Proiect: Filofi și Trandafir Arhitectură
Text: Irina Filofi, Cătălin Trandafir
Foto: Cosmin Dragomir
Un amalgam de proprietăţi, clădiri vechi degradate, clădiri mai noi suprapuse, multe facturi de electricitate, Castelul Corvinilor din proximitate şi un oraş în reconstrucţie, după cvasidecesul industriei care îl întreţinea. Este vorba despre oraşul Hunedoara şi despre amintirile pe care le poartă primul contact cu proiectul care mai târziu se va contura sub numele de Werk.
Într-un oraş industrial al cărui istoric se roteşte în jurul exploatărilor de fier şi producţiei de oţel, urmare a unor procese de ecologizare şi demolări masive, patrimoniul industrial construit este astăzi minor. Au mai rămas puţine clădiri care să amintească de începuturile Uzinelor de Fier sau, mai apoi, de mamutul Combinat Siderurgic Hunedoara, iar, în lipsa unei strategii de refuncţionalizare, fie ea privată sau de stat, există o probabilitate ridicată ca şi acestea să dispară. Desigur, problema nu este doar locală – reabilitarea patrimoniului industrial construit are, în România, puţine exemple de succes. Proiectul de faţă se adresează acestei probleme şi este, din cunoştinţele noastre, o primă încercare de refuncţionalizare a unei clădiri din patrimoniul construit al combinatului. Tema proiectului a fost un ansamblu plurifuncţional, cu utilizare principală de restaurant.
Partea veche…
Analiza istorică ne-a permis să identificăm obiectele cu valoare arhitecturală sau memorială și să eliminăm construcţiile parazitare, rămânând pe teren cu două clădiri individuale. Prima, şi cea mai impunătoare, construită puţin după 1890, face parte din situl industrial dezvoltat pe timpul Imperiului Austro-Ungar şi avea funcţiunea de sediu administrativ. Cu o amprentă similară unei biserici, clădirea era compusă dintr-o „navă centrală” cu birouri, două buzunare laterale şi o încăpere înaltă. Construită impecabil, releveul arătând unghiuri de 90 de grade la aproape toate intersecţiile de pereţi, structura era formată din pereţi portanţi de zidărie de cărămidă plină, cu o boltă din beton în sala centrală, parament aparent şi şarpante de lemn în sistem cu corzi şi bare de agăţare. A doua construcție, cu circa 20 de ani mai nouă, cu amprenta rectangulară şi cu un volum considerabil mai mic, nu are funcţiunea iniţială clară, însă sistemul de execuţie este similar cu cel al primei clădiri.
Prin direcţia generală pe care am propus-o, de utilizare a materialelor de epocă pentru intervenţiile punctuale, a intervenţiilor structurale reversibile şi de utilizare sinceră a materialelor, în forma lor brută, fără artificii estetice, am încercat să inducem utilizatorului o senzaţie de spaţiu industrial, un strict rezultant al necesităţilor obiective, tehnice.
*La stânga, „bazilica”. În centru, cea de-a doua clădire păstrată. În dreapta, în fundal, fragment din corpul nou
La clădirile vechi, am descoperit că majoritatea golurilor de uşi şi ferestre fuseseră brutal modificate. Partea pozitivă a fost ca acele câteva goluri nealterate păstrau încă tâmplăria originală din metal, cu detalii frumos croite din elemente turnate. După decopertarea straturilor de vopsea, am decis să reutilizăm o mică parte dintre acestea (ferestrele înalte din sala cu boltă), deşi nu se aflau într-o stare nu foarte bună.
Tâmplăriile vechi neutilizate la exterior au fost reabilitate și folosite la faţadele interioare. Tot la interior, am încercat să reconstituim memoria ferestrelor originale prin interpretarea modului de tasare a cărămizii prin bare de oţel, care preiau desenul rosturilor de mortar.
*Articulația dintre cele două clădiri vechi
Restul tâmplăriilor de care aveam nevoie au fost manufacturate cu detalii replicate, cu elemente din fontă, turnate în şabloane similare şi adaptate cerinţelor contemporane de confort şi consum de energie. Învelitorile, modificate la un moment dat în istoria clădirii, au fost refăcute în formatul autentic de țiglă, solzi ceramici.
Plăcile de pe sol au fost reconstruite integral, iar pardoselile interioare au fost tratate cu materiale de epocă, plăci de ciment manufacturate. Stereotomia pardoselilor face trimitere la compartimentările originale, iar coloritul şi desenul caută să particularizeze încăperile şi să preia din spiritul acestora.
În interior, volumul podurilor face acum parte din cele generale ale încăperilor, lăsând vederii şarpanta şi fermele componente. Tronsoanele originale de lemn pe care le-am putut păstra au fost îmbinate cu secţiuni identice din material nou. Căpriorii au fost rezolvați astfel ca streaşina exterioară să fie formată din lemnul original, cu patina sa autentică. În consecință, senzația interioară preia din caracterul generat de impozanța volumetrică a clădirilor și accentuează opoziția conceptuală dintre spațiile nou-create și reamenajarea spațiilor vechi.
*În corpul principal
Încăperea cu boltă, cu proporțiile sale distincte, de sală de bal, este tratată diferit, decopertarea tencuielilor pereților și a bolții și apoi tratarea unitară a acestor suprafețe, fără alterarea texturilor naturale, caută să amplifice senzația pe care ne-am imaginat-o ca fiind originală. Un candelabru generos completează compoziția verticală și face trimitere, prin materialele componente, la originea clădirii.
*Sala mare boltită cu beton
Materialele intervențiilor propuse și ale amenajării se rezumă la oțel și lemn. Întreaga desfășurare a instalațiilor termice și de ventilare se distribuie subteran în încercarea de a nu altera imaginea istorică. Mobilierul, cu trimitere la detaliile de epocă, participă activ la această misiune, înglobând compartimente tehnice și instalații de suprastructură. Iluminatul este gândit pe patru paliere: primul are rolul de a accentua elementele şarpantei şi planurile înclinate ale acoperişului, al doilea marchează punctele-cheie ale abordării interioare, cel de-al treilea rezolvă iluminatul general, iar cel de-al patrulea, din pardoseli, caută să sublinieze componenta verticală a spaţiilor, precum şi să accentueze textura peretelui de cărămidă. Jocul dintre diferitele intensităţi ale luminii directe şi celei indirecte, abordat diferit de-a lungul clădirii, caută să accentueze caracterul divers al spaţiilor interioare. Cele câteva intervenţii de natură acustică au mai degrabă o alură de butaforie, de decor decât una tehnică, astfel considerând că va exista un fel de potenţare a anturajului istoric. Am încercat să exprimăm, acolo unde a fost posibil, intervenţiile sau reparaţiile punctuale asupra zidăriilor aparente, subliniind astfel proprietatea pozitivă a clădirilor de a se putea adapta, restaura sau refolosi.
….și partea nouă
Cele două clădiri existente nu puteau prelua integral funcţiunea de restaurant, fiind astfel necesară şi o extindere. Ansamblul se află vizavi de Castelul Huniazilor, pe aleea de acces către acesta. Observând lipsa de spaţii urbane ale zonei (în pofida fluxului mare de vizitatori) şi dorind să nu influenţăm importanţa şi caracterul clădirilor existente, am decis să realizăm corpul nou în plan secund şi să îl abordăm zonal, în două maniere distincte, răspunzând spiritului funcţiunilor adăpostite şi al contextului în care sunt amplasate.
Prima zonă, complet publică şi creată ca un soi de element de coagulare, a fost poziționată între clădirile vechi, realizând astfel atât o unire funcțională, cât și o extindere a capacității acestora.
*Terasa devine o piață. La dreapta, corpul nou
O parte dintre fațade au devenit, prin urmare, pereți interiori, iar dorința, aproape obsesivă, de a le percepe din interior în totalitate, inclusiv acoperișurile, a transformat această primă zonă într-un soi de curte acoperită, care abundă în lumina naturală.
*Articulația dintre cele două clădiri vechi
Bordată de luminatoare, inserția propusă caută să nu atingă vizual clădirile existente și, pentru accentuarea acestei senzații de plutire, se folosește de un tavan simplu, alb, lipsit de detalii, ca o placă în imponderabilitate. Diminuarea vizuală a muchiilor către capete și consolele ample ale acestuia caută să sublinieze această impresie.
Inserția propusă se retrage ușor de la frontul creat de către cele două clădiri, făcând un efort de a recrea imaginea urbană inițială. Acest punct devine accesul principal în restaurant, făcând trimitere la vechea intrare, către curtea ansamblului. Către stradă, corpul nou este vitrat pe toate laturile volumului, păstrând ca semnal de intrare o singură piesă opacă: ușa de acces.
Supradimensionarea acesteia, precum și a mânerului încearcă să facă trimitere la ușile de epocă, iar bariera vizuală potențează senzația pătrunderii într-un spațiu foarte luminos. Această primă zonă conține holurile de intrare și de distribuție, o sală de mese, barul nr.1 cu anexe și legătura cu bucătăria și se deschide către cele două terase exterioare, o curte interioară cu dimensiuni reduse, dar cu un grad de intimitate ridicat și curtea principală, accesibilă și deschisă către stradă.
Cea de-a doua zonă a corpului nou este compusă funcțional din bucătăria restaurantului, anexele bucătăriei, zonele de filtru personal, spațiile de aprovizionare, spațiile tehnice, un bar și un set de grupuri sanitare care deservesc terasa exterioară, precum și dintr-un spațiu de birouri cu anexele proprii, la mansardă. Volumul unitar și liniar se desfășoară pe parter, caută să se subordoneze vizual clădirilor existente și să devină un fundal pentru curtea restaurantului și pentru parcursul de acces în Castelul Corvinilor. Inspirați din materialele, tehnica și rezolvările fațadelor clădirilor industriale de epocă, am propus ca acest volum să fie înfășurat de un parament de cărămidă cu țesere distanțată și rețea de goluri, argumentată atât de necesitățile funcționale, obiective, cât și de dorința subiectivă de a transmite utilizatorilor o senzație de repaus, printr-o asociere vizuală cu imaginea unui voal de dantelă, a unei perdele – un soi de țesătură textilă care lasă lumina să treacă în ambele direcții.
Din volumul liniar al parterului, se naște o mansardă, a cărei siluetă caută să realizeze o trimitere subtilă la turnurile-coș de fum, care până acum câțiva ani marcau silueta orașului Hunedoara, lăsându-se totodată vizibil influențată de frontoanele clădirilor existente. Decupajul major din parament marchează poziția barului 2, care deservește terasa restaurantului, folosindu-se de un ansamblu de piese confecționate din tablă groasă de oțel. Vara sau atunci când situația o cere, peretele exterior glisează integral, integrând barul în spațiul exterior. Cel de-al doilea decupaj marchează poziția bucătăriei și rezolvă relația funcțională dintre oficiu și terasă.
Curtea principală..
…a fost concepută ca o grădină urbană, fiind un element esențial în relația cu strada, cu trecătorul sau utilizatorul. De-a lungul proprietăţii, am eliminat tronsoane consistente din împrejmuire, iar pe cele păstrate le-am reconstruit în format cu înălțime redusă, cu un soclu opac (identic cu cel original), cu glaf generos, la cotă de șezut – un soi de bancă la stradă care să prilejuiască socializarea și în afara proprietății. Peste glaf, am montat panouri din lamele de oțel, cu înălțime redusă. Accesul principal în clădire este marcat de un mic buzunar al spațiului pietonal, de o instalație luminoasă din panouri perforate și o secțiune de grindă de oțel laminat, în a cărei inimă este decupat numele restaurantului.
Accesul principal în grădina urbană este marcat de o poartă culisantă, opacă, ce contrastează cu restul împrejmuirii. Un pachet de trepte existent a fost păstrat și deservește ca acces pietonal secundar. Partea tehnică a curţii a fost rezolvată pe latura sudică a proprietăţii, demarcată de terasa pietonală printr-un gard viu, liniar. Această zonă preia toate echipamentele şi instalaţiile exterioare, precum şi, îngropat sub parcajele de aprovizionare, rezervorul de apă pentru incendiu. Partea centrală a curţii devine o grădină, cu segmente mai mari de iarbă şi vegetaţie joasă şi arbori cu densitate ridicată pentru umbrirea în viitor a întregii terase, un soi de palc de pădure.
La stradă am recreat plantaţia de aliniament pe care am regăsit-o în studiul istoric, iar către barul care deserveşte terasa am realizat o platforma din scânduri de lemn care să susţină ideea de grădină. Părţii nordice a curţii, cea în relaţie cu casele vechi şi cu accesul în restaurant, am încercat să-i redăm o identitate proprie, cu un caracter mai apropiat de o piaţetă urbană, plan liber şi un desen subtil în pardoseală, care să poată prelua diferite evenimente sau tipuri de organizare. Pardoselile sunt realizate preponderent din piatră cubică recuperată de pe teren (sub asfalt), placaje de andezit şi câteva suprafeţe de cărămidă utilizată ca un liant coloristic.
Soluţia propusă reprezintă intenţia de a acomoda o nouă funcţiune într-un sit cu istorie, fără a intra în conflict cu acesta, dimpotrivă, cu intenţia de a-l potenţa şi a-l ajuta să revină la viaţă.
„fațade principale
*secțiune longitudinală
*secțiune transversală
*plan de situație
*plan parter
Info, credite
DE PROIECTE
Client: Micro Mega HD
Adresa: str. Constantin Bursan nr.3, Hunedoara
Proiectare: 2015-2017
Execuție: 2016-2017
Aria desfășurată (mp): 1200
Proiectant general și de arhitectură: Filofi și Trandafir Arhitectură
Autori: Irina Filofi, Cătălin Trandafir
Echipa: Cezara Tudosă, Anca Bonta, Romina Pasculovici
Proiectanți de specialitate, colaboratori și consultanți:
Virag Jacint, Torok Iosif, Szabo Eniko, Lajos Bencze, Bucur A. Ildiko, Maria Filofi, Alin Blaga, Ciprian Laszlo, Csilla Jakab, Veronica Solomon, Cristian Ples, Silviu Pop, Claudiu Iechei, Maria Ghitoaica, A Lucan, A Uritescu, M Rodica, Alexandru Rugescu, Răzvan Rugescu, Livia Bucsa, Ruxandra Coroiu, Octavian Coroiu, Dragomir-Cosmin David, Alexandru Moise
