Zeppelin #158 (vara_2020)

SUMAR

Edito: 74 de poeţi aproape uitaţi. Şi un memorial aproape invizibil 

Text: Mugur Grosu

DOSAR: Desen

Intro
Text: Ştefan Ghenciulescu

La început ne gândeam la un dosar despre imagine. Un subiect enorm, cum ne-a devenit repede clar. Chiar şi dacă te-ai limita la fotografia de arhitectură, te-ai împotmoli repede. Mai ales astăzi, în era arhitecturii de instagram, când imaginea digitală devine mai importantă decât cea reală, în care se fac deja clădiri şi se amenajează locuri ca să arate bine pe mobil. Pierderea corporalităţii, neglijarea celorlalte aspecte senzoriale ale arhitecturii devin un subiect în sine.

Aşa că am scos fotografia şi ne-am concentrat pe desen, bunul şi bătrânul instrument al arhitectului. Şi aşa e mult. Desenul digital a depăşit de zeci de ani etapa unui desen tehnic infinit mai precis şi cu mai multe posibilităţi sau a unui mod complex şi realist de „a arăta casa”. Şi totuşi: dacă unii arhitecţi nu doar că acceptă, dar şi iubesc era BIM şi a hipermodelelor digitale, alţii insistă încă să lucreze „în abstract”, creând în mod conştient desene de arhitectură, şi nu case digitale; linii ce reprezintă ziduri şi ferestre, şi nu ziduri şi ferestre „real-digitale”. Asta ca să nu mai vorbim despre cei care mai cred cu putere că desenul de mână e indispensabil pentru a începe să ştii să desenezi, dar şi de-a lungul întregii vieţi profesionale, însă şi despre cei pentru care creionul şi hârtia ar trebui lăsate în preistoria meseriei. (…)

Autobiografia scientifica
Beniamino Servino: Imagine, imaginar, identitate, idiosincrazie
Text: Alexandru Cristian Beşliu

Decalajul în timp de aproape un an de la momentul discuţiei mele cu Beniamino Servino1 şi până la momentul scrierii acestui articol a creat prilejul unor sedimentări semnificative ivite, pe de o parte, din recalibrări interioare personale şi, pe de alta, din evenimente excepţionale care au deviat uşor unghiul privirii asupra lucrurilor discutate. Altfel sună astăzi sintagme de tipul „la città come vacua forma” (oraşul ca formă goală) în lumina sutelor de imagini recente cu oraşe italiene îngheţate în liniştea unui vid macabru, o scenografie perpetuă fără actori…
Cataclismul pandemic care a lovit Italia s a suprapus şi peste episodul personal al unei posibile vizite, ulterior amânată, la Roma, cu ocazia conferinţei „AUTOBIOGRAFIE SCIENTIFICHE – BENIAMINO SERVINO. Je suis SERVèN” (…)


* Beniamino Servino: Orașul „pop-up” – Sincronic – Efectele bunei guvernări în oraș (Capriciu cu Ambrogio Lorenzetti)

Matrix la îndemână
Scanarea 3D şi reconstruirea realităţii

Text: Ştefan Ghenciulescu
Imagini: Graphein

Recunosc că am o fascinaţie puternică pentru tot ceea ce înseamnă releveu: parcurgerea inversă a proiectării, trecând de la construcţia reală la reprezentări; descompunerea inevitabilă în elemente şi recompunerea lor prin diferite tehnici de desen. Releveul chiar e o bază a arhitecturii: la Universitatea „Ion Mincu” şi la multe şcoli aşa începe anul I; dar ce să mai zicem de şcoli când toţi arhitecţii Renaşterii au trecut prin faza măsurării răbdătoare a edificiilor antice? Prin releveu înveţi într-un mod cu atât mai profund cu cât eşti liber de obligaţia de a proiecta, de a fi creativ, artist etc. Sigur, ar merita discutată poate despre inocenţa nu atât de completă a releveului: ca orice analiză sau repovestire, până la urmă şi ce şi cum alegi să reprezinţi alterează obiectivitatea absolută.

Scanarea 3D e un instrument excepţional nu doar pentru că măsoară cu precizie (asta face şi ruleta electronică), ci pentru că reface spaţiul real în lumea virtua¬lă. Macheta realizată prin multe milioane de puncte poate fi apoi transformată uşor într-un model 3D de CAD, apoi în planuri, faţade, secţiuni, în toate sistemele de tip BIM. (…)

* Graphein: Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”

 

Date, imagini, oraş
Răzvan Zamfira & Interrobang Studio

Răzvan Zamfira este arhitect. A absolvit Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti şi a fost mereu atras de date, de felul în care spaţializăm informaţia şi reuşim să dăm mai departe inteligent ceea ce descoperim prin studiile şi analizele noastre ca arhitecţi. Încă din facultate i-au plăcut foarte mult părţile iniţiale ale proiectelor, studiile şi analizele care puteau conduce spre o arhitectură sănătoasă, aşezată pe baze solide şi atent documentate.
După câteva proiecte de impact, realizate în colaborare cu alţi arhitecţi, Răzvan a cofondat, împreună cu Andra Croitoriu, Interrobang Studio, primul birou de design informaţional din România.

* Răzvan Zamfira – Interrobang:Pagini din cartea „Undelocuiesc.eu”

Lumi participative
Claudiu Bârsan-Pipu & Neomorph

Având studii şi experienţă în variate domenii conexe arhitecturii şi urbanismului – cum ar fi artele plastice, gaming, inginerie, programare şi muzică –, Claudiu Bârsan-Pipu este un designer computaţional care dezvoltă proiecte multidisciplinare, operând la intersecţia dintre ştiinţă şi artă în proiectele sale. A studiat arhitectura la „Ion Mincu”, iar în 2017 a fondat la Braşov studioul Neomorph, unde explorează activ împreună cu o echipă tânără aplicabilitatea acestor noi tehnologii. În prezent îşi face doctoratul în cadrul programului internaţional Digital Futures la uni¬versitatea Tongji din Shanghai, sub coordonarea profesorilor Neil Leach şi Patrick Schumacher, fiind totodată profesor invitat la atelier, în cadrul universităţii „Ion Mincu” din Bucureşti.
Am vorbit cu Claudiu despre cum putem, ca arhitecţi, să folosim realitatea virtuală şi realităţile alternative pentru a crea spaţii participative, reprezentând spaţii mediate de designeri într-o manieră open-ended şi despre cum interesele şi emoţiile utilizatorilor pot contribui fundamental la generarea acestor spaţii.

* VirtualPsych(o)space

În casă, la cort
Text: Alex Axinte

Pe fondul declarării stării de urgenţă în România, am urmărit transformările practicilor de locuire, cu accent pe jocurile copiilor. Cercetarea a avut la bază studiul de caz al familiei mele, compusă din doi adulţi, doi copii de şcoală primară, un câine şi o pisică, izolaţi într un apartament de bloc interbelic din Bucureşti. Din perspectiva unei familii care are o casă, din care părinţii pot lucra de la distanţă, fără nimeni apropiat infectat, cu acces la internet şi tehnologie, mi a venit uşor să reflectez pe marginea acestei probleme microscopice. Dar de ce această cercetare? Timp de 2 luni, izolarea în familie a fost aproape singura realitate palpabilă la care am avut acces. Astfel, am încercat să desluşesc în tacticile şi strategiile locuirii în izolare ceva lecţii de învăţat pentru viaţa de după izolare

* Alex Axinte: Izolare

super:serios
Jocuri, design şi interacţiuni urbane

Intro: Lorena Brează
Text / ilustrații: super:serios

Maria Mandea şi Teodora Ungureanu de la Super Serios îşi generează ideile la limita dintre arhitectură, joc şi interacţiuni urbane, iar imaginile pe baza unor poveştilor cu tâlc.

Maria a absolvit UAUIM, secţia Design de Produs, a fondat colectivul de jucării micul HAOS şi în prezent studiază designul vizual al jocului, în cadrul şcolii doctorale de la UNARTE. Teodora este arhitect şi doctorand al Şcolii Doctorale de Urbanism Ion Mincu. Proiectele lor invită la interacţiune şi care nu‑ţi dau nicio şansă să pleci neatins de povestea din spatele lor. Imaginea e foarte rar una statică, proiectele fiind adesea finalizate prin joc sau alte dispozitive dinamice, care invită mai degrabă la interacţiune decât la contemplarea obişnuită a unei prezentări grafice de sfârşit de proiect. Aceste lucruri se văd încă de la o primă scanare, a site‑ului superserios.ro sau a paginii lor de Instagram – instrumente pe care studioul le foloseşte pentru a reda cât mai carismatic poveştile.

* A new fairy-tale

 

Afară înăuntru
Un concurs de carantină

Organizatori:: Zeppelin & Baza.Deschidem oraşul

Ne‑am adresat studenţilor şi proaspeţilor absolvenţi de la Arhitectură şi Arte. Din România. Şi în mai, când carantina era în toi. Aşteptăm interpretare prin desen a unui loc real, a marginii dintre interior şi exterior, a lumii complexe dintre înăuntru şi afară. Tehnica era la alegere – de la desenul la mâna liberă pe o foaie de hârtie la artwork digital, colaj etc. Nu ne‑am aşteptat deloc la o asemenea participare:369 de propuneri, dintre care au rămas în concurs 354. Multe pisici, multe cafele, imagini şi texte de multe ori naive sau comerciale; unele preluări aproape ad‑litteram ale clişeelor grafice actuale. Însă unele situaţii sau gânduri ne‑au pus un nod în gât. Ne‑au plăcut o mare parte dintre lucrări, iar vreo 40–50 cel puţin ne‑au entuziasmat.

* Premiul 2: Ștefan Costache, USI Accademia di Architettura di Mendrisio

 

Horia Marinescu
Exorcism prin desen

Text: Ștefan Ghenciulescu

În 2019 am realizat expoziţia Uranus Acum despre proiectele urbane megalomane ale lui Nicolae Ceauşes¬cu. Ne am concentrat pe cartierul Uranus din Bucureşti, aproape complet distrus şi locul unde s-a înălţat sinistra Casă a Poporului. Am vrut însă neapărat să nu vorbim doar despre arhitectură şi patrimoniu, ci şi despre oameni, despre drama, dar şi despre curajul şi tăria locuitorilor. Interviurile şi arhivele personale au fost pentru noi la fel de importante ca reconstruirea realităţii fizice. Printre cei cu are am discutat au fost şi fraţii Horia şi Tudor Marinescu, pe acea vreme copii locuind în casa de pe strada Orăscu 22. Tudor e artist vizual, Horia e arhitect şi prieten drag. Acum stă la Viena, şi una dintre cele mai puternice amintiri legate de un proiect ce a ajuns extrem de emoţional este cum mi-a povestit despre casă la o cafe¬nea, desenând în acelaşi timp din memorie planuri şi faţade. O reconstruire ad-hoc, cu mijloacele arhitectului, ale locurilor copilăriei. (…)

* Horia Marinescu: București, exorcism / Orașul se întoarce / Solaris, un viitor mai bun

 

Educaţie prin desen. Şcoala italiană

Text: Ştefan Ghenciulescu, în colaborare cu Magdalena Nicola

Desenele din acest articol îi aparţin lui Nicole Donisi, elevă în clasa a VI‑a la un gimnaziu din Bergamo. Sunt, de fapt, teme pentru acasă la materia „Istoria Artei”. Disciplina şi exerciţiile nu sunt gândite pentru şcoli de artă, ci pentru toţi copiii – la fel cum cu toţii trebuie să înveţe matematică, ştiinţele naturii şi literatură. Cursuri de desen, artă, exprimare artistică etc. există mai peste tot în lume. Se cam opresc înainte de liceu (în cazurile fericite) şi conţin mai multe sau mai puţine informaţii despre istoria artei, stiluri etc. Mai afli câte ceva (foarte puţin) la Istorie, şi cam atât. În Italia, lucrurile stau cu totul diferit. Şi asta din 1923, când a fost introdusă educaţia artistică în şcoli. În 2003, materia Educaţie artistică s‑a transformat în Artă şi Imagine (Arte e Immagine). (…)

 

Locuinţa românească. Un fişier
Despre planuri, modele, arhive şi case

Text: Cristina Constantin, Cosmin Pavel

Locuinţa românească. Un fişier este în primul rând o colecţie de planuri. Un atlas de case, o sumă de desene, însoţi¬te de fotografii şi citate lapidare, care însumate descriu o bună parte din formele de locuire ce au apărut şi s-au de-săvârşit în spaţiul geografic pe care îl numim astăzi România. Cartea nu se vrea a fi o istorie exhaustivă a locuinţei româneşti, ci numai un fişier, o punere împreună într-un dosar a modurilor în care s-a construit, de-a lungul timpului, casa oamenilor ce au trăit în acest teritoriu. O colecţie de fişe neinterpretate a cărei miză este aceea de a conştientiza, ordona, elibera, un precedent pe care se pot întemeia proiecţii, salturi înainte, case viitoare, care însă ştiu să asculte, să critice sau să fie atente la ceea ce timpul a şlefuit sau hazardul a permis.

*Pagini din cartea „Locuința românească. Un fișier” (Cristina Constantin, Cosmin Pavel)

 

DOSAR: Proiecte de pandemie

Coordonatori, text intro: Lorena Brează, Ştefan Ghenciulescu

Intro
Arhitectură şi design pentru (post)pandemie

Ei, da. Avem felul în care îşi fac sau nu treaba autorităţile; discuţiile interminabile despre (lipsa de) civism; societatea prea sălbatică, prea disciplinată, libertate şi ce înţelegem prin libertate; masca drept simbol identitar, corupţia; furia noastră, a tuturor; delirul conspiraţionist şi multe altele; dar am trăit şi în România o mobilizare remarcabilă, inclusiv din partea arhitecţilor, designerilor şi a societăţii civile pentru a ajuta pe loc şi pentru a cerceta ce s-a întâmplat şi a gândi soluţii pentru perioada imediat următoare şi pentru termenul ceva mai lung.
Suntem foarte curioşi cum vor evolua proiectele din paginile următoare şi ce acţiuni vor mai apărea. Pe de altă parte, sigur ne-au scăpat iniţiative esenţiale. Dintre toate aceste motive, sperăm ca minidosarul din acest număr să devină începutul unui serial. (…)

Viziere.ro
Un proiect colaborativ

Text: Lorena Brează

Proiectul Viziere.ro s-a născut, aproape peste noapte, spun cei din echipa proiectului, atunci când, după primul prototip realizat şi o postare pe Facebook, autorul acestuia, Mihai Toma, a primit sute de feedback-uri pozitive din partea medicilor din întreaga ţară, aceştia aprobând produsul şi confirmând utilitatea lui. „Practic, am dat share pe pagina personală, după care au urmat 500 de share-uri, apoi am postat produsul modificat în urma sfaturilor primite de la medici, urmând alte 2.000 de shareuri”, spune Mihai. (…)

*viziere.ro

 

Un spital de război
Proiect: esserac t-Architecture

Text: Loren Brează
Foto: Alexandru Roşanu

Raluca Şoaită şi echipa Tesseract‑Architecture au ridicat în colaborare cu asociaţia „Dăruieşte Viaţă”, un spital modular realizat din containere pentru tratarea pacienţilor cu COVID 19, în curtea spitalului Elias din Bucureşti. Timpul scurt în care acesta a fost proiectat şi realizat având în vedere dificultatea programului în sine, modularitatea şi adaptabilitatea conceptului la implementări ulterioare în locuri diverse, dar şi curajul cu care a fost abordat proiectul – având în vedere baza experientală pe care stă, ţinând cont de faptul că este primul spital din donaţii de acest gen din România – sunt elementele‑cheie ale proiectului despre care Raluca ne‑a povestit, evidenţiind provocările care au apărut în fiecare dintre cazuri.(…)

*Tesseract-Architecture + „Dăruiește Viața”: spital modular pentru tratarea pacienților cu COVID 19 ©Alexandru Roșieanu

 

Roboţi la treabă
Modulab

Text: Lorena Brează, Ioana Calen
Foto: Modulab

Ca în mai toate situaţiile de criză, şi această pandemie a declanşat idei – uneori materializate în strategii, alteori în obiecte – care îşi propun să rezolve probleme legate de situaţia curentă şi răspândirea virusului, răspunzând şi altor nevoi existente care necesitau rezolvare de ceva timp. Ne concentrăm mai mult asupra soluţiilor în astfel de perioade şi e posibil ca dorinţa noastră de a ajuta în aceste momente să fie atât de mare, încât să reuşim, poate mai bine decât în situaţii confortabile, să venim cu idei relevante în aceste direcţii. Şi, bineînţeles, multe dintre aceste idei au devenit, în scurt timp, prototipuri, îndeplinindu‑şi scopul, acela de a‑i sprijini, într‑un fel sau altul, pe cei care au nevoie de acest lucru.

*Modulab – robot de sterilizare

 

Oraşul 1.5
Un proiect pentru a fi împreună în (post)pandemie

Proiectul vrea să exploreze posibilităţile de a ne face viaţa mai uşoară în perioada următoa¬re şi, de ce nu, de a descoperi noi posibilităţi pentru o urbanitate mai eficientă, mai bună. Avem nevoie de soluţii de distanţare fizică, în prima fază. Dar ele pot fi făcute astfel în¬cât să susţină comunităţile şi coeziunea socia¬lă. Unele pot fi tipuri de reorganizare spaţială temporare şi reversibile; altele pot fi interven¬ţii necesare pe termen lung. Să reconstruim un oraş mai bun, şi bucuria şi cultura de a fi îm¬preună, dacă tot e un restart. Propunerile por¬nesc de la situaţia din România, dar credem că pot fi valabile şi adaptate pentru alte contexte.

* Proiectul „Orașul 1.5”

 

Strada Covidei
Acumulator de ipostaze stradale ale pandemiei

Text: Bogdan Iancu

Străzile – alături de sufragerii, balcoane şi curţi – s au transformat în perioada de izolare şi restricţiile aferente impuse de apariţia pandemiei de COVID 19 în infrastructuri pentru practicarea sportului sau petrecerea timpului liber. Cu puţin timp în urmă, aglomerate de autoturisme în mişcare, străzile au fost ocupate încet încet de jocuri şi joacă de copii şi adulţi forţaţi să limiteze distanţa de deplasare în jurul casei şi să îşi adapteze radical rutinele la acest laborator social fără precedent. Într una dintre primele zile când ieşisem la plimbare cu Smilla (căţeluşa noastră), am remarcat apariţia unei serii de desene pe asfaltul trotuarelor (unde, de obicei nu se aflau decât resturi vegetale sau ambalaje) şi al străzilor din cartierul în care locuiesc. Paranteză metodologică: plimbările cu un câine orientează privirea în jos şi fac vizibile lucruri pe care altminteri tinzi să nu le observi. Dintr un soi de obsesie de conservare contextualizată a urmelor faptelor sociale am luat decizia de a crea Strada Covidei, grup de Facebook dedicat acumulării şi arhivării ipostazelor aces¬tui fenomen şi din ale cartiere, care va rămâne, cel mai probabil, trecător, dar cu semnificaţii sociale importante, ce ar putea oferi răspunsuri pentru nevoia de regândire spaţială a oraşelor. (…)

*©Vlad Petri

 

DOSAR: După cutremur: școli japoneze

Intro

Mai mult decât şcoli

Reconstrucţia unităţilor de învăţământ şi dezvoltarea comunitară după Marele Cutremur din Japonia de Est din 11 martie 2011 şi mai ales tsunamiul care i-a urmat, care au provocat daune grave în regiunea Tohoku şi pe coasta pacifică a regiunii Kanto. (…)

Şcoala elementară Miyanomori

*Kazumi Kudo, Hiroshi Horiba / Coelacanth K&H Architects: Școala elementară Miyanomori, Orașul Higashi-Matsushima ©Satoshi Asakawa

 

Şcoala primară, gimnazială şi creşa Toni

 

*Inui Architects: Școala primară, gimnazială și creșa Toni, Iwate / Poze ©Daichi Ano

Şcoala primară Kamaishi Unosumai, şcoala gimnazială Kamaishi Higashi, creşa Unosumai, grădiniţa Unosumai

 

*KAZUHIRO KOJIMA + KAZUKO AKAMATSU/Cat: Școala primară Kamaishi Unosumai, școala gimnazială Kamaishi Higashi, creșa Unosumai, grădinița Unosumai, Kamaishi City, Iwate

 

Şcoala gimnazială Takata‑Higashi

 

*SALHAUS: Școala gimnazială Takata-Higashi, Yonesakicho, Rikuzentakata / Foto: ©Makoto Yoshida

 

ZOOM
Spaţiu de lucru colaborativ HOTSPOT

Text: biroarchitetti

Hotspot este primul dintr‑o serie de spaţii de tip cowork-ing cu standarde înalte din oraş.
A fost o adevărată provocare să proiectăm un spaţiu colaborativ care să dea viaţă ideilor inovatoare ale clientului nostru. Obiectivul său nu a fost să definească pur şi simplu un spaţiu de lucru funcţional şi eficient, ci să creeze un adevărat ecosistem legat de oraş. (…)

 

*biroarchitetti: Spațiu de lucru colaborativ HOTSPOT, București / Foto: ©Ioana Marinescu

 

Domestic
Corvin Cristian: Birouri pentru Jazz Communication, Bucureşti

Text: Ștefan Ghenciulescu
Aproape la fiecare mutare a Zeppelin am căutat case vechi (unele aproape cădeau pe noi, dar asta e altă poveste). Aşa că ştim că, deşi te bucuri de confortul, siguranţa şi echiparea pe care ţi le dă un spaţiu de birou nou şi gândit ca atare, lipsa locurilor întortocheate, a personalităţii şi a farmecului casei pe care o ocupai nu sunt doar motiv de nostalgie, ci şi o problemă de cultură a echipei, de mod de funcţionare – cu atât mai mult la arhitecţi, designeri sau oameni din publicitate, unde trebuie să fii cu ceilalţi în toate modurile posibile şi în acelaşi timp să îţi păstrezi zona de concentrare maximă şi libertate personală.
Acesta a fost şi contextul proiectului de amena¬jare a birourilor Jazz, o firmă de advertising care, datori¬tă măririi echipei, s a mutat dintr o clădire veche într una foarte nouă de birouri.

PLAN
O colecție de planuri de arhitectură, într-o revistă-album de colecție.

——————

Zeppelin #158 e disponibil în librăriile Cărturești, Inmedio și Relay sau poate fi comandat aici, la prețul de librărie (28 RON), căci vom prelua noi costurile de transport pentru toate livrările interne.

Sau, ca să ne ajutăm reciproc și mai tare, puteți opta pentru un abonament extrem de avantajos, care să o includă – aici.

Râmânem aproape, lucrăm ca să vă putem informa și să putem visa împreună.

#158
vara 2020
1