Leviathan

Instalatia lui Anish Kapoor pentru Monumenta 2011 este o lucrare de arhitectura in adevaratul sens al cuvantului, un discurs exceptional despre interior si exterior, limite, structura si scara.

Inca de la inaugurarea sa, in timpul Expozitiei Universale din 1900, Grand Palais a fost unul dintre principalele spatii de expunere ale capitalei Frantei. Volumul vast si inundat de lumina si structura spectaculoasa a acoperisului accepta cele mai variate continuturi, de la parade de moda Chanel, targuri auto, curse hipice si pana la operele celebrilor artisti din lume.

Mai multe imagini aici.

Articol aparut in numarul 96 al revistei zeppelin

Incepand cu 2007, odata cu prima interventie creata de Anselm Kiefer, Grand Palais a devenit gazda evenimentului Monumenta. Dedicata artei monumentale de anvergura, expozitia dureaza doua luni si ofera unui artist contemporan ocazia de a se manifesta liber, singura conditie impusa fiind ca opera sa nu atinga structura monumentului istoric. Dupa Kiefer (2007) au urmat Richard Serra in 2009 (vezi nr. XX al revistei noastre) si Christian Boltanski in 2010. Invitatul pentru 2012 este artistul francez Daniel Buren, iar protagonistul de anul acesta, sculptorul Anish Kapoor.

O instalatie pe atat de complexa la nivel conceptual pe cat de simpla ca prezenta si limbaj, “Leviathan”-ul lui Kapoor mi s-a parut cea mai “arhitecturala” interventie facuta pana acum in cadrul programului Monumenta. Confruntarea cu spatiul existent, conceptul de vid, jocul concav-convex, utilizarea membranelor, intinse si sensibile precum pielea umana sunt teme recurente in opera lui Kapoor, conduse catre o reusita exceptionala in acest caz.

Interior
Parcurgerea instalatiei incepe cu pasajul printr-un sas presurizat ce blocheaza intrarea in balonul gigantic ce cucereste interiorul Grand Palais. 72.000 de m3 de gol sunt cuprinsi de suprafata translucida, invaluindu-i pe vizitatori intr-un ton rosu permanent. Culoarea este uniforma si ocupa fara discriminare fiecare bucatica a spatiului interior; nimic nu scapa de tonul dominant ce unifica si leaga toate elementele percepute.

Kapoor considera ca „rosul creeaza umbre cu mult mai profunde atat psihologic, cat si fizic, decat negrul sau albastrul”. Utilizarea culorii sale favorite creeaza o imersiune totala intr-o dimensiune paralela, pragul trecut odata cu sasul presurizat marcand intrarea intr-o alta lume. Perceptia este modificata si o serie intreaga de parametri senzoriali (miros, temperatura, umezeala) ce marcheaza o diferenta clara fata de exterior. Singura relatie cu lumea de afara raman variatia luminii si jocul de umbre al structurii filigranate a navei.

Exterior
Odata iesit din pantecele Leviathanului, vizitatorul ajunge in nava luminoasa a Grand Palais. Raportul este schimbat, simturile isi revin la normal, volumul impresionant al sculpturii este scaldat in lumina naturala ce se joaca cu structuri de secol XIX. Kapoor utilizeaza tranzitia interior-exterior pentru a pacali gigantismul spatiului, calitatea majora, cat si principala problema a salii. Instalatia reuseste altfel sa se impuna in fata golului ce o cuprinde, printr-o relatie armonioasa, atat la nivelul scarii, cat si cel al cromaticii, diferita fata de cea perceputa la interior si perfect asortata cu nuanta structurii metalice.

Desi perceptia obiectului implica mai mult vizualitatea, interactiunea fizica directa joaca un rol important. Contactul cu pielea Leviathanului transmite zgomotul, miscarea celor „prinsi” inauntru, precum si usoarele transformari ale volumului, cauzate de variatiile de presiune in interior.

Anish Kapoor descrie interventia sa ca „un singur obiect, o singura forma, o singura culoare”, un obiect simplu cu o forma atat de puternica si fluida incat sa para generat de natura, fara o interventie umana. Rezultatul este in mod esential arhitectura – un loc care ataca si reinventeaza raporturile spatiale familiare.

1