Galeria Scemtovici & Benowitz vă invită la deschiderea expoziției de grup „Crize”, curatoriată de Raluca Ilaria Demetrescu, ce va avea loc vineri, 19 septembrie 2025, ora 18:00, în spațiul galeriei din Strada Jean Louis Calderon 34, București.
Expoziția reunește lucrări semnate de Andra Achim, Anca Boeriu, Olimpiu Bandalac, Emanuel Borcescu, Adrian Buda, Beaver, Oana Cervinschi, Marian Codrea, Adrian Ghiman, Andreea Nagy, Denis Nanciu, Răzvan Năstase, Diana Oțet, Mara Popa, Marcela Rădulescu, Adrian Sandu, Ilina Schileru, Diana Serghiuță, Alexandra Vassilikian, Daniela Vîrlan, într-un dialog vizual ce explorează pictura, desenul, ceramica, obiectul textil.
Acroșajul are ca temă tensiunile și fragilitățile prezentului, războaie, migrații forțate, crize economice, schimbări de granițe, manipulări politice și propune o cercetare vizuală asupra modului în care aceste frământări influențează viața cotidiană.
Expoziția „Crize” poate fi vizitată până în 12 octombrie 2025, vinerea și sâmbăta între orele 14 și 19, iar duminica între orele 12 și 16.
*lucrare din expoziție: Maria Popa, „Now I can see the whales”, ulei pe pânză, 115×160cm
Text curatorial: Raluca Ilaria Demetrescu
“Într-o vreme fragilă și turbulentă, într-o geografie dominată de războaie, genocid, epurări etnice, trafic de arme și de persoane, deplasări forțate, crize economice, foamete, schimbări fluide de granițe, cum se mai poate vorbi despre echilibru? A fost vreodată echilibru în mileniile istoriei umane? Ce înseamnă echilibrul, când insecuritatea personală și colectivă se amestecă cu anxietatea, depresia, dependențele, dictaturile, legislațiile restrictive, protestele, grevele, manipularea, post-adevărul?
E un timp în care estetica tehnologică a vizibilului înregistrează și expune crizele planetei, totul se multiplică în online-ul global, pe rețelele sociale, unde suferința și spectaculosul împart aceeași vitrină, devenind „instagramabile”. Se cuvine a fi pusă întrebarea: unde mai rămâne loc pentru inocență, pentru joacă? Privire, lacrimă, socoteală… scroll-ul continuă, swipe stânga/dreapta…
Experiențele de viață, tragediile și expunerea lor, mizeria lumii în micro și macro, tristețea dar și frumusețea, glamour-ul, vacanțele de lux, influencerii bine îmbrăcați, comerțul se metamorfozează în conținut consumat în fluxul ecranului. Chiar și „starea de bine”, aparent refugiu, devine încărcată de ambiguități, un privilegiu al Nordului global, susținut de munca invizibilă și precar remunerată a cetățenilor. În acest context, ce fel de artă mai este posibilă? Una care se declară politică, socială, eligibilă financiar? Sau una care scapă acestor imperative, păstrându-și încă fragilitatea și incertitudinea, omenescul?
Arta, astăzi, se află între presiunea, de cele mai multe ori personală, de a răspunde social și nevoia de a-și păstra libertatea. Toate „-ismele” ultimelor două secole moderne au eșuat, iar în spatele marilor discursuri se profilează aceeași întrebare: poate arta transforma fragilitatea ființei umane în fața istoriei și a vieții în expresie și tensiunea în gândire? Poate fi criza (colectivă sau individuală) nu doar ruptură, ci și prag al schimbării, în bine, în rău?
Expoziția Crize pornește din acest teren instabil, unde experiența personală se împletește cu traumele colective, iar lucrările artiștilor, care funcționează ca turnesol al societății, oglindind realitatea, reflectă neliniștile și tensiunile prezentului. Ei evidențiază tocmai această capacitate a artei de a transforma experiența personală și tensiunile globale în reflecție vizuală și narativă. În acest fel, expoziția, deși nu-și propune să documenteze realist crizele contemporane, invită la o meditație asupra modului în care aceste tensiuni se infiltrează în viața cotidiană și în percepția asupra lumii.
Crizele nu se petrec doar la scară planetară. Ele se insinuează și în viețile noastre, ca momente de cumpănă între prăbușire și vindecare, între blocaj și recuperare. Dincolo de dramatism, rămân ruptură și totodată trecere. Pentru artiști, acest spațiu devine material de lucru: fisurile și tensiunile lumii sunt contemplate și/sau analizate, transformate în imagini și forme noi. Eclectică prin forme și medii artistice, expoziția oferă un spațiu de reflecție și chestionare a țesăturii sociale, a mediului și lumii în care trăim. Mai degrabă decât să ofere răspunsuri, artiștii pun întrebări: cum se întâlnesc și se influențează reciproc crizele sociale și cele personale? În ce fel se oglindesc neliniștea și fragilitatea lumii în limbajul vizual al artiștilor prezenți, în moduri intime, hedoniste poate, politice sau subversive? Și, mai presus de toate, cum pot fi privite aceste rupturi nu doar ca prăbușiri inevitabile, ci ca momente de trecere, deschideri către perspective și moduri noi de a gândi, privi și simți realitatea?
Pierderea inocenței devine inevitabilă, iar artiștii răspund prin lucrările lor, vorbind despre lume și reflectând aceste tensiuni. Criza este un timp al tulburării și al dezechilibrului, când legăturile sociale, economice sau politice se clatină și comunitatea este pusă la încercare. Ea se poate întrupa și în viața fiecăruia, ca un moment de cumpănă între cădere și continuare. Dincolo de toate, criza e o fisură în timp, o tensiune ce deschide drumuri noi, iar arta devine locul unde aceste fracturi se lasă văzute și transformate.
Pentru artiștii prezenți în acroșajul din galeria Scemtovici & Benowitz, ea devine un teren de interogare, o scenă pe care fragilitatea și tensiunea se transformă din practică artistică în limbaj vizual. Dacă sunt urmărite temele succesivelor manifestări artistice de importanță internațională, se poate construi o hartă care descrie tendințele din realitatea socială și politică, demonii economici, apucăturile vremurilor și felul în care artiștii răspund acestora prin creațiile lor. Spre exemplu, tema Bienalei de la Veneția 2022, The Milk of Dreams, aducea în prim-plan vocile artistelor; în 2024, scena era ocupată de artiștii neoccidentali, din Sudul Global, în special din țări foste colonii; pentru 2026, tema In Minor Key cheamă la ascultarea „frecvențelor sufletului” într-o lume tot mai fragilă și vulnerabilă. Nu e oare semnificativ că arta își caută tonul în registru minor, netriumfalist, asemenea muzicii trap, care e compusă în game minore și care rezonează cu tinerii de azi?
În fața crizelor, artiștii nu au pretenția de a căuta echilibrul și nu pretind să aducă ordine. Spiritul uman se exprimă (în fața adversității) și prin artă, cu urmele fragile ale creației, continuând să creeze pe un sol care, veșnic, se clatină”
