Suntem foarte bucuroși că am primit 85 de înscrieri la concursul de fotografie organizat de UrbanEye și Zeppelin. Fotografii frumoase, texte emoționante, și, ceea ce nu ne așteptam în așa măsură, cam toate sunt declarații de dragoste la adresa Bucureștiului. Și nu e vorba doar de casele vechi și care ne plac tuturor, ci și de amestecul dement atât de specific orașului și de lucrurile „urâte” – blocurile din perioada socialistă, periferia, transformările aduse de către locuitori, toată energia unui oraș pe care, iată, nu îl detestăm cu toții. Ne-au plăcut poezia din imagini și povești, umorul și toleranța voastră, ne-a impresionat cum ați identificat foarte bine probleme majore și ați propus schimbări de bun simț, absolut necesare. De cele mai multe ori, participanții au insistat asupra nevoii de schimbare blândă, de prezervare a ceea e un și valoros pentru locuitori, nu doar pentru arhitecți, turiști etc.
Criteriile juriului format din Monica Sebestyen (UrbanEye) și Ștefan Ghenciulescu (Zeppelin) au fost următoare:
• Valoarea imaginii: expresivitatea, compoziția, originalitatea, adecvarea la temă, calitatea tehnică
• Valoarea textului: observațiile și ideile exprimate, răspunsul la temă, claritatea
• Coerența generală: legătura dintre imagine și text
Selecția cuprinde două categorii: cele trei premii și șase nominalizări (premiile provin dintr-o primă selecție de nouă nominalizări).
Premiile (imagini și texte) sunt prezentate mai jos.
PREMIUL I
Ioana Trușcă
„Undeva în țesutul dintre Strada Viitorului și Calea Moșilor, nu mai știu exact, se află această peticeală, care mă face, dincolo de toate, să-mi fie drag de București.
Aș păstra spiritul inovator al locuitorilor, spațiile generate în legătură directă cu nevoile lor, diversitatea acestor spații. Mi-aș dori ca asta să nu rezulte din lipsa de resurse, ci din dorința de a face mai bine și mai frumos.”
Bogdan Cristel
„Oglindă, oglinjoară, care e cel mai frumos oraș din țară? Deschide ochii și priveste în jur. Dacă nu vezi nimic interesant poate ai nevoie de ajutor.”
Andreea Mihăilescu
„Evermoving.
Fomapan b&w 100iso
Minolta dynax 500si super
Bucureștiul este un oraș cu peisajul în continuă mișcare și transformare. Și asta mi se pare că reprezintă farmecul lui de fapt. Așa că, eu aș alege să rămână la fel. Evermoving, ever-changing. Cu o singură excepție. L-aș încetini.”
Nominalizări:
IIxREAL
„Îmi e dor de Bucureștiul texturilor, al fațadelor cu licăriri de piatră spartă. Îmi e dor de umbrele apărute la intersecția soarelui de toamnă cu tencuiala pieptănată delicat. De aș putea…asta aș păstra. Personalitatea uriașilor din beton și blocuri ceramice, amicii mei din copilărie, aș vrea să o văd așa cum era odată. Acum, prietenii mei au îmbrăcat cojoace mult prea similare. Uneori pot să jur că îi aud…șoapte din care înțeleg că nici ei nu se mai pot deosebi.”
Andrei Corbet
„Un cartier pavilionar semifinalizat/semiabandonat din nordul Bucureștiului, ascuns între aeroportul Băneasa, calea ferată și o salbă de bălți. Casele, etalând o arhitectură ambiguă tipică suburbiei românești, se înșiră de-a lungul aleilor sinuoase de pământ și bălării pe care stau parcate mașinile fără de care locuitul aici devine imposibil. Nu se aude decât foșnetul frunzișului. În fundal, macarale și turnuri cristaline de birouri amintesc cât de aproape se află forfota capitalismului de Pipera. Atât de aproape în spațiu și totuși atât de departe în spirit.
Pentru mine, capitala țării a fost dintotdeauna un oraș heteroclit, și nu văd nicio problemă în a rămâne astfel – face parte din identitatea locului. Contrastele sunt semnul istoriei zbuciumate, intereselor contradictorii, șansei și neșansei, riscurilor asumate și eșecurilor neasumate.”
Punky Ha
„Ce aș păstra la București, ar fi clădirile vechi, cu curți interioare, cu vegetație sălbatică sau crescută de oamenii ce locuiesc în acele clădiri.
Această fotografie pe film este făcută de la mansarda de la Unarte, și se poate vedea o parte din grădina de la Palatul Știrbei, ce în timp a fost modificată în spațiu public(terasă/bar).”
Andrei Irimia
„Ce as schimba la Bucuresti – As vrea ca oamenii sa fie mai implicati in ceea ce se intampla in jurul lor. Sa-si apere interesurile si sa aibe dorinte mari pentru care sa fie dispusi sa se lupte.”
Ana Rubeli
„Tase Popescu pe la 1870, în această casă-vagon tipică de mahala: casă cu parter înalt, cu un singur nivel, cu intrare vitrată cu veșminte de viță de vie, iederă și multă verdeață. Aici, pe Principatele Unite, în mahalaua Flămânda, pe parcela care îi aparținea lui Tase Popescu și apoi soției sale, Eliza Popescu, se află astăzi două case vagon cu o atmosferă de poveste, care își păstrează aerul antebelic și firave elemente de autenticitate. Acesta este fix orașul pe care eu l-aș păstra: orașul boem de mahala, casele în oglindă, curțile adânci, ferestrele înalte prin care se întrevăd sobele de teracotă, ancadramentele cu mascaroni, tâmplăria de lemn, gardurile de fier forjat care lasă umbre lungi pe pavajul cu piatră cubică din bazalt, urmele de viță de vie ce acopereau cândva Dealul Viilor sau Dealul Mitropoliei. Și țin morțiș să dispară țevile de gaze cu traseul lor intruziv, aparatele de aer condiționat care bruschează fațadele, tâmplăriile de termopan, gardurile cu plexiglas, anveloparea cu polistiren expandat, betoanele.
Astăzi, 8 noiembrie, de Ziua mondială a Urbanismului, semnez acest manifest de dragoste pentru oraș și pentru logica construirii sale, “palimpsest de macadam”.
Crina Stanciu
