Atriumul din campusul universitar Jussieu, in apropierea centrului istoric al Parisului, extinde si completeaza gridul pe care arhitectul Edouard Albert l-a proiectat in anii 60 pentru 45.000 de studenti si cercetatori. Raspunsul dat de Peripheriques la extindere se bazeaza pe sistemul existent, in care constructiile au configuratia unei coroane, dar o si deformeaza: acolo unde Albert a plasat un singur patio, Peripheriques proiecteaza doua.
Unul dintre ele este acoperit de constructii-pod ridicate pe pilotis pentru a crea scurtaturi in circulatia inelara, si formeaza un „corp vertical” care grupeaza toate sensurile de miscare ale cladirii. Acest spatiu din beton se opune prin masivitatea lui anvelopantei de metal a membranei exterioare.
La parter, lama existenta pe care se ridica toate cladirile universitatii se deschide ca o rampa asemanatoare unui origami, pentru a se armoniza cu etajele, creand o miscare fluida – un ecou al celebrului proiect pentru biblioteca Jussieu, opera lui Rem Koolhaas de acum cativa ani. Gridului ortogonal al planului existent, Peripheriques ii opune o geometrie usor devianta ce tinde sa dea noii cladiri un aspect de bloc solid, cu patio-ul decupat. Proiectul se prezinta ca o forma care este in aceeasi masura independenta si in continuitatea logicii pre-existente. Programul mai implica urmatoarele: in prima faza studentii nevoiti sa paraseasca alte cladiri ale campusului din cauza lucrarilor de remediere si indepartare a azbestului vor folosi noua cladire in care vor studia doar studenti. Planul si natura spatiilor permit o asemenea polivalenta si mentin o prezenta neutra; fatadele sunt vitrate, la fel ca si cladirea proiectata de Albert. Dar aceasta membrana de sticla si metal, compusa din zece tipuri de panouri perforate cu gauri circulare de diverse dimensiuni confera fatadelor adancimi complexe si variabile. Aceste gauri filtreaza lumina zilei si reflectiile de pe sticla si creeaza efecte de luminozitate mereu schimbatoare, care ne amintesc faptul ca planul original a fost „deviat”. Peripheriques
De 10 ani, PERIPHERIQUES este o organizatie in continua crestere, explorand productia si raspandirea arhitecturii, propunand, in acelasi timp, negocierea si comunicarea de idei intre diversi parteneri, fiind o platforma de creatie.
PERIPHERIQUES este condusa de doua agentii: Marin+Trottin Architectes and AFJumeau/SoA Architecte.
Mai mult, PERIPHERIQUES, prin proiecte IN-EX publica diverse carti scrise de membri ei. Asa s-a nascut si revista noastra, IN-EX. Prin tematicile diverse abordate, IN-EX cerceteaza experiente artistice si arhitecturale din toata lumea pentru a comunica si a impartasi cu ceilalti ceea ce ne intereseaza sau ceea ce ne place.
Credite:
Proiect: ATRIUM, Universitatea Jussieu 10, Str. Cuvier, 75005 Paris, Franta
Arhitecti: Arhitectii de la Peripheriques : Emmanuelle Marin + Anne-Francoise Jumeau + David Trottin
Manageri de proiect: Stephane Razafindralambo & Sebastien Truchot,
Echipa proiectului: A. Thuin, G. Mangeot, N. Spinetto, G. Le Romancer, B. Stratil, P. Pflughaupt, J. Paulre, M. Proietti Gaffi, M. Haggarde, L. Paillard, N. Stragier, M. Tuur,
A. Perroux, T. Wegener, V. Toulkeridou, P. Bialek, J. Raulet, P. Erhet,
Machetisti : M. Haggarde, N. Stragier
Ingineri: Structuri & Economie: OTH batiments. Acustica : Peutz&Ass.
Autoritatea contractanta: Etablissement Public du Campus de Jussieu ( EPCJ )
Program: Noua cladire pentru Universitatea „Pierre et Marie Curie” din Paris :
Laborator pentru studentii sectiile stiintifice si sali de seminar
Suprafata construita: 16895 m2 SHON
Buget: 24,8 M e fara TVA (la cursul din 01/2004)
Concurs: Octombrie 2002
Studii: Ianuarie 2003 – Ianuarie 2004
Demolari & infrastructura: Ianuarie – Septembrie 2004
Perioada de constructie: Septembrie 2004 – Iunie 2006
Contractori: DBS (demolari), BOTTE FONDATION (infrastructura), CBC-SICRA (Compania principala), PYRRHUS Conception (mobilier)
Foto: Stefan Tuchila