Edito + Intro (I). Arhitectură nouă şi regenerare urbană în Cehia

Text: Ștefan Ghenciulescu

Cehia e una dintre acele fericite țări, în care calitatea arhitecturii și cea a spațiului public par invers proporționale cu mărimea teritoriului și a populației. Numeroasele exemple bune și felul în care arată orașele (sau măcar zonele centrale ale orașelor mai importante) ne fac să uităm că această calitate nu vine de la sine sau doar dintr-o istorie diferită față de cea a celorlalte țări din fostul Est, ci că de multe ori se datorează unei lupte cu condiții mai puțin fericite. Da, și în Cehia, planificarea s-a cam prăbușit la un moment dat după 1989, autoritatea publică s-a retras din jocul urbanistic, speculația imobiliară a explodat, arhitectura socială a dispărut aproape complet.

Pe noi, cei de la Zeppelin, Cehia ne interesează foarte mult. Și asta nu ține doar de arhitectură, ci și de o fascinație și o simpatie care vin de mult, mult, din spate. În 2007, scoteam un număr special dedicat Cehiei, editat de către Osamu Okamura (pe atunci, redactor-șef al revistei de arhitectură Era 21) și de către colegul nostru Mihai Duțescu. De atunci s-au întâmplat multe lucruri, cumva noi nu am mai apucat să publicăm prea multe proiecte separate în acești ani. Era clar nevoie de un episod 2. Iată-l aici, tot în parteneriat cu Centrul Ceh București și tot cu Osamu Okamura, în calitate de coeditor.

La început, ne-am tot întrebat încotro să cârmim dosarul: cu secțiuni dedicate arhitecturii publice etc.? Concentrat pe Praga și orașele mari vs Arhitectura rurală? Toate erau OK, dar niciuna entuziasmantă. Osamu a avut ideea salvatoare de-a discuta despre fenomenul orașelor mijlocii și mici, care s-au reinventat prin intermediul unor administrații progresiste și a unei noi generații de arhitecți-șefi. Felul în care aceste fenomene împreună cu o nouă strategie pentru arhitectură și un val de concursuri au dus la o arhitectură publică de calitate e dezbătut mai pe larg în textul său. A început să se închege o temă legată de aceste inițiative și de orașele mai mici, uneori la marginea fizică a țării, alteori pur și simplu în zone dezindustrializate, mai puțin vizibile (mai ales internațional). Pun pariu că de unele dintre ele nu ați auzit până acum, dar și că vor deveni locuri de pelerinaj pentru arhitecți și pentru cei care se ocupă de orașe. Am ales să includem în această categorie și câteva proiecte din Praga, dar din afara cartierelor celor mai centrale și mai bogate.

Majoritatea materialelor se leagă direct de concursuri. Foarte semnificativ pentru o societate pe un drum bun, două dintre aceste exemple sunt primării – cea din Lázně Bělohrad (re:architekti) și cea a districtului 7 din Praga (BOD Architekti) –, iar altul, o bibliotecă: IGI Vratislavice, Liberec (Atakarchitekti). Mai avem o galerie de artă contemporană în Ostrava (KWKPromes) și un centru de arhitectură foarte special : CAMP (NOT BAD). Am inclus și două proiecte cu clienți privați vizionari: un sediu de companie într-un oraș în care se produce sticlă de sute de ani Lasvit, Nový Bor (OVA) și transformarea unui ansamblu industrial din Pardubice într-un cartier multifuncțional și un centru cultural la scară internațională.

Nu a fost un criteriu primar, însă unul, de fapt, inevitabil: în afară de primăria din Lázně Bělohrad, toate celelalte proiecte pornesc de la clădiri existente de la structuri fără mare valoare la case istorice, icon-uri ante și postbelice; atunci când apar, construcțiile complet noi sunt de neînchipuit în afara contextului.
Am inclus și un text critic: Tomas Zdvihal a scris despre concursurile de arhitectură, despre cum inițiativele au venit dinspre societatea civilă și organizațiile profesionale, și despre cum ele sunt susținute mai ales la nivel local. Implicarea statului este pasul următor – și deloc garantat azi – pentru ca ele să devină procedură de masă.

Un număr cu Cenușărese care deja încep să strălucească la bal. Mă bucur că am reușit să vizitez toate proiectele și orașele din acest număr (în afară de două), să discut cu câțiva zeci de oameni și să mă bucur acum de un entuziasm mai critic, mai puțin naiv față de postsocialismul cehesc. Însă tocmai pentru că nu e totul roz și că atâtea lucruri peczr e știm se repetă și aici, lecția cehească devine mai importantă pentru celelalte țări din regiune; și, de fapt, pentru orice loc care trebuie să se descurce foarte mult singur și nu știe de unde să înceapă. Admirația mea pentru loc și oameni nu s-a știrbit niciun chip, e (sper) mai bine informată.

Acest dosar este rezultatul unui parteneriatr între Centrele Cehe, Praga, Centrul Ceh București și Zeppelin.
El a fost sprijinit și de către mmcité și Škoda Romania.

Mulțumiri speciale:
Robin Ujfaluši, Director al Centrului Ceh, București. Robin a fost entuziamat de proiect, l-a făcut de fapt posibil și l-a sprijinit pe tot parcursul.
Sandra Karacsony, Hana Pištorová și Anna Hrabáčková de la centrele Cehe, Pragua. Mi-ați demonstrat că inteligența, eficiența și gentilețea sunt trăsături generale și permanente în organizație.

*Foto: Biblioteca din Vratislvce, Liberec: cartiere din perioada socialistă și echipament public nou

*Zeppelin #172 a fost sprijinit de Ordinul Arhitecților din România prin taxa de timbru

*Lansare: marți, 6 august, ora 19, la Casa Mincu (O.A.R), Str. Arthur Verona nr. 19, București / Fb event