Romanian Design Week, cel mai mare festival dedicat industriilor creative, realizat de The Institute cu sprijinul UniCredit Bank, va avea loc între 12 și 28 mai 2023 și va oferi publicului larg una dintre cele mai ample ediții de până acum.
Expoziția centrală pe care o propune RDW în acest an va putea fi vizitată la Piața Amzei, un spațiu pe care The Institute, împreună cu echipa BAZA. Deschidem Orașul, îl reintroduce astfel în circuitul urban și-l transformă într-una dintre destinațiile cele mai importante ale festivalului.
Maria Duda, arhitect în cadrul echipei BAZA, a povestit despre cum se înscrie inițiativa de a da viață spațiului exterior al Pieței Amzei în contextul RDW – în misiunea lor de a pune umărul la un București ce așteaptă să fie redescoperit și recuperat, dar și despre istoria acestui spațiu și cum anume intervențiile lor vor face din el unul mai prietenos, creativ și regenerat.
*RDW 2016 – Piața Amzei
Anul acesta, Romanian Design Week se mută din nou în centru, cu o expoziție centrală care va fi găzduită în zona Amzei. Ce ne puteți spune despre acest loc, din punct de vedere arhitectural și urbanistic? Ce importanță are el pentru peisajul urban al Capitalei și de la ce istoric al locului plecați, în conceptul vostru?
Piața Amzei a fost cadru al copilăriei pentru Irina și pentru mine, pentru Ștefan a fost articulație a adolescenței, iar Alex a descoperit Amzei împreună cu copiii lui, deci suntem toți legați afectiv și fizic de acest loc, pentru că acum locuim și lucrăm în preajmă. Fiind martorii schimbărilor lui în ultimii 40 de ani, impactul personal e foarte puternic, mai ales că locul Amzei, cu toată bogăția lui de oferte comerciale, sociale și culturale, improvizate sau nu, a rămas suspendat odată cu reabilitarea începută în 2011. În memoria colectivă a celor din zonă se așteaptă în continuare deschiderea pieței, situația ei prezentă nefiind reprezentativă pentru potențialul enorm al locului, experimentat și încă viu în amintiri.
În documentarea noastră am pornit de la cartea lui Paul Lahovary, Elemente monografice ale Pieței Amza, publicată în 1937, ce povestește foarte viu, cu ironie fină dublată de o cercetare extrem de atentă, constituirea mahalalei și a pieței, al cărei parcurs evolutiv depășește propriul context urban devenind exponent al realității întregului oraș și al conducerii administrativ-politice. Cărții i s-au adăugat fotografii de epocă – imagini aeriene, Willy Pragher, Gheorghe Potra, arhiva UAR, fototeca online a comunismului românesc, Cineclic – 100 de lei și Buletin de București, Andrei Pandele, Agerpress, reportajul foto al lui Tiberiu Lovin, și bineînțeles planurile cadastrale.
Pe scurt, în ceea ce am parcurs, am urmărit legătura dintre spațiul amenajat al pieței și mișcarea publicului – cum această pulsație s-a difuzat în țesutul înconjurător, creând noi poli, sau cum s-a reorganizat în momentele marilor modificări, fie constructive, funcționale sau politice. Am identificat astfel câteva etape:
• 1830–1841, piața mică necesară alimentației publice organizate pentru a deservi zona nou extinsă a orașului, conform Regulamentului Organic, este organizată pe locul Niculescului în dreptul Bisericii Albe și lângă Episcopia Râmnicului, prin închirierea lui pe o perioadă de 10 ani. La finalul contractului, Niculescu optează să nu prelungească, vadul obținut de piață convingându-l să investească în construirea lui, iar piața este strămutată în mahalaua vecină, pe terenul lui Iancu Ghika, lângă Biserica lui Amza.
• 1841–1869, piața spațiu colector, târg descoperit cu prăvălii din paiantă acoperite cu olane, dispuse doar pe trei din cele patru laturi ale lotului, întrucât pe a patra latură „avea pricină cu primăria Luxița Raline”, proprietară ce nu se dorea deranjată de vacarmul piețarilor. Se păstrează eronat în planurile cadastrale denumirea de piața mică a Niculescului. La 1866 erau „19 prăvălii, 13 măcelării, o cârciumă, o covâcerie, o gheretă cu pâine”.
• 1869–1935, piața experiment tipologic prin introducerea halei metalice, de inspirație pariziană. Realizată de Alexis Godillot, în urma unui plan comisionat de pe vremea lui Cuza și care a îndatorat statul român, pornind un scandal diplomatic rezolvat două guverne și un suveran nou mai târziu, hala este într-o continuă adaptare și îmbunătățire constructivă până în 1886. Se introduce astfel o scară, imagine și tehnologie complet diferită, autoreferențială, în țesutul istoric. Până în 1898 este singura piață din zona de nord, iar în jurul ei apar diverse prăvălii.
• 1935–1962, piața reprezentativă, organizată în spații cu vitrină la parterul clădirii ce găzduiește administrația, teatrul național și judecătoria. La momentul 1935, primarul sectorului de galben, inginer Ioan Săbăreanu, alege să nu schimbe destinația centenară a pieței Amza, de centru comercial și alimentar – o reorganizează însă păstrând piețarii pe terenul adiacent bisericii pe toată perioada șantierului. Clădirea cea nouă urma să găzduiască „51 de prăvălii cu faianță, frigorifer, calorifer, pivniță, un restaurant, un cinematograf cu 700 de locuri, două judecătorii, o bibliotecă publică, două apartamente pentru judecători și 48 de birouri de închiriat”. Vechile prăvălii și clădiri perimetrale se demolează, pe locul lor organizându-se grădini utilitare pentru locuitori – terenurile rămân neconstruite până în 1962, când piața capătă cadrul construit ce se păstrează și azi.
• 1962–1989, piața perimetrală ocupă și parterele blocurilor nou construite, ce introduc funcțiuni suplementare alimentației publice, diversificate și raționalizate, astfel încât traseele zilnice ale cumpărătorilor înșiruie mai multe puncte de desfacere: la inaugurarea magazinului Premial, participă însuși tovarășul Nicolae Ceaușescu. În jurul pieței se organizează o școală primară și gimnazială, o grădiniță, două biblioteci metropolitane, un liceu tehnologic, Muzeul Literaturii. Teatrul Național se mută în noua clădire de pe Bulevardul Magheru, iar sala Amzei este transformată în Teatrul Ion Creangă pentru copii. Piața capătă o extindere, prin hale acoperite pe latura lungă, opusă accesului la Judecătorie. Tot în această perioadă, piața este cadru pentru două filme: „100 de lei”, filmat în 1972, și „Buletin de București”, în 1980.
• 1989–2011, piața volantă: halele se înlocuiesc cu o structură metalică, cu etaj, ce nu este finalizată decât parțial, și prin urmare piețarii se mută în parcările de pe lateralele scurte ale clădirii principale. Aceasta, la rândul ei, suferă modificări importante ce o exclud treptat din circuitul public: funcțiunile se schimbă, vitrinele se închid cu placaj, teatrul devine bar și discotecă. Capătă anvergură magazinele perimetrale care se privatizează și subdivizează în entități non-stop, transformând zona în atractor nocturn.
• 2011–2016, piața suspendată – se demolează structura metalică și se organizează concurs de arhitectură pentru reconfigurarea pietonală a zonei și realizarea unei noi clădiri dedicate exclusiv comerțului. Șantierul pentru noua piață forțează mutarea piețarilor, reorganizați inițial în corturi opace și târguri sporadice – în timp, aceștia pleacă spre piețele Matache sau Domenii, rămânând în zonă doar florarii și câteva chioșcuri de produse tradiționale. Pietonizarea zonei nu se realizează, iar parcarea subterană este nerecepționată.
• 2016–2023, piața rapidă/ piața traseu – clădirea nouă este utilizată parțial, în spațiul deschis al parterului, restul ansamblului fiind separat de context atât fizic, prin parcări perimetrale și diferențe de nivel, cât și funcțional. Cele câteva unități de alimentație publică de la parterul clădirii centrale se auto-segregă prin copertine, închideri temporare și vegetație, iar parterele înconjurătoare sunt în mare parte abandonate sau cu vitrine obturate spre spațiul public. Lipsește iluminatul stradal adecvat, precum și mobilierul urban. Marile magazine alimentare, Mega Image, Angst, Nic, își închid punctele de desfacere. Se răspândește comerțul alimentar cu servire rapidă, și, în proximitatea clădirilor de birouri, cafenelele de specialitate și restaurantele. În acest interval, este edificatoare pentru potențialul reactivării pieței mișcarea Străzi Deschise, pornită în 2020. Ea a condus foarte brusc la activarea comercială, socială și pietonală a primei jumătăți a Străzii Amzei, intersecția ei cu Calea Victoriei devenindu-i articulație principală. Tot aici, precum și adiacent pieței, pe strada Mendeleev, experimentăm și noi introducerea parklet-urilor pe locurile de parcare cu plată, pentru a extinde spațiul pietonal și a introduce mobilier urban public mobil acolo unde este necesar. Miza parklet-urilor este conștientizarea publicului față de rezervarea a 12.5mp de spațiu public exclusiv pentru autoturisme și de posibilitatea de închiriere a lui și pentru funcțiuni alternative, benefice publicului pieton. Pe acest impact, se grefează și Cartierul Creativ, ale cărei limite geografice se permeabilizează pentru a îngloba Amzei, mizând tocmai pe potențialul reafirmării sale ca pol atractor cultural, gastronomic, social, educațional, alimentar, creativ.
Cum vă propuneți să integrați în festival spațiul din Piața Amzei? Ce anume veți face, mai exact, în spațiul exterior și care este experiența pe care vă propuneți să o oferiți publicului larg? Cum v-a inspirat subiectul „Connections”, tema principală a festivalului în acest an?
Din discuțiile cu locuitorii și comercianții Pieței Amzei ne-a reieșit deseori că ceea ce le lipsește cel mai mult este caracterul ei social – ieșirea la cumpărături era un pretext pentru presărarea cotidianului cu sigure întâlniri accidentale, discuții, bârfe, divertisment, zona funcționând ca un agregator nu doar al locuitorilor și al comercianților, cât și al vizitatorilor din alte zone ale orașului.
Connections, pentru noi, are de-a face în primul rând cu reluarea tabietului urban al ieșirii în spațiul public, în mod sigur, confortabil, adaptat tuturor vârstelor. În al doilea rând, are de-a face cu reconectarea afectivă și funcțională, durabilă, a pieței atât cu orașul, cât și cu publicul larg.
Prin urmare am pornit amenajarea spațiului exterior pietonal ce unește cele două clădiri – administrativă și a pieței noi – de la rezolvarea simplă a defectelor, a riscurilor, stabilind primul pas spre un spațiu prietenos cu publicul său.
De exemplu, am observat că deși locurile de parcare perimetrale au o adâncime de 6m, aproape toți șoferii parchează cu roțile la bordură, intrând astfel cu bordul sau spatele mașinii în spațiul pietonal, diminuându-l și fragmentându-l. Am propus astfel ca primă intervenție delimitarea mai clară a spațiului pietonal de cel al parcărilor, mutând mobilierul urban existent – bănci, jardiniere, coșuri – la 80 de cm de marginile exterioare, în confortul oferit de umbra copacilor existenți. Se eliberează astfel și zona centrală a platoului, în care mobilierul existent este aglomerat inutil.
A doua intervenție este suplimentarea spațiului de ședere cu noi bănci poziționate în puncte cheie fie ale activărilor RDW, fie reconectând compoziția arhitecturală a clădirii administrative în raport cu cea a pieței. Datorită bordurilor ce separă, formal, dar riscant, trotuarul acoperit de spațiul larg pietonal, șezutul băncilor este fie la 45 de cm înălțime, fie la 60 cm, fiind astfel adaptat și persoanelor mai în vârstă. Noilor bănci li se alătură introducerea de jocuri, desenate pe pavimentul existent: un șah urban, frunza și un șotron. Astfel, laterala pieței spre strada Christian Tell, umbrită de bogatele coroane ale arborilor ce au supraviețuit nenumăratelor schimbări, devine loc de socializare, odihnă și joacă pentru copii, adolescenți, adulți și vârstnici. Pe partea dinspre strada Piața Amzei, în mod similar, marcăm protectiv spațiul pietonal de cel de parcare, iar zona centrală a platoului poate deveni spațiu de servire general, unde pot lua masa cei ce își cumpără produse alimentare de la serviciile rapide din jur. Cum stâlpii de iluminat public din ambele laterale ale clădirii administrative nu funcționează, vom introduce, agățate de ei, linii de ghirlande luminoase.
A treia intervenție, poate cea mai amplă, este legată de zona de prezentare și vânzare a florilor, legumelor și diverselor alte produse. Pe platoul florarilor, zona de expunere a florilor s-a extins organic prin prelungirea unei prelate comune, sprijinite pe stâlpi de diferite dimensiuni, culori și stabilitate. Aici am propus o colonadă unitară cromatic și ca expresie, care să permită permanentizarea și delimitarea mai clară a zonei de servire. Sistemul de expunere al tarabelor existente este de stivuire a lădițelor de plastic, concepție al cărei potențial ne-a inspirat în reorganizarea lor modulară: păstrăm simplitatea mentenanței, dar îi adăugăm o mai bună igienizare, capacitate de stocare, organizare în privința servirii și ocupării suprafeței alocate. Păstrăm de asemenea pentru piețari frontul la platoul pietonal, iar în spatele lor, pe fațada către curtea scufundată, organizăm un bar și spațiu de servire, ce ulterior pot fi transformate în spațiu de vânzare cu tarabe modulare.
A patra intervenție este legată de curtea scufundată. Pe treptele ce conduc dinspre liceu spre curte amplasăm elemente de lemn ce le transformă temporar în locuri de stat, cu spătar, iar de-a lungul zidului o bancă modulară, ale cărei module se pot roti pentru a permite interacțiuni diverse.
Acestor prime intervenții – ce se vor prelungi, sperăm, dincolo de durata RDW – sunt un test în a vedea cum vor fi îmblânzite, utilizate, apropriate de public. Lor li se suprapun activările din timpul festivalului – cele două vitrine de colț ce vor fi în dialog permanent cu spațiul pietonal, expozițiile, dezbaterile și workshop-urile desfășurate în plină vedere, panouri de informare, hărți, elemente luminoase ce vor semnaliza traseul festivalului.
Care au fost principalele provocări de care v-ați lovit în acest sens și cum anume le/ le-ați gestionat?
Provocările țin de o zonă administrativă, respectiv de hegemonia transportului individual, cu autoturismul, care divide spațiul public. De exemplu, platoul pietonal al pieței este deseori traversat și ocupat de dube sau autoturisme care fac aprovizionări punctuale, deși există parcări la bordură în imediata vecinătate. Continuând studiul pe care l-am elaborat în ultimii doi ani alături de Banca Mondială, am propus administrației publice reconturarea intersecțiilor cu extinderea trotuarelor pentru creșterea vizibilității pietonilor și organizarea de spații mai ample de siguranță în preajma intrărilor la unitățile de învățământ, sau instituții culturale din zonă. Bătălia este încă deschisă.
Cum anume credeți că deschide orașul un festival ca RDW? Care este importanța acestei inițiative pentru București?
RDW are o tradiție deja stabilită în redeschiderea și reinventarea spațiilor centrale abandonate către oraș și public. Faptul că oferă un exemplu vizitabil, palpabil al acestor reinventări, chiar dacă temporare, este nu doar o speranță adresată locuitorilor, cu privire la recuperarea patrimoniului construit, dar și o validare a forței economiei creative în regenerarea urbană și dezvoltarea sustenabilă a orașului.
Să facem un exercițiu scurt: de ce anume să vină oamenii la RDW în acest an, din punctul vostru de vedere?
Deschiderea și reinventarea menționate la punctul anterior sunt rezultatele unui efort enorm al unor echipe stabile pe frontul societății civile și creative ale Bucureștiului: fiecare ediție implică nu doar un plan, dar și un proces de negociere și continuă revalidare a capacităților proprii de constituire a unui plan de intervenție.
În acest efort este nevoie de participarea publicului – ca vizitator, consultant, partener de dialog, implicat afectiv, social sau economic în zonele centrale pe care le dorim redate pe termen lung ca spații macaz ale orașului.
În anii 60 Joan Littlewood și Cedric Price introduceau Fun Palace, termen ce desemna o articulare construit–tehnologizată care oferea acces comunității către funcțiuni de artă și învățare informală, și care putea avea loc în orice clădire sau spațiu sub-utilizat. Amzei ar putea fi asta, dacă și comunitatea își dorește. “Choose what you want to do – or watch someone else doing it. Learn how to handle tools, paint, babies, machinery, or just listen to your favourite tune. Dance, talk or be lifted up to where you can see how other people make things work. Sit out over space with a drink and tune in to what’s happening elsewhere in the city. Try starting a riot or beginning a painting – or just lie back and stare at the sky.” Sursa aici.
Baza. Deschidem orașul
Echipa: Alexandru Belenyi, Irina Belenyi, Matei Bogoescu, Ștefan Hillerin, Raluca Niculae, Maria Duda
Randări realizate de: Alexandru și Irina Belenyi
www.debaza.ro
Articol conex:
