Coordonatori: Cătălina Frâncu, Ștefan Ghenciulescu
„La țară”. Introducere
Odată cu primele lockdown-uri a înflorit și estetica „#cottagecore.” Este vorba despre un trend născut din dorința unei vieți mai simple, cu mai puțin stres care să permită legătura ușoară cu natura prin activități ca îngrijirea animalelor, grădinăritul, picnicurile în aer liber, etc. Este vorba într-o enormă măsură și de nostalgie după vremurile bune de altădată, de imagine, și de o estetică care își găsește adepți de la stânga radicală la dreapta ultradiționalistă sau la grupuri din cadrul minorităților. Deși a început ca o un trend în care tinerii și adolescenții idealizau viața la țară, pandemia a făcut posibilă reinventarea și adăugarea de semnificații conceptului. Nu mai e vorba azi doar de un imaginar superficial, neatent la acțiunile reale necesare pentru viața la țară ci și de faptul că din ce în ce mai mulți oameni preiau casa bunicilor sau cumpără la un moment dat casa bunicilor altcuiva cu intenția de a o locui mai mult decâ doar vara.
Acum opt ani în România ieșea short-ul lui Petruț Călinescu, Mândrie și Beton – un efort de a înțelege „casele făloase” ale celor plecați peste hotare la muncă pentru a oferi celor de acasă un trai mai bun, departe de sapă și pământ și mai aproape de occident. Aici se răspundea crizei politice, identitare și economice în floare în ultimii douăzeci de ani.
Pe 23 mai 2021, The Guardian publică cuvintele Prințului Charles: „Pentru mine e esențial să fie recunoscută contribuția fermelor de subzistență– ele sunt părțile cheie ale tranziției juste, inclusive, și echitabile către un viitor sustenabil. Ca să putem face asta, trebuie să ne asigurăm că fermierii din Marea Britanie au atât instrumentele necesare, cât și încrederea să înfrunte tranziția rapidă către sistemele de agricultură regenerative pe care ni le cere planeta.”
În zece ani s-a petrecut o schimbare puternică asupra percepției ruralului iar pandemia a accelerat procesul. Cu toate că după 1990 migrația din rural în urban a scăzut vertiginos iar cea din urban în rural a început să crească constant, motivațiile migratorilor erau legate de familie și studii. În ultimii ani, însă, motivațiile au început să se diversifice: de la reconectarea cu natura, la eliberarea de stres și chiar reactivarea comunităților locale.. [Unde se mută românii: la oraș sau la țară? Ce arată datele, Hotnews.ro]
Interesul pentru zona rurală este în creștere, iar arhitectura ajunge să aibă responsabilitatea de a face această tranziție cât mai ușoară atât pentru „venetic”, cât și pentru comunităţile rurale. Răspunsurile variază de la experimente cu materiale naturale, la interpretări ale arhitecturii tradiționale, la arhitecturi contemporane care caută să interpreteze ruralul dintr-o nouă perspectivă. Prin colecția de proiecte din dosar încercăm să interogăm valoarea de model pe care inițiativele rurale împreună cu cele individuale le pot avea asupra unei lumi rurale în plină depopulare, cu „case făloase”rămase goale sau locuite într-o singură cameră de o persoană în vârstă. Suntem conştineți că dosarul nu acoperă aspecte vitale – disparitățile sociale enorme, de pildă. Însă am dorit neapărat să includem și proiecte publice, atât de necesare unei lumi de care nu se ocupă de fapt aproape nimeni.
Abordările rurale adaptate la scara contextului au potențialul de a răspunde atât crizei rural-sociale cât și crizei climatice. Pe lângă posibilitatea de înjumătățire a costurilor climatice și economice ale construcției (dacă se construiește din lemn și pământ), viața locală poate fi reactivată prin construirea facilităților necesare vieții. Mai mult, dacă și locul te ajută, agricultura eco, cuplată cu turismul restrâns și responsabil, oferă soluții pentru a te finanța, fără a fi necesare angajarea și naveta.
Dezavantajele unei astfel de mutări pot consta în lipsa de autonomie în absența mașinii, renunțarea la anonimatul pe care îl avem în orașele mari, și lipsa diversității.
Cu toate astea, mișcarea masivă către rural are potențialul de a pune presiune pe dezvoltarea feroviară și a transportului în comun (cum vedem deja că există chiar cu satele depopulate), neutralizarea anonimatului deschide poarta către construirea comunității, iar diversitatea e invitată în sat atât prin „veneticii” care caută să facă schimbări în modul lor de viață, cât și prin școlile care se pot dezvolta în urma migrației urban-rural.
În fața provocărilor generate de inegalitatea socială și de criza climatică, se poate răspunde eficient prin gesturi contextuale la scară individuală și comunitară. Deja faptul de a deveni exemplu aduce cu sine puterea schimbării. De multe ori singurul lucru care lipsește în rural e doar sentimentul că lucrurile se pot schimba prin acțiuni la scară mică, iar asta se construiește exact prin acțiuni potrivite: de la arhitectură la agricultură.
Lipsei de echipamente culturale la sat le răspunde Muzeul-Școală de la Piscu, un exemplu strălucit de inițiativă persoanlă, ancorare în comunitate și în istoria locului și deschidere internațională , spirit local și arhitectură contemporană, proiectare și, în parte, construire cu voluntari.
Există o alternativă la blocotețele portocalii cu acoperișuri absurde și la cabanele „rustice”, așa cum demonstrează proiectul Viila Cheia, extinderea unei căsuțe din Roșia Nouă și a alteia din Argeș sau casa de lemn a celor de la Manopera Architecture. Același birou încearcă să injecteze puțină urbanitate și arhitectură mai radicală în suburbia de tranziție.
Când te uiți împreună la aceste proiecte , îți sar în ochi imediat elementele comune; nu vorbim aici doar de materiale, abordări arhitecturale, probleme etc., ci, mai ales, de faptul că fiecare dintre aceste proiecte pare să fi fost prilejul unei prietenii. Descoperim că arhitectura bună la țară presupune atât efort și curaj din partea ambelor părți – arhitect și client – cât și o relație cu totul specială între ele. „Cottagecore” devine „friendshipcore”.
Restaurarea nu putea lipsi – suntem fericiți să publicăm proiectul exemplar al salvării și restaurării al bisericii de lemn din satul Urși – o inițiativă „Pro Patrimonio”. Ieșim puțin în afara României, cu extinderea unei case olandeze și ne întoarcem pe șosea, prin proiectul „Drum bun!” care cartează patromoniul modest, bizar dar fermecător al semenlor de intrare în județe și localități din perioada socialistă.
Urmărim încă din 2004 fenomenul regionalismului critic din Ținutul Secuiesc. Dosarul include o construcție pe marginea pârtiei, ce devine prilej pentru o echipă internațională de tineri arhitecți de a reinteroga motivul clasic al pavilionului, precum și o analiză și câteva proiecte recente ale unui arhitect și unui birou mult publicate în Zeppelin – Köllő Miklós și Larix Studio.
……..
*Dosarul complet poate fi citit în ediția de vară Zeppelin #162. Revista e disponibilă în librăriile Cărturești, Inmedio și Relay sau poate fi comandată aici, la prețul de librărie (30 RON), căci preluăm noi costurile de transport pentru toate livrările interne.
Sau, ca să ne ajutăm reciproc și mai tare, puteți opta pentru un abonament extrem de avantajos, care să o includă – aici.
Râmânem aproape, lucrăm ca să vă putem informa și să putem visa împreună.
