Text: Dan Perjovschi
Foto: Dan Perjovschi & FITS
Un proiect de artă în spaţiul public pentru 10 ani. Critic, politic cu umor pe înţelesul tuturor. Mişto rimă, nu? L-am început în 2010 şi experimentez practici, situaţii şi strategii diferite în fiecare an. Din 2013 se numeşte Ziarul orizontal şi exact asta şi este. Un spaţiu de reflexie şi analiză pe subiecte politice, economice şi culturale. Local şi global. Iohannis în vremea lui Trump, Putin, Erdogan şi Dragnea.
Eu sunt editorul-şef (şi grafician, şi contabil, şi PR, şi contributor). Fiecare nouă ediţie a ziarului are un look nou şi o tactică nouă. Experimentez tehnici şi forme de comunicare textuală şi vizuală.
Desene negre pe zid alb.
Desene albe pe zid negru.
La anu’ va fi un zid de magneţi-suvenir din toată lumea, ca să sparg monopolul naţionalist impus de Centenar. În anul în care mi s-a terminat optimismul şi totul mi se părea degeaba, am desenat cu creta şi, după fiecare ploaie, o luam de la început.
Ziar Orizontal, adică gazetă de perete. Cu ochii pe toată lumea (adevărul din „te-a dat la gazetă”, „a scris în ziar” etc).
Româna, engleza, germana şi franceza cu un pic de romă, italiană, maghiară şi japoneză (minorităţi, turişti şi voluntarii festivalului de teatru).
Noua ediţie a ziarului începe în iunie (odată cu Festivalul de teatru) şi e updatată aleator de 10–30 de ori pe an.
Când sunt în Sibiu, am timp şi am ce să spun, merg la zid.
Zidul are vreo 25 de metri lungime şi vreo 3 înălţime şi e exact pe lina de fractură între centrul vechi şi restul oraşului. E paralel cu zidul cetăţii Sibiu. E în centru şi la margine în acelaşi timp.
În diverse ediţii ale „ziarului” am colaborat cu artişti-activişti care fac stencil (2013 Roşia Montană) cu cenaclul de poeţi tineri din Sibiu sau cu Asociaţia A.L.E.G. – Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen.
Graffitiştii mă lasă în pace. Nu sunt tăguit. Ori e prea established sau prea legal pentru ei ori pur şi simplu îmi respectă teritoriul. N-a fost de la început aşa şi, de câte ori apărea un tag cu spray, comentam lângă el cu carioca faptul că e de neînţeles, că de ce pune culoarea aia, că de ce nu-şi găseşte zidul lui etc. Îmi place să cred că aceste conversaţii l-au educat şi pe graffitist, şi publicul.
De fapt „ziarul orizontal” e un workshop continuu, de limbă, de subiecte, de toleranţă…
Vorbesc prin scris şi desene cu oamenii care aşteaptă autobuzul sau trec prin dreptul lui.
Ca să înţeleg lumea, o desenez. Ce-am înţeles dau mai departe.
Simpatizez cu omul mic şi sărac, critic puterea, îi critic pe politicieni şi pe mai-marii lumii, dar şi spiritul neamului care-a uitat de Colectiv.
Am făcut şi am şters câteva mii de desene.
Într-un an l-am făcut transparent, aşa că vedeai desenele de anul trecut.
Toată responsabilitatea discursului public e pe umerii mei. Nimeni nu vede şi nu cenzurează desenele nici înainte, nici după execuţie. Sunt liber să desenez ce vreau.
E un work in (atâta timp cât o să pot) progress.
DE PROIECTE
