7 – 12 octombrie 2019 @ AMBASADA – Strada Anton Seiller nr.2, 0 Timișoara
După o lungă perioadă de cercetare și experimentare coregrafică a fenomenului dansului din cluburile și festivalurile de muzică electronică în București, echipa TechnoTransaBodyBeat – TTBB – vine la Timișoara, unde-și propune sa împărtășească practica sa de lucru celor ce au o relație cu ringul de dans și în special cu muzica electronică: clubberi, raveri dar și oricăror persoane interesate să experimenteze dansul și starea de transă produsă de muzica techno, tek, psy, și alte subgenuri faimoase pentru funcția lor ritualică produsă de ritm, pentru că numărul de bătăi pe minut (BPM) dictează ritmul de pe ringul de dans.
„Ritmul devine contagios, corporalității diferite se adună, copiază, preiau, devin cealaltă, devin una singură, vectori de mișcare trec de la un corp la altul printr-o dinamică imersivă, iar corpul devine agent al ritmului.
TTBB unește subiectivități diferite într-o relație sonoră și motrică a unui corp al ritmului colectiv, un ritm care reverberează și dă formă practicii solidarității într-un spațiu și timp simbolic care depășește diferențele de rasă, clasă și ideologie. TTBB sarbatoreste dansul ca expresie a urgenței prezentului.
TTBB aduce fenomenul muzicii electronice și al practicilor corporale adiacente în spațiul convențional al teatrului, folosind mijloacele și instrumentele dansului contemporan. TTBB lucrează cu aspectele performative ale ritualului de dans de noapte, a corpului nocturn, a corpului ritualic ca formă de colectivizare și relationare non-ierarhică.
În cadrul workshopului de la Timișoara vom investiga dansul techno ca practică a disoluției și dispersiei, a non reprezentării, ca practică a empatiei și a de-subiectificării, o experienta tacită în care nu suntem creativi ci creați.
Cum ar fi dacă nu suntem fiecare, ci spațiul dintre noi?
Vom explora astfel elementele specifice dansului de club: balansul stânga-dreapta, și posibilitatea repetiției infinite a acestuia, ca instrument facilitator de transă. Dar ce e transa? Cum putem intra în spațiul în care mișcarea se auto-generează, și așa-zisa ‘identitate’ se pierde în deșertul a ceea ce e generic și impersonal? Cum putem deveni un organism de grup, un împreună permeabil? Dacă celălalt și tot ce e în jur, devine o extensie sensibilă a ceea ce suntem acum? Cum putem crea un spațiu al non-performativității? Să nu fim nimeni.
Și cum putem transforma ringul de dans într-un spatiu care deschide infinitele posibilități ale unei vaste deveniri?
Vom crea o pishodramă cathartică de grup, o anti-structură la scară cosmică ce adoptă tehnologiile sinelui, și operează pe corp și pe suflet pentru a aduce vindecarea prin mijloace electronice.
Ne vom re-actualiza corpurile ce dansează fără niciun alt fapt comun decât sărbătoarea împărtășită în chiar acel moment.
Workshop-ul se va desfășura pe parcursul a 5 zile, iar la final va exista o prezentare publică, urmată de un artist talk, la Saccade Bar, în care vom împărtăși publicului, într-o structură coregrafică, practicile de lucru din interiorul workshop-ului.
Echipa TTBB de la Timișoara:
Coregraf: Andreea David
Research și documentare: Laura-Maria Ilie
Asistent costume: Maria Mora
Lumini: Tudor Chiliman
DJ set up by: Admina
Când/Unde:
7 octombrie: 17:00 – 19:30 @AMBASADA (Str. Anton Seiller nr.2, Timișoara)
8 octombrie: 17:00 – 19:30 @ AMBASADA
9 octombrie: 17:00 – 20:00 @ saccade (Str. Gheorghe Lazar, nr.9, Timișoara)
10 octombrie: 17:00 – 19:30 @ AMBASADA
11 octombrie: 17:00 – 19:30 @ AMBASADA
12 octombrie: 17:00 – 20:00 @ saccade (Str. Gheorghe Lazar, nr.9, Timișoara)
Participarea este gratuită.
Andreea David este performer, coregrafă și arhitectă activă în Bucuresti. S-a format în zona artelor performative la Centrul Național al Dansului (CNDB) în 2010, a continuat ca bursieră DanceWEB la Viena în 2012 și apoi ca artist în rezidență la e.x.e.r.c.e. CCN Montpellier în 2013.
Din 2014 își creează propriile lucrări (Nud de femeie brunetă, I am just about to go further and I am just about to change my mind, 60 minutes, Laboratorul de practici comune). A colaborat cu artiști ca: Adriana Gheorghe, Ingrid Berger Myhre (NO), Mihaela Dancs, Cristian Nanculescu, Farid Fairuz, Doris Uhlich (AT), Thomas Steyaert (BE), Angela Schubot și Jared Gradiger (DE).
E prezentă în festivaluri ca Explore Dance Festival Bucharest, ImpulsTanz Vienna, Temps d’Images Cluj, Like CNDB, HomeFest, Dance Season Bucharest, Festival del Silenzio Milano, Emergentia Elvetia.
În 2016 descoperă muzica electronică și e fascinată de similaritatile ei cu dansul contemporan: o prezență infinită, dizolvată, non-identitară, ce se hr[nește din sine însăși într-o repetitie fără referință. De atunci, ea devine practicantă a Techno-Fagiei.”
Organizator: Asociația Unda, Maria Mora producător
Parteneri: Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Fabrica de Pensule Cluj, Colectiva Gazette Cluj, Control Club București, Club Guesthouse București, Ambasada Plai Timișoara, Saccade Bar Timișoara.
Parteneri media: Telekom Electronic Beats, SUB25, Revista Zeppelin
Proiect co-finanțat de AFCN Administrația Fondului Cultural Național