Text: Carmen Mihalache
Foto: Bogdan Cătălin Cazacioc, Bucharest Housing Stories
Chiajna de astăzi este percepută de către cei care o locuiesc – deopotrivă localnici și alogenii stabiliți aici, îndeosebi în ultimul deceniu – din ce în ce mai mult ca o „metropolă”, denumire șăgalnică ce trimite însă în modul cel mai serios și profund către un pronunțat aspect și caracter urban.
Modelul tradițional de locuire al Chiajnei din diferite perioade anterioare anului 1990 are încă o identitate certă dată de comunitățile coezive, de casele construite într-o relaţie de coerenţă cu vecinătăţile și cu mediul, ca și de unitatea stilistică a detaliilor lor arhitecturale, de străzile cu o identitate proprie. Acest model a început să fie puternic (și agresiv, am zice) concurat de construcțiile apărute pe teritoriul Chiajnei îndeosebi în perioada 2000 – 2015, cu densitate mare, cu localizări adesea improprii, realizate de cele mai multe ori într-un timp scurt, cu materiale ieftine și fără să fie respectate proporțiile reale, conforme normelor, ale unor spații de locuit, reflectând mai degrabă interesele financiare ale dezvoltatorilor imobiliari de diferite calibre decât modele de locuire coerente.
„E un hibrid, da’ e un hibrid ciudat: nu e nici cal, nici măgar, nici catâr! Pur și simplu e Chiajna. Cu ceva element țărănesc în comportament, în rădăcină, civilizație, cu un element de urban care-i vizibil: străzi asfaltate, canalizări, vile, gaze, internet, tot ce trebuie, nu?“ (Constantin, bărbat, 69 ani, locuitor sat Chiajna)
Chiajna are astăzi o infrastructură edilitară relativ dezvoltată, o economie puternică și diversificată (întreprinderi industriale, servicii, depozite, zone comerciale moderne), funcționând ca o prelungire de facto a orașului.
„Chiajna tinde spre un urbanism general, pe care noi nu vrem să-l propagăm ca idee politică, adică să-l facem oraş. Pentru că nu ne convine, ar fi impozitul mare şi nu ne convine. Stăm în standardul nostru de viaţă care e foarte bun, ţinând cont de investiţiile care au fost făcute. Chiajna, ca putere financiară, ţinând cont de primărie, are bani, deci are din ce să întreţină. Avem echipă, sală de sport, avem stadion… Deci dotările sunt (…) Evoluţia de viitor este spre un progres mai bun, modern. Modern.“ (Tudor, bărbat, 66 ani, locuitor sat Chiajna)
Însă spațiul rural înseamnă și ceea ce comprimă un teritoriu în timp ca atitudini umane față de mediul natural, față de pământ ca sursă de putere materială și spirituală, față de familie și față de semeni. Or, în acest punct, Chiajna veche, omogenă, se definește ca fiind încă rurală. Partea sa nouă, în construcție, este eterogenă și într-un proces de definire aflat deocamdată la debutul său.
Spațiul rural nu se mai suprapune peste spațiul agricol, ca în trecut; structura lui s-a modificat și s-a diversificat, fiind un spațiu periurban influențat progresiv de lumea urbană aflată atât de aproape. Ruralul în sens tradițional nu se mai regăsește nici în ocupațiile tradiționale ale populației, nici în timpul efectiv petrecut în teritoriul rural: parte din localnici trăiesc tot timpul în localitate, alţii petrec aici doar o parte din timp, lucrând în afara localității, iar unii vin aici doar pentru sfârşitul săptămânii.
„Chiajna are o situaţie puţin diferită, e un amalgam între viziunea orăşenească sau de orăşean a oamenilor care s-au născut aicea, care au trăit în case specifice zonei, dar fiind în apropierea unui centru mare, influenţa a fost foarte puternică. Şi-atuncea modelele de casă sau experienţa pe care a acumulat-o fiecare l-a dus să vrea altceva decât casa pe care omul o moşteneşte sau în care a trăit sau în care s-a născut. Toţi vor altceva.“ (Tiberiu, bărbat, 60 ani, locuitor București)
În Chiajna, migraţia tot mai accentuată spre rural (exodul urban temporar sau definitiv, la care se adaugă imigrările din satele mai îndepărtate de București), cu motivaţii multiple, a influențat profilul demografic al localității, a convertit un spațiu eminamente agricol într-un spațiu aproape integral construit și subminează, deocamdată, sistemul tradiţional de locuire local.
Viitorul locativ al Chiajnei se află într-un proces permanent de edificare. Tendința evidentă de modernizare caută o cale de a împăca tradiționalul cu modernul și autenticul cu artificialul, păstrând un echilibru între aspectele rurale și cele urbane și făcând eforturi să respecte limitele acestora de specificitate. Obligată să-și rescrie continuu identitatea, Chiajna locuită nu pare să-și dorească să conserve insulele de locuire rurală încă autentică cu prețul sacrificării ideii de modernitate.
Din punct de vedere arhitectural, casele vechi îşi mențin aspectul și structura oarecum artificial, frâna mijloacelor financiare avute la dispoziție favorizând deocamdată această stare de fapt. Din punct de vedere socio-cultural, însă, atitudinea față de locuire a localnicilor se menține ca una esențialmente rurală, pentru că ruralul nu înseamnă neapărat în momentul de față tradiții moarte, imobilism, peisaj agricol sau idilic, și toate aceste lucruri se văd în procesul locuirii.
Sub presiunea alogenilor, localnicii încearcă să menţină o locuire optim adaptată la mediu, sănătoasă şi durabilă, şi continuitatea unor atribute ale tradiţiei, preluând tot ceea ce oferă confortul modern, dar refugiindu-se într-un trecut sigur. Conştienţi că modalitatea tradiţională de organizare a locuirii şi-a dovedit viabilitatea la timpul ei, nu sunt pregătiţi să renunţe complet la ea, sesizând correct dezavantajele „deruralizării” teritoriului şi pericolele deja prezente ale urbanizării. Pragmatismul tradiţional local în conflict cu modernitatea globalistă va genera cel mai probabil un nou tip de tradiţie a locuirii, proprie zonei, care să continue să funcţioneze chiar şi după pierderea coeziunii comunităţii rurale, aşa cum exista ea până în anul 2000. Și asta întrucât comunităţile tradiţionale au fost întotdeauna capabile de a-şi autoregla mediul construit.
– – – – – – – –
Textul are la bază capitolul „Metropola Chiajna. Experiențe ale locuirii într-un spațiu rural periurban” din volumul colectiv „De la stradă la ansambluri rezidenţiale. Opt ipostaze ale locuirii în Bucureştiul contemporan” (Editura Pro Universitaria, Bucureşti 2016) şi web documentarul Bucharest Housing Stories. Atât volumul, cât şi web documentarul, au fost realizate de Asociaţia VIRA în cadrul proiectului „Case Vii. Diversitatea culturală a spaţiilor de locuit din Bucureşti şi împrejurimi” finanțat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României în cadrul Programului PA17/RO13 „Promovarea Diversității în Cultură și Artă din cadrul Patrimoniului Cultural European” (parteneri proiect: Asociaţia Mişcarea pentru Acţiune şi Iniţiativă Europeană şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român). Volumul şi web documentarul pot fi accesate gratuit la adresa: www.bucharesthousingstories.ro
*Articole conexe:
Cum locuiesc şi ce muncesc oamenii care nu au unde locui?
Acasă din spatele faţadelor. Locuirea şi locuitorii apartamentelor de bloc din cartierul Tineretului
