Rockwool - fabricat in Romania

revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

GONG, SO-SO & CEREALL HOOK – proiectele câștigătoare la Ubikubi Young Designers Award

UYDA, concursul de design de obiect lansat de Ubikubi la sfârșitul anului trecut, și-a desemnat câștigătorii. Proiectul a fost susținut de UniCredit Bank și s-a adresat tinerilor designeri și arhitecți pasionați de design. „Prin acest concurs urmărim să ne implicăm direct în creșterea designului românesc. Ne dorim ca UYDA să devină reperul principal pe zona de competiții de design din România.”- Dragoș Motica, Creative Director Ubikubi.

80 de proiecte au fost înscrise în concursul UYDA în perioada 7 noiembrie 2016 – 16 ianuarie 2017. În urma etapei de evaluare, juriul a deliberat și a votat cele trei proiecte câștigătoare, principalele criterii de departajare fiind relevanța proiectului, estetica, funcționalitatea, fezabilitatea și costurile de producție. Nu s-a căutat o tipologie de produs anume, ci mai degrabă un proiect fezabil, coerent, contemporan.

Locul 1: GONG – de Andrada Damache

Un obiect cu puternice valențe decorative, GONG a fost desemnat de juriu ca o propunere cu personalitate și potențial.  Sintagma “cauza-efect“, care în zilele noastre îmbracă preponderent o formă abstractă, a fost transpusă aici într-o formulă fizică.

gong2

Pentru ca obiectul final să evidențieze mai bine relația “cauză-efect”, juriul consideră necesare mai multe experimente și ajustări în faza de prototipare.

gong3

Premiul oferit: 1500 € plus producție și contract cu royalties. Proiectul va fi prototipat și expus în cadrul expoziției ce va avea loc la RDW (Romanian Design Week) 2017. Ulterior, acesta va fi inclus și comercializat în colecția 2017  Ubikubi.

Andrada Damache

andrada-damache

“Am absolvit facultatea de Constructii Civile, Industriale si Agricole si lucrez in domeniul design-ului interior alaturi de Dof Interiors (Ralu Gindila si Radu Dofin). Pasiunea si interesul meu pentru proiectare s-au manifestat constant. Datorita studiului in domeniul constructiilor, am fost pasionata de partea tehnica, dincolo de concept, dar totusi cred ca orice obiect trebuie sa transmita in primul rand o poveste.
Concret, am facut primul meu obiect in 2013 in urma unei provocari, un concurs destinat design-ului de obiect. Urmand un feedback pozitiv, am continuat sa dezvolt, sa cercetez si sa imi pun in practica

Locul 2: SO-SO – de Sorina Niculcea

Juriul a remarcat preocuparea în găsirea unei soluții practice pentru o problemă care apare constant în bucătariile oamenilor.
Se încurajează continuarea studiului pentru găsirea unui raport optim între functie-formă-materiale.so-s0
Sorina Niculcea

Absolventă a Facultății de Arte Decorative și Design din cadrul Universității Naționale de Artă București, Niculcea Sorina este un tânăr  designer definit în urma celor 15 ani petrecuți doar în doemniul artelor. Cei 5 ani de muzică, 3 de pictură, 2 de arhitectură și 5 de design au ajutat-o să realizeze că Designul este domeniul care i se potriveste ca o manușă. Din dorința de a acumula experințe noi a studiat un semestru în Milano la Accademia di Belle Arti di Brera și a urmat un internship în cadrul unei agenții de publicitate în Malta. Fire curioasă și pasionată de tot ce este nou, urmărește ca proiectele sale să se identifice prin diversitatea, ingeniozitatea și caracterul inovativ al acestora.

Locul 3: CEREALL HOOK – de Mihaela Bordeianu și Ștefan Păvăluță

Juriul a apreciat Cereall hook ca fiind un obiect simplu, funcțional, cu o estetică atrăgătoare prin utlizarea unor materiale inedite: lemn-terrazzo-alamă.

render_square

Mihaela Bordeianu – Arhitect de Interior

mihaela-bordeianu
Absolventă a Facultatii de Arhitectura de Interior din cadrul UAUIM, București. În timpul facultății (2012- 2015) – colaborări în proiecte de arhitectura de interior, expoziționale, design de obiect, concursuri, alături de skaarchitects și UAUIM.
Din 2016 începe colaborarea cu arh. Ștefan Păvăluță pe diverse proiecte de design interior, design de obiect și editoriale.

 

Ștefan Păvăluță – Arhitect

stefan-pavaluta
Absolvent al Facultății de Arhitectură „Ion Mincu”, București. Din anul 2014 fondează atelierul de arhitectură PANDAPANDA, împreună cu Mihai Barbu. Colaborări în proiecte de arhitectură de interior, expoziționale, design de obiect și editoriale cu revista Zeppelin, Justin Baroncea, Ioana Trușcă.
Din 2016 începe colaborarea cu arh. Mihaela Bordeianu pe diverse proiecte de design interior, design de obiect și editoriale.

Ubikubi Young Designers Award își propune să fie nu numai o rampă de lansare pentru designerii aflați la început de drum. Câștigătorii vor avea parte de o experiență completă de lucru și o raportare realistă la toate impunerile care condiționează viabilitatea unui produs într-o piață competitivă. În acest sens, ei vor fi implicați direct în procesul de materializare al obiectelor, de la schiță la produsul finit.

Ubikubi și UniCredit Bank mulțumesc tuturor participanților care au înscris proiecte în concurs și apreciază demersul ca un real succes, numărul proiectelor înscrise, consistența ideilor și coerența prezentărilor fiind semnale mai mult decât pozitive și încurajatoare pentru perspectivele de creștere ale pieței locale de design.

 ”A fost o bucurie și o onoare să descoperim, împreună cu partenerii de la UniCredit Bank Romania, atâtea idei frumoase și creative. Numărul mare de înscrieri a fost cea mai plăcută surpriză. Vă mulțumim tuturor pentru interesul și încrederea pe care ni le-ați acordat. Ubikubi crede în viitorul designului românesc de produs.”- Dragoș Motica, Creative Director Ubikubi.

 

Articol conex:
Designerii adevărați nu rămân doar pe hârtie. UBIKUBI YOUNG DESIGNERS AWARD

Sari la conținut