Dosar Zeppelin #154: Mies van der Rohe Award. Din interior

Intro: Ștefan Ghenciulescu

Timp de peste 12 ani am nominalizat ca expert independent lucrări pentru EU Mies Award, cum i se spune pe scurt. În 2019, am avut privilegiul de a face parte din juriul acestei ediții. Împreună cu colegii mei, am selectat 40 de proiecte din cele 383 depuse, apoi 5 proiecte finaliste, apoi premiul. Pentru acord, am vizitat toate cele 5 lucrări selectate în finală, precum și pe cea care a primit premiul pentru arhitectură emergentă.

O săptămână, 6 țări, 13 orașe (pentru că nu la toate se putea ajunge direct).
Discuții la fața locului cu arhitecții, clienții și, în unele cazuri, cu utilizatorii.
Arhitectura în toate stările ei, și din multe, multe perspective.

Dosarul a pornit de la experiența proprie și pe discuțiile din juriu, cu organizatorii etc. De fapt, sunt două reportaje aduse împreună, pentru că Laurian Ghinițoiu, colegul nostru și deja un fotograf de arhitectură din elita internațională, s-a dus și a vizitat toate cele cinci proiecte finaliste. La ansamblul de locuințe reabilitate din Bordeaux, lucrarea premiată a acestei ediții, a și vorbit cu locuitorii și cu persoane din administrație.
Am încercat să vorbim împreună despre arhitectură și despre oameni care o fac, cei care o fac posibilă și cei care o folosesc.

Câte ceva despre premiu
Prima ediție a avut loc în 1988. Din 2001, este premiul oficial pentru arhitectură al Uniunii Europene. Lucrările luate în considerare sunt cele aflate în și realizate de către arhitecții din țările UE și cele care au semnat un acord cu Uniunea. De exemplu, Elveția nu intră în această categorie (ceea ce e neplăcut, dar nu ține de arhitecți), în schimb participă țări atât de diferite precum Norvegia, Serbia, Albania, Georgia, Ucraina.

Evenimentul este bi-anual, iar proiectele sunt propuse de către experți: unii numiți de către ordinele arhitecților din țările respective, alții independenți și contactați direct de către organizatori, precum și de un consiliu consultative, compus din directori ai centrelor de arhitectură, personalități din lumea arhitecturii etc.

Juriul alcătuit din câștigători ai edițiilor anterioare, arhitecți de renume, critici, cercetători și curatori face o preselecție de 40 de proiecte, ce trebuie împreună să reprezint diversitatea de abordări, programe, situații, dar în primul rând un nivel de excelență la nivel european, apoi 5 finaliști, din care se alege un premiu. Important este și premiul pentru o lucrare a unor tineri arhitecți din cadrul preselecției.

Evident, fiecare juriu își construiește propriile criterii. Acestea se încadrează într-o filozofie general, exprimată cel mai bine de chiar organizatori (și, nu, chiar nu e vorbă deloc de politică și clișee aici, ci chiar de principii ferme): „Obiectivele Premiului au drept scop promovarea și înțelegerea semnificației calității și reflecția asupra semnificației arhitecturii în sine, din punct de vedere al realizărilor tehnologice, de construcție, sociale, economice, culturale și estetice.

Semnificația arhitecturii, legată de piața de construcții, ține de un impact social și transmite un mesaj cultural. Prin urmare, calitatea se referă la valorile universale ale clădirilor, independent de programele lor: esența lucrurilor, mai mult decât valorilor lor formale”. Se mai vorbește și de „orașul european, ca model pentru orașul inteligent durabil, care contribuie la o economie europeană durabilă”, precum și despre faptul că „nu există arhitectură bună fără un client bun. Pornind de la această premisă, Premiul recunoaște importanța clienților care conștientizează importanța calității în arhitectură și care contribuie la această calitate”.

Ce zic selecția și premiile despre arhitectura europeană de azi? O privire personală

De fapt, trebuie să ne întrebăm dacă putem vorbi despre un specific al arhitecturii europene contemporane, într-o lume în care atât de mulți arhitecți lucrează în atât de multe locuri diferite, iar informația și modele sunt difuzate practic instantaneu.

Vă propun mai jos o listă, una inevitabil eclectică și superficială. Cu toate acestea, are meritul de a se baza atât pe propriile mele observații, cât și pe discuțiile purtate în timpul procesului de jurizare.

Sper ca ea să reprezinte o să aducă o contribuție la discuțiile pe subiecte precum: criteriile de evaluare a arhitecturii în lumea contemporană, în care nu mai există un canon strict (așa cum au putut oferi clasicismul sau funcționalismul); tendințele curente în profesia noastră; și, în fine, dacă chiar mai există ceva care să poată fi numit identitate arhitecturală europeană contemporană.

1: Stilul nu este un subiect …

În timp ce lumea arhitecturală funcționează încă în linii mari în paradigma istorică spațială și prin instrumentele de proiectare ale avangardei istorice, și continuă să urmeze unele dintre principiile sale, ea se opune în multe feluri și filosofiei moderniste stricte: astfel avem pluralism în loc de radicalitate; localul și particularul în locul universalului; complexitate și negociere în loc de certitudini absolute și puritate; lucrul cu istoria în loc de detașarea (presupusă) a avangardei față de aceasta; și așa mai departe. Această constelație de principii mai noi sau mai vechi este cea care dă formă discursului arhitectural, o constelație prezentă mai ales în Europa noastră din ce în ce mai diversă și (majoritar) democratică.
Stilul ca un set de caracteristici și norme fixe devine din ce în ce mai puțin relevant pentru discuția arhitecturală, și cu siguranță nu a jucat niciun rol în deciziile juriului.

2: ….Dar frumusețea și poezia încă sunt

Unii ar putea fi șocați de asta, în timp ce alții ar putea fi plăcut surprinși, dar realitatea este că doar intențiile nobile nu sunt suficiente pentru ca un proiect să ajungă pe lista scurtă. Agende critice, priorități de top, politici urgente și așa mai departe, toate acestea nu au întâietate în fața scopului și poeticii fundamentale ale profesiei noastre: calitate spațială și inovații, logica și utilizarea bună, lumina, materialel, consecvența, expresia și simbolismul.

3: Istorie vie

Dacă ar fi să aleg un aspect la care excelează arhitectura europeană, acesta ar fi reutilizarea, reinventarea și refacerea obsesivă a construcțiilor existente. Și acest lucru ia forma atât a prezervării patrimoniului recunoscut oficial, cât și a reinventării de clădiri și locuri modeste. Aproape jumătate dintre participări au fost intervenții în clădiri sau texturi existente. Pare să existe o conștientizare generală a faptului că noul este mai ales un strat adăugat peste cele mai vechi și că munca noastră trebuie să trateze să fie preocupată de continuitate și articulare.

4: Cealaltă sustenabilitate

Refolosirea în loc de înlocuire și de construirea de la zero este un puternic element de sustenabilitate. sunt și caracteristici puternice de sustenabilității. În mod evident, durabilitatea este un criteriu arhitectural esențial. Deși durabilitatea înseamnă foarte mult utilizarea de materiale și dispozitive de înaltă calitate, membrii juriului au fost de acord că, mai mult decât atât, este un mod de a produce arhitectură și oraș: este vorba, de exemplu, despre reutilizarea flexibilă a clădirilor și spațiilor, precum și de densificarea urbană ca strategie de luptă împotrivă catastrofelor suburbiei; de proiectarea în acest spirit; de durabilitate și activarea comunității; etc.

5: Valoare adăugată, bricolaj, utilizare generală

Ca reacție la estetism, la prăbușirea statului bunăstării și la emergența neo-liberalismului și producerea orașului doar în scopul profitului, mulți dintre arhitecți par să revină la un sentiment de responsabilitate socială, atât de caracteristic pentru modernism. Dar acest lucru nu se mai întâmplă în cadrul utopic al modernismului, care a pornit să schimbe lumea în special prin inginerie socială; în loc de asta, se petrece la o scară mult mai mică, într-un mod mai democratic. Devine din ce în ce mai important să stabilești modul în care proiectul tău poate aduce mai mult decât o soluție bună la o temă; modul în care arhitectura poate deveni un instrument de valoare adăugată. Asta se poate vedea în proiectele care pornesc de la comenzi private dar care injectează în acele locuri un caracter public; în acupunctura inteligentă și în reinventarea creatoare cu bugete mici a spațiului public, așa cum este cazul fostelor țări comuniste est-europene.

Problema programării și nu doar a soluției la un program, ar merita un articol separat. Există o mișcare clară de despărțire de logica „forma urmează funcția”. Pe o parte, majoritatea clădirilor selectate la premiu sunt proiectate să răspundă la mai mult decât cerințele funcționale (vezi mai sus), multe dintre ele oferind un fel de neutralitate bine proiectată și fertilă: caracterul spațiilor, prezența lor urbană sau relația cu peisajul devin mai importante decât răspunsul la o funcțiune precisă: spații puternice permit mai multe și mai bune scenarii viitoare. Ceea ce ne aduce înapoi la o formă mai „arhitecturală” de durabilitate.

În România și în vecini

Ca locuitor al acestei regiuni, sunt mândru că proiectele din Europa centrală și de sud-est au făcut un salt remarcabil anul acesta. În viitorul destul de apropiat, vom începe să prezentăm unele dintre ele. Din celelalte, unele au apărut deja la noi în revistă, precum cele două proiecte românești selectate – Restaurarea și reamenajarea sediului Ordinului Arhitecților din România – Sucursala București, de STARH și clădirea de apartamente Occidentului 40 de ADN BA. Există momentan un trend bun, cred, chiar dacă lipsa de concursuri și susținere publică a arhitecturii de calitate îngreunează foarte mult munca societăților și colegilor noștri de aici.

Mulțumiri

Colegilor din juriu: Dorte Mandrup (președinte), George Arbid, Angelika Fitz, Ștefan Ghenciulescu, Kamiel Klaasse, María Langarita, Frank McDonald.
A fost un privilegiu să fac parte din aceeași echipă cu voi. Și nu e deloc o formulă de politețe.
Echipei EU Mies Awards, pentru un întreg spirit al evenimentului și pentru combinația dintre standardele profesionale, etice și culturale și gentilețe. Gânduri speciale pentru Anna Ramos (director), Ivan Blasi, Jordi García, Anna Bes.

 

Legende foto:
1. Selgascano: Centru cultural și auditorium, Plasencia, Spania ©Laurian Ghinițoiu
2. Harta localizării celor 383 de lucrări în 238 de localități
3. BAST: E26 (cantină de școală), Montbrun-Bocage, Franța ©Ștefan Ghenciulescu
4. De Vylder Vinck Taillieu: PC CARITAS, Melle, Belgia ©Laurian Ghinițoiu
5. Brandlhuber+ Emde, Burlon; Muck Petzet Architekten: Lobe Block, Berlin ©Laurian Ghinițoiu

 

 

Conferință de Ștefan Ghenciulescu, membru în juriu + Lansare Zeppelin #154

21 iunie 2019, 18:00 @ Aula BCU – Biblioteca Centrală Universitară Carol I

*Fb event

Partener principal: Isopan


Parteneri: Zumtobel, Ordinul Arhitecților București

 

 

Dosarul complet poate fi citit în ediția de vară Zeppelin (iunie – august 2019).

Zeppelin #154, într-un format generos de 224 de pagini, e disponibil în librăriile Cărturești, librăriile Humanitas, Inmedio și Relay sau poate fi comandat online chiar aici, la prețul de 28 de lei, la care se adaugă transportul prin curier în valoare de 12 lei.

Sau puteți opta pentru un abonament extrem de avantajos, aici.

 

 

 

1