Text & foto: Cătălina Frâncu
Casa în care stau a fost construită în 1929. Ai mei au luat-o în ’95, după vânzarea unui apartament din Tineretului, și au rămas și cu bani — nu se căutau case fără canalizare pe-atunci. La poartă erau doi frasini mari, cu coroane atât de bogate, că, priviți din curte, făceau să pară că începe pădurea, unde o ciocănitoare își alesese loc și ne trezea pe toți mereu înainte de 7 dimineața. Unul dintre copaci a dispărut înainte să intru în școala primară.
Acum trei ani, scriam primăriei despre celălat: „Bună ziua, vă rog să mă ajutați, se extinde pe acoperiș și aș vrea să-l conțin cumva, ca să nu-l strice.” Peste doi ani, în urma unor schimburi între administrația de mediu și primărie, primesc „spre știință” un document care cere primăriei defrișarea, din cauza unei scorburi și a cablurilor din coroană.
De la începuturi, frasinul a ținut umbră camerei de la stradă, transformând-o pe timpul verii în camera rece. Aici te retragi în zilele toride să-ți tragi sufletul la prânz, cum se făcea la țară, după muncile agricole. Alte case din București au o suprastructură din lemn sau fier deasupra acoperișului de tablă pe care se urcă atât de comuna viță de vie, cu același rol de răcorire. Blocurile din Drumul Taberei, au și ele tei, platani, plopi, castani…
Imaginile cu străzi plantate lângă străzi defrișate cu numărul de grade celsius afișate pe suprafețe apar deja în fiecare discuție despre schimbările climatice, iar diferențele sunt și de 20°C. Recent, la Bazar de Cotroceni, peisagista Diana Culescu ne-a spus că mulți dintre arborii urbani ai Bucureștiului au o durată de viață de peste 3-400 de ani. Cei plantați în interbelic au ajuns abia la o treime din viață și deja se pune problema tăierii lor. De ce? Pe de-o parte, tot Diana ne spune: printr-un gol legislativ, care predispune persoana, și nu instituția care semnează defrișarea sau menținerea unui arbore la a fi responsabilă legal în caz de dezastre; iar pe de alta, pentru că nu avem cultura îngrijirii copacilor din spațiul public: atunci când se fac lucrări utilitare, rădăcinile copacilor nu sunt ocolite, ci tăiate, ca să facă loc pentru țevi, ceea ce îi face instabili și predispuși la boli. „Ce vezi sus, la coroană, e oglinda a ce se află sub pământ,” spune Diana Culescu.
În locul marilor arbori tăiați apare o specie pitică, cu frunze late, care nu va ajunge niciodată să răcorească vreo casă. Sunt copacii safe, care nu cresc mai mari decât un baschetbalist, iar atunci când treci pe sub coroana lor, trebuie să te apleci, să nu te lovească cu crengile peste față.
Un arbore tânăr poate să fie bolnav. Dar nu vei ști niciodată sigur, atâta timp cât funcționarii dau avize de tăiere ca să nu fie dați în judecată.
*Zeppelin 175 se va lansa în curând. Țineți aproape!
DE PROIECTE
