revistă online
ISSN 3008-2986 ISSN-L 2069-721X

GHEORGHE – între Casa Domnului și Casa Poporului. Epilogul intervenților lui Gorzo asupra casei părintești din Ieud

Expo: 2.06.2019 – 29.09.2019 @ MNAC – peluza și supanta parterului, str. Izvor 2-4, Palatul Parlamentului, Aripa E4, București

Curator: Silviu Pădurariu, Unrest/Bucharest / Credit foto: MNAC – prin amabilitatea artistului Dumitru Gorzo

În 2017, părinții artistului Dumitru Gorzo au vrut să dărâme casa bătrânească – o construcție realizată la începutul sec. al XX-lea în Ieud, Maramureș, de către bunicul artistului.. Gorzo s-a opus. S-a întors acasă, a luat barosul, a râcâit straturile de var și a scos la lumină o emoționantă hartă a istoriei personale a casei. În această primă acțiune, în interior, sub forma unui performance intitulat „Reziliența”, artistul a sculptat și desenat prin scrijelire pereții, schimbând funcția inițială civilă cu o alta — estetică și mnemonică. „Reziliența”, care a constat într-un dialog al hazardului între instrumentele dure ale sculpturii și fragilitatea lutului, a reprezentat prima etapă a „eliberării” scheletului lui GHEORGHE din materia casei.

Dar casa a rămas tot acolo, în Ieud. Anul ăsta, de Paște, Gorzo s-a întors din nou acasă ca să termine ce a început. În trei zile a demontat casa și tot în trei zile a ridicat din bârnele casei o sculptură/intervenție/instalație.

 

 

GHEORGHE reprezintă faza finală a intervențiilor asupra casei.

Gorzo a decis că Gheorghe este și o măsura a limitelor lui fizice. L-a ridicat pe Gheorghe cu propriile mâini, fără asistenți sau alte ajutoare.

 

 

Atât cât a putut Gorzo să ducă, atât s-a înălțat și Gheorghe în fața MNAC, între casa Domnului (Catedrala Mântuirii Neamului) și Casa Poporului.

 

 

GHEORGHE este o dezvăluire a camuflajului; reprezintă aducerea la suprafață și în actualitate a structurilor tehno-organice ascunse; este un act de auto-expunere și auto-angajare în procesul direct și ireversibil al degradării.

 

 

Dincolo de conotațiile iconografice tradiționale, religioase și eroice depozitate în „nume”, GHEORGHE își dobândește semnificația prin calitatea topo-comunicativă pe care o primește prin amplasare.

 

 

GHEORGHE este atât un partener de dialog critic (cultural, civil, spiritual, arhitectural și ideologic) cu cele două construcții-simbol — „casa”-Catedrală și „casa”-Palat — cât și un semn de reorientare pe harta actuală a globului.

 

 

Expoziția poate fi vizitată în fața muzeului, și este completată de o arhivă documentară a proiectului, expusă la supanta de la parterul MNAC.

 

 

Dumitru Gorzo (n. 1975 Ieud, Maramureș) trăiește și lucrează în Bushwick, New York, este reprezentat de Slag Gallery. Limbajul vizual al lui Dumitru Gorzo împletește mediile și tehnologiile tradiționale și moderne într-o direcție semiotică critică și afirmativă adresată schimbărilor sociale și problemelor imaginii din actualitate.

Sari la conținut