Text, foto: Vallum
Operă eternă sau loc pentru cei ce vor urma? Pe parcursul carierei noastre de arhitecți, cu siguranță că mulți dintre noi ne punem întrebarea în ce măsură ceea ce facem este valabil și într-un cadru mai larg, dincolo de logica obișnuită – „există o comandă, hai să dăm un răspuns arhitectural urgent și la zi.”
Pentru a realiza clădiri și spații care să rămână, e nevoie de soluții tehnice durabile, limita fiind accesibilitatea materialelor și tehnologiilor, inclusiv din punctul de vedere al bugetului. De asemenea, ceea ce propunem trebuie să poarte în sine amprenta vremurilor în care trăim, fără o repetare mimetică, formală a stilurilor, a curentelor de arhitectură. Pe aceste baze se naște o arhitectură solidă, contemporană, mai mult sau mai puțin valoroasă, dar durabilă în timp. Pe bună dreptate banii care se investesc astfel dau naștere unor clădiri care vor rezista fizic și care poate vor rămâne valori arhitecturale.
Însă în acest context ne putem întreba și dacă nu cumva ne punem prea mult amprenta noastră pe mediul natural și construit, dacă nu suntem prea invazivi teritorial și ca durată în timp, luând aerul, spațiul de la generațiile care ne vor urma. Putem transpune sintagma „Am împrumutat lumea de la copiii noștri” și în varianta „Am împrumutat spațiul de la copiii noștri”. Orgoliul nostru de arhitecți și investitori ne duce la realizări care „să ne reprezinte” și care să dăinuie în timp. Turnăm mult beton, cheltuim bani pe materiale durabile, dar care se aduc din diferite colțuri ale lumii. Și ne impunem prin volum și formă.
Și atunci poate că nu e așa de rău dacă devenim din când în când puțin nesiguri de noi și ne întrebăm dacă am lăsat destul spațiu pentru generațiile care ne vor urma. Poate ne clintim în orgoliul nostru și acceptăm că nu tot ce propunem va fi viabil în timp, într-un viitor pe care nu îl putem prevedea. Probabil că este bine ca din când în când să reflectăm asupra caracterului trecător al arhitecturii pe care o realizăm și să acceptăm ideea ca ea să fie ușor transformabilă, reconstruibilă sau să dispară în mod natural, pentru a elibera spațiul celor care ne vor urma, cu ideile și viziunile lor.
Proiectul
„Drumul sării de la Sovata” ne-a pus în fața unei probleme majore: cum să amenajăm infrastructura de vizitare pentru sute, chiar mii de turiști într-o rezervație aproape neatinsă de 70 hectare, situată în zona centrală a stațiunii balneare. Pe terenul în cauză se găsesc munți de sare, cu floră și faună specifică, cinci lacuri sărate, unul de apă dulce, o mlaștină, doline în munții de sare. Punctul de atracție este lacul Ursul, binecunoscut pentru turiști. Din cauza aglomerării în exces a stațiunii acest lac nu mai face față fluxului de turiști din timpul verii. Din această cauză ei au început să „invadeze” într-un mod necontrolat toată aria protejată „Lacul Ursu și arboretele de pe sărături”.
În vara anului 2008 am început studiile de fundamentare a proiectului: ecologie și biodiversitate, turism, geografie, geomorfologie etc. În prima fază coordonarea proiectului a fost făcută de un economist, specialist în dezvoltare turistică, sensibil la valorile naturale. Primul semnal: coordonatorul de proiect nu este un arhitect, un inginer. După terminarea studiilor de specialitate și cunoașterea în profunzime a valorilor din rezervație, ne-am dat seama că egoul nostru de arhitect creator trebuie să se supună unor cu totul alte condiții, reguli, decât eram obișnuiți la proiectele noastre curente. În această fază am conștientizat faptul că responsabilitatea noastră este peste cele experimentate până la acel moment. Din echipa de lucru au făcut parte diferiţi specialişti. În primele luni, specialiștii – mai mulţi biologi și ecologi, un geograf şi un istoric – erau majoritari. Acesta a fost un alt semn că avem de-a face cu un proiect ieșit din tiparele cunoscute. Aria care s-a studiat și pe care am lucrat se întinde pe o suprafață de aproximativ 600 x 1.100 de metri, o suprafață nu foarte mare, dar cu multe puncte de interes și cu un relief variat. La început, pentru a stabili repere pe teren și a găsi relații între ele, orientarea o făceam cu GPS. Nu pentru a nu ne rătăci, ci pentru a avea un control specific geografilor, biologilor. Iată un alt treilea semn că ieșisem din obișnuința cunoscută a proiectării.
*Plan de situație: 1. Traseu în jurul lacului Ursu. 2. Traseul vestic. 3. Traseul lacurilor Verde şi Roşu 4. Traseul Tivoli. 5. Traseul eco-didactic al Sării. 6. Traseul eco-didactic Ursul. 7. Turn Belvedere
Pe parcursul aprofundării studiilor ecologice și a analizei din punct de vedere turistic s-a ajuns la ideea realizării câtorva trasee amenajate pentru toți turiștii și a unor trasee ecoturistice, mult mai restrictive, în zonele cele mai valoroase și încă nedistruse. Lungimea totală a acestora este de cca 4,0 km. Parcurgerea lor atentă, dar fără a sta mai mult timp într-un loc, necesită cel puțin 2–3 ore. Abundența valorilor naturale, impresiile diverse care te întâmpină fac ca după parcurgerea lor să ai impresia că ești pe drum de o zi. Acesta a fost un alt semn pe parcursul proiectării: numărul mare și prezența continuă a punctelor de interes, deși am lucrat pe un teren relativ restrâns. Era clar de la bun început că proiectăm în natură, după regulile acesteia, reguli care ne copleșeau de fiecare dată.
*Loc de odihnă, punct de informare, Traseu în jurul lacului Ursu
*Plan – loc de odihnă, punct de informare, Traseu în jurul lacului Ursu
Traseele turistice existente și propuse sunt:
1. Traseul existent din jurul lacului Ursu, dalat cu plăci mari de beton, fără amenajări specifice.
2. Traseul vestic propus, care face legătura cu o nouă zonă de investiții imobiliare turistice, și urmărește să faciliteze accesul pietonal de la acestea spre centrul stațiunii și a diminueze circulația auto.
*Traseul vestic: foișor, pod (foto sus), Punct belevedere în consolă (foto jos)
3. Traseul lacurilor Verde și Roșu, până la muntele de sare.
4. Traseul Tivoli, cu acces la noul loc de îmbăiere.
Amenajarea acestor trasee s-a făcut cu dale sau pietriș și s-au amplasat dotări adecvate lor.
*Traseul Tivoli – loc de odihnă, pod
Traseele eco-turistice compun practic două inele:
5. Traseul eco-turistic al sării pornește din punctul de legătură al lacurilor Ursul și Aluniș, coboară în valea sării, prezintă zonele cu nămol sărat, trece pe la muntele de sare cu vegetație specifică și albine care cuibăresc numai în acest „munte”, ajunge la lacul Mierlei rămas încă într-o formă naturală, atinge Lacul Șerpilor (care, de fapt, este o mlaștină) și revine la locul de pornire.
*Traseul eco-didactic al sării – Ponton (foto sus), popas (foto jos)
6. Traseul eco-didactic Ursul pornește de la lacul cu apă dulce Paraschiva și face un înconjur cu atingerea punctelor de belvedere, pajiști în mijlocul pădurii, doline (surpări) specifice munților de sare.
*Plan, Ponton, Lacul Paraschiva, Traseul eco-didactic Ursul
*Punct belvedere, Traseul eco-didactic Ursul
Pentru a-i atrage pe turiști pe jos în zona de rezervație și centrul stațiunii, s-a realizat un turn belvedere la marginea sud-vestică a rezervației.
Concepția arhitecturală venea aproape de la sine: să valorificăm posibilitățile lemnului de stejar și brad, materiale de construire la îndemână în acea zonă. Deoarece majoritatea construcțiilor se realizau în locuri unde nu se poate ajunge cu utilaje, am folosit tehnici la îndemâna tâmplarului și dulgherului. Simplu, aproape ca în urmă cu zeci și sute de ani.
Limbajul arhitectural, volumele veneau aproape de la sine. Când stai într-un asemenea loc, într-un punct anume al său, pare că acesta îți dirijează creionul. Și, dacă proiectarea propriu-zisă s-a făcut în birou, mâna și mouse-ul se mișcă ca și cum ai fi așezat pe un buștean din locul respectiv și ai schița la fața locului.
Am simțit de la bun început, că trebuie să fim umili și să ne supunem naturii în care lucrăm. Din această cauză am apelat și la ajutorul unor arhitecți peisagiști foarte tineri din Budapesta. Ei au lucrat alături de echipa noastră din țară, au creionat imaginea arhitecturală generală a dotărilor. A fost o experiență comună foarte propice. După 2–3 ani, ei au realizat primul festival Hellowood, ce a căpătat între timp un renume internațional.
După terminarea lucrărilor, suntem siguri că am propus intervenții aproape 100% reversibile. Natura va lucra la ele, va menține unele dotări și le va distruge pe altele. Astfel va rămâne loc liber sau obiect de lucru și pentru alții care ne vor urma.
Info, credite
DE PROIECTE
Loc: Stațiunea balneoclimaterică Sovata – Băi, județul Mureș
Proiect faza concept+SF: ÚJ IRÁNY, Budapesta – Pozsár Péter, Muszbek Johanna, Karin Cone
Proiect faza PT+DDE: VALLUM, Miercurea-Ciuc – Korodi Szabolcs, Pongrácz Eszter, Albert-Tóth Csilla, Oláh Mónika, Molnár Zsolt, Páll Ákos, Szigeti Vajk István, Butoi Noémi
Rezistenţă, instalaţii sanitare, proiect management: Multinvest Srl – Tîrgu Mureş, Gogolák Zsolt, Gogolák Margit, Bors István, Bakó Katalin, Szőcs Tibor, Bajnóczi Nóra Proiect management, concept turistic: Aquaprofit Srl – Miercurea Ciuc, Nagy Benedek, Kánya József, Sándor Attila, Máthé István
Antreprenor general: Sc He-Ba Cons Srl – Lázár János
Valoare de investiţie aproximativă: 1.000.000 EURO+TVA
