Coordonatori: Ștefan Ghenciulescu, Cătălina Frâncu
Intro:
Ne-am obișnuit destul de tare să gândim teritoriul în termeni de categorii ferme: oraș/sat/natură, industrie/agricultură/servicii, construit/neconstruit, lucru/locuire etc. etc. Asta, desigur, pentru că avem în general nevoie de categorii pentru a putea gândi în mod structurat, și, se pare, pentru a gândi și comunica pur și simplu. Poate că, vorbind despre urbanism și arhitectură, decupajele radicale țin și de obsesia modernității de a separa nu doar conceptual ci și fizic funcțiunile orașului, de a descompune și apoi recompune elementele fundamentale.
Evident, granițele nu sunt atât de puternice în realitate, și aceasta cu atât mai mult în ultima vreme, când mediul antropic tinde să îl covârșească pe cel natural, când tehnologia duce la crearea unor spații complet decuplate de el fizic. Nu intrăm în detaliu aici: ar fi enorm de povestit despre ecologie și ecosisteme, despre urbanizarea galopantă a ruralului dar și despre recuperarea și reintroducerea naturii în oraș; despre agricultura urbană ca proiect, dar și despre urșii care intră în orașe ce le-au invadat habitatul și care se alătură celorlalți locuitori urbană cu blană sau pene.
Că ne place sau nu, trăim cei mai mulți dintre noi în medii hibride. Dosarul de față se concentrează pe conștientizarea și integrarea voluntară a hibridizării și coabitării. Ne uităm la suprapuneri și transformări, la conciliere între energii și interese diverse, la regenerarea care nu doar vindecă, ci duce lucrurile mai departe.
Primele articole se referă într-un sens mai literal la hibrizi și participarea la su formarea de ecosisteme, și anume la difuzia reciprocă între arhitectură și natură și la organizarea coabitării. Această coabitare se întâmplă în mod literal și programatic în cadrul arhitecturii multispecii implantată de către Enrique Espinosa (Eeestudio) și Lys Villalba în teritoriul rural spaniol. Natura, infrastructura și spațiul public pot conviețui. O demonstrează cei de la SCOB cu un sensul giratoriu proiectat ca un ecosistem autonom și o piață urbană structurată de trama infrastructurii de apă din subsol și de plantația cu soiuri locale.
Coridorul verde din Taichung (Taiwan) este o operație la o scară eroică: pe 1,7 km lungime un peisaj public invadează, se sprijină pe și metamorfozează o lucrare grea de infrastructură. Tipica barieră anti-urbană a circulației pe mai multe niveluri, cu stâlpi, tabliere etc. devine o un loc dinamic și complex – un parc liniar pe mai multe niveluri.
Regenerarea la scara unui întreg oraș – și nu a unei metropole energice, ci a unui oraș post-industrial e subiectul unui mini-dosar în cadrul dosarului principal. Ne-am asumat o analiză extinsă, cu interviuri amănunțite, cu date etc., pentru că Reșița – un centru al modernității încă din secolul al XVIII-lea, apoi supus unei dezindustrializări brutale – este un exemplu de renaștere. Unic în România și destul de valoros pentru a servi drept model internațional, chiar dacă procesul este încă în curs.
Un alt articol extins este cele despre proiecte recente ale L’atelier – Nomadic Architecture Studio : coabitare, negociere și experiment în 4 locuințe cu suprafețe minimale, piațeta în care mașinile nu pleacă, dar merg rar și încet sau în ideile pentru spații publice la periferie.
Închidem cu două materiale despre locuri de muncă și despre trecerea de la sală și cubicul la medii complexe, cu diferite grade de deschidere și partajare și cu ocupare extrem d e mobilă . Cele două spații de birouri proiectate de către Corvin Cristian și partenerii săi evocă atmosfera urbană și introduc și zone de domesticitate. João Gonçalo Lopes și Guilherme Rodrigues au transformat un atelier auto într-o extensie a spațiului public, un minioraș bazat pe un grid structural și pe materiale din recuperări.
*Dosarul complet poate fi citit în ediția de vară Zeppelin #166. Revista e disponibilă în librăriile Cărturești, Inmedio și Relay sau poate fi comandată aici.
Sau puteți opta pentru un abonament extrem de avantajos, care să o includă – aici.
Râmânem la înălțime, împreună.
