Eforie Colorat: colaps și revitalizare prin artă în grădina cu filme

Tone de moloz, saci de ciment, bușteni, vreascuri și resturi de mobilier au acoperit, mai bine de zece ani, un simbol – Cinemascopul din grădina de vară a orașului Eforie Sud. Un echipament emblematic al unei stațiuni balneare care a avut, cândva, strălucire europeană. Până când…

Text: Evantia Barca
Foto: Eforie Colorat, TIFF, Alexandra Dumitrescu, Diana Păun, Ruxandra Lipan, Loredana Bardaș, Andrei Zafiu ș.a.

„Cinemascopul? Nu prea știu cum era înainte, l-am cunoscut abia după ce a fost curățat, deși locuiesc în apropiere de vreo 18 ani. Îmi ieșise din cap. Știam că e în paragină și-l ocoleam din cauza asta, așa cum făcea, de altfel, cam toată lumea. Treceam într-o zi pe lângă hățișul ăla de tufișuri și am remarcat că sunt pictați pereții. Am zis să intru să văd ce-o fi”, spune Nicu Vranciu, un tată din Tuzla, care visează o viață mai bună pentru cei trei copii ai lui. S-a mutat în sat în 2007, pentru că, spune el, era cea mai la îndemână soluție să scape de agitația din Constanța. Voia să fie mai liber, să poată visa dincolo de pereții unei garsoniere, să construiască ceva pentru copii. Îl interesează educația și tocmai de aceea privește mai ales către Eforie. Dar și la oraș educația e doar un punct pe o listă cu multe proiecte în așteptare. Unele străzi așteaptă asfaltarea, unele bucăți de faleză așteaptă un proiect de consolidare, unele terase își așteaptă clienții pe timp de iarnă. Sunt multe, e greu să alegi.

Poate că nu era grădina de vară principalul răspuns la nevoile comunității, dar în mod cert, pentru cel puțin un deceniu, a fost parte dintr-o mare problemă.

Strâns conectată la alte neajunsuri, cum ar fi lipsa unei infrastructuri culturale, lipsa programelor adresate comunității locale, lipsa identității la vreme de iarnă.

Ce vedem acum ar putea fi „un fel de floare dintr-o primăvară care dă să înceapă”, așa cum spune Emilian Onoaie, directorul Liceului „Carmen Sylva”. Cinemascopul din vechiul oraș-grădină a așteptat peste 10 ani, îngropat în moloz, buruieni și idei stereotipe cu privire la distracțiile ușoare, de vară, care s-ar potrivi în general pe litoral, dar mai ales într-o stațiune de familiști, în care cineva cool s-ar putea rătăci doar din întâmplare. Mulți îl percep acum ca pe un spațiu retro, dar vestea bună este că tot ce e retro e la modă. Cel puțin pentru generația tânără.

Patina retro are o istorie de avangardă. Cinemascopul era, cândva, steaua litoralului, cinematograful cu cel mai mare ecran de proiecție de la Marea Neagră, un echipament emblematic dintr-o stațiune balneară cu renume european.

„Un simbol mare al orașului. Vedeai filme, îți dai seama? Greu să găsești pe cineva din Eforie care să nu aibă povești cu spațiul ăsta”, spune Emil Cristian Ghiță, omul care a avut visul să redeschidă vechea grădină de vară.

*Emil Ghiță, foto de Andrei Zafiu 

A moștenit o casuță veche din Eforie Sud, ea însăși amintind istoria locului. A fost construită în 1939, la marginea noii stațiuni balneare, apoi a fost rechiziționată de armata germană, naționalizată de comuniști și, în 1998, revendicată și câștigată. „Aveam 11 ani și veneam cu ai mei la Cinemascop. Câteodată chiar vedeam filmul de pe garduri, ca mulți alții. Vin și acum oamenii și-mi spun: când eram copil, veneam aici și, ori că era sala plină, ori că nu aveam bani de bilet, în tot cazul, mă urcam prin copaci sau intram prin gardul viu, numai să văd filmul”.

Grădina cu filme, 1960 – 2004

În comunism, lumea era fascinată de filme. Povestea celor care își petreceau nopți întregi la coadă pentru câteva bilete la cinema este o experiență de povestit nepoților, spunea profesorul Bogdan Murgescu, într-un interviu pentru Historia. Sigur, în România comunistă s-ar fi stat la coadă pentru orice, dar chiar și așa, rămâne semnificativ faptul că unii alegeau să-şi petreacă nopțile pe străzi doar ca să se asigure că vor putea viziona câteva filme bune. Și pe litoral serile de film erau o nebunie la modă. Cultivată din plin de sistem.

În anii ’60–’80, dezvoltarea regională a inclus teatre de vară și cinematografe în aer liber ca elemente centrale de divertisment pentru turismul de masă. Grădinile de vară erau amplasate între hoteluri sau în zonele de promenadă. De la Mamaia și Eforie, până la Jupiter, Venus, Saturn sau Mangalia, lumea venea să vadă filme în fiecare seară.

Grădina de vară din Eforie Sud a fost inaugurată în anul 1960 şi a rămas deschisă până în 2004. „Nu putem spune că Cinemascopul era un centru cultural. Era pur și simplu un cinematograf în aer liber. Dădea filme comerciale. Excepțional, când eram mic și nu exista Netflix și HBO, ca azi, să stai pe canapea și să-ți alegi la ce te uiți. Pe atunci, vedeai filmele pe unde apucai, în ce condiții apucai. Te uitai și tu la ce ți se dădea. Le alegeai din teletext și TvMania”, spune Emil.

După 64 de ani de istorie glorioasă, în 2004, proiectoarele de la Cinemascop s-au stins. Spațiul a fost abandonat, iar natura și-a revendicat, cu timpul, acest teritoriu. Construcția s-a deteriorat, așa cum s-a întâmplat cu multe alte grădini de vară și, în general, cu majoritatea cinematografelor construite în anii ‘60 pe teritoriul României.

*credit foto: Asociația Festivalul de Film Transilvania (TIFF) , în cadrul campaniei „Salvați Marele Ecran,”, inițiate de Tudor Giurgiu în  2014.

„Se pare că avea în jur de 1.600 de locuri – sau cel puțin așa a fost proiectat, pentru 1.600 de locuri. Nu știu cum erau calculate, dacă și în picioare, dar cert este că noi, când am intrat acolo, în 2018, nu mai era niciun scaun, nu mai era nimic. Devenise un fel de groapă de gunoi comunitară, un loc unde oamenii își aruncau deșeurile, mobilă veche, saci de moloz… Partea de sus a cinematografului, fostele camere de proiecție, erau deteriorate complet, nu mai aveau geamuri, nu mai aveau uși. Spațiul fusese ocupat de oameni fără adăpost. Zona devenise chiar periculoasă, mai ales în extrasezon”, spune Emil Cristian Ghiță.

50 de tone de moloz și 15 camioane cu lemne

„Știam cinematograful ăsta bine. L-am prins funcționând. L-am văzut cum s-a degradat. Și era, așa, un soi de vis al meu. Nu știam dacă va deveni sau nu realitate, dar era o chestie: hei, cum ar fi să readucem la viață un cinematograf?”, spune Emil. I-a contactat pe cei de la RomâniaFilm, proprietari și acum ai spațiului, s-au înțeles și au intrat în Cinemascop în 2018. Emil lucra cam de un an la Centrul Ceh și a fost la Eforie cu directorul de pe vremea aia, František Zachoval, și cu directoarea de comunicare, Sorina Neaga.

„Inițiativa a fost interesantă pentru Centrul Ceh, pentru că nu era o formă obișnuită de diplomație culturală. Oricum, nu a fost doar un proiect, ci, mai degrabă, un proces de transformare a unui loc cândva emblematic într-un spațiu cultural urban funcțional”, spune František Zachoval, director al Centrului Ceh în perioada 2015-2019. „A fost vorba și despre a convinge autoritățile locale: cultura face parte din identitatea noastră și aduce valoare atât pentru locuitori, cât și pentru antreprenori și pentru turiștii care vin pe litoral vara. Are sens nu doar pentru comunitatea locală, ci și pentru publicul larg, de la copii la seniori, de la oameni practici – la visători. Pe scurt, este un model valoros. La început a existat ceva neîncredere, dar aceasta s-a transformat, treptat, în sprijin activ, ceea ce a însemnat, de fapt, salvarea unui spațiu de interes public. Am reușit un mic miracol cu o echipă restrânsă, demonstrând că, atunci când există motivație, lucrurile chiar se pot schimba”.

Din spațiul dezafectat au scos cam 50 de tone de moloz și vreo 12 remorci de lemne. În fața ecranului crescuseră copacii, tot felul de pomișori, mai falnici, mai pitici, frunze, ierburi, multă vegetație. Au curatoriat la propriu speciile și au păstrat cât au putut din ele. Orice lăstar, orice pată de verdeață. Un copăcel răsărit în mijlocul grădinii a fost cruțat și îndrumat să crească frumos, cât să nu supere spectatorii. Pe platforma cinematografului, betonul se crăpase și, printre dale, s-au ivit tot felul de lăstari și liane. Ecranul era avariat pe partea exterioară şi a fost necesar să-l retencuiască, să-l vopsească, să renoveze pictura murală.

Dispăruseră scaunele, care fuseseră cândva încastrate cu piciorușe de fier în beton. Hoții apucaseră să spargă și ei cât au putut, dar au rămas niște bucăți de beton în care erau înfipte un fel de țepe metalice. Niște cioate lunguțe, de la 5 la 40 de cm, vreo 400 la număr, pe care s-au chinuit să le scoată din pavaj. Apoi au astupat toate găurelele – treaba asta încă se mai vede în cinematograf. „Am avut ceva ajutor de la o echipă din Eforie, coordonată de Ionuț Idu și Andrei Stupariu – care au rămas până acum colaboratori ai acestui hub. Fotografa Diana Păun a documentat tot procesul de curățenie. Ne-a ajutat și o echipă de la primărie. Cât e ziua de lungă, spărgeam betoane cu ei”, spune Emil.

Și luminile s-au reaprins

Întrebarea cum ați făcut așa ceva? e provocatoare acum. „Pare simplu: am curățat grădina de vară, am gândit un program și am reintrodus spațiul în circuitul cultural. Este un răspuns corect, sunt cuvintele pe care le-am tot spus de-a lungul acestor ani. 

Dar, dacă reiau întrebarea și mă gândesc la un răspuns mai personal, aș zice așa: concret, ne-am adunat gândurile, entuziasmul, ambiția și ușoara inconștiență și am pornit la treabă. Am intrat în spațiu, am vorbit în stânga, în dreapta, am aflat mai multe, am dat sfară-n țară – când încă nici noi nu știam prea bine ce vrem, dar știam că vrem, ne-am făcut prieteni, parteneri, colaboratori, am pus mâna pe lopată, pe maus, pe telefon, fiecare pe ce s-a priceput mai bine, și ne-am trezit pe 1 august cu o grădină de vară plină, așa cum nu s-a mai vazut de zeci de ani”, spune Sorina Neaga, coordonator de comunicare al Centrului Ceh din București.

În primul an nu au avut buget să scoată tot molozul, așa că l-au îngrămădit pe flancuri, în stânga și în dreapta, și au montat peste el ceva artă. Aveau un buget care poate să pară acum ridicol, vreo 2.000-3.000 de lei, primiți de la Centrul Ceh, și au cumpărat câțiva metri de plasă verde, din soiul care se pune pe fațada șantierelor. Au luat și niște stinghii de lemn, materiale din care au făcut două instalații mari. „Am lăsat una așa, puțin descoperită, tocmai pentru a le arăta oamenilor ce e acolo”, spune Emil. Cu instalații din moloz, pomișori cumințiți și găuri în dalele de beton, luminile în Grădina de Vară din Eforie Sud s-au reaprins în august 2018, pentru prima ediție a festivalului de film european „Cinemascop”, organizat de Centrul Ceh.

*Cinemascop, 2018

Cu două generatoare de curent și o rugăciune

„Nu ne gândeam că vom avea 600 de vizitatori în prima zi. Nici că cei care vor veni la film se vor opri să ne mulțumească, unii cu lacrimi în ochi. Am fost copleșiți de numărul de oameni, în primul rând, apoi de tot feedback-ul atât de personal și cald pe care l-am primit pe parcursul celor cinci zile (și an de an de atunci). Erau mulți, așa că le-am recomandat să-și aducă pături, pentru a sta mai confortabil pe jos, pentru că cele 350 de scaune pe care le-am pus la dispoziția lor se ocupau rapid. Erau localnici urcați pe gardurile grădinii, așa cum obișnuiau să o facă în anii de glorie ai cinematografului. Pe lângă proiecțiile de filme, am organizat atelierele pentru copii, foarte populare până în prezent, aveam cele două instalații create din molozul adunat din grădină, pe care n-am mai avut resurse să le scoatem atunci, ci abia la a doua ediție, și… cam atât. A fost o ediție scurtă și la obiect, cu două generatoare de curent și o rugăciune, dar cu atâtea noi prietenii legate, un spirit de comunitate nou creat, pe care nu-l mai experimentaserăm până atunci, oboseală, emoții, dar și multe așteptări depășite”, adaugă Sorina Neaga.

Iarna ca-n Vestul sălbatic

Evenimentul s-a consacrat ca o poveste alternativă în mijloc de vară. La un moment dat, printre frunzele de la grădina de vară au început să apară și pictorii, care și-au întins pe lângă pereți scările și scripeții.

„Asta am remarcat, de fapt, muralele de la Cinemascop, care m-au tras înăuntru”, spune Nicu Vranciu, din Tuzla.

„Dincolo de zidurile pictate erau, într-adevăr, alți oameni. Unii de la care voiam să învăț și eu câte ceva, o chestie cât de mică. Până la urmă, suntem suma oamenilor pe care i-am întâlnit. Furăm de la fiecare câte o mică parte. Sunt foarte importante experiențele pe care le trăiești, fiecare dintre ele devine o scară pe care poți să urci. Le spun și copiilor mei că nu există niciun moment în care să le știi pe toate. Înveți mereu. Urci câte o treaptă”, spune el. Problema e că în Eforie Sud, spune Nicu, există două lumi, una de vară și alta, cu alt ritm și alte nevoi, care se lasă văzută doar toamna și iarna. Dar…, până la urmă, poate că asta este soarta nu foarte veselă a destinațiilor de vacanță. Turismul, responsabil sau nu, chiar ar putea deveni o calamitate planetară, așa cum spunea Matei Vișniec. Protestele europene din ultimii ani au arătat că, uneori, amenință, sau chiar distruge, comunitatea locală.

Chiar și în poveștile cu final fericit, locuitorii din orașele turistice rămân un fel de asistent discret, menit să întrețină vocația identitară a unei destinații de vacanță. Se întâmplă mai ales, în orașele de coastă, înțelese, adesea, doar ca un decor estival care-și împrumută definițiile din exuberanța călătorilor sezonieri. Complet depersonalizat în extrasezon, un astfel de loc își ține câteva luni pe an răsuflarea, în așteptarea unui nou ciclu de viață. În locuri în care nu a fost dezvoltată vreodată o infrastructură culturală, cum ar fi stațiunile locuite permanent de pe litoralul românesc, situația ar putea deveni critică.

Eforie Sud, fosta legendă de la Marea Neagră, trăiește doar câteva luni pe an. Sunt veri cu mici și bere, prosoape vărgate și rățuște gonflabile. „Iar iarna e ca în Vestul Sălbatic, știi tu, pustiul ăla nesfârșit pe care se rostogolesc tufe uscate, împinse de vânt. Nu mai știu cum se numesc, îți arăt pe TikTok”, spune Daria Maria Neacșu, o fată de 15 ani care învață la „Carmen Sylva”, singurul liceu teoretic în zona dintre Mangalia și Constanța. Mai există licee tehnologice în Techirghiol sau Topraisar, dar mate-info poți învăța doar la „Carmen Sylva”. Îmi arată un clip cu faimoasele tumbleweed ridicând praful în goana lor prin pustiuri roșcate.

*Daria Maria Neacșu, voluntar din 2022

Pe faleză, într-adevăr, bate vântul cam la fel, să zicem, ca în Vestul Sălbatic. Există doar câteva stațiuni locuite permanent la Marea Neagră și probabil că puțini s-au întrebat ce fac oamenii locului începând din octombrie, după ce se sting luminile de la terase, iar prosoapele și colacii de baie se retrag în depozite. E liniște de-ți țiuie urechile la Eforie Nord și Sud, la Costinești, 2 Mai și Vama Veche, la fel prin sate, în Tuzla, Corbu sau Vadu. „Iarna nu ne adună nimeni. Muncim în grădină, ne plimbăm pe faleze, mergem în vizită unii la alții. Mai trecem pe la școală, pe la serbări sau la ateliere. Și la târguri mergem, dar mai ales prin intermediul școlii. Știi cum este, unde sunt copiii, vin și părinții. Ne lipsește, însă, interacțiunea. Și avem nevoie de socializare, fără ea nu ne leagă nimic. Sigur, poate ne leagă un pahar de vin, dar avem nevoie și de alte legături. Avem nevoie de legături culturale. Altfel, nu existăm”, spune Nicu Vranciu. Era vremea pentru încă un pas?

Cum să faci un festival de… 90 de zile?

În astfel de locuri, visul de a face dezvoltare prin cultură pare utopic. O astfel de idee nerealistă a devenit, însă, viziune și a fost translatată într-un proiect de revitalizare prin artă, ecologie și educație civică. The new kid in town fusese primit cu deschidere, iar timpul a adus parteneri noi și noi obiective. Întâmplările din jurul festivalului s-au diversificat, iar coordonarea activităților a fost preluată, din 2020, de Hub-ul Eforie Colorat, o inițiativă a Asociației Forumul Artelor Vizuale (FAV), derulată în parteneriat cu Centrul Ceh, Radef și Primăria Orașului Eforie. Păstrau încă ideea asta de festival, voiau să țină viu spațiul proaspăt recuperat, dar simțeau că ar trebui să se extindă.

„FAV a construit o infrastructură non-instituțională, la baza căreia stă o rețea de ONG-uri, organizații ale căror contribuții, complementare și interdependente, dau profunzime demersului. E o hub colaborativ în care resursele, competențele și vizibilitatea sunt puse în comun, dincolo de logica competiției pentru finanțare”, spune Alexandra Dumitrescu, cofondator al Asociației Forumul Artelor Vizuale.

*Alexandra Dumitrescu, foto (detaliu) de Andrei Zafiu 

A ajuns la Eforie Sud în 2020, căutând puțină libertate în anul restricțiilor totale. Era prietenă cu Emil, a fost încântată de povestea locului și a gândit o reconceptualizare. De altfel, cam ăsta ar fi talentul ei nativ, structural, acela de a vedea direcții de dezvoltare. E un om care se orientează natural către oportunitățile de creștere sau către cadre conceptuale mai complexe. Festivalul ajunsese, și el, la o anumită maturitate, ceea ce înseamnă că apăruseră noi nevoi sau că aveau acum puterea să caute răspunsuri pentru mai multe dintre întrebările care veneau din jur. Într-o primă etapă, povestea a fost extinsă de la un festival de șapte zile, la unul de… 90 de zile.

„A fost ceva nebunesc, 90 de zile în șir, din iunie până în septembrie, fără nici o zi pauză! Prima ediție în noua formulă, în 2021, a fost ceva inimaginabil, e imposibil să înțelegi așa ceva. Dacă-i povestim cuiva acum, nici nu ne-ar crede că am făcut o asemenea nebunie!”, spune Alexandra.

Organizatorii de evenimente ar putea fi complet contrariați: cum e un program de 90 de zile? „Grandios! Întrebaserăm și noi în stânga și în dreapta, dar au venit și foarte mulți către noi, de cele mai multe ori prin recomandări din om în om. Mircea Modreanu, prin galeria mobilă E T A J on Wheels, schimba expoziție după expoziție, centrele culturale partenere alternau și ele ofertele, au fost și cei de la Asociația Sonoro, care cântă în spații alternative. Se adunaseră foarte mulți la Eforie Colorat, Focus Căzănești, de fapt Asociația Patrupetrei, Comisia Europeană avea un atelier atunci, cu Micul Prinț, veniseră cei de la Teatru Forum, cei de la Pactul Ecologic European, tot atunci au venit cei de la Short Film Breaks, ei înșiși festival de scurtmetraj și competiție, o organizație care ne-a rămas parteneră până astăzi. Ca să fie treaba cât mai complexă, derulam și un proiect AFCN și, în paralel, am făcut și un soi de rezidență, la care au participat Dan și Lia Perjovschi, Ovidiu Toader, Radu Panait.

A fost și primul an în care Emil Ghiță a făcut performance-ul lui, destul de amplu, de ecologizare. E imposibil să spun ce am făcut în anul ăla. Vorba aia, ce rost avea să începem cu un proiect, când puteam să începem, din plin, cu o mie? Când mă uit înapoi, nu-mi vine să cred”, mai spune Alexandra.

*aggressiON/OFF / 10.09.2022 @ lacul Techirghiol și Grădina Cinemascop. Performance / acțiune de ecologizare a falezei din jurul lacului Techirghiol – rezervație naturală.  Au fost colectate deșeuri printr-un performance coordonat de artistul Emil Cristian Ghiță, care a construit o instalație de colectare de o formă cilindrică alcătuită din sârmă și plasă de rabitz.

Planuri de creștere sustenabilă: festivalul devine un hub cultural

Un astfel de efort nu era, însă, sustenabil, și nici extraordinar de util, pentru că nici una dintre cele trei comunități care se întâlnesc de obicei la Eforie Colorat – artistică, locală și turistică – nu putea susține constant un astfel de nivel de mobilizare. Capitalizând deja multă experiență relevantă, cea de-a treia reconceptualizare a transformat Eforie Colorat în hub cultural: programele s-au extins pe întreaga durată a anului și una dintre principalele direcții de dezvoltare s-a îndreptat spre comunitatea locală.

În 2023 a fost prima dată când au ieșit cu activitățile din afara sezonului și, de atunci, o fac în fiecare an, în special în parteneriat cu Liceul „Carmen Sylva”. Rețeaua organizațiilor active la Eforie, însă, s-a extins foarte mult. În mod natural, într-o primă etapă. Mai apoi, prin construcție structurată. „În 2025, am făcut un open call și am zis, ok, noi punem la dispoziție tot ce avem, platformă, comunicare, toată infrastructura pe care am reușit să o construim de-a lungul timpului – voi veniți cu proiectele. Au venit foarte multe propuneri și, în cele din urmă, a fost necesară o selecție. De acolo, perspectiva s-a mai schimbat”, spune Alexandra. S-au alăturat acestui efort, prin timp, organizații specializate în diverse teme, de la ecologie – prin Greenpeace, la educație și artă contemporană – prin Fundația9, One World România contribuie la educația civică prin film documentar, au venit cei de la Asociația Macaia. Acum, au planuri de activare a comunității, astfel încât, pe termen mediu sau lung, reprezentanți locali ai societății civile să poată prelua, prin propriile ONG-uri, părți din organizare sau, cine știe, într-o bună zi, hub-ul cu totul.

„Dacă te gândești la relația dintre artă și democrație, care este o relație destul de strânsă, se înțelege cât este de important să auzi mai multe voci, nu doar una singură. Vin la Eforie multe organizații cu program propriu, cu viziuni sau cu practici specifice. În momentul în care reușești să-i aduci pe cât mai mulți în același loc, o mulțime de discursuri complementare se pot reuni într-un sens unitar. Puterea unui astfel de demers e alta, programul e mult mai viu, oamenii au mai multe opțiuni”, spune Alexandra.

Până la urmă… ce încape într-o valiză?

E nevoie de Eforie Colorat la Eforie Sud? Adolescenta Daria râde și-și aranjează converșii, cărora le-a atașat limbi noi, extravagante. E la profilul de matematică-informatică, dar are talent în design digital și visează să devină creator de modă. „E pustiu aici, nu suntem prea mulți tineri. Orașul e liniștit și tinerii nu prea caută liniștea. Se adună unde e gălăgie. La o adică, se duc în Costinești, nu vin în Eforie Sud“, spune ea.

De la o vreme, copiii de la școlile și liceele din zonă rămân, totuși, în Eforie, la Cinemascop. Vin, mai întâi, aduși de părinți, sfătuiți de prieteni. Se trag unii pe alții și își vorbesc despre șanse.

„Uite, îmi amintesc de performance-ul Ioanei Rusu cu valiza – una dintre instalațiile vernisate anul trecut la Eforie Colorat. „Ce încape într-o valiză” se numea proiectul și le propunea oamenilor să-și scrie gândurile pe bilețele, să scrie despre sentimente, despre emoții, despre ce vor ei. La final, le citeam pe toate și vedeam ce mai gândește lumea”, spune și Luca Matei Gurlan, și el voluntar la Eforie Colorat, încă de la 12 ani. Va veni pentru al patrulea an să ajute în grădina de vară și abia așteaptă, pentru că, spune el, în timpul petrecut în echipă, a învățat multe despre artă, despre interacțiunea cu oamenii. Cel mai important, a scăpat de frica de a vorbi unui public larg. Uneori prezintă filmele la grădină. Spune câteva cuvinte, iar spectatorii îl aplaudă. „Am crescut și am început să le înțeleg altfel pe toate. În primul rând, am început să înțeleg altfel implicarea umană.”

*Luca Matei Gurlan, voluntar din 2022

„Liceul Carmen Sylva colaborează cu Eforie Colorat de trei ani”, explică și directorul Emilian Onoaie. La Constanța, la Mangalia, spune el, mai sunt proiecte de dezvoltare comunitară prin cultură. Și la Vama Veche, deși acolo sunt punctuale, mici inițiative pe durata verii.

„Eforie Colorat face ateliere de creație în școală, la final de săptămână, au susținut diverse inițiative ale copiilor talentați, printre care și cele de la cercul de robotică, probabil cel mai cunoscut și mai prezentat internațional dintre proiectele noastre”, spune Emilian Onoaie. Activitățile extracurriculare sunt o parte din ce în ce mai importantă a educației, spune el, subliniind tendințele semnalate de cam toate organismele internaționale de monitorizare a tendințelor pe piața muncii. Economiile se schimbă, avem nevoie de alte abilități, în special de cele practice. „Acumulările teoretice nu-i dezvoltă pe copii sută la sută. Pentru asta ne tot luptăm și pentru parteneriate solide cu agenți economici, cu instituții, cu asociații. Am avut colaborări inclusiv cu Banca Națională. Printre multe altele. Cred în Eforie Colorat. Pentru acești copii este un exercițiu bun de autonomie și promovare, un pas către propriul management și către o mai bună înțelegere a modului în care ne vindem timpul. Pentru că, până la urmă, asta facem cu toții, ne vindem timpul”, mai spune Emilian Onoaie.

Copiii sunt foarte generoși atât cu timpul, cât și cu sentimentele. „Cum ar fi să mă scol dimineața și să mă gândesc că nu am ce să fac și nu am unde să mă duc, pentru că nu mai sunt voluntar? Iubesc să fac asta. Nu pot altfel. Efectiv”, spune Daria. A întâlnit tot felul de oameni la Cinemascop. Pictori, sculptori, muraliști… Îi place Reinier Landwehr, artistul olandez care pictat murala monumentală de la intrare, îi place Adrian Preda, Mimi Pleșoianu, Emil Cristian Ghiță – ce șanse ar fi fost să-i întâlnească fără Eforie Colorat? E o oportunitate pentru ea, mai ales pentru că visează să devină fashion designer și fotograf. E o șansă prețioasă să lucreze cu astfel de oameni încă din primii ani de liceu.

Organizația de Management al Destinației, un posibil răspuns

Am mers cu Luca și Daria la o ședință care a reunit oameni de afaceri din zonă și autorități locale. Sunt foarte tineri, dar deja interlocutori pertinenți într-o discuție care ar intimida pe oricine. Mă întreb dacă Eforie Colorat a contribuit la asta. „La început nu vorbeau cu nimeni”, spune Alexandra Dumitrescu, urmărind argumentația lor despre strategii coerente și interconectate de dezvoltare. La Eforie Sud se vorbește mai ales despre turism, despre o strategie culturală coroborată cu strategia de turism, despre infrastructuri de divertisment sau culturale, despre scopuri comune, care ar putea să asigure unitatea comunității locale în general și, mai ales, a mediului de afaceri. Prea pragmatic pentru o seară de poezie? Și, totuși, „e limpede că societatea noastră e destul de suferindă. În afară de acțiunile pe care le întreprindem ca să supraviețuim de pe o zi pe alta și să nu mai simțim atât de acut durerile, cu adevărat necesar este să luăm medicamente care chiar ne vindecă. Unul dintre ele este Poezia. Termen de valabilitate nelimitat, fără efecte adverse”, spune Lumi Mihai care, alături de Mugur Grosu, se numără printre colaboratorii permanenți ai hub-ului Eforie Colorat, prin tandemul creativ Unu, Unu, Unu invers, Unu.

*111invers1 [Mugur Grosu & Lumii Mihai], performance  „Ultima” – spectacol de poezie și muzică experimentală dedicat memoriei Ivonei Movilă, la Eforie Colorat, 23 iulie 2022 

Fără îndoială, Eforie Colorat este un proiect atipic pentru un litoral avid de dezvoltare. „E un proiect de suflet”, spune și George Lică, președinte al Asociației Patronale Eforia Turistică, o organizație care reunește 97 dintre oamenii de afaceri care susțin zona de cazare și alimentație din Eforie. Sud și Nord. Probabil sunt percepute ca două comunități diferite, mai ales că există și diferențe notabile între ele, însă este vorba de un singur oraș. Cum s-ar potrivi un proiect cultural într-un oraș constrâns să facă profit în cele trei-patru luni de sezon din fiecare an?

„Eforie Colorat este dedicat oamenilor care iubesc cultura, filmul, este excelent pentru familiile cu copii. Numai bine, având în vedere că Eforie s-a impus ca o stațiune a familiilor. O stațiune de familiști, cum se spunea cândva, dar asta este pentru noi o onoare. În zilele noroase, în serile fără evenimente, în zilele de iarnă, te poți pierde în universul plăcut de la Cinemascop. Eforia are nevoie de Eforie Colorat”, spune George Lică. A participat la evenimentele de la Cinemascop. Uneori a fost invitat, alteori a venit din plăcere, cu băiatul lui, care are acum 16 ani. „Probabil că ar trebui și noi, comunitatea locală de afaceri, să ne implicăm mai mult. Să facem acest eveniment cunoscut atât colegilor noștri, cât și comunității locale și turiștilor”, spune Lică.

*Ateliere, mese comunitare, evenimente

Eforie Colorat este deja un exercițiu destul de complex de finanțare și un model de cooperare transdisciplinară într-o rețea consolidată de organizații. Poate există, însă, și alte pârghii de sprijin. „Ar fi util OMD-ul (Organizația de Management al Destinației – structuri asociative de tip public-privat, constituite în vederea coordonării dezvoltării și promovării turistice la nivel local sau regional), care funcționează în majoritatea stațiunilor de pe litoral. Doar Costineștiul nu are acest OMD. Lipsa lui aduce diverse prejudicii activității, atât turistice, cât și culturale. Banii care se adună din taxa de stațiune și nu sunt puțini, ci sume de ordinul a 6-700.000 de euro, pot fi direcționați, măcar o parte din ei, către astfel de evenimente, către promovare și către dezvoltarea turismului, pentru că, până la urmă, despre asta este vorba, să poți face strategii pe termen mediu și chiar lung“, spune George Lică.

„Oamenii știu că cinematografele sunt în mall-uri, nu în grădini ”

Efortul merită, pentru că „în spatele zidurilor colorate e ceva unic. Oamenii de azi știu că cinematografele se găsesc prin mall-uri, nicidecum prin grădini. Am mulți prieteni din alte țări și, când le povestesc ce fac vara, spun că ei nu au mai văzut și nici n-au mai auzit de așa ceva”, spune Daria.

*proiecții la Grădina Cinemascop din Eforie Sud

Modelele, de fapt, există, și poate că este de învățat de la fiecare. „În Republica Cehă există exemple similare, în care clădiri degradate au fost restaurate și transformate în spații utile pentru comunitate. De exemplu, sala de dans din Valea Racilor, din Munții Rychleby”, spune František Zachoval.

Alexandra Dumitrescu urmărește cinematografe europene în aer liber care-și diversifică, foarte creativ, misiunea. „În Spania și Italia am descoperit o adevărată tradiție a unor astfel de evenimente. Sigur, sunt și alte regiuni, și croații au o tradiție în tot felul de proiecții în aer liber, grecii la fel. În Palma de Mallorca, în Spania, am descoperit Cinema La Fresca, la fel, în Bologna, în Italia, există Il Cinema Ritrovato, un eveniment complex – care ajunge anul ăsta la ediția cu numărul 39 sau 40. Barcelona Open Air Cinema se ocupă de film și gastronomie, italienii își asumă și digitalizarea filmelor vechi, pe care, pe urmă, le proiectează în spațiul public. Pentru noi, ei sunt posibili parteneri. Sau măcar exemple de bune practici. Am cercetat câteva modele, pentru că îmi doresc să ieșim, în curând, din țară. Misiunea festivalului în țară e de a promova cultura europeană. Care ar fi misiunea lui când ar ieși din țară? Promovarea culturii românești într-un context european”, spune Alexandra.

Arhivele Litoralului, o încercare de recuperare identitară

Și Eforie Colorat inițiază și susține proiecte de cercetare. Orașul a trecut prin multe transformări, iar inițiativele private și intervențiile statului au modelat fizic și cultural stațiunea. A rămas „un orășel cu identitate de vacanță, în care localnicii și turiștii interacționează, iar viețile lor se schimbă pentru câteva zile sau pentru câteva luni, pentru că sunt trăite în comun“. Însă, așa cum spune, într-un studiu, Daniela Ioana Guju, profesor la Facultatea de Geografie din Universitatea București, prin multe straturi de istorie, s-a pierdut identitatea arhitecturală și urbanistică, tendință „accentuată de decizii recente de planificare lipsite de inspirație”. O dată cu aceste pierderi, a apărut ceva confuzie și în identitatea acestui loc și s-a estompat strălucita poveste – demult uitată de călători și de vremuri deopotrivă – a băilor Carmen Sylva, prima stațiune de pe litoralul românesc. Grădina dintre ghiol și mare a fost construită, cu mai bine de o sută de ani în urmă, de familia avocaților moldoveni Movilă.

Era o vreme în care „la Eforie se adunau oamenii cu stare, protipendada vremii. La Movilă venea lume bine, dar mai burgheză și mai amatoare de distracție. Vremurile de atunci își spun poveștile în fotografiile de vilegiatură, cu bărbați cu pălării de vară, femei cu umbrele, un univers cu parcuri, vile, cazino pe apă, plajă și mulți oameni, în costume de baie fermecătoare”, scria Cristina Irian, una dintre cercetătoarele care, sub coordonarea Raluca Oancea, lector la Universitatea de Arte din București, a recompus, dintr-un puzzle de imagini de arhivă, povestea primei stațiuni de la Marea Neagră.

Toul a fost clasat cu grijă în Arhivele Litoralului, un proiect care se dezvoltă etapizat și care, în faza de start, a reunit antropologi, biologi, filosofi, alături de reprezentanți ai școlilor superioare de artă sau științe umaniste din București, Cluj, Iași, cu scopul de a crea un Muzeu virtual al Litoralului Românesc.

„Să înființezi un muzeu în România rămâne, deocamdată, ceva utopic. Se vor construi două centre culturale în Eforie Sud și Nord și le-am propus să facem un pop-up museum, să le arătăm cetățenilor istoria orașului. Arhiva, oricum, este un instrument din care se poate face educație. Copiii de la liceu au deja teme să documenteze diverse istorii din oraș și ne cer informații sau fotografii. Raluca Oancea a folosit arhiva asta și la UNARTE, a fost folosită la UNATC, și la SNSPA”, spune Emil Cristian Ghiță. Cercetarea se poate întinde pe o viață. Sau poate pe mai multe vieți.

„Omul angajat social s-a zăpăcit existențial în timp”

Infrastructura construită deschide unele drumuri. Prin Eforie Sud cineva cool s-ar putea rătăci doar din întâmplare, spunea Orbert, unul dintre artiștii care au trecut, în rezidență, pe la Cinemascop. Artiștii vin, ai locului se bucură de ofertă, anii au trecut, dar întrebarea rămâne. Cum ajunge un tip cool la Eforie Sud? „E simplu. La un moment dat, faci la stânga pe drumul care te duce la Vama Veche”, râde Emil Cristian Ghiță. Eforia are o propunere neobișnuită: artă contemporană. „Așa cum, în alte locuri, am absorbit efectiv mesh-uri cu reclame la păcănele, parfumuri sau bijuterii, cred că putem și chiar e mai indicat să absorbim niște manifestări artistice”, spunea Orbert și probabil puțini credeau că la malul mării ar fi posibil.

Pictura, fotografia, teatrul, reprezintă, fără îndoială, răspunsuri. Nu de puține ori, chiar sunt un prilej de a ne reaminti întrebările. „Omul angajat social s-a zăpăcit existențial în timp și a uitat întrebările care cer acest răspuns, care este arta, poezia. Avem deja rezolvarea corectă, dar am uitat enunțul. Cumva, asta încercăm noi, să amintim întrebările. Doar că oamenii sunt niște ființe gingașe, așa că operațiunea necesită mult tact☺. În alte cuvinte, un discurs mai acceptabil ar putea pomeni că poezia inserată în cotidian favorizează introspecția, reîntoarcerea către valori spirituale, crește apetența pentru aceste valori, aduce oamenii împreună pentru un scop nobil, în mod subtil și constructiv”, spune și Lumi Mihai, din tandemul creativ Unu Unu Unu invers Unu.

*Lumi Mihai,  performance 111invers1 –  „Ultima”, spectacol de poezie și muzică experimentală  dedicat memoriei Ivonei Movilă, la Eforie Colorat, 23 iulie 2022 

Toate comunitățile s-au dezvoltat prin cultură, fără excepție, completează ea „Cultura a însemnat, din momentul zero, conștientizare, capacitate/re de abstractizare, spiritualizare, cunoaștere, autodepășire, arhivare, și la un moment dat, chiar și organizare. Pe unde a trecut Arta, orice artă (iar cultura presupune oricum mai mult, cel puțin și educație), conștient sau nu, asumat sau nu, a elevat. Indiferent că ne referim la orele de artă petrecute de alienați mintali, sau deținuți, sau copii, sau ne uităm la epoci și societăți subjugate de spiritul artei, nu există nivel de comparație între înainte-ul și după-ul inițierii în artă. Când am remarcat acest aspect m-am simțit cu adevărat îndreptățită să-mi dedic existenta ei – Artei, cu convingerea că asta va căpăta în timp un sens chiar mai înalt decât voi năzui eu”.

*Artă la Eforie Colorat

„De la an la an mă așteptam să nu-i mai găsesc acolo, mă așteptam să renunțe”

State suficient de dezvoltate și de vizionare, spune Lumi Mihai, au implementat programe experimentale de întrajutorare a artiștilor, prin scutire de taxe, subvenții, investiții, grant-uri, prin care au susținut sfera culturală și viața celor implicați. În urma acestor programe, continuă ea, s-a observat o relaxare socială, apoi o fervoare creativă, care a dus la îmbogățirea la propriu și la figurat a segmentului. Evenimentele s-au înmulțit, operele de artă au devenit mai numeroase și de mai bună calitate, valorificarea lor a crescut, turismul cultural s-a dezvoltat, spune ea. Și la Eforie Sud, acel domeniu neesențial, adesea trecut cu vederea și sistematic îndepărtat în ani de criză, chiar pare să dea unele roade.

„Eforie Colorat a schimbat foarte multe”, spune și Nicu Vranciu: „Mă bucur că au insistat să rămână. Mă bucură insistența și încăpățânarea lor. De la an la an mă așteptam să nu-i mai găsesc acolo, să nu mai fie, mă așteptam să renunțe. Se pare că ei tot insistă. Este nevoie de așa ceva. Copiii noștri au venit la grădina de vară la evenimente, la concerte, au ascultat pian, chitară, vioară. Sunt experiențe care ar putea face parte din traseul lor de viitor, din bagajul cultural. Întâlnești oameni și te inspiri. Poți găsi modele, o călăuză în viață. Cine știe, poate cineva își găsește și vocația”.

*

Articolul a fost realizat în cadrul Burselor pentru Jurnalism despre Filantropie, program realizat de Asociația pentru Relații Comunitare și susținut de Lidl România.

Mai multe articole