ani, demersul editorial s-a extins și înspre zona expozițională, mai multe cataloage de artă fiind însoțite de expoziții, Vellant consolidându-și astfel poziția de facilitator al dialogului dintre artă, teorie și spațiul public.
Proiect cofinanțat de AFCN.
Parteneri: Revista Zeppelin, Centrul Multicultural al Universității Transilvania, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Revista Arta, Muzeul Național al Literaturii Române București, MARe (Muzeul de Artă Recentă), Primăria Reșița, Reșița.ro, Librăriile Cărturești, Forumul Artelor Vizuale
Articol conex:
Revistă / publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii
Articol în cadrul ediției „Toamna 2026 – Vara 2027” / Zeppelin/ Online












