Pe 31 martie anul trecut, eram la Bistrita, un oras în care nu numai ca nu mai fusesem înainte, dar care nu era nicaieri în planurile strategice ale organizatiei pentru care lucrez de aproape 5 ani: WWF (World Wildlife Fund). Cu doua saptamâni înainte, Bistrita reusise sa surprinda pe toata lumea, obtinând un titlu pe care si-l dorise foarte mult, desi era unul simbolic – nu venea de nicaieri de la guvern sau de la alte institutii superioare si nici nu aducea beneficii materiale: era Capitala Earth Hour 2012, titlu pe care îl câstigase în urma unei evaluari riguroase a performantelor în domeniul mediului înconjurator, etapa în care a concurat alaturi de alte 19 orase. Apoi, într-o finala demna de Guiness Book, în care bistritenii au strâns aproape 17 tone de PET-uri, în 8 ore, în centrul orasului, mai mult decât iesenii si timisorenii, si ei finalisti.