Text: Ștefan Ghenciulescu
Învățând din mers
Spaimă și tristețe, desigur, ca la toată lumea. Dar și entuziasm (mult) și pricepere (relativă). Bricolaj balcanic și internet legat cu sârmă.
Deja de la primul atelier online, am încercat – studenții noștri, Mihnea Simiraș, Ilinca Rădulescu și cu subsemnatul – să păstrăm cât am putut de mult din esența atelierului de arhitectură: dialogul în jurul mesei cu o grămadă de desene, argumente și replici, schițe pe marginea foii. Am bricolat cum ne-am priceput – simultan pe Skype (vorbit) și pe Google Drive (încărcat informații și schițat în direct, cu mouse-ul, pe documente comune) –, apoi și arătând spre cameră caiete de schițe sau pozând cu mobilul și încărcând aceleași schițe direct pe grup.
Avem oameni din școală care cred că s-au descurcat mai rapid și mai bine (mi-a plăcut instalația colegului Ionuț Anton cu mecanismul de susținere a telefonului ce filma în direct carnetul de schițe de pe masă). Alții se chinuiesc cu tehnologia mai tare ca noi.
După câteva săptămâni, cred că putem spune că:
Digitalul e colosal…
Ne-am cam prins cu toții cât de puțin și ineficient folosim încă netul în atelierul de arhitectură. E un exercițiu bun măcar din punctul ăsta de vedere și vom aplica (și noi) multe lucruri după.
Scuzați afirmația banală: chiar a devenit și mai clar tuturor că digitalul nu mai e doar indispensabil, ci a început să facă parte din corpurile noastre; nu mai e un instrument, ci un organ. Asta dacă suntem printre cei privilegiați: în timpul crizei de acum, față de cei care azi nu au, practic, cum să lucreze de acasă – medicii etc. (pe care îi salut și eu aici); apoi, atât în situația de acum, cât și în general, față de cei care nu au resurse; mă cutremur gândindu-mă la școlile din sate. Digitalizarea e minunată, dar și profund nedreaptă.
…și insuficient
Pe de altă parte, entuziaștii care deja visează la o minunată eră nouă de după pandemie – în care o să facem totul de la distanță, inclusiv învățământul și arhitectura – nu au dreptate. Când nu poți avea contact real, fizic, tot restul devine un surogat. Cam ca familiile de emigranți care, absolut fără voia lor, țin legătura cu cei de acasă pe Skype.
La revistă și la proiecte de tot felul lucrăm în proporție covârșitoare online. Pentru că funcționează, având în vedere cu ce ne ocupăm și faptul că majoritatea echipei e împreună de mult timp. Însă situația de acum m-a făcut să îmi dau seama cât îmi lipsesc colegii mei și întâlnirile mai rare, dar esențiale în realitatea aia umilă, analogă. Școala, și mai ales cea de arhitectură, e însă cu totul altceva; nu se poate dispensa de contactul direct, de mesajele nuanțate, de citirea bună a reacțiilor și a contrareacțiilor, de jumătățile de zâmbet, chiar de uitatul rapid la planșa colegului și de zumzetul de fundal, care de multe ori construiește un atelier paralel, în care studenții învață unii de la alții. Nu mai vorbim despre cât se pierde din mesaj, despre cât de greu ne prindem dacă sunt de acord sau nu cu ce zicem sau cum nici un 3D din lume nu înlocuiește macheta pe care o construiești singur și o întorci pe toate părțile.
Statul împreună e fundamental: revenind puțin la practica profesiei, e frapant cum chiar și birourile imense, cu zeci de reprezentanțe în diferite țări, au în absolut fiecare sediu și o masă de conferințe. Sau, mai puțin pompos, de discuții. Am văzut birouri de arhitectură minuscule, care nu aveau bucătărie și uneori își împărțeau cu alții grupul sanitar, dar măsuța de discuții nu lipsea niciodată.
Împreună
Probabil că o formă mixtă – mariajul dintre computer și creion, dintre teleconferință, VR, holograme sau orice vreți și contactul fizic și munca, și căutările cot la cot – o să se dezvolte cel mai mult în profesia de arhitect, după ce terminăm cu necazul acesta.
Acestea fiind zise, ne e dor de colegii și studenții noștri de la Mincu; studenți care s-au dovedit extrem de curajoși și de responsabili, care au învățat rapid să se descurce, să ia decizii mai rapide și mai puternice, să se dispenseze mai tare de noi. Sper să ne mai și primească înapoi. Noi de-abia așteptăm să îi vedem și altfel decât pe un ecran.
*Ilustrații: Discuții la atelier în timpul virusului. Niciuna dintre schițele noastre nu va câștiga vreodată un premiu de desen de arhitectură
DE PROIECTE
Zeppelin #156 (ediția de primăvară 2020), în format de album de 192 de pagini, poate fi comandat online doar pe site-ul nostru, aici la prețul de librărie (28 RON), pentru că preluăm costurile de transport pentru toate livrările interne.
Vă mulțumim, poate mai cald ca oricând, că ne sunteți alături și ne ajutați să rămânem la înălțime.
