Text: Ştefan Ghenciulescu
Foto: SCOB
Fotografia alăturată prezintă unul dintre proiectele dosarului ediției de vară Zeppelin. Nu prea arată a arhitectură, să recunoaştem. De fapt, cam arată a ceva ce poate fi şi un colţ de natură, şi un maidan, nişte verdeaţă generică, mai degrabă sălbatică.
Poate fi oriunde.
De fapt este unde te‑ai aştepta mai puţin, şi anume parte a unui proiect de amenajare a unui sens giratoriu. E gândit de arhitecţi şi peisagişti (SCOB + EXMF) şi se află undeva în Catalonia, unde tot ce înseamnă spaţiu public e luat foarte serios. Pentru cei care se vor grăbi să ironizeze felul în care Occidentul mult prea amenajat redescoperă farmecul şi valoarea maidanelor, (din care noi avem prea multe), hipsterismele eco‑bio etc., mă grăbesc să adaug că e vorba de un proiect serios şi inteligent. Spania suferă de lipsa de apă, şi orice plantaţie trebuie gândită şi din acest punct de vedere. Şi atunci gazonul, panseluţele şi altele amenajări de acest tip apar în mod şi mai evident ca fiind greşite. Nu intru în detalii, aveţi descrierea proiectului în revistă. Ideea esenţială e că relieful nou, alegerea speciilor şi modul lor de plantare creează o zonă în care apa e reţinută şi apoi redistribuită – fără nici un fel de echipamente. Micul spaţiu verde se susţine practic singur, evoluează, devine parte a ecosistemului din jur, compus şi din locuinţe şi din spaţii verzi şi câmpuri. Infrastructura devine cât de cât a parte a mediului şi nu doar un factor agresiv.
Noi, din felurite motive, inclusiv frustrările istorice şi culturale („ţăran” în română e şi cuvânt de ocară – chiar şi pentru cei care altfel defilează cu ii şi poeme naţional(ist)e), facem încă alergie la astfel de abordări. Ne‑am mai şi săturat atât de tare de haosul şi încropeala care caracterizează medoiul nostru construit, că tânjim după ordine, reguli… E firesc. Însă aceasta duce şi la o obsesie a grădinii cu tuia pentru locuinţe şi a parcurilor hiperamenajate, la visul controlului total asupra florei şi faunei din oraşe şi din teritoriul dimprejur. Nu doar că nu pre se poate, dar se pare că nici nu e bine. Trebuie să reînvăţăm ceea ce într‑o vrem ştiam destul de bine: că oraşul e şi el parte a mediului, că, decât să negi sau să te lupţi, mai bine vezi cum te înscrii într‑o colaborare cu natura (ei, da), cum să gândeşti în termeni de accentuare, influenţare, limitare, de sistem şi de management al resurselor.
Cam despre asta e vorba în peisagismul inteligent de astăzi, nu de decorare cu verdeaţă. Şi, pe cât de mult îmi displace personal orice stilistică organicista, pseudo‑bio, pe atât de mult cred că ar trebui ca şi arhitectura să îşi asume partea sa într‑un proces de reconciliere şi de responsabilitate.
Zeppelin #166 (vara, 2022) e disponibil în librăriile Cărturești, Inmedio și Relay sau poate fi comandat aici.
Sau puteți opta pentru un abonament extrem de avantajos, care să o includă – aici.
Râmânem la înălțime, împreună.
