dyslex & Anamaria Pravicencu, listening

21 noiembrie 2018, ora 20 @ Apollo111 Apollo111 (Palatul Universul, Str. Actor Ion Brezoianu 23-25, București)

La invitația platformei de podcast SEMI SILENT, dyslex a petrecut 4 săptămâni în septembrie trecut înregistrând sunete în Pădurea Baciu de lângă Cluj, iar Anamaria Pravicencu căutând urme și cuvinte în orașul Iași.
Producțiile prezentate sunt în lucru, schițe sau lucrări finite. Sesiunea de ascultare va fi urmată de o discuție cu artiștii.

 

Probabil cel mai productiv muzician noise din România, dyslex crează peisaje sonore dure ca sonoritate sau ambiental experimentale. Arsenalul său artistic cuprinde instrumente construite chiar de el însuși, păpuși modificate, microfoane de contact menite să captureze fiecare vibrație a mediului în care își desfășoară concertul. ” comentează Ștefan Tiron, iar site-ul Easterndaze.net completează descrierea „dyslex is immersed in pure noise„. De-a lungul vremii, dyslex a fost invitat să participe la festivaluri în România, Ungaria și Polonia și a lucrat la un număr considerabil de albume, fără a lansa vreunul. Este un artist introvertit, foarte atent la publicul către care își îndreaptă creația sonoră, cu o estetică personală clar conturată asupra sunetului. dyslex nu face o carieră, dar încet și-a creat propria nișă în habitatul cultural românesc.

Anamaria Pravicencu a studiat desenul și sculptura, cu un interes pentru instalațiile sonore. Activitatea sa principală din 2006 până acum în cadrul Asociației Jumătatea plină este centrată pe direcție artistică, producție și promovare în banda desenată de autor și experimentul sonor și muzical (Sâmbăta sonoră, SEMI SILENT, Her Voice etc.) prin programe constante și distincte, și continuă să producă piese sonore.

Fb event

*

Eveniment dedicat parașutistei Smaranda Brăescu (1897-1948)

Smaranda Brăescu a fost prima femeie parașutist cu brevet din România, campioană europeană la parașutism (1931) și campioană mondială (în 1932, cu recordul de 7200m la Sacramento, SUA).
Smaranda Brăescu a absolvit în 1928 cursurile Academiei de Belle Arte din București, secția de Artă Decorativă și Ceramică. În același an a executat și primul salt cu parașuta în Germania, cumpărată din bani împrumutați, devenind prima parașutistă din România. Revenind în țară, „singură și necunoscută”, așa cum mărturisește Smaranda pentru revista Realitatea Ilustrată: „Am făcut o cerere pentru a intra în școala de pilotaj. Amânată de la o săptămână la alta, mi s-a spus în cele din urmă, că femeile n-au voie să facă aviație!”.
Ulterior Smaranda Brăescu este recunoscută ca pilot și parașutistă, și devine antrenoare în aviația militară română.

– Ești curios să știi ce senzații stranii am când mă aflu suspendată în nemărginire, între cer și pământ? Ar trebui o atentă și meticuloasă notație psihologică, care să înregistreze clipă cu clipă, sbuciumul și frământarea mea intimă. Cu două zile înainte, sunt prada unei stări de spirit particulare. Nu se poate descrie. Se simte. În sfârșit, am ajuns pe stadion. Mecanicii mi-aduc parașuta. Trebuie s-o aranjez. Îmi tremură tot corpul, dar mâna lucrează calmă, liniștită, cu precizie matematică, cu calcul științific. Când m-am urcat în avion și când se îndepărteză de pământ, am nervi. Sâcâitori, enervanți. Avionul face câteva viraje. Căutăm locul prielnic pentru săritură. Ei bine, se întâmplă atunci un fenomen surprinzător, a cărui taină n-am reușit încă s-o descifrez. Nervii înghiață. Nerăbdarea se risipește. Starea aceea particulară se pierde în înălțimi… Intervine calmul. Lucrez cu atâta tact și cu atâta sânge rece, încât, mai târziu, în ceasurile mele de insomnie și de meditație, mă minunez singură. Dar, iată, am ieșit din cabina avionului. Cu o mână crispată, cuprind bara rece, mă uit în jos, privesc terenul, privesc altimetrul, care indică înălțimea, fac o rugăciune mută… și-mi dau drumul. Din momentul în care mă arunc și până când se deschide parașuta, trec prin cele mai grozave chinuri. Mă întreb înfrigurată: – Se deschide ori nu se deschide? Două alternative: moartea sau viața. Secundele mi se par ceasuri. Inima îmi stă în loc. În sfârșit, simt o scuturătură puternică. Parașuta s-a deschis! Nu-ți poți închipui, câtă dragoste porți în aceste momente pânzei aeriene, care te-a salvat! Mă uit în jos, mă uit în toate părțile. Se aud : murmurul mulțimii, aplauzele, muzica. La 100 metri deasupra pământului, trec prin al doilea sbucium. Simt că vin prea repede. S-ar putea să cad sdrobită în țărână.
Nu mi-e teamă de moarte, m-ar durea o invaliditate, dar m-ar chinui mai greu insuccesul…

*

Artiștii dyslex și Anamaria Pravicencu sunt beneficiarii programului de rezidențe de creație sonoră SONIC FUTURE RESIDENCIES organizat de Asociația Jumătatea plină și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
www.semisilent.ro
www.sambatasonora.blogspot.com

1