Reporteră: Cătălina Frâncu
Foto: Josema Cutillas

INTRO

Javier Peña Ibáñez a început festivalul Concéntrico din Logroño din perioada studenției. Curiozitatea și experimentul au fost de la început pilonii pe care au construit viitorul inițiativei care are loc acum și în Madrid, Barcelona, cu intervenții și la București. Javier a lucrat cu ministere, organizații civice, a curatoriat bienale și a fost directorul artistic al mai multor festivaluri de arhitectură. Parte importantă din practica lui este educația de arhitectură, la instituții precum Istituto Europeo di Design, Universidad Francisco de Vitoria, and DMAD, IESP Faculdades (Brazil), Cornell University’s College of Architecture, Art, and Planning (Rome), și Architectural Association School of Architecture (London). Javier Peña Ibáñez crede în puterea de a schimba fața arhitecturii și a orașelor prin gesturi mici, comunitare, dar atente și mereu contextuale.

L-am întrebat, în cadrul Romanian Design Week, după conferința despre Concéntrico de la Institutul Cervantes, despre gentrificare, transformările festivalului și despre ce ne poate rezerva viitorul într-o lume rapidă și în schimbare. Javier Peña Ibáñez s-a aflat la București la invițatia comună a Institutului Cervantes din București și a RDW, unde a fost prezent cu expozitia Concéntrico.10 ani, curatoriată împreună de Javier și Justin Baroncea.

foto: Asier Rua

Interviu

Cătălina Frâncu: În toți anii în care ai fost curatorul Concéntrico, ai văzut schimbări în abordarea ta curatorială?

Javier Peña Ibáñez: Sigur că s-a schimbat! Nici noi nu mai suntem aceiași, nici orașele. Mereu am încercat să anticipăm chestiunile ardente, iar azi cred că dezbaterea se poartă mai degrabă în jurul schimbărilor climatice, dimensiune pe care am avut-o mereu în festival — s-a tot insinuat ca posibil răspuns la multe altele și făcând loc pentru nuanțe. În cartea pe care o publicăm acum s-au decantat câteva teme majore pe care le tratăm în festival și în celelalte acțiuni ale noastre. Acum reașezăm temele, și îmi place mult ideea asta de ficțiune care ne acompaniază gesturile, care ne scoate din cruzimea realității și care ne ajută să survolăm de deasupra totul. Ajută la a te elibera de prejudecăți, la a lua lucrurile cu conștiență pentru particularitățile locale. Această capacitate analitică îți dă o viziune generală.

CF: Atunci, în această situație de criză climatică, care sunt răspunsurile comune pe care le vedeți în orașele în care activați?

Javier: Eu cred că marile probleme legate de climă în toate orașele sunt legate de porozitatea solului, cât sunt de minerale. Vedem chiar aici în față asfaltul, trotuarul…pământul de dedesubt e nehrănit. Din cauzele astea, orașele sunt destul de debilitate din cauza priorităților pe care le-au avut până acum. Când am început noi Concéntrico, figura primarilor și primarelor era foarte importantă și dominantă: ei ghidau valorile și emoțiile oamenilor legate de loc. Acum, sunt mai degrabă țările, sau nivelul național care conduce subiectul ăsta. Deja apar ca forțe majore care nu se mai preocupă de ce este mic, de imediat, ci de ce e impactează la nivel sistemic. Acum dezbaterea este în jurul securității militare, iar acest lucru mută atenția de pe ce e mic și imediat. Dar tocmai acum răspunsurile generale sunt greu de generat pentru entitățile care ar trebui să se ocupe de asta. E nevoie de multă atenție pentru particular.

CF: Atunci ar trebui să îi ajutăm pe oameni să preia din responsabilitate în comunitate?

Javier: Da, pentru mine e fundamental să generăm cunoștințe. Să oferim instrumente fără să fim doctrinari, să facă ce cred în funcție de fondul pe care îl au. Cu cât mai multe voci asculți, cu atât mai bun e răspunsul pe care îl construiești. În Spania e o mare problemă cu gestiunea spațiilor publice și a locuinței între rezidenți și turiști. Prețul unei beri variază în funcție de cine o plătește, un localnic care vine să se întâlnească cu prietenii în acel bar în fiecare săptămână, sau un turist care vine o singură dată, deci are capacitate de cumpărare mai mare. Vrem să deschidem niște sere în centrul orașului Logroño ca să arătăm că spațiile libere pot deveni locuri pentru exercitarea cetățeniei celor care se pot întâlni fără să consume. Proiectul e foarte flexibil cu capacitate mare de adaptare.

CF: Cum s-a schimbat orașul de când există festivalul?

JPI: S-a schimbat mai mult la nivel social și civic decât fizic. Avem și proiectul de insulă climatică, care are ca scop că se poate schimba orașul și permanent cu astfel de intervenții. E primul pas pe care vrem să-l facem aici. Începe în 2026. E un proiect de cercetare, un format mai agil, care poate genera alte proiecte, ca cel pe care l-am generat pentru școli. E un alt fel de lucru cu ceea ce este permanent, dar nu are de-a face în mod evident cu ceea ce este fizic.

CF: Când facem astfel de proiecte de îmbunătățire a orașului există pericolul gentrificării. Cum faceți să evitați astfel de consecințe negative?

Javier: Noi lucrăm foarte mult cu entități sociale din oraș. Am căutat să reactivăm serele, lucru care generează mai multe inițiative și, sigur, mulți oameni din oraș vin să le folosească și să le cunoască, însă chiar dacă sunt și localnici și turiști, nefiind consumeriste, sunt investite cu valoare comunitară.

CF: Știu că predai, iar practica ta se informează mult din practică. Ce semnifică pentru tine actul de a educa?

JPI: E adevărat că am făcut asta mulți ani, însă în ultima vreme am rărit puțin predarea pentru că celelalte proiecte au crescut atât de mult, încât pur și simplu sunt plecat prea mult ca să pot susține un seminar sau un curs pentru un semestru întreg. Asta înseamnă că fac mai mult ateliere, cursuri compacte etc. Pentru mine e fundamental să fiu în contact cu noile generații ca să știu mereu ce se întâmplă pe toate palierele de vârstă și sociale. Educația e ceva ce te ține mereu alertă, mereu atentă.

CF: Dacă ar fi să faci o comparație între educația ta și educația de acum din universități, cum ai descrie-o?

JPI: Mereu a fost foarte exigentă. Știu că educația mea a fost foarte eclectică: de la fizică, la istoria artei, o sumă de straturi interesante. Asta mă ajută să mă raportez la viață foarte transversal.

CF: Cum erau lucrurile atunci în termen de ierarhie profesională?

JPI: Cred că s-au schimbat mult interesele. Când am început Concéntrico, accentul se punea foarte mult pe imaginea proprie a biroului de arhitectură. Cred că a crescut foarte mult capacitatea de înțelegere a complexității realității. Acum vorbim mult mai mult despre compromisul social pe care îl face arhitectura. Azi arhitectura e mult mai informată de științele sociale, de studiul schimbărilor climatice, și răspunde mai puternic la probleme de tipul acesta. Ce începe să conteze din ce în ce mai mult nu mai e atât cum arată clădirea, cât felul în care e utilă pentru ușurarea unor situații dificile. Nici dimensiunea obiectului de arhitectură nu mai contează atât de mult, ci impactul pe care îl are în mediul în care se inserează.

CF: Ai spune că s-a schimbat și rolul arhitectului?

JPI: Da, aș spune că rolul arhitectului nu mai e de a-și asuma acest rol de star, iar profesia devine din ce în ce mai orizontală și se mărește panoplia de opțiuni a celor care se formează ca arhitecți. Aș zice că da, s-a schimbat.

CF: Crezi că am putea spune că suntem într-un punct de inflexiune în profesie similar cu Mișcarea Modernă?

JPI: Nu știu, MM a apărut odată cu revoluția industrială. A fost o schimbare radicală apropos de cum se făceau lucrurile. Acum, aș spune că dimensiunea socială e implicată în arhitectură de mai mulți ani, dar poate nu atât de general cum a fost progresul industrial. MM a fost și ea centrată în câteva puncte din lume, Europa, State… Dar azi lumea este mai descentralizată, deci nu e așa de ușor de răspândit o singură idee peste tot. În plus, sunt mulți arhitecți-star care încă proiectează pentru renume și imagine, deci aș spune că încă nu s-a făcut o schimbare de macaz, cum s-ar spune. Sunt mai multe feluri de arhitectură care coexistă. Mai cred că e ceva ciclic. Cred că autorii au multă vizibilitate încă, iar socialul și colectivul rămâne mult în spate, acoperit de ideea de brand și de capitalism sălbatic.

Și mai e un lucru, arhitectura de instagram. Nu mai decide o revistă ce e la modă și ce nu, ci like-urile și video-urile virale, lucru care ar trebui să fie studiat, pentru că e posibil ca consecințele să fie complicate.

CF: Am văzut și că intervențiile temporare și efemere au un impact mare asupra felului în care putem privi patrimoniul și ajută la de-muzeificare.

JPI: Da, muzeificarea ucide creativitatea. În orașele în care încă există probleme cu patrimoniul văd mai multă vibrație și viață. Sunt multe lucruri de făcut, și atunci e loc pentru experiment. Unde, însă, problema s-ar spune că e „rezolvată”, nu poți atinge nimic, iar asta e frustrant, lucrurile rămân cumva înghețate în timp.

CF: Ai un mesaj pentru studenți?

JPI: Ca fiecare să meargă pe drumul lui. E mult loc pentru inovație. E important să nu te atașezi de vreo noțiune de succes, e inutilă. Succesul vine atunci când ești atent la ce se întâmplă în jurul tău și răspunzi. Cred că să fii curios mereu te ajută să nu rămâi în urmă niciodată. Iar să cauți constant înseamnă să te întâlnești cu momente de confuzie și să nu-ți iasă lucrurile așa cum te aștepți. Iar asta e bine, pentru că o greșeală înseamnă o lecție. Trăim într-o lume care caută mereu rapiditate, soluții clare și fixe. Pentru mine, succesul înseamnă să reușești să-ți iei timp ca să înțelegi lucrurile în profunzime. Și mereu mă gândesc că mai binele e dușmanul binelui.