Abruptarhitectura: O biserică şi clopotniţa ei / e-zeppelin.ro

O biserică de lemn pentru o comunitate mică, într-un cartier recent din periferia orașului Mizil.

Proiect, text, foto: Abruptarhitectura – Cristina Constantin, Cosmin Pavel

Prins între şosea şi calea ferată, noul cartier a fost plănuit imediat după Revoluţie. Autorităţile au căutat astfel să reglementeze nevoia renăscută a oamenilor de a-şi construi o casă. Locului i s-a spus „Han”, după numele dat unui conac din apropiere, sau „Dallas”, după fantasmele de atunci. Planul de urbanism prevedea locuinţe, un parc şi mai multe dotări: biserică, grădiniţă, şcoală. În viaţa adevărată, însă, creşterea oraşului a invalidat regulamentul, s-au cumulat parcele pentru case mai mari, s-au construit de fapt numai case, în timp ce dotările comunitare au fost date uitării. Abia acum cinci ani strada principală a fost asfaltată.

*Plan de situație

Prin 2010 s-a hotărât înfiinţarea unei noi parohii. În aşteptarea unei biserici de zid, a părut potrivită ridicarea unei biserici de lemn.

Aceasta putea fi construită repede, cu mijloace relativ modeste. Deşi foarte răspândită în trecut, în Muntenia tradiţia bisericilor de lemn aproape că s-a pierdut. Astăzi, asocierile şi comparaţiile se fac exclusiv cu bisericile de tip maramureşenesc. Până şi peisajul mizilean se afla deja înzestrat cu o astfel de biserică, construită tot după Revoluţie, cu bani mulţi şi ambiţia de a fi una dintre cele mai înalte biserici de lemn din ţară. O ambiţie de altfel normală pentru un oraş mic şi departe de Maramureş. Pentru „Dallas” s-a discutat o vreme despre adoptarea şi strămutarea unei biserici vechi de lemn, dintre cele 60 luate în grijă de OAR. Însă statutul de monument şi implicaţiile restaurării au sfârşit prin a descuraja.

Cum s-ar putea construi o biserică ortodoxă de lemn, în Muntenia, în zilele noastre? Acestea au fost întrebarea şi încercarea proiectului.

Într-o negociere a scării şi a folosirii materialului, biserica nouă caută doar o bună aşezare.

Lemnul din care se face capătă diferite ipostaze; structura rămâne vizibilă în scheletul turnului clopotniţă sau în elementele lăsate la vedere din şarpanta mare, corpul bisericii se încinge simplu în lambriu de scânduri, şindrila îmbracă pliurile învelitorii, iar împletitura de nuiele lasă vântul şi sunetul clopotului să treacă nestingherite.

Arhitectul a ponderat pornirile voluntar gospodăreşti ale preotului, iar acesta a domolit manierismul arhitectului, arătându-i rostul recunoaşterii de către credincioși a clădirii ca biserică.