Cronicari Digitali continuă seria „Cine ascultă o casă?” cu două noi episoade video-documentare din proiectul „Restaurări de poveste”.
După ce primul episod a deschis seria la Casa Ienăchiță din București, noile episoade invită publicul în județul Sibiu, în satul Râu Sadului – unde casele tradiționale prind din nou viață, printr-un program de restaurare care păstrează autenticitatea culorilor și materialelor de odinioară -și la șantierele-școală de la Muzeul ASTRA din Sibiu, unde meșteșugul se predă direct pe teren, iar patrimoniul devine o lecție vie pentru comunitate.
Restaurarea caselor tradiționale din Râu Sadului
La Râu Sadului, un sat așezat între dealuri și cu rădăcini pastorale, casele vechi încep să își recapete culorile și formele de odinioară. Restaurarea lor nu este doar o lucrare tehnică, ci și o poveste despre oameni, tradiție și viitor.
Florin Rotar, dulgher cu meserie moștenită din familie, conduce lucrările de pe șantier. Din 1994 bate cuie, face chertări și îmbinări, ridică acoperișuri și readuce lemnul la viață. „Stilul vechi e mai frumos”, spune el, în timp ce caută țigle vechi prin toată Transilvania și amestecă gaz lampant cu ulei de transformator pentru a reda aspectul de odinioară al grinzilor. Fiecare casă primește culoarea descoperită în straturile vechi de tencuială, unele albastre, altele ocru, pentru că nicio gospodărie nu trebuie să semene cu alta. E muncă grea, cu probleme de bani și lipsa materialelor, dar pentru Florin e mai degrabă o provocare.
De partea cealaltă, primarul comunei Râu Sadului, Daniel Dumitru Minea își amintește cum a început totul. O moară veche, părăsită, l-a făcut să caute soluții pentru a readuce patrimoniul la viață. A depus un proiect pe Ruta caselor cu arhitectură tradițională și, în ciuda scepticismului localnicilor, lucrările au prins contur. Proprietarii care au acceptat să intre în program au trebuit să își asume reguli clare: să păstreze casele cel puțin zece ani, să le întrețină, să nu le transforme în afaceri comerciale, ci în repere de vizitare și promovare. Mulți au ezitat la început, temându-se că își vor pierde gospodăriile, dar în timp au înțeles că e o șansă pentru sat. Pentru primar, proiectul nu înseamnă doar restaurări, ci o viziune: Râu Sadului să devină „cel mai frumos sat din Sibiu, poate chiar din România”.
-
+2
Ciprian Ștefan, expert în arhitectură vernaculară atestat de Ministerul Culturii, completează tabloul cu o privire de ansamblu. El a cercetat una dintre cele mai vechi case din sat, datată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, unde a descoperit urme de pigment albastru, rar întâlnit. Restaurarea a fost o provocare, căci nu se mai găsesc ușor nici pigmenții, nici oamenii care știu să prepare amestecul tradițional. Testul adevărat vine abia după o iarnă: atunci se vede dacă intervenția rezistă. Pentru Ciprian, Râu Sadului are un potențial unic: pe aceeași stradă, vizitatorii pot citi istoria ultimelor două secole, de la casele de secol XIX până la construcțiile din comunism. Vede aici nu doar o șansă de turism cultural, ci și un exemplu de bună practică pentru generațiile viitoare.
Patrimoniul trebuie păstrat în comunitate, acasă, spune Ciprian Ștefan. Nu la muzeu, nu desprins din context, ci acolo unde oamenii îl trăiesc și îl pot transforma în motor de dezvoltare. Iar colaborarea cu primarul și cu meșteșugarii îi dă speranță că acest lucru se întâmplă deja.
Între priceperea lui Florin, viziunea lui Daniel și expertiza lui Ciprian, casele din Râu Sadului își recapătă culorile, poveștile și demnitatea. Iar oamenii află, prin astfel de exemple, că viitorul se poate clădi, într-un mod sănătos, pe temelia trecutului.
Muzeul ASTRA, Sibiu: cum se învață restaurarea, la fața locului
La șantierele-școală de la Muzeul ASTRA din Sibiu, gospodării săsești și construcții tradiționale din Delta Dunării devin locuri unde meșteșugul se predă direct pe teren, iar patrimoniul se transformă într-o lecție deschisă pentru comunitate.
Ciprian Ștefan, Mirela Iancu, Ovidiu Baron și Ioana Dan arată cum restaurarea trece dincolo de ziduri și devine memorie, educație și punte între generații, păstrând tradițiile și adaptându-le pentru viitor.
În muzeu, restaurarea nu este doar un exercițiu tehnic, ci un proces care implică experți, meșteri, voluntari și public curios. Ciprian Ștefan, directorul Complexului Național Muzeal ASTRA, atrage atenția asupra contextului mai larg: „România are o șansă fabuloasă să se promoveze”, și subliniază nevoia ca șantierele-școală să devină o punte între patrimoniu și comunități, prin educație și implicare directă.
Construcțiile tradiționale readuse la viață în cadrul muzeului păstrează autenticitatea materialelor și a tehnicilor. „Construcțiile vernaculare sunt acele clădiri care au fost realizate de oameni fără a avea un proiect arhitectural”, ne spune Mirela Iancu, director general adjunct al Muzeului ASTRA. Astfel de construcții, ridicate pe baza cunoștințelor transmise din generație în generație, devin repere ale unui mod de viață, dar restaurarea lor întâmpină provocări majore: „Unde sunt paiele de altă dată? Nu mai găsim materialele.”
„Noi avem o relație bună cu câțiva fermieri din zona munților Apuseni, care cultivă pe platourile înalte acest tip de secară, de alac, de grâu, tocmai pentru că noi le achiziționăm. Deci prin aceste intervenții de restaurare, noi contribuim și la menținerea unor practici agricole, la menținerea unui peisaj cultural în spațiul rural din România”, adaugă Mirela Iancu.
Dincolo de restaurare: memoria comunităților
Pentru specialiști, fiecare monument adus în muzeu este mai mult decât un obiect conservat. Ovidiu Baron, director general adjunct al Muzeului ASTRA, arată dimensiunea nevăzută a patrimoniului: „Nu avem doar o abordare cantitativă. Fiecare obiect are închisă în interior o poveste”.
Fiecare șură, fiecare grajd sau gospodărie poartă amintirea unor comunități, a celor care au construit, au locuit și au folosit aceste spații, transformând restaurarea într-o formă de recuperare a memoriei colective.
„Este povestea celor care le-au realizat, a celor care au lucrat cu ele, a celor care s-au bucurat folosind obiectele respective sau trăind în acele case”, adaugă Ovidiu Baron.
-
+6
Educație prin patrimoniu: joc și descoperire
La Muzeul ASTRA, casele refuncționalizate devin spații de învățare pentru cei mai tineri vizitatori. În Etno Tehno Parc, o șură a fost transformată în loc de activități educaționale. Ioana Dan, specialist în marketing cultural, subliniază rolul acestui demers: „Astăzi, ea servește programelor educaționale pentru copii și jocului cu patrimoniul, astfel încât să putem aduce mai aproape copiii de această zonă, să înțeleagă ce presupune sau ce înseamnă patrimoniul”.
Astfel, patrimoniul nu rămâne un concept abstract, ci devine experiență trăită, chiar de la vârste fragede.
Muzeul ASTRA este, astfel, un laborator viu al patrimoniului, unde casele, meșteșugurile și comunitățile se întâlnesc. Restaurarea capătă o dublă semnificație: salvarea unui trecut fragil și formarea unei conștiințe pentru viitor.
Docu-seria, parte din proiectul cultural „Cine ascultă o casă?” – Ediția a IV-a, este realizată de Asociația Human Made Art, cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, din Timbrul de Arhitectură, alături de Institutul Național al Patrimoniului, Complexul Național Muzeal ASTRA și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București.
Articol conex:
