Proiectul Václav Havel European Dialogues revine la București cu o a doua ediție. De data aceasta, discuțiile se vor axa pe subiectul dezinformării, unul important și actual în Europa zilelor noastre, ce va fi tratat la confluența unor perspective cât mai diverse, care iau în calcul atât specificul local, cât și contextul global al fenomenului. Evenimentul va avea loc pe 8 mai, chiar înainte de Ziua Europei.
Conferința începe la ora 10:00 și va fi împărțită în două blocuri, care se vor desfășura dimineața și după-amiaza. În sesiunea de dimineață, specialiști din societatea civilă și din mediul academic vor susține prelegeri, cartografiind fenomenul dezinformării în interiorul și în afara granițelor naționale. După-amiaza, studenți de la mai multe universități din România vor propune perspective proprii, în lucrări și prezentări pe teme conexe.
„Sunt multe subiecte de discuție care pot fi abordate la nivel local, dar care necesită o perspectivă internațională pentru o mai bună analiză. Anul trecut, în cadrul European Dialogues, am discutat despre ce înseamnă agresiunea rusă în Ucraina pentru continentul nostru. Anul acesta, ne vom concentra pe dezinformare – un fenomen care afectează societățile noastre la mai multe niveluri. Cred că, la fel ca anul trecut, discuțiile vor fi dinamice, cu vorbitori inspirați și un public activ”, rezumă Robin Ujfalusi, directorul Centrului Ceh.
Program – 5 mai 2023 @ Centrul Ceh București / 10:00 – 17:00
- 10:00 – 11:30 – Dezinformarea: cum influențează ea societatea și cum să îi facem față
Vorbitori:
Bogdan Ghiu este filosof, poet și eseist. Scrie și publică despre literatură, filosofie, media, artă contemporană, arhitectură, teoria și pedagogia traducerii și politică. A studiat cu Jacques Derrida la École des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris și se numără printre cei mai importanți traducători români de filosofie și literatură franceză. În prezent, scrie două rubrici săptămânale, de-clic(k)/atelier deschis în Observator cultural și Evul Mediu pe LiterNet. Printre cărțile sale recente se numără Linia de producție. Lucrând cu arta (Tact, 2014), Cu Orice e posibil (Nemira, 2019) și Pandemiocrația. Kairos și vidul împărtășit (Tact, 2020).
Bohumil Kartous este autor, publicist și cercetător ceh. Este colaborator al revistei Beyond the Mirror: Hybrid War as an Old-New Phenomenon of International Affairs (2022), a colecției de interviuri Orwell On Steroids (2020) și coautor al volumului 2036 (2016). Este prorector la Universitatea de Economie și Management din Praga și strateg de programe la Opero business hub. Speaker și moderator pe numeroase scene (Meltingpot Colours of Ostrava, Forum 2000, TEDx) și consilier al lui Vladimír Balaš, ministrul ceh al educației, și Mikuláš Bek, ministrul afacerilor europene. Din 2018, este, de asemenea, purtător de cuvânt al Czech Elves, un grup civic care combate dezinformarea în spațiul cibernetic ceh. Este co-fondator al campaniei Nelež (Get real), de sensibilizare cu privire la companii și responsabilitatea lor în privința dezinformării.
- 11:30 – 13:00 – Dezinformarea: un instrument și o armă în relațiile internaționale
Vorbitoare:
Alina Bârgăoanu este profesor universitar, decană a Facultății de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) și membră a consiliului consultativ al European Digital Media Observatory (EDMO). A lucrat în cadrul Grupului de experți pentru fake news și dezinformare online din cadrul Comisiei Europene (2018) și a fost visiting fellow la Universitatea Harvard (2018-2019), cu o cercetare despre populism în țările din Europa Centrală și de Est. Printre domeniile sale de interes se numără dezinformarea online, comunicarea strategică, alfabetizarea tehnologică și digitală, modalitățile de reglementare a mediului online și relațiile transatlantice. Este autoare a cărții #FAKENEWS. Noua cursă a armelor (Evrika Publishing, 2018).
Kristina Zeleniuk lucrează ca jurnalistă de 11 ani, cu o experiență de 8 ani în reportaje internaționale. Din 2014, ea lucrează ca observator politic și internațional, cel mai recent pentru „1+1”, cel mai mare canal de televiziune din Ucraina, și pentru site-ul TSN.ua. A fost vorbitoare și moderatoare la o serie de conferințe și forumuri internaționale care au abordat probleme de securitate și dezinformarea rusă. De la începutul războiului total al Rusiei împotriva Ucrainei, la 24 februarie, ea a finalizat trei proiecte pe subiectul NATO și în prezent finalizează un altul privind campaniile de dezinformare rusești în țările din regiunea Mării Negre.
Discuțiile vor fi moderate de Angela Grămadă (PhD, președintă a Asociației Experts for Security and Global Affairs, București) și Miruna Troncotă (Conf. univ.dr., Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană, SNSPA). Ele vor fi urmate de o pauză de masă, după care, între orele 14:00-17:00, studenții de la universitățile partenere vor lua cuvântul în prezența celorlalți participanți la discuții, care vor putea interveni cu observații.
Dezbaterile din prima parte a zilei vor fi ținute în limba engleză, iar prezentările studenților vor fi în engleză și română. Cum locurile la eveniment sunt limitate, vă puteți confirma participarea trimițând un email la intern-ccbucharest@czech.cz, sau folosind formularul de înscriere: https://forms.gle/LeK5o6ezmo8NeRKX9.
Organizatori:
Centrul Ceh București, Biblioteca Václav Havel, Ambasada Cehiei în România, SNSPA Bucurșeti, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Universitatea A.I. Cuza Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Ovidius Constanța, CFI Development Medias.