Workshop Zeppelin de scriere despre arhitectură și oraș @ FAST / Episodul 3

Continuăm seria de articole scrise de studenții de la facultățile de arhitectură din România în timpul workshop-ului Zeppelin din cadrul FAST (Festival for Architecture Schools of Tomorrow) de acum un an. Am povestit împreună despre principii și tehnici de reportaj și critică de arhitectură, despre concizie și consistență, mesaj, stil, text și imagine, anti-lirism și umor. Ne-am aruncat cu avânt în subiectele pe care le-au propus studenții și am folosit ocazia pentru dezbateri și construcții de idei, argumentare și descrieri.
Vlad Jurculeț continuă seria cu un articol care discută despre lucrul pe șantier în două formule: cu familia și alături de voluntarii de la paviloanele FAST.

Construcția pavilioanelor FAST: mijloc de comunicare

Text, foto: Vlad Jurculeț

Fiind voluntar pentru construcția pavilioanelor din cadrul FAST, am avut ocazia să lucrez alături de studenți din alte oraşe, oameni pe care nu i-am mai întâlnit vreodată. Când m-am înscris, nu eram complet lipsit de experiență în construcții. Am avut ocazia de a lucra alături de familia mea la un proiect de o amploare similară în vara precedentă. Am aflat că aceste două experiențe, a ridica două structuri de lemn cu ajutorul unor mici echipe, au fost destul de distincte. Deși au avut multe asemănări, diferențele au fost determinante.

Acum doi ani nu am putut să ajut la nimic pe timpul verii deoarece mă aflăm la bursă în Erasmus undeva prin Barcelona. În acest timp, ai mei tot lucrau la casă. Da, munceau în weekenduri în mare parte, însă tot îmi trimiteau poze cu ce făceau. Munca era epuizantă şi am ştiut clar că anul viitor urma să fac şi eu acelaşi lucru. Inevitabil, anul a trecut iar aşa a venit şi timpul să mă alătur familiei în muncă. Da, aveam opțiunea să refuz, însă nu doream să fiu singurul care nu face nimic. Recunosc, sună puțin ca „FOMO” sau frica de a rata ceva, însă eu consider acest lucru mai mult un rezultat al empatiei. Cum pot să îi las pe ei să se obosească? Trebuie să le dau o mână de ajutor.

Voluntariatul este o etapă importantă în dezvoltarea personală, fie că te alături deoarece crezi într-o anumită cauză sau doar pentru credite. M-am implicat în voluntariatul FAST pavilions din întâmplare, fiind voluntar la bibliotecă atunci când am auzit de ocazia de a cunoaște studenți și profesori din alte orașe în cadrul altui prorgam. Desigur, plictisit cum e oricine la final de vacanță, am fost de acord. Şi aşa am avut ocazia să mă implic în FAST înainte de a începe. Prima zi a fost cea mai complicată. A durat puțin până mi-am dat seama cine ce face şi cum ne organizăm, însă după aceea am avut nevoie numai să mă înțeleg cu coechipierii.

Având acest context al experienței mele personale, aş zice că prima diferență este modul şi motivul înscrierii. Primul motiv pentru care m-am implicat în ambele cazuri a fost din curiozitate. Am dorit să aflu cum funcționează munca pe şantier, unde pot apărea greşeli, cum pot fi adresate acele greşeli, cum se înțeleg oamenii între ei, însă şi lucruri mai simple, precum modul de utilizare a unor unelte. Pe lângă acest interes în construcții se află adevărata diferență. Țelul social. Cu familia m-am implicat dintr-un sentiment de datorie şi respect către tot ce au făcut pentru mine însă la voluntariat m-am înscris pentru a întâlni oameni noi şi pentru a socializa. Consider că din acest motiv, munca alături de coechipieri era mai relaxantă. Nu exista nicio presiune de a nu dezamăgi. Dacă o dau în bară, aia e, oricum nu-i mai văd într-o săptămână. Cel puțin, aşa vedeam eu lucrurile.

Organizarea a fost un aspect foarte important. Într-un fel munca acasă și voluntariatul pentru construcția pavilioanelor erau similar structurate, organizatorii de echipă funcționând ca nişte părinți, însă faptul că ne-am întâlnit pentru prima dată la pavilioane a fost puțin ciudat inițial. În timp ce părinții au o vagă idee despre ce eşti în stare să faci, oamenii complet străini nu au cum. De exemplu, în prima zi ca voluntar la pavilioane, nici liderii de echipă nici eu nu am fost foarte siguri cu ce aş fi putut să îi ajut. Inițial, doar mă uitam la ce fac alții şi mai dădeam câte o mână de ajutor pe şantier. Încetul cu încetul am câştigat din ce în ce mai multă încredere, după care am şi primit sarcini mai directe şi mai concrete. Am trecut de la mutat lemne la tăiatul cu circularul. În acelaşi timp exista foarte multă libertate în ceea ce munceai, deoarece erau suficienți oameni cu care puteai să faci schimb în caz că vreunul obosea sau se plictisea. În familie, a funcționat altfel. Părinții deja ştiu de ce eşti în stare. De la început primeşti sarcini complexe, în mare deoarece există o mână de muncă mai mică, dar şi datorită încrederii mai mari pe care o au de la bun început. Într-adevăr, aceasta este numai experiența mea, sunt sigur că există şi cazuri unde ai o persoană tare neîndemânatică ce beneficiază de acest anonimat oferit de voluntariat, de acest nou început, chiar şi dacă este pentru o scurtă durată.

+2

Persoanele cu care lucrezi cot la cot contează cel mai mult, în acelaşi timp, aici consider că există cea mai mare diferență între cele două experiențe. Mare diferență eu o consider nivelul de competiție între membri. Puțină competiție este un lucru sănătos iar nimic nu se compară cu competiția între frați. Între voluntari, da există un scop comun însă nu există competiție. Unii ar considera asta un lucru bun, însă din punctul meu de vedere, un pic de competiție în plus nu strică.

Familia devine rapid echipă, însă invers e mai greu. Pentru a colabora bine, voluntarii trebuie să devină ca o familie, unde se știu exact talentele fiecăruia şi unde se lucrează unul pentru altul. Uneori lucrul în familie este mai ușor deoarece există un anumit dans social pe care trebuie să îl joci cu fiecare persoană. Deja ştii cum joci hora cu familia, însă cu colegii este un proces de învățare, ceea ce poate fi o plăcută pauză de la rutină – asta nu te scutește, însă, de a înțelege particularitățile fiecărui membru. A fost plăcut să stau cu profesorii şi cu colegii din alte facultăți la aceeaşi masă discutând despre alte facultăți şi despre programe de proiectare. Încă o diferență a fost faptul că toți colegii aveau acelaşi profil, toți am fost studenți la arhitectură, în ani diferiți, însă cu interese și cunoștințe comune. Acest lucru poate avea şi dezavantaje. Noi, studenții de la arhitectură suntem cunoscuți pentru lipsa abilităților de comunicare și de lucru în echipă. Noi nu suntem obişnuiți să muncim împreună la proiecte, chiar dacă aceasta este de fapt realitatea meseriei. Țin minte povestea unei studente din anul doi la amenajări interioare care era tare supărată pe studenții de la arhitectură: când a venit să vadă ce lucrăm, întrebările și complimentele ei au fost ignorate. Noi nu suntem buni comunicatori şi de aceea consider că acest gen de exercițiu este necesar pentru a dezvolta nu numai talentele tehnice, dar şi pe cele sociale.

Toate aceste experiențe mi-au arătat că multe organizații au aspecte similare şi particularități comune. Deși oamenii în voluntariat sunt la început complet străini, în timp, grupul devine ca o familie. Astfel, consider că cea mai mare problemă a studenților arhitecți, lipsa de cooperare sau de comunicare, cauzată în parte și de mitul starhitectului, poate fi rezolvată prin lucrul împreună. De aceea consider că cea mai importantă lecție învățată din ambele experiențe este importanța comunicării, nu numai pe şantier, dar şi la locul de muncă sau în cadrul şcolii.

Despre FAST:

FAST s-a născut din dorința Ordinului Arhitecților din România și a facultăților de arhitectură din țară de a construi un spațiu de schimb de cunoștințe și experiență între studenți și comunitatea profesională și de a oferi o platformă pentru experimente constructive. Prima ediția a avut loc la FAUT, lansând de la Timișoara o platformă de schimb internațională prin conferințe tematice cu arhitecți și profesioniști cu experiență internațională.
În 2023, FAST a însemnat și un experiment constructiv comun între cele cinci facultăți de arhitectură din țară: cinci pavilioane construite în echipe formate din membri din fiecare facultate, studenți și tutori, o serie de conferințe cu Christian Benimana, Reinier de Graaf, Walter Angonese, Quintus Miller, Xu Tiantian și Studio Muoto, precum și o expoziție cu proeictele de diplomă ale studenților, printre altele.
Anul acesta FAST propune o conferință științifică, o serie de ateliere, de talks, expoziții și activări. Invităm la o privire asupra ediției anterioare în timp ce ne pregătim pentru următoarea.

Program:

Eseu/Reportaj