Intro
Text; Ștefan Ghenciulescu
Am început construirea dosarului nostru înaintea crizei actuale. L-am încheiat lucrând cu toții de acasă. Nu veți găsi în textele articolelor referiri la virus – casele respective nu au fost gândite și construite cu așa ceva în minte. Dar ele pun problema locuitului în comun și al izolării, al gradelor de comunitate și de individualitate, de deschidere și de închidere față de oraș; vorbesc despre transformare, adaptare, reziliență.
Nu știe niciunul dintre noi – deși predicții (cam prea grăbite) se fac destule – cum vor arăta orașele și casele după pandemie; ce tendințe se vor accentua și care se vor atenua. Din perspectivă istorică, chiar și în urma celor mai mari răsturnări de paradigmă, elemente esențiale ale locuirii s-au menținut sau, când au fost puternic atacate, au revenit după o perioadă. Chiar și în filmele distopice, (ei, da, sunt mare fan Mad Max & co, deși, în ultimii ani, le revăd și cu teamă, nu doar cu plăcere), fortărețele sunt tot un fel de cetăți, nomazii nu mai au căruțe, ci mașini și camioane, dar cam tot așa trăiesc etc. Ce-i drept, imaginile de azi din orașele lumii îți evocă mai degrabă cărțile lui Asimov cu viața refugiată în subteran sau cu societăți ai căror oameni se izolează complet. (Mă gândesc desigur la seria Roboților, la Pământul „Cavernelor de oțel” și la planeta Solaria, ai cărei locuitori nu se întâlnesc aproape niciodată în spațiul fizic. Mai merită de (re)citit și povestirea „The Pedestrian” a lui Ray Bradbury sau mult mai celebra carte a acestuia (și minunatul film) „Fahrenheit 451”. În toate aceste lucrări, nici nu e nevoie de vreo molimă pentru a dezagrega contactul normal dintre oameni.)
Dar dacă tot vorbim de fortărețe, una dintre tendințele posibile și foarte periculoase ar putea fi cea a închiderii accelerate. „Gated communities” erau deja populare peste tot, iar în țări ca România retragerea obsesivă în privat, barierele, refuzul spațiului public și al vecinătății civilizate exprimă paradigma cvasi-generalizată după 1990.
Proiectele de locuire colectivă din acest număr dovedesc faptul că o locuire bună are nevoie în mod esențial de echilibrul între protecție și individualitate, pe de o parte, și spații comune, de filtre și nu de bariere între lumea exterioară și spațiul privat. Mă gândesc că astăzi, cei care stau în case sau blocuri cu grădini, deschise către lumină și oraș, suportă mai bine izolarea decât fanii bunker-elor cu garduri mari și unde ocuparea terenului e aproape totală.
Alt fenomen la care mulți (și cei mai privilegiați) dintre noi a trebuit să ne adaptăm în mod accelerat este refugiul muncii în spațiul domestic. Explozia netului, smartphone-urile, dar și perfecționarea laptopurilor au produs de mult invazia reciprocă a locuirii și a munciii. Separarea promovată obsesiv de moderniști a producției de orice fel de „acasă” lasă loc din ce în ce mai mult unei locuiri complexe, care, la fel precum cea tradițională, integrează atelierul, magazinul (azi mai degrabă biroul) etc.
Casa nu mai e doar casă. Și, chiar dacă investitorii au rămas în general blocați în sistemul „garsonieră-2 camere -3 camere” etc., gândirea scenariilor de schimbare a folosirii, de adaptare etc. devine una dintre temele principale ale arhitecturii de azi.
De fapt, complexitatea e cuvântul-cheie care leagă deschiderea mediată de care vorbeam la început și evoluția locuirii. Acum, când stăm 23-24 de ore acasă, vă provoc să ne gândim împreună (mai ales cei care nu beneficiem de vile mari cu grădini mari), ce înseamnă o casă sau un apartament bune de locuit, dincolo de metri pătrați. Ar fi, aș zice, o casă în care să poți sta bine împreună, dar în care să te poți și izola, o casă cu locuri multe și diferite, cu nișe, cotloane, cu împărțiri ferme dar și ușoare, spații bogate; o casă flexibilă, în care să poți închide și deschide uși, trage draperii, în care în camere să poți ajunge prin diferite uși, deci o casă cu circuite complexe, în care livingul sau dormitorul pot servi și drept birou, iar bucătăria să fie sau să redevină loc de adunare al familiei; o casă cu cât mai multe și diferite locuri în care poți fi afară, dar și înăuntru (logii, balcoane, terase acoperite, bovindouri etc.).
Ultimul aspect de care aș vrea să vorbesc ar fi cel legat de sustenabilitate & patrimoniu. De fapt, se leagă cu ce am spus mai devreme, pentru că apartamentul clasic de secol XIX și de secol XX, cu ale sale camere aproape egale ca dimensiuni și aproape toate cu dublu acces, cu înălțimi mari de plafon etc. pare a fi modelul ideal din perspectiva de mai sus.
Am spus-o de o mie de ori și credem, iată, și mai mult, aici la Zeppelin, că actul major de sustenabilitate îl reprezintă păstrarea și reinventarea clădirilor vechi. Din punctr de vedere ecologic, social, dar și identitar, desigur.
De obicei, ne gândim la reabilitarea locuințelor vechi, dar avem în acest număr niște exemple strălucite de schimbare de funcțiune – o fabrică și o clădire de birouri care devin ansambluri de locuit.
E și un aspect economic aici – cum și construcțiile o vor duce rău în perioada următoare și bani vor din ce în ce mai puțini, va fi rațional să lucrăm pe și cu ce avem. Tot de economie, dar și de comunități viabile și solidare ține și fenomenul de co-housing și cel cooperatist – în care investitorii sunt chiar locuitorii și, în care, revenind la prima parte a acestui text, împarți benevol mai mult decât în locuirea convențională.
Împreună, bricolaj, deschidere negociată, case poate mai mici dar bogate spațial. Merită să ne gândim la asta chiar de acum. Curaj și să ne vedem cu bine, cât mai curând, afară din casă.
——————
Dosarul complet poate fi citit în ediția de primăvară Zeppelin #157.
O puteți comanda aici, la prețul de librărie (28 RON), căci vom prelua noi costurile de transport pentru toate livrările interne.
Sau, ca să ne ajutăm reciproc și mai tare, puteți opta pentru un abonament extrem de avantajos, care să o includă – aici.
Râmânem aproape, lucrăm ca să vă putem informa și să putem visa împreună.
——————
Legende foto:
1. ADN BA: Urban Spaces 2 – Mumuleanu, București ©Daniel Miroțoi
2. Abruptarhitectura: Locuință individuală, Mizil
3. BOGDAN & VAN BROECK: The Cosmopolitan, Bruxelles ©Jeroen Verecht
4. Roldán + Berengué, arqts: Transformarea unei foste fabrici de textile în ansamblu de locuințe sociale, Barcelona © Jordi Surroca
5. Larix Studio: Reabilitarea unei locuințe țărănești, Remetea ©Szvinyuk István
