– omagiu bunicului meu, Antonie Beșliu (30.09.1935 -06.05.2018) –

Text: Alexandru Cristian Beșliu / Imagini: Arhiva Antonie Beșliu

Acest articol e prilejuit de Dosarul Ceilalți Arhitecți, din Zeppelin #150, cu referire la non-arhitecții consacrați prin practică drept arhitecți sau, de ce nu, viceversa.

Text: Alexandru Cristian Beșliu
Imagini: Carmelo Baglivo, BAN

Nu întâmplător numele articolului face o trimitere directă la publicația controversată a arhitectului italian Giovanni Battista Piranesi (Observații[1]). Piranesi pleda, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, pentru o reevaluare a clasicității

Un loc emoționat și în același timp un model de design respectuos și cu resurse minime. Alexandru Cristian Beșliu a vorbit cu autorii, cu cei care se ocupă de el și cu profesorul Emil Barbu (Mac) Popescu, care a avut un rol fundamental în nașterea acestui spațiu

Intro: Tony Fretton. Modernismul „familiar”.
Text: Alexandru Cristian Beșliu

Dacă este să considerăm, din punct de vedere istoric, momentul actual în care se află arhitectura, cel puțin din perspectiva suitei de „-isme” specifică istoriografiei de specialitate, am putea să-l numim, în continuare, „post-modernism”; desigur, asta ar fi valabil doar din perspectiva unei situări ulterioare momentului hiper-consacrat de manifestare a Modernismului, nicidecum dintr-o fidelitate față de o estetică “venturiană” care a consacrat termenul în domeniul arhitecturii.

Text: Alexandru Cristian Beșliu, Cosmin O. Gălățianu

Ilustrații (1 și 2): Elogiu persistenței: Versailles ar fi putut deveni Paris. Surse: „Plan General de Versailles”, Nicolas de Fer, 1700; ©2017 Cartography Associates