Skin Territories este o expoziție care a avut loc într-o zonă de trecere. Cei care trec străpung un spațiu care meditează asupra pielii.
Text: Bogdan Bălan
Foto: Cătălin Georgescu
La Scânteia a avut loc în luna decembrie o expoziție în care curatorul Marian Pălie a ales lucrări care arată ceva despre piele, dar nu direct, ci prin metafore. Pielea din expoziție este un teritoriu pe care se transportă, se fuge, se abuzează și pe care se negociază. Pielea din expoziție este uneori un „înveliș protector”, într-o relație liberă cu scheletul pe care ar trebui să-l acopere, o metaforă pentru extensia sinelui, uneori un sine casnic, sau o metaforă a abuzului de putere, a opresiunii rasiale, a cruzimii structurale din zilele noastre îndreptată asupra „pielii care nu trebuie”.
Un termen de bază în expoziție este „eul-piele” („le moi-peau”) dezvoltat de psihanalistul francez Didier Anzieu, care percepea pielea nu doar ca pe o barieră fizică, ci și ca pe o structură psihică a identității umane. Eul-piele se formează ca interfață limită între sine și lume, inițial omogen, dezvoltându-se prin maturizarea Eului și intrând de timpuriu în relațiile afective primare. Imediat după naștere, contactul pielii copilului cu pielea mamei devine prima cunoaștere și comunicare. Înainte de limbajul verbal, relațiile interpersonale se bazează prioritar pe epidermă, prin atingere, ritm și continuitate senzorială. Pielea despre care vorbește Anzieu nu doar separă corpul de mediul extern, dar și organizează experiențele psihice din primele momente ale vieții extrauterine, ea conferă coerență identității.
Dintre lecturile care prefigurează expoziția în mintea curatorului este cea a psihanalistului Paul Federn, discipol al lui Freud, care dezvoltă o teorie originală asupra Eului psihologic, care implică fluiditate între ea și subiectivitatea sentimentului de sine stabilizat fragil. În psihoze sau tulburări borderline, Eul se fragmentează, expunând Eul corporal disfuncțional și estompând granițele interior-exterior. Aceasta generează alienare, depersonalizare – senzația de a observa propriile emoții sau corpul de la distanță – și pierderea coerenței identitare din cauza scăderii energiei psihice. Nou-născutul posedă un sentiment vag al Eului fără limite, modelat de îngrijitor (de obicei mamă) prin înfășare, care impune prima coeziune corporală și contur psihic. Hainele ulterioare extind acest Eu-piele, prelungindu-i funcția de înveliș protector. La adulți, Eul fără limite revine prin depersonalizări, experiențe mistice sau iubiri intense, unde granițele se dizolvă, evidențiind rolul hainelor drept o „coajă” externă a Eului.
Pielea și trecerea
Lucrările lui Ami Lungu adresează pielea în mod mai evident decât alte lucrări din expoziție, și totuși nu atât de explicit, în tripticul aA. O paletă de machiaj supradimensionată, în care machiajul e înlocuit cu nisip de deșert, care țipă să fie atinsă. Nisipul de deșert trimitere către nuanțele de machiaj „nude”, pielea devine un teritoriu întins, în general pustiu, dar parcurs de nomazi. Pielea ca teritoriu – subiectul expoziției – este amplasată într-o sală de trecere, dinspre birouri spre ateliere și celelalte spații de expoziție, sau dinspre alte etaje. Lângă paleta de make up supradimensionată e un săpun obținut prin rebatching, topirea mai multor feluri de săpunuri într-unul singur. Săpunul este conceput pentru mâinile și corpul unui uriaș, pentru pielea unui uriaș și e compus din resturi de săpun de Marsilia, Alep și de săpun negru african, cu origini multiple, îndeamnă la asocieri către migrație de asemenea: migranți care străbat deșertul și/sau Mediterana și ajung în Europa. Tripticul e încheiat de o figură anonimă, ascunsă de un grilaj. O figură fără ochi, fără nas, fără gură, acoperită de ceva ce la fel de bine ar putea fi solzi. Lucrarea e inspirată din Alligator Alcatraz, închisoare pentru migranți construită în Florida de administrația Trump, în care intimitatea nu e permisă, fiecare activitate a deținuții cu activitățile lor cele mai intime nu sunt separați decât prin grilaje în care fiecare e vizibil. Evadarea din închisoare e îngreunată de faptul că e înconjurată de aligatori și șerpi. Tabloul e ca o tablă pe care se află un desen estompat, iar săpunul supradimensionat se aseamănă unui burete.
*Ami Lungu, aA
Scheletul argintiu
Tot un grilaj e și într-o lucrare alăturată a lui Andrei Arion, un gard din aluminiu, mobil și ostil, care taie – conservarea spațiului personal până la mizantropie. Asemeni mai multor lucrări ale artistului, piesa încearcă să adere la un scop practic, dar eșuează prin absurditate. Gardul lui Arion și gardul lui Ami — alăturarea lor sunt un prilej de a vorbi puțin despre preocuparea istoricului de artă Rosalind Krauss pentru grilaj în eseul său Grile (Grids):
„By virtue of the grid, the given work of art is presented as a mere fragment, a tiny piece arbitrarily cropped from an infinitely larger fabric. Thus the grid operates from the work of art outward, compelling our acknowledgement of a world beyond the frame. This is the centrifugal reading. The centripetal one works, naturally enough, from the outer limits of the aesthetic object inward. The grid is, in relation to this reading a re-presentation of everything that separates the work of art from the world, from ambient space and from other objects. The grid is an introjection of the boundaries of the world into the interior of the work; it is a mapping of the space inside the frame onto itself. It is a mode of repetition, the content of which is the conventional nature of art itself.” (Krauss, Rosalind, Grids, October, Vol. 9 (Summer 1979), The MIT Press, pp. 60 -61)
Formal, oarecum în continuarea lucrărilor lui Arion, vin o serie de sculpturi din oțel (cu niște lemn de fag la un moment dat) ale lui Vlad Albu care îndeamnă la analogii către forme de relief și osatură. În interiorul lucrărilor e așezată câte o sferă, prezența sferelor e ca un teasing pentru spectator, sunt situații în care e plauzibil că ar putea cădea, dar se pliază și exact pe formele cu care sunt asociate, exact cum spune și numele seriei Holder for Round Objects.
*Vlad Albu
În dialog formal cu lucrările lui Arion și Vlad Albu, este sculptura din oțel inoxidabil al lui Albert Caan, Each Limb Has Its Own Time, peste un corp schematic metalic, trei ecrane arată un corp ca atare, cu carne și piele, în zona încheieturilor. Ele indică ce mișcări ar putea să aibă corpul descărnat, doar din oase de oțel.
Ia aminte!
Emilian Pospaii e prezent și el în expoziție cu două tapiserii din mătase și in cu subiecte angelice. Doar că îngerii lui Pospaii nu sunt drăgălași și forma lor este mai abstractă. Prima lucrare vorbește despre acele versete din Apocalipsă, care pentru neoprotestanți poartă denumirea de „solie îngerească” (care sunt și consemnate în lucrare: A 14 7 A 14 8 A 9 12), mesaje de la Dumnezeu date de îngeri care vestesc pe rând: judecata și închinarea Creatorului, căderea Babilonului spiritual, avertizează împotriva semnului fiarei, chemând la păzirea poruncilor. Acești trei îngeri din Apocalipsă sunt în lucrare: primul înger ascuns în țesătura lucrării, invizibil, cel de-al doilea trasat cu o linie subțire, și cel de-al treilea înger, cel mai vizibil și cel mai important, cu cea mai lungă solie. Cel de-al treilea înger are o piele în mână ca și cum ar fi jupuit omul, genericul om. Țesătura lasă impresia unei piei întinse de rama în care e încastrată, un model de ramă care aparține unei mașini de cusut automatizată.
*Emilian Pospaii – ‘The threefold angelic message’
Cea de-a doua lucrare, Subpoena, parte dintr-o serie de lucrări cu îngeri „explodați”, mătase cu in și reziduu de bumbac. Subpoena înseamnă citație, și, folosit în acest context, înseamnă că trebuie să fii atent la cele ce urmează și că va trebui să te prezinți undeva. Este o pernă de rugăciune, pe care sunt cusute în relief cuvinte descoperite ale unui înger „explodat”, care se desface în mai multe fire. Ele creează un efect incomod, te invită să te așezi în genunchi, doar că pe genunchi îi va aștepta un disconfort pentru că dacă te lași pe perne vei „sta pe coji de nuci”.
Topologii fluctuante
O lucrare care vorbește despre feminitate subtilă într-un stil caracteristic sunt sculpturile Adelinei Ivan, cum este Clarice head. Un omagiu adus lui Clarice Lispector, autoarea braziliană cunoscută pentru scrierea sa psihologică mistică, este mai mult sau mai puțin o trimitere și la atmosfera scrierilor sale.
Adelina Ivan se preocupă de voința sau agenția (agency) textilelor, care se așeză cum vor, care uneori au propria lor mișcare, cu pliuri care subminează ordinea geometrică a compoziției și elemente prinse de ace de siguranță și agrafe într-un echilibru fragil între ordinea și dezordinea lumii, a căminului, a stărilor unui personaj literar. Clarice head este un portret cu un gât format dintr-un suport de farfurii, cu lanțuri pe post de bijuterii, cap dintr-un textil oval, ochii din ace de siguranță, cu o cravată șifonată și emasculată. Este o sculptură fragilă, din elemente „marginale”, prinse fragil de perete, un personaj prezentabil pe punctul de a avea oricând un mic vertij, un episod disociativ sau pur și simplu o apariție mai răvășită.
*Adelina Ivan – ‘Clarice head’ (textile, metal, colier cu lanț)
Lângă, se află o a doua lucrare a Adelinei Ivan, Silver light, o altă sculptură compusă din materiale cu un anumit grad de agenție (agency). O sârmă susține niște bucăți de plastic uzate și îmbibate în acrilic. Sunt resturi din atelier, plastic pe care artista îl folosește ca pe o paletă atunci când pictează pe textil. Elemente perisabile, și mai fragile ca în lucrarea alăturată, compun o „sculptură moale”.
Cea mai amplă în semnificații este tripticul obținut din acid polilactic printat 3D de către sillyconductor care compune Horibel, perfecto, (laughter) Mesedona! Mesedona!, o fuziune de preocupări de la cum sunetul emis de coropișnițe din coridoarele lor subterane, la impresia unei suprafețe matematice precum sticla Klein, reverberații ale unor vise din care au rămas doar cuvinte, folosirea sunetului în luptele dintre indigeni și colonizatori, sugestii ale unor păsări, rezonatorul Helmholtz etc. În primele două obiecte aerul trece, iar pe podea se află fluiere bitonale.
*sillyconductor
Una din puținele lucrări în care o piele propriu-zisă se poate vedea este un fragment din lucrarea H is for Healthy a Dianei Gheorghiu, în care un corp este acoperit de albine. Seria mai amplă ilustrează o listă de tratamente alternative recomandate de Gwyneth Paltrow, fie că au eficacitate, fie că nu. Lucrarea face trimitere la vâlva făcută de apiterapie, mai specific la acupunctura cu ace de albină, la posibila letalitate a veninului de albină sau la posibila lui ineficacitate.
Scurtul video al lui Matei Băcanu, Monument to Unfinished, reprezintă o schelă peste care e așezată ceea ce în mod normal ar fi o plasă de praf. Plasa pică ca o membrană, e organică și e ca o piele care flutură și atinge anumite puncte ale schelei de care se îndepărtează: un proces veșnic deschis, o schelă care în randare nu va deveni niciodată bloc de beton, peste care pică o plasă desprinsă, incapabilă să conțină structura.
Skin Territories explorează o piele venită din auto-teoria curatorului: reacții ale eului-piele, pierdut într-un teritoriu cât mai întins al asocierilor, în care pielea nu mai e epidermă, ci doar metaforă pentru permeabilitate, osatură, întindere, alteritate, conflict, orice altceva, nu doar piele.
Info & credite
Lista artiștilor și numele lucrărilor din expoziția Skin Territories:
Matei Băcanu – ‘ ’ (grafică 3D)
Ami Lungu – ‘’ (print fotografic, săpun, nisip, metal)
Andrei Arion – ‘ ’ (aluminiu, roți)
Albert Kaan – ‘ ’ (oțel inoxidabil, iPad-uri)
Diana Gheorghiu – ‘’ (animație 3D: Tristan Gieler; audio: Cosmin TRG)
Emilian Pospaii – ‘ ’ (broderie pe mătase și țesătură din lână)
Emilian Pospaii – ‘’ (broderie pe in și mătase)
Adelina Ivan – ‘ ’ (dimensiuni variabile, acrilic, folie de plastic, sârmă de oțel)
Adelina Ivan – ‘’ (dimensiuni variabile, role textile, acrilic, fâșii )
Adelina Ivan – ‘ ’ (textile, metal, colier cu lanț)
Sillyconductor – ‘, , () ! !’ (PLA printat 3D)
Vlad Albu – ‘ ’ 6, 4, 2 (aluminiu, oțel inoxidabil)
Vlad Albu – ‘ ’ (lemn de fag, oțel inoxidabil)
Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Organizator: SC Arcadia Living SRL
Parteneri: Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Asociația MindLifeline, Asociația Minitremu, Atelierele Scânteia, Ototo, Kraft Made, Asociația Image and Sound.
Parteneri media: Zeppelin, Iscoada, Scena9, Radio România Cultural, Teletext.
Curator expoziție: Marian Pălie.
Spațiul expozițional: Atelierele Scânteia – Scânteia Projects.
DE PROIECTE
Revistă / publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii
Articol în cadrul ediției „Toamna 2025 – Vara 2026” / Zeppelin/București/Online
