Text: Mugur Grosu
Foto: Alex Iacob, Mugur Grosu
În copilăria mea din comunism a fost o vreme la modă, printre copiii de la școală și de la bloc, comunicarea cifrată: fiecare grup își elabora un alfabet secret, înlocuind literele cu simboluri sau grupuri de semne cabalistice. Interceptarea unui mesaj de către rivali era întâmpinată cu râsete și sarcasm, pentru că orice strădanie de decodificare era inutilă în lipsa codului. Fiind pasionat de lecturi și de cărțile de spionaj, mi-am pus mintea la treabă.
- Recommend on FacebookTweet about it
În 2018, Institutul Naţional al Patrimoniului continuă demersurile începute în 2017 cu organizarea primelor evenimente sub cupola Zilei Mondiale Art Nouveau (ZAN), propunând mai multe activităţi pe parcursul weekendului 9-10 iunie 2018 cu scopul de sensibiliza şi educa publicul asupra patrimoniului arhitectural al regiunii Dunării, în special asupra operelor arhitecților din regiune și pentru a spori gradul de conștientizare a acestui patrimoniu.
- Recommend on FacebookTweet about it
(a) Acest titlu poate părea surprinzător dacă ne gândim că previziunile asupra locuinței viitorului au fost întotdeauna foarte futuriste în materie de aplicații, tehnologii, materiale.
Însă, realitatea este alta decât percepția. Potrivit ultimului studiu YouGov despre riscurile „Generației Indoor” datat din 15 mai 2018, oamenii tind să creadă că petrec mai puțin timp în interior decât se întâmplă în realitate.- Recommend on FacebookTweet about it
Felicitări lui Vlad Sebastian Rusu și echipei sale pentru proiectul distins cu premiul I la concursul internațional de soluții de arhitectură „Reabilitarea peisageră și reactivarea Parcului Feroviar Cluj Napoca”, competiție organizată de Ordinul Arhitecților din România (OAR) alături de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de promotor.
- Recommend on FacebookTweet about it
Pentru prima dată în istoria festivalului, Bucharest Jazz Festival lansează concursul destinat tinerilor instrumentiști de jazz, New Jazz Performers. Programul de comisionare face parte din agenda celei de-a șaptea ediții a Bucharest Jazz Festival, care se va desfășura în perioada 2-8 iulie 2018 în Piața George Enescu și la ARCUB, eEveniment organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB.
- Recommend on FacebookTweet about it
Text: Ștefan Ghenciulescu, Cosmin Pavel, Mihnea Simiraș
Când am ales satul Piscu drept loc pentru primul proiect din anul II, nu ne imaginam deloc că o să ajungem să lucrăm (împreună cu studenții) la un proiect pentru o construcție concretă. Ne doream un exercițiu academic concentrat pe apropierea de o tradiție modestă și pe felul în care poți să intervii ca arhitect într-un loc fragil.
- Recommend on FacebookTweet about it
expo: 23 mai – 24 iunie 2018 @ Rezidența BRD Scena9 – str. I.L. Caragiale nr. 32, București
deschidere: miercuri, 23 mai, între orele 19:00 – 22:00artiști: Ioana Cîrlig, Marin Raica / curator: Ionuț Cioană
- Recommend on FacebookTweet about it
Propuneți proiecte pentru Street Delivery 2018! Mai e timp.
Îmi amintesc cât a tras de noi Justin Baroncea, prietenul și partenerul nostru, să venim cu proiecte pentru Street Delivery în anii 2000. Îmi amintesc de cărat borduri și lemne în timp ce lumea deja începea să vină, să se plimbe și să bea bere. Dar a meritat, pentru că altfel nu s-ar mai fi întors Justin ani de-a rândul cu noi și noi proiecte – mobilier, bolarzi vopsiți etc. etc.
- Recommend on FacebookTweet about it
Județul Prahova, municipiile Piatra Neamț, Alba Iulia și orașul Seini (județul Maramureș) au fost declarate câștigătoarele concursului „Orașul durabil”, dedicat inițiativelor inovatoare din domeniul dezvoltării sustenabile, organizat de Ambasada Franței în România, în parteneriat cu Business France și Camera franceză de Comerț și Industrie din România (CCIFER). Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc în prezența doamnei Ambasador Michèle Ramis pe 14 mai, la Reședința Franței.
- Recommend on FacebookTweet about it
ARTMIX lansează, printr-o serie de micro-interventii urbane în București, un apel deschis pentru arhiva TUMULT.space, o platformă de idei și proiecte ce investighează percepții ale reprezentării spațiale.
Primul proiect din seria de evenimente este Poezia Secretă, o instalație de poezie și lumină a poetului Mugur Grosu, în cele două ganguri de acces în Blocul Liric – str. actor Ion Brezoianu 47-49, lângă Piața Valter Mărăcineanu, cu acces în Parcul Cișmigiu.
- Recommend on Facebook<>© 2025 zeppelinToate imaginile si textele de pe acest site sunt protejate de legea drepturilor de autor
revista online Zeppelin, editată de SG Studio și echipa Zeppelin
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721XNe-am actualizat Politica privind prelucrarea datelor cu caracter personal, pentru a asigura informaţii detaliate despre cum folosim şi protejăm datele dvs. cu caracter personal şi drepturile dvs. Accept Citeste mai multTermeni si conditiiPrivacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.