Text: Ştefan Ghenciulescu
Două întâmplări au declanşat acest text (pe lângă că e vorba de o problemă gravă şi veche).
Una dintre ele are legătură cu această ediție Zeppelin (#148, decembrie 2017 – februarie 2018) , unde absolut fără nicio premeditare s-au adunat mai multe materiale legate într un fel sau altul de subiect. Sunt articole directe despre concursuri – „Prototip pentru comunitate” sau etapa europeană a LafargeHolcim Awards, dar şi indirecte, despre lucrări foarte bune, rezultate din câştigarea unui concurs.
Minunata operaţie a celor de la Lacaton & Vassal asupra unui bloc de locuinţe sociale stă alături de pseudo reabilitarea termică de la noi cam la fel ca sistemul de concursuri francez pe lângă sinistrele licitaţii prin care autoritatea română dă de cel mai multe ori comenzi.
Pavilionul Topophilia de la Seoul şi amenajarea spaţiului public central din Râmnicu Vâlcea sunt însă rezultate din concursuri naţionale autentice, girate de OAR. Nu ne-am gândit că publicăm proiecte (ce au fost) de concurs, ci că prezentăm arhitectură bună.
Cea de-a doua întâmplare ţine de recent încheiatul eveniment NOVEMBarh, un atelier la care sute de arhitecţi din România au participat în mod voluntar, şi au dezbătut, pe echipe dedicate câte unei teme clare şi aşezate la câte o masă, subiecte de substanţă pentru profesie: legislaţie de tot felul, etică, onorarii şi antreprenoriat, accesul la practică, dezastrul autorizaţiilor şi avizelor etc.. Trebuia să fie şi o echipă de concursuri: s-au înscris însă atât de puţini încât a fost anulată.
E de înţeles cumva: sunt atât de puţine concursuri (nici măcar toate soldate cu un rezultat concret), încât efectul lor în termeni de proiecte raportat la numărul de arhitecţi este aproape zero. Şi, în general, nu e uşor să supravieţuieşti ca arhitect în România de tranziţie. Avem probleme mari şi fără sfârşit în viaţa profesională de zi cu zi, încât apare senzaţia că de fapt concursul e un lux, ceva care nu ne priveşte pe majoritatea dintre noi, cei cu proiecte mici. Nu zic „noi” în mod retoric: în cadrul Zeppelin sau al parteneriatelor cvasi permanente, lucrăm la proiecte de scară mică şi uneori foarte mică; nu am mai participat de foarte multă vreme la concursuri cu atribuirea comenzii. Ceea ce nu ne împiedică să le susţinem cu pasiune.
Lăsând la o parte chestiunile legate de calitate, prestigiu, valoare, etc., aş zice că sunt două mari argumente, amândouă cu implicaţii asupra practicii fiecăruia dintre noi:
Pe de o parte, concursurile sunt peste tot cam singura şansă pentru arhitecţi tineri, şi în general pentru birourile mici şi mijlocii, de a ajunge la comenzi importante şi la comenzi publice.
Pe de altă parte, există o regulă de fier: arhitectură de masă bună (bazată nu doar pe arhitecţi buni, ci şi pe mulţi clienţi dornici şi deschişi) nu există decât în ţările cu arhitectură publică bună. Nu creezi un fenomen arhitectural relevant şi o practică generală de top doar cu proiecte private. Nicăieri. Iar, cu excepţia unor regimuri autocratice bogate, arhitectura publică bună a unei ţări are nevoie absolută de concurs. Cam așa se întâmplă în Spania, Elveţia, Germania, ţările nordice,… sau Croaţia, mai aproape de noi, geografic şi prin istoria recentă. Arhitectura publică bună creează imagine, face valuri, educă, dă modele, construieşte un public cu pretenţii, ne dă nouă, ca meserie, prestanţă. La noi, modelul e Casa Poporului.
A, că ne trebuie concursuri mai bune e clar. Ca să fie mai bune şi mai bine jurizate, trebuie să fie şi mai multe. Şi atunci nici cele eşuate, de care vorbim acum cu toţii, nu vor mai fi atât de relevante ca procentaj. Vom fi mai relaxaţi, vom participa mai mulţi, şi, oricum, vom porni de la altă bază în discuţiile cu clienţii şi cu societatea. Poate că nici nu vom mai fi priviţi drept dispensabili sau chiar inutili de către cei de la putere.
Sunt multe de discutat şi de făcut. Însă a a privi concursurile drept ceva „elitist”, nu foarte important, a le lăsa baltă, în mod explicit sau nu, ar fi un gest sinucigaş. Chiar şi din interes pur personal.
Legende foto:
1. Topophilia — detaliu, obiect-instalație; proiectul câștigător al concursului național pentru pavilioul Ordinului Arhitecţilor din România la Congresul UIA 2017 de la Seul (pg. 147)
2. Lacaton & Vassal: reabilitarea unui ansamblu de locuințe sociale, Bordeaux. Înainte şi după – faţada principală a blocului G. ©Phillippe Ruault (pg. 42)
3. Amenajarea spaţiului public central din Râmnicu Vâlcea. Una dintre imaginile proiectului câştigător al concursului organizat de către Primărie şi OAR. ©Radu Malașincu (pg. 98)
DE PROIECTE
