Cele două case cuplate de la periferia Bucureștiului se retrag discret și se înfășoară în jurul propriilor curți
Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Andrei Mărgulescu
În zona din jurul bulevardului Prelungirea Ghencea marile ansambluri din perioada socialistă conviețuiesc cu un țesut rural, un amestec de câmpuri, sere și pepiniere, bucăți de spațiu verde și case de periferie.
Prețul terenurilor – considerabil mai ieftin decât în suburbiile din nord – a început să atragă o dezvoltare mai puțin intensivă, dar la fel de incoerentă. Parcela pe care s-au construit cele două case cuplate face parte dintr-un ansamblu mai mare, cu o stradă privată și o vecinătate eclectică, variind de la locuințe colective de mică înălțime la vile sau terenuri încă libere.
Date fiind dimensiunile terenului și retragerile, soluția convențională de cuplare, cu ambele case către stradă, ar fi dus la o lățime imposibilă a fiecărei unități și la o însorire cât de cât corectă doar a uneia dintre ele. Astfel, cele două locuințe aproape identice se așează una în spatele celeilalte.
*secțiunea B
Planurile în U înglobează curtea în casă. Accesele sunt complet separate și fiecare casă își creează o lume proprie, în același timp deschisă către soare și protejată.
*plan parter
În ciuda unui plan foarte riguros, complexitatea spațială e remarcabilă. Către curtea mare, devenită o cameră în aer liber și către o a doua curte, mai mică și mai protejată, se deschid toate spațiile majore.
Chiar dacă fiecare încăpere își păstrează identitatea, golurile exterioare și interioare generoase transformă o casă de dimensiuni reduse într-un ansamblu spectaculos de locuri.
Din unele unghiuri, poți percepe chiar și șapte-opt spații în același timp, privi din cameră către curte, apoi către alte camere, încă o curte, și apoi către gard și cer.
Inițial, casele trebuiau realizate pe structură metalică; mediul construcțiilor din România nu prea este pregătit pentru așa ceva, așa că a fost aleasă structura din cadre cu pereți de umplutură din cărămizi. A rămas însă ceva din ordinea specifică metalului: trama definește în mod consecvent spațiile.
Modulul cărămizilor determină lățimea stâlpilor, dar și înălțimea constructivă liberă, minimizând astfel pierderile de material și eliminând colțuri și muchii neplăcute.
Planșeele sunt rezolvate cu plăci groase (și câteva grinzi perimetrale), maximizând înălțimea golurilor.
Tratarea exteriorului accentuează contractul fundamental al proiectului: gardul și pereții de contur ai caselor primesc o tencuială neagră și rugoasă, în timp ce pereții curților interioare sunt albi și netezi.
O non-prezență exterioară ce își refuză complet vecinătățile adăpostește o lume interioară, albă și luminoasă.
Pe de altă parte, casele capătă cu adevărat viață prin abaterile de la acest principiu strict: golurile minimale leagă totuși spațiile din jurul celor două unități, iar aceeași piatră cubică acoperă atât aleile de acces, cât și curțile interioare.
Iar cele două accese nu se fac prin porți de cetate, ci prin două dispozitive transparente, ce integrează ușa pentru oameni și cutia de scrisori în ceea mai largă pentru mașini.
Cele două goluri lasă privirea să intre până la limita din spate a lotului, fără a ataca însă în vreun fel intimiatea proprietarilor: un minim gest pentru vecinătatea ce, se poate spera, se va instaura la un moment dat în zonă.
Credite & info
DE PROIECTE
Autor: Attila Kim
Arhitectură: Attila Kim, Gabriel Chiș Bulea, Ciprian Țocu (2011)
Structură: Gabriel Lihațchi
Instalatii termice, sanitare: Metafora – Robert Hegedus
Instalatii electrice: Leuinvest – Laviniu Leuce
Antreprenor general: Gold Power Construct
