La 31 martie 2016, arhitecta irakiano-britanică Zaha Hadid s-a stins din viață la Miami, în vârstă de 65 de ani. În 2004 devenea prima femeie din lume distinsă cu prestigiosul Pritzker Architecture Prize, iar la începutul acestui an repeta performanța, ca prima femeie medaliată cu aur de Royal Institute of British Architects. Îi celebrăm memoria publicând online un articol din Zeppelin #96 – (iulie-august 2011): un pavilion mobil temporar conceput de către Zaha Hadid și care și-a găsit amplasamentul final în fața Institutului Lumii Arabe din Paris.
Text și fotografii: Ștefan Tuchilă
Opera lui Zaha Hadid este futuristă, vizionară, și de o creativitate cu care tehnica contemporană nu pare să țină pas, spun admiratorii entuziaști. Detractorii vorbesc de repetivitate, baroc contemporan, de lipsa de contextualitate (a se vedea proiectul de turn pentru București) și de un formalism din ce în ce mai pronunțat. Nici cei mai înverșunați critici nu-i contestă însă importanța pentru arhitectura ultimilor douăzeci de ani și că lucruri foarte la modă azi, cum ar fi arhitectura topografică și blob-urile ar fi, practic, de neimaginat fără lucrările ei de pionierat.
În orice caz, dacă îți dorești un spațiu de expoziție spectaculos și cu potențial de logo pentru client și pentru orașul sau chiar țara în care este amplasat, Zaha Hadid e una dintre cele mai bune alegeri. De altfel aceste proiecte par și cele mai apreciate și beneficiază de expunerea media maximală, ultimul exemplu notabil fiind Muzeul Maxxi din Roma, inaugurat în 2010.
Proiectul prezentat în acest articol este unul foarte special, mai ales prin prisma faptului că nu a fost creat pentru un sit anume ci pentru a călători. Desenat ca un spațiu de expoziție itinerant pentru firma Chanel, „Mobile Art Pavillion” a poposit în Tokyo, Hong Kong, New York până a ajunge pe situl său definitiv, piața urbană din fata Institutului Lumii Arabe din Paris (arhitect: Jean Nouvel).
Se tot vorbește despre mondializare și despre modurile în care arhitectura a fost exportata in toate colturile globului în ultimii 20 de ani. În acest caz arhitectura călătorește la propriu, ca obiect, poposind și investind orașe extrem de diverse, un fenomen ce depășește import-exportul de arhitecți și idei (mai ales înspre țările asiatice și Orientul Mijlociu) sau delocalizarea proiectării dintr-o țară în alta.
Mobilitatea unei clădiri aduce în calcul niște cerințe destul de importante, legate în principal de structură și materiale. Pavilionul Mobile Art este construit aproape în intregime din panouri din plastic întărit cu fibră de sticlă plus o serie de perne ETFE ce îndeplinesc rolul de luminatoare în plafonul părții centrale a pavilionului.
Structura este alcatuită din profile din oțel (structura primară) și aluminiu (structura secundară). Toate acestea pentru un spațiu de expoziție de circa 700 de metri pătrați.
Planul este simplu și usor de investit cu orice tip de expoziție, spațiul este fluid, alb, bine luminat, ritmat de structura internă ce susține fațada. Forma exterioară, inspirată – după spusesele lui Zaha Hadid – din designul casei Chanel și din formele organice, se regăsește și la interior, creând o apropriere foarte interesantă a obiectului de către vizitator.
Proiectul reușește o continuitate spațială remarcabilă, izbutind să depășească una dintre principalele probleme ale „arhitecturii de blob”, cauzate de faptul că tehnicile de construcție obișnuite nu prea țin pasul cu modelarea 3d și formele aleatorii. Ar fi de notat că structurile de culoare neagră vizibile în interior fac parte din scenografia expoziției temporare, spațiul de expoziție neavând niciun suport intermediar.
Parcursul „panglicii” spațiale se termină în zona unui atrium central, gândit ca un spațiu pentru recepții și care, datorită poziției exact lângă ieșirea din pavilion, poate fi deschis către exterior, comunicând cu zona de acces. La rândul lui, acest spațiu de acces urmează logica clădirii, mulându-se pe forma fluidă a pavilionului.
Materialele folosite la exterior cat si la interior contribuie la spectaculozitatea pavilionului, jocul de reflexii al formelor concave și convexe avand un rol foarte important in dinamica formala a obiectului.
Acest joc devine cu atât mai interesant prin amplasarea in fata Institutului Lumii Arabe, un obiect iconic al arhitecturii secolului XX.
Nu e vorba doar de dialogul între două clădiri puternice, ci și de modul în care fațada acestuia din urmă interactionează puternic cu pavilionul, aruncand asupra lui o textura suplimentara, cea a reflexilor create de celebrele diafragme metalice ale clădirii lui Nouvel.
Un sistem complex de lumini subliniaza forma pavilionului, marcandu-i limita fata de sol si accentuand acoperisul transparent. Poate că acest element incarca arhitectura mai mult decat ar fi trebuit, complicând perceperea unei cladiri deja extrem de „desenata”. Deranjeaza puțin și alegerea materialului pentru zona de acces, un cauciuc interesant ca textura si densitate dar deloc adaptat unei utilizari in zone cu soare puternic, experienta olfactiva nefiind cea mai potrivita pentru intrarea intr-un pavilion ce simbolizeaza si reprezinta luxul.
Într-un oras ca Parisul, un nou loc de expozitie este intotdeauna binevenit, caci oferta culturala impresionanta pare a nu putea satisface cererea, cozile fiind un standard pentru orice expozitie respectabila din ultimii ani. Intervenția are potențialul de a funcționa bine împreună cu Institutul și de a activa spațiul public existent.
Iar un pic de experimentare spatiala nu strica nimanui, mai ales la Paris. Ramane desigur de vazut cum o cladire creata pentru a fi temporara isi va asuma rolul de structura definitiva si daca spectaculozitatea materiei si formei va rezista trecerii timpului.
Arhitectură: Zaha Hadid Architects
Design: Zaha Hadid, Patrik Schumacher
Responsabili de proiect: Thomas Vietzke, Jens Borstelmann
Echipă: Helen Lee, Claudia Wulf, Erhan Patat, Tetsuya Yamasaki, Daniel Fiser
Specialități: ARUP [London]
