Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

„Î n t â l n i r i”. O instalație în zidurile cetății Alba Iulia

Text: Dorin Ștefan Adam, Elena Viziteu
Foto: Laurian Ghinițoiu

Majoritatea turiștilor (dar și a locuitorilor din Alba Iulia) care se plimbă prin magnifica cetate Vauban se mulțumesc cu spațiile publice principale: piețe și străzi. Puțini realizează că locul e mult mai bogat și mai complex: un sistem sofisticat și labirintic de spații, cu săli mari boltite, situate în interiorul zidurilor sau treceri care duc în locuri nedezvăluite unei primi parcurgeri.

„Întâlniri”, intervenția noastră din timpul „Alba Iulia Music and Film Festival” (septembrie 2017), a avut loc nu peste, ci în ravelinul Elisabeta, devenit loc de evenimente în perioada festivalului. Am privit acțiunea și ca pe un proiect-pilot de aducere în conștiința publică și de reactivare a clădirilor de patrimoniu prin crearea unor spații dedicate comunităților locale și proiectelor culturale.

 

Ravelinul Sf. Elisabeta se află în zona de întâlnire dintre țesutul urban și zidurile de apărare: un prag intramuros-extramuros. Face trecerea între ziduri de diferite înălțimi și între niveluri de percepție cu orizonturi diferite.

 

Instalația este un răspuns dat atât locului – prin decriptarea sa cultural-arhitecturală –, cât și funcției sociale pe durata festivalului și ulterior a acestuia. Ea propune un loc pentru dezbateri, reflexii și în general pentru diferite moduri de așezare a oamenilor în / pe / în preajma / lângă ea.

 

O masă lungă preia caracterul alungit al spațiului-galerie din interiorul ravelinului. Este masa la care se așază „comunitatea”, și e îngustă, potrivită spațiului lung.

 

Drapajul ajută la „ținerea împreună” a oaspeților și funcționează după scenarii foarte diferite: de la delimitarea unui culoar cu întreruperi, în imediata apropiere a mesei, la un fundal ceremonial ce se joacă cu arhitectura clasică a spațiului și a cetății.

 

*Plan și vedere frontală

 

Info & credite

BIBLIOTECA
DE PROIECTE

Concept și realizare instalație, inițiatori ai proiectului: Dorin Ștefan Adam (Mânadelucru), Elena Viziteu (VIArchitecture )
Performance: Sergiu Dița, Iuliana Danciu – performer, Oana Mureșan – coordinator
Grafica: Daniel Mihalcea -Visual Communication / Daniel & Andrew
Istoric de artă, curator: Simona Abagiu
Beneficiar: Primăria Municipiului Alba Iulia, 2017
manadelucru.ro, viarchitecture.ro

Sari la conținut