Cartierul este frumos, însă puțin straniu. Deși face parte din centrul istoric extins, zona este foarte liniștită: obișnuitele înșiruiri de case pragheze se amestecă armonios cu parcuri întinse, clinici și mănăstiri, precum Emaus. În fosta grădină a mănăstirii patru prisme ce se înalță deasupra unui soclu public găzduiesc Institutul de Planificare și Dezvoltare din Praga (IPR) și, ocupând mare parte din parter, Centrul pentru Arhitectură și Planificare Metropolitană (CAMP), una dintre cele mai dinamice instituții de arhitectură din Europa.
Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: BoysPlayNice, Benedikt Markel, Maly
M-am întâlnit acolo cu directorul CAMP, Štěpán Bärtl, cu Benedikt Markel de la NOT BAD, arhitecții reabilitării, și cu Sandra Karacsony de la Centrul Ceh, să discutăm despre implicarea publicului în dezvoltarea urbană, serviciul public și energiile culturale, precum și despre o nouă viață pentru patrimoniul construit postbelic.
*Axonometria sitului. În centru, mânăstirea Emaus, în dreapta, fosta grădină a mânăstirii și centrul IPR
Clădirea care găzduiește CAMP, opera unuia dintre maeștrii arhitecturii cehe din anii ’60 și ’70, Karl Prager, nu este doar frumoasă (cel puțin pentru arhitecți), ci și deschisă și prietenoasă, în contrast cu edificiile specifice perioadei, impresionante, dar adesea sumbre și greu accesibile. Am discutat în hol/cafenea/bibliotecă și am vizitat două dintre expoziții, apoi am petrecut câteva ore lucrând și prânzind. M-am simțit minunat; în jurul meu se perindau oameni foarte diverși, de la inconfundabilii arhitecți și studenți la Arhitectură, la copii, adolescenți, numeroși vârstnici și cupluri ieșite la plimbare. (Ș.G.)
*Intrarea și vedere din grădină © BoysPlayNice
*Holul de intrare © BoysPlayNice
Ștefan Ghenciulescu: Hai să vorbim despre clădire și despre instituție. Care a fost scopul proiectului original al clădirii și ce fel de instituție este CAMP?
Štěpán Bärtl: Clădirea – proiectată la sfârșitul anilor ’60, dar realizată abia în anii ’70 – a fost menită să adăpostească un centru pentru institutele socialiste de planificare – arhitectură, planificare urbană, infrastructură, … O adevărată expresie a recentralizării și controlului strict după 1968. Zona, parte dintre vechile domenii ale mănăstirii Emaus, a rămas în proprietatea orașului de-a lungul anilor și a fost întotdeauna legată, sub diverse forme, de planificare.
În prezent clădirea găzduiește Institutul de Planificare și Dezvoltare din Praga, care a luat ființă în 2013. CAMP este parte a IPR, dar funcționează și ca o entitate autonomă, o organizație în sine în cadrul unei alte organizații.
În jurul anului 2013 planificarea urbană și normele pentru utilizarea terenurilor din Praga aveau o reputație foarte proastă, fiind asociate cu practici de corupție, dezvoltare sălbatică etc. În consecință, au apărut numeroase inițiative de la firul ierbii care dezvoltau proiecte pentru noi spații publice și care luptau împotriva acelor practici. IPR a fost gândit de primarul Tomáš Hudeček ca un think-tank finanțat de oraș, dar administrat independent, în măsură deopotrivă să comunice cu publicul și să livreze idei politicienilor, fără a fi însă dependent de ciclurile electorale. IPR este astfel un proiect instituțional, dar care a început cu mulți oameni din ONG-uri și inițiative independente, precum și cu arhitecți proiectanți care au decis că venise timpul să dea ceva înapoi și să lucreze pentru oraș.
*„Sala albă”, parter © Maly
Principalul obiectiv al CAMP este să informeze publicul asupra dezvoltării urbane. În loc să investim în campanii de publicitate și să externalizăm această sarcină agențiilor de marketing, facem asta noi înșine. CAMP și IPR sunt strâns legate. O mare parte din conținutul nostru provine de la IPR care, pentru a vă face o idee despre anvergura institutului, este compus din aproximativ 200 de persoane: arhitecți, urbaniști, geografi, sociologi, analiști de date. Ei sunt sursa noastră de idei, iar noi suntem cei care le dăm formă.
Găzduim expoziții, dar nu suntem un muzeu. Există alte locuri în oraș care se ocupă de expozițiile de arhitectură – de exemplu, galeriile Jaroslav Fragner și ViPer. Rolul nostru nu este să intrăm în competiție cu acestea, ci acela de centru de informare. Oricine vine și întreabă ce se va întâmpla cu strada lor, cu parcul lor, cu cartierul lor trebuie să găsească răspunsul aici. Deși ne concentrăm asupra Pragăi, suntem în contact cu institutele și arhitecții-șefi din alte orașe cehești, iar temele noastre sunt strâns interconectate.
*Plan. În centru, „sala albă” (parter), în dreapta, acces, librărie și cafeteria, „sala neagră”
Ș. G.: Ai menționat că oamenii doresc să știe ce se întâmplă cu strada și orașul lor. Cât de mulți nonarhitecți vă calcă pragul?
Š. B.: Cu siguranță nonarhitecții sunt majoritari. Și asta este o mare diferență față de alte centre de arhitectură. Cealaltă este focalizarea noastră asupra prezentului și viitorului; la urma urmei, sunt foarte multe instituții care se ocupă de istoria Pragăi.
Ne dorim să fim mai curând intermediari între profesioniști și publicul larg. O mare parte din personalul CAMP, inclusiv eu, nu are o pregătire profesională de arhitectură. Centrul însuși a fost parțial fondat de nonarhitecți. Cei alături de care trebuie să petrecem timp și pe care trebuie să-i atragem sunt cetățenii orașelor.
Ș. G.: Cum reușiți să îi atrageți? Adresându-vă copiilor și generației tinere sau punând accent pe subiecte fierbinți?
Š.B.: Ambele. Plus că echipele multidisciplinare sunt în mod natural mai aproape de publicul larg. Este crucial să le spunem lucrurilor pe nume, dar fără a suna complicat și ermetic. Știm cu toții că oamenii se bucură de oraș, se pot simți bine sau rău într-un loc, dar fără a ști neapărat să-și eticheteze experiența.
Publicul nostru este format din oameni implicați civic; încercăm însă să ajungem dincolo de grupurile de tineri cu educație superioară. De exemplu, am fost prezenți într-o emisiune TV de duminică pe care o urmăresc mulți vârstnici. Lucrăm și cu autorii unei importante serii de benzi desenate pentru copii, cu o poveste despre cum copiii pot explora și modela orașul. Însă, după cum observi în jur, sunt și oameni care vin aici doar pentru o cafea sau ca să lucreze. Uneori se uită la expoziție, și asta le stârnește interesul. Aceasta este una dintre principalele noastre sarcini: să le stârnim interesul.
Folosim diverse formate de comunicare în cadrul aceluiași proiect. O expoziție constituită în principal din proiecții, de exemplu, tinde să discrimineze o parte din public. De aceea oferim conținutul și în formă analogică, într-un catalog mic și atractiv, disponibil întotdeauna gratuit. Îți poți alege formatul în care dorești să accesezi informația.
Una dintre expozițiile noastre s-a concentrat pe strategia de planificare a Pragăi. În forma sa actuală, strategia este o carte cu 1 000 de pagini pe care puțini o citesc în întregime. Așa că am transformat-o într-un joc asemănător SimCity în care poți fi primar pentru o oră. L-am numit „Imagine Prague” și a devenit un mare succes, inclusiv printre copii.
*Hol de intrare, librărie. Se remarcă deja „rețeaua de puncte”©Benedikt Markel
*Librărie © BoysPlayNice
Ș. G.: Produceți voi înșivă editarea și grafica materialelor expoziționale?
Š. B.: Conținutul, da; pentru grafică, majoritatea materialelor noastre tipărite le realizăm încă de la început cu studioul de design grafic Ex Lovers. Ei au făcut parte din echipa care a proiectat identitatea noastră vizuală. Această continuitate contribuie la menținerea coerenței generale a produselor și a identității noastre.
*Rețea de puncte și declinarea identității vizuale © Benedikt Markel
Ș. G.: Aș dori să abordăm două subiecte foarte sensibile. Primul, desigur, sunt banii. În toată Europa și la toate nivelurile se fac reduceri drastice de finanțare pentru cultură. Chiar și cele mai reziliente instituții trebuie să se restrângă și să se adapteze. Cum faceți față acestei situații, în relația cu administrația, referitor la autosustenabilitatea parțială etc.?
Š. B.: Mandatul nostru este în primul rând să fim un centru de informare. Și, da, am dezvoltat acest loc într-un hub cultural urban, dar, în esență, primim finanțare pentru a oferi un serviciu cetățenilor. Desigur, există presiuni pentru reducerea finanțării publice pentru toate activitățile organizate de administrația orașului. O parte a strategiei noastre în fața acestui pericol constă în calitatea serviciului nostru, să fim și să dovedim că suntem utili. Apoi, într-adevăr, CAMP costă, dar este extrem de ieftin comparativ cu alte proiecte publice ale orașului. Subliniem mereu că bugetul nostru este echivalent cu un centimetru din tunelul urban subteran care se construiește în prezent.
Un aspect foarte important este că oferim și o platformă pentru administrația publică, să vorbească despre proiectele sale. Aceasta obține un loc prietenos pentru astfel de manifestări, un public și oportunitatea unui feedback direct de la acesta; în mod evident, un serviciu prețios. În ceea ce privește autofinanțarea, închiriem spații și putem accesa sponsori, însă într-un cadru foarte strict: de pildă, nu vom accepta finanțare de la un dezvoltator pentru a prezenta proiectul lor într-o expoziție. Dacă proiectul este important pentru oraș, vom organiza o expoziție despre el, dar fără a primi bani de la investitor.
Modelul anglo-saxon axat pe finanțarea privată – și dependența de interesul privat pe care o aduce cu sine – nu ni se potrivește.
*„Sala neagră”, demisol, subsol © BoysPlayNice
Ș. G.: Asta ne aduce la a doua întrebare dificilă: sunteți o instituție publică, dar vă puteți găsi în situația de a critica proiectele propuse de administrația publică. Există atât de multe presiuni și interese… Întrebarea mea se referă, de fapt, la independență, continuitate și diplomație. Cum le armonizați?
Š. B.: În primul rând, pot spune cu tărie că nu am simțit niciodată că suntem constrânși să facem sau să nu facem ceva. În ceea ce privește diplomația, criticile și așa mai departe, uneori este mai eficient și mai potrivit cu misiunea noastră să exprimăm o poziție, și anumite valori prin programul nostru curatorial, prin alegerea subiectelor și a invitaților. Anul trecut, de exemplu, am invitat-o pe Janette Sadik-Khan (fosta comisară pentru Departamentul de Transport din New York, în prezent consultant internațional). În loc să strigăm noi înșine că ar trebui să scoatem majoritatea mașinilor din centrul Pragăi, ea a spus-o pentru noi. Mulți nu au fost de acord cu asta, iar rezultatul a fost o discuție foarte echilibrată.
Amuzant este că suntem criticați din diferite părți. Mulți dezvoltatori susțin că facem parte din stânga, din lobbyul liberal antimașini, prociclism etc., în timp ce pentru o mare parte a publicului, suntem mai degrabă lobbyști pentru investitori. Dacă toată lumea este supărată sau mulțumită la același nivel, poate înseamnă că mergem pe calea de mijloc; și asta trebuie să și facem.
*„Sala neagră”, expoziția despre Planul Metropolitan © Maly
Ș. G.: Să ajungem la clădire și la reabilitarea ei. Ce îmi puteți spune despre tema, ideile și procesul prin care ați trecut?
Benedikt Markel: Uitându-ne înapoi, către 2016, punctul de plecare în proiectul pentru CAMP a fost destul de complicat, deoarece acesta nu era un spațiu gol, ci unul parțial utilizat, care se afla într-un stadiu avansat al unei operațiuni de reabilitare, însă urmărind o structură funcțională și o gestionare a spațiului complet diferite de cele propuse de noi. De exemplu, sala de expoziții găzduia o expoziție permanentă pentru planificarea urbană generală și zonală, cu spații complicate și fragmentate. Schimbarea instituțională a adus o nouă filosofie: se dorea un parter deschis, capabil să găzduiască mai multe tipuri de programe și expoziții. În plus, o mare parte din designul original al lui Karl Prager fusese acoperit cu pereți din gips-carton etc. Proiectul de reabilitare (realizat, de fapt, cu un buget restrâns) acoperă doar spațiile de la parter destinate CAMP.
*Proiect general de reabilitare a IRP. Parter.
Š. B.: Parterul arătă proaspăt, dar restul clădirii rămâne într-o stare de degradare. Încercăm să convingem orașul că merită să investim în această clădire și că ar trebui să fie listată ca patrimoniu și protejată; și sperăm că vom reuși în curând. Acest statut este vital, deoarece starea clădirii se înrăutățește în fiecare an și, prin urmare, reabilitarea devine din ce în ce mai dificilă. Ne aflăm într-un loc cu potențial imobiliar uriaș, iar, dincolo de asta, mulți oameni nu apreciază această arhitectură și ar dori să o demoleze și să construiască altceva în loc. Suntem la o răscruce, iar climatul general de austeritate îngreunează lucrurile. Reabilitarea pentru CAMP a folosit aproximativ 10% din bugetul necesar pentru întreaga clădire. Este un prim pas.
Vedem transformarea clădirii ca pe un proiect-model pentru salvarea, vindecarea și reabilitarea acestui tip de arhitectură. Mai ales având în vedere că multe clădiri din aceeași perioadă au fost deja demolate. Aici trebuie să ne ocupăm și de reabilitările defectuoase realizate în anii ’90.
Reabilitarea pe care ne-o dorim ar implica întregul teren. Parcul și clădirile trebuie să fie deschise publicului; acesta este un spațiu public, dar unul care a fost prea mult timp în afara hărții mentale a majorității oamenilor din Praga.
*Program de vară © Maly
B. M.: Am dezvoltat în 2021 un proiect pentru reabilitarea completă a clădirii IRP. Însă e vorba despre o provocare imensă. Reabilitarea integrală ar costa mai mult decât construirea unui volum similar de la zero, iar majoritatea banilor vor merge în instalații etc., deci în lucruri care nu se văd. Mai mult decât atât, divizarea clădirii în trei volume și consolele mari ridică provocări mari în ceea ce privește standardele termice și tehnice actuale.
În ceea ce privește designul parterului, am urmărit să onorăm arhitectura lui Karl Prager, „curățând” adăugările nefaste și fiind cât mai respectuoși.
Încercăm să răspundem nevoilor prezente, dar și să dezvoltăm logica lui Prager. Unul dintre principalele elemente în acest sens este „grila de puncte”. Clădirea este obsesiv modulară și se conformează unor grile principale și secundare. Scările de acces au panouri mari prevăzute cu elemente rotunde de mari dimensiuni (punctele) spațiate uniform și fabricate din alamă. Noi le-am multiplicat, dar punctele noastre sunt realizate din oțel folosind tehnologia contemporană. Ele servesc în principal pentru expoziții și vizionări, pentru susținerea rafturilor din librărie etc. Se repetă apoi ca o serigrafie pe pereții vitrați. Punctele au devenit o parte esențială a noii identități vizuale a clădirii, vizibile atât în limbajul grafic, cât și în spațiul fizic. Le regăsești pe site-ul web, în fiecare produs tipărit, în fiecare piesă de mobilier etc.
Prager era fascinat de grile și de elemente prefabricate. Dată fiind standardizarea rigidă în industria construcțiilor socialiste, Prager a trebuit să-și inventeze propriul sistem pe care l-a folosit apoi în toate proiectele sale din acea perioadă. Asta se poate vedea și aici: în profilele de aluminiu, ventilatoarele și sistemele de încălzire, tavanele etc., toate foarte sofisticate.
-
+1
Ș. G.: Ce ați adăuga drept cuvânt de încheiere pentru interviu?
Š. B.: Ei bine, poate ceva despre funcționarea în practică a centrului. Suntem deschiși șase zile pe săptămână, 12 ore pe zi, asemenea unui spațiu public și mai puțin unui muzeu. Orarul generos este menit să acomodeze un program foarte complex – avem între 20 și 30 de evenimente în fiecare lună. Întocmirea programului este asemănătoare jocului de Tetris, mai ales pentru dimineți: trebuie să găsești un loc potrivit în orar pentru fiecare eveniment. Într-o zi obișnuită, dimineața avem un program pentru copii sau o conferință profesională, apoi după-amiaza realizăm tururi ghidate, iar seara proiectăm un film sau găzduim un eveniment pentru publicul larg. Poți accesa programul evenimentelor online.
Poate că asta ne și deosebește de alte centre: ne concentrăm foarte mult pe evenimente. Și designul susține asta: spațiile sunt flexibile și conectate, dar fiecare dintre ele are identitate proprie; poți trece direct de la o cameră întunecată la un spațiu complet deschis.
Ne-am străduit mult să nu creăm un centru hipsteresc, adresat celui mai facil public-țintă. Petrecem mult timp rămânând accesibili tuturor, iar accesibilitatea înseamnă și că organizăm multe tururi tactile pentru publicul cu deficiențe de vedere, că toate evenimentele noastre sunt simultan traduse în limbajul semnelor etc.
Acesta ar putea fi un exemplu bun și pentru alte instituții publice de cultură.
B. M.: Aș dori să adaug că, în ciuda tuturor dificultăților tehnice și economice, este relativ ușor din punct de vedere arhitectural să reabilitezi o clădire ca aceasta, deoarece de la început nu există nimic rău în ea. Nicio idee proastă. Acest lucru se datorează arhitectului, dar și faptului că, în ciuda regimului politic, presiunile asupra proiectării de arhitectură au fost aproape inexistente – exista o mare libertate pentru design, iar Prager a reușit să se apropie foarte mult de visul său de a avea o clădire modernă, „ca în Vest”. Modularitatea riguroasă facilitează schimbarea instalațiilor, adopția noilor tehnologiilor, adăugarea elementelor noi etc. Principiile sale sunt de neînlocuit.
Š. B.: „Cuburile lui Prager”, cum mai este numit complexul, nu este una dintre faimoasele lucrări ale sale. Dar o iubim și suntem foarte mândri să lucrăm aici.
Info & credite:
Autori concept: Adam Gebrian, Eugen Liška, Adam Švejda
Birou de arhitectură: NOT BAD: Benedikt Markel, Dominik Saitl
Colaboratori: Martina Požárová, Vilém Kocáb
Loc:Vyšehradská 51, Praga
Execuție: 2019
Arie desfășurată:1100 m2
Investitor: Orașul Praga
Realizare: Prague Institute of Planning and Development
Identitate vizuală: Ex Lovers & Martin Groch
Execuție: CONTRACTIS
Prezentare AV?AV presentation: st.dio (Josef Kortan, Jakub Roček)
Iluminat: Ateliér světlené techniky (Ladislav Tikovský)
Instalații electrice: Apollo Art (Jaroslav Zuna)
*Articol publicat inițial în Revista Zeppelin #172: „CEHIA. Marginea devine centru”
DE PROIECTE
