Programe culturale|

Acest articol se regăsește în: Carti, Cărţi și publicaţii

Oraşul transparent

Orasul transparent. Limite si locuire in Bucuresti

Pe măsură ce distrugerile patrimoniului arhitectural şi urbanistic al Bucureştiului avansează, se intensifică şi apariţia publicaţiilor dedicate oraşului. Fenomenul este explicabil, şi ţine nu numai de evocarea nostalgică şi de exorcizarea traumei produse de operaţiile totalitare din anii ’80, ci şi de dorinţa autorilor de a argumenta (explicit sau nu) faptul că Bucureştiul a avut şi are încă un patrimoniu valoros şi determinant pentru identitatea noastră, patrimoniu ce merită protejat şi promovat.

Tiraj epuizat. Disponibila online.

Această afirmaţie ar putea părea evidentă; fapt este însă că majoritatea populaţiei (şi chiar şi o parte a elitelor) nu valorizează şi nu se raportează în mod afectiv la oraşul în care locuieşte. Starea proastă a clădirilor vechi, amestecul ubicuu de fragmente istorice şi de mari zone fără nici o valoare determină o imagine preponderent negativă: multora Bucureştiul le pare un oraş cu puţină istorie, fără un caracter deosebit şi din care nu poţi aprecia decât câteva străzi, cartiere, clădiri rămase. Ori, tocmai această lipsă de valorizare din partea societăţii devine unul din principalii factori care au justificat distrugerile din trecut şi care permit intervenţiile brutale din prezent. Acestei stări de fapt, lucrările despre Bucureşti îi opun de cele mai multe ori evocarea unui trecut idealizat, a unui „Bucureşti adevărat” patriarhal, opus modernităţii şi care ar reprezenta spiritul oraşului. Se poate însă argumenta că identitatea unui oraş nu este expresia unui trecut îngheţat, ci un proces, care ţine atât de forme arhitecturale şi urbane, cât şi de cele sociale, şi că diferenţele în raport cu alte oraşe nu înseamnă neapărat lipsa unei valori urbane autentice, ci poate doar că ne aflăm în faţa unui alt tip de urbanitate.

Refuzând atât evocarea nostalgică cât şi obişnuitele clişee despre un oraş puţin iubit şi aproape deloc înţeles, lucrarea oferă o lectură proprie a culturii locuirii în Bucureştiul din perioada modernizării liberale (între Regulamentul organic şi instaurarea regimului totalitar). Analiza originară porneşte de la forme arhitecturale şi urbane, însă nu vorbeşte despre stiluri, ci despre întrepătrundere, limite care devin locuri, adâncime şi stratifiere. În spatele miturilor pot sta calităţi surprinzătoare, elemente ale unei culturi urbane particulare. Astfel, creşterea haotică poate fi privită drept o suprapunere de proiecte neterminate, „satul mai mare” drept un oraş transparent, iar dezvoltările din urma vreme stau sub semnul dislocării spaţiului public şi al opacităţii locurilor private.
 
Volum editat de: Zeppelin / EdituraUniversitară “Ion Mincu” București, 2009 / ISBN978-973-1884-19-6
Cartea a apărut cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional.