Text: Mugur Grosu
Există fraze muzicale sâcâitoare ca niște muște, care-ți tot sună-n cap, oricât ai încerca să le-alungi revin iar și iar să te bâzâie, fără să te poți ajuta cu un plici. Fraza din titlu e din aceeași sămânță, îmi revine periodic în minte ca musca și nu-mi dă pace, nu găsesc pliciul. A-nceput cu câțiva ani în urmă când, făcând ordine printr-o cutie plină cu dischete și alte antichități digitale am descoperit un CD de care nu-mi aminteam nimic și pe care scria doar, cu marker negru, ZEUS. M-aș fi putut aștepta la orice, dar nu la un joc din epoca dial-up care să mă prindă aprig în era smart – căci l-am jucat pentru prima oară.
Parte din seria City Building dezoltată de Impression Games, jocul “Zeus: Master of Olympus” consta în construirea și dezvoltarea unei cetăți din Grecia antică, trecând, cu ocazia asta, prin felurite straturi ale civilizației elene. Misiunea mea era să ridic, de la zero spre glorie, cetatea Tebei. La-nceput părea simplu: am ridicat primele așezări, ferindu-mi omuleții din calea Hidrei, care-și făcea veacul într-o carieră. Așezarea a tot crescut, și-aveam nevoie de marmură dacă țineam la civilizație, așa că trebuia să-i vin de hac Hidrei. Dar asta n-o puteam face cu muritori de rând, așa că trebuia să atrag un erou în cetate, cam cum au negociat edilii capitalei cu cea mai bună handbalistă a lumii; eu trebuia doar să fac atractivă cetatea pentru Hercule, singurul care-i putea face felul Hidrei. Iar domnul erou avea pretenții bizare: noul lui domiciliu să aibă un excelent acces la toate instituțiile de cultură iar cetatea să aibă o vastă bază de școli sportive și să câștige un joc panelenic (de pildă Olimpiada). Pentru sine dorea doar 32 de amfore cu vin.
Dar, înainte de toate, trebuia să am grijă de cetățenii mei, care se-mbufnau din orice, o lăsau mai moale cu taxele sau chiar fugeau din oraș. Eu doar primeam o alarmă: there is unrest in the city! Și trebuia să aflu ce naiba mai arde și să dreg cumva busuiocul. Filosofii noștri-s de râsul curcilor? Tulburare. Avem doar un teatru la cinci cartiere? Scapă cine poate. Școlile-s la pământ? Valea. Atleții-s buni doar să prindă muște? Pa. În cartier nu bat ramuri în geam, nu tu ciripit, susur de izvor? Adio. Drumurile-s atât de proaste încât o sectă prosperă propovăduind levitația? Fă-le, dă-le, piaptănă-i, creează-le condiții! Scapă de tulburare!
Mărinimos, am umplut orașul de educație, cultură și sport, am pus cu vârf, nu m-am uitat la bani, la fiecare om care muncea aveam câte 4-5 paraziți care-mi secătuiau vistieria, dar ce frumos sclipeau pretutindeni statuile și monumentele pe care le plantam ca pe panseluțe! Ce conta că sportivii se călcau în picioare cu muncitorii pe drumurile tot mai înguste, iar filosofii, vaaai, filosofii nu făceau decât să taie tuturor calea și să le bage-n cap parascovenii până-i făceau să-și ia câmpii și nu-i mai ardea nimănui de muncă. Hopa, nu mai sunt bani? Lasă, că măresc taxele. N-a mers? Înmulțesc culegătorii de biruri, să pună biciul pe ei să-și facă datoria de buni cetățeni ai glorioasei metropole. Na, că doar am înmulțit paraziții, vistieria s-a umplut doar de praf și toți au fugit din oraș în grupuri organizate. Poftim ghost city. Am dus taxele la zero și-am atras, cu greu, niște emigranți, am luat-o iar de jos și-am descoperit planificarea, densificarea și echilibrul în prăjiirea resurselor și, în cele din urmă, am scos orașul din tulburarea perpetuă și pe mine din insomnie.
Au trecut niște ani, dar alarma aia de pe ecran încă mă bântuie periodic. Nu e zi în care, plimbându-mă prin orașul tuturor tulburărilor, să nu mă gândesc ce fain ar fi dacă, în prima lor zi de muncă, edilii doar ar juca un astfel de joc. S-o ia ușor, dar să deprindă măcar alfabetul. Că nimeni nu s-a născut primar, dar fiecare s-a crezut Zeus și s-a dovedit a fi Hidra.
DE PROIECTE
Ediția de primăvară a revistei Zeppelin #153, în format de 224 de pagini, e disponibilă în librăriile Cărturești, librăriile Humanitas, Inmedio și Relay.
Sau puteți opta pentru un abonament extrem de avantajos, aici.
