Nu avem destule locuințe. Dar nici teren sau bani nu prea mai avem.
Edito: Distopia nu e (doar) vina noastră
Text, foto: Ștefan Ghenciulescu
DOSAR: „Casa mea, casa noastră”
Negocierea locuirii în timp de criză
Coordonatori dosar: Ștefan Ghenciulescu, Cătălina Frâncu, Ilinca Pop
Nu avem destule locuințe. Dar nici teren sau bani nu prea mai avem.
Desigur, e greu de găsit vreun moment din ultimii 200 de ani în care să nu poți vorbi despre o criză de locuit: Mai intensă sau mai domoală, localizată în urma unei dezvoltări rapide sau a unor dezastre, sau generalizată, criza de locuințe a fost cu noi tot timpul. Ce pare să fi dispărut, în contrast total cu perioada postbelică și cea a anilor ’60, este implicarea statului în realizarea de locuințe. Desigur, boom-ul enorm a adus cu el și o sumedenie de greșeli și probleme: ghettoizare cu bani publici, catastrofe sociale și urbanistice etc. Însă, pentru prima oară în ultimii 50 de ani, autoritatea se retrage, lăsând teren liber pieței mai mult sau mai puțin reglementate. Fenomenul poate fi brusc, ca în cazul fostelor țări socialiste, sau mai moderat și mai lent în țările cele mai dezvoltate. Oricât de liberal economic și de antiintervenționism public ai fi, trebuie să recunoști că astfel creșterea exponențială a nevoilor, lipsa de calitate a majorității noilor dezvoltări, dar și criza climatică și nevoia de prezervare a unor teritorii neconstruite impun un nou contract urban. Avem nevoie majoră de o acceptare a reglementărilor, un urbanism mai democratic, o gândire ecologică veritabilă și complexă, accesibilitate, colaborare în loc de individualism păgubos etc (…)
Locuințe sociale din cărămidă, izolate cu alge marine
24 de apartamente în Ibiza
Text: Cătălina Frâncu
Foto: Pol Viladoms
Locuințele sociale nu trebuie să fie nici plictisitoare, nici să arate ieftin. Unele locuințe sociale se deosebesc ușor de cele „de vânzare” prin finisaje, vorbim despre cele construite în ’80–’90, când aceeași formă era construită pe de-o parte cu piatră și cărămidă aparentă, iar pe de cealaltă, cu PVC. Aici, nu e cazul. De când starhitectura e chestionată pe scară mai largă decât cercurile socialiste ca risipă de resurse, locuințele sociale își continuă ascensiunea ca zonă de experiment și exemplu de bună practică. 08014 arquitectura construiește în Ibiza un bloc de semicolective cu 24 de locuințe sociale. Dimensiunile reduse și eficientizarea tranziției spațiale așază blocul între locuință individuală și locuință colectivă, într-o gradare spațială simplă: apartamentele private sunt conținute într-o structură clară, dublu-orientate în jurul unor atriumuri directoare cu dublă-funcțiune: climatizare și iluminare. Drumul până la ele e luminat, generos dimensionat și destul de flexibil încât să poată fi apropriat cu diverse funcțiuni comune. Locuințele sunt în proprietatea Guvernului Balearic care le pune la dispoziție celor care se încadrează sub un prag stabilit de venituri, iar prețul de închiriere este între 350 și 500 de euro pe lună. (…)
PARIS. LOCUIRE. 2023.
Text, foto: Ștefan Tuchilă
(…) Centrele urbane mari din Franţa şi mai ales Parisul sunt zone în care oamenii îşi trăiesc viaţa în afara locuinţei. Parisul cel puţin are un stil de viaţă aproape mediteraneean, în ciuda faptului că vremea nu are nicio legătura cu ce se întâmplă mult mai la sud. Pe lângă alţi factori economici, culturali sau sociali, aceasta este motivaţia care îi convinge pe parizieni să trăiască în suprafeţe foarte mici (suprafaţa medie a unei locuinţe este de ~ 58 m2, iar suprafaţa medie utilă pentru un locuitor, de ~ 25 m2), în cea mai densă metropolă europeană (undeva pe la 21.000 de locuitori/km2). Carantina cauzată de epidemia Covid a schimbat foarte mult priorităţile şi mulţi oameni au început să îşi pună întrebări legate de cele câteva luni petrecute închişi în apartamentele lor sufocante, fără accesul la spaţiul public care lucra de obicei ca o extensie a spaţiului privat. Spaţiul exterior (balcon, logie, terasă) a devenit o prioritate şi această tendinţă s-a tradus aproape instantaneu în programele de locuinţe noi sau priorităţile agenţiilor imobiliare. În acest moment multe dintre programele standard pentru operaţiuni de locuire colectivă pornesc de la premisa că toate locuinţele dispun de un spaţiu exterior. (…)
Clădirea ca (viitor) oraș
Bruther + Baukunst: Locuințe studențești și parcaj reversibil în campusul Paris-Saclay
Text: Cătălina Frâncu, Bruther
Foto: Bruther @ Maxime Delvaux; Bruther @ Filip Dujardin
Mașina ne-a recompus orașele și pe noi înșine. Cum încă nu ne putem încă dispensa complet de ea, ce-ar fi să îi gândim spațiile astfel încât, în timp, ele să poată să devină altceva?
În sudul mai apropiat al Parisului se află orașe mai mici și cu comunități specifice, cum a r fi campus-uri de universități. Acolo mai e încă loc pentru experimente de mari dimensiuni,cum est eși cazul acestei colaborări între Bruther (Stéphanie Bru și Alexandre Theriot) și biroul belgian Baukunst (Adrien Verschuere). Clădirea de un eroism ușor sălbatic este o reinterperetare contemporană a idealurilor și limbajului brutalist, dar și o reflecție asupra ordinii și diversității, domesticului și domesticirii infrastructurii. Un model inteligent și poetic.
15 apartamente-mușuroi la interior de insulă urbană
HHF. Landskronhof în Basel, Elveția
Text: HHF
Intro: Cătălina Frâncu
Foto: Laurian Ghinițoiu, Maris Mezulis
Landskronhof este răspunsul la nevoia de densificare a orașului Basel. Zonele aproape dezafectate, irelevante urbanistic dincolo de găzduirea locurilor de parcare din interiorul insulelor urbane devin încet-încet spații ofertante pentru construcțiile noi. Într-un țesut-cetate, arhitecții construiesc un obiect care răspunde nevoii de densificare, de iluminare, de spații de tranziție graduală și de comunitate. Comunitatea e înțeleasă aici ca fiind formată din locuitorii celor 15 apartamente, dar și de animalele mici și insectele care se pot adăposti în vegetația din jur. E remarcabil că în nicio fotografie nu se ghicește vreun petic de gazon. Explic un pic, întrucât cel puțin în România ducem luptă grea contra monoculturii ăsteia sterpe cu care ne încăpățânăm să ținem departe albinele, aricii și alte insecte și animale care au capacitatea să ne crească astfel calitatea vieții (sau chiar să o salveze): gazonul e un simbol al statutului; englezii îl foloseau ca să arate că își permit să folosească un lot mare de pământ pentru estetică, și nu pentru vreun fel de producție, atunci erau puțini (lorzii și asemănător), însă azi, aproape toate casele la curte au gazon îngrijit cu mașina de tuns pe benzină. Între timp, vin la noi turiști din Anglia ca să vadă flori sălbatice, că la ei nu mai sunt.
Se pare că noile direcții devin din ce în ce mai clare: terasare pe blocuri low-rise high density cu potențial de creare de spații verzi și biodiverse la scară umană, un mușuroi de oameni și plante în contrast cu cetățile din beton și PVC ale secolului trecut.
Densitate și delectare
Shift architecture urbanism: Complexul de apartamente Domūs Houthaven, Amsterdam
Interviu: Ștefan Ghenciulescu
Foto: René de Wit, Pim Top
Cum își pot permite mai mulți oameni să locuiască – și s-o facă bine – în oraș? Acest proiect arată un mod în care se poate face asta, din interiorul pieței, dar într-un mod responsabil. I-am întrebat pe Oana Radeș și Harm Timmermans de la biroul Shift de tendințe sociale și bani, hibrizi urbani, spații comune reale și patul cu baldachin al secolului XXI.
Ocazie ratată: Strategia Națională a Locuirii 2022-2050
De ce au nevoie arhitecții de strategii guvernamentale?
Text: Cătălina Frâncu, Teodora Vătavu, Liliana Oprea, Andreea Ghenu
Foto: Cătălina Frâncu
(…) Strategia Națională a Locuirii (SNL) are un potențial gigantic de influențare a viitoarelor direcții de acțiune. Viena, oraș cu mai mult de 60% fond de locuințe sociale,1 a reușit să construiască un ecosistem economic sustenabil în care să funcționeze fiecare actor implicat în dezvoltarea locuințelor: de la dezvoltatori, la arhitecți și aplicanți. Pragul eligibilității pentru a beneficia de locuință socială este destul de jos pentru ca 75% din populația orașului să se încadreze, iar condiția minimă pentru o primă aplicație este să fi locuit în Viena timp de 2 ani. Reglementările pentru dezvoltarea locuințelor sociale obligă, printre altele, ca atât amplasamentul cât și finisajele să fie asemenea celor pentru locuințele tranzacționate în regimul pieței libere — păstrând deopotrivă standardele de locuire și calitatea mediului construit. Segregarea spațială pe temeiuri socio-economice — unul dintre indicatorii stratificării sociale — este absentă datorită întrepătrunderii omogene pe întreaga suprafață a orașului a locuințelor sociale și a celor destinate pieței libere. Ar fi fost ideal ca SNL să propună, în principiu, o reglementare similară celei din Viena, menită să asigure standarde arhitecturale si urbanistice înalte și uniform distribuite atât spațial, cât și social. (…)
Piața nu este soluția, ci cauza crizei locuirii – câteva gânduri din Cluj
Text: Enikő Vincze
Foto: Căși Sociale ACUM și George Iulian Zamfir
(…) Pentru a descrie foarte sumar problema locuirii în Cluj, menționăm că, între 2015-2019, în oraș au fost finalizate 15587 de locuințe, toate din fonduri private. Nicio locuință socială nu a fost realizată de primărie în această perioadă. În 2015, prețul mediu pe metru pătrat în Cluj-Napoca a fost de 956 euro, iar în 2019 a crescut la 1590 euro/mp. Creșterea a continuat, astfel încât în mai 2023 a ajuns la 2450 euro/mp. Între 2015-2019, numărul de persoane cu domiciliul în oraș (adică buletin de Cluj-Napoca) a crescut doar cu 3420. Ne putem, deci, întreba, retoric, de unde vine cererea mare de locuințe în orașul Cluj, dacă nu din partea celor care se stabilesc aici cu domiciliu? Cine poate plăti prețurile la locuințe (la chirii sau achiziționare) aflate în continuă creștere? În paralel, o întrebare la fel de importantă este de ce nu se depun mai multe cereri de locuințe sociale? De ce s-a fixat ideea, nu doar în mintea dezvoltatorilor imobiliari și a autorităților publice, ci și în rândurile populației îndreptățite la locuință socială (cu venituri sub venitul mediu și fără locuință în proprietate), conform căreia piața trebuie și poate să răspundă la nevoile locative ale oamenilor? Multe persoane locuiesc în Cluj-Napoca în chirie fără să aibă un contract de închiriere cu proprietarii. Conform unor estimări neoficiale, procentul chiriașilor privați în oraș lor este de 15%. Mulți dintre ei, neavând domiciliul înregistrat în Cluj-Napoca, nu sunt eligibili la locuință socială. Foarte multe locuințe se finalizează și se tranzacționează pe piață în acest oraș cu scopuri investiționale. Pentru că orașul este promovat ca o localitate în care merită să investești, în timp ce tot mai mulți tineri aflați la începutul carierei sau oameni în vârstă sunt nevoiți să plece de aici tocmai pentru că nu au venituri suficiente ca să plătească costurile mari ale locuirii. (…)
Vulnerabilitatea locativă în lume și în România
Și câte ceva despre locuințele ANL
Text, foto: Anca Dumitrache
Termenul de criză a locuințelor definește o perioadă în care unitățile locative accesibile (din punct de vedere financiar) devin din ce în ce mai puține în raport cu cei care au nevoie de ele. Acest fenomen este răspândit în multe țări din lumea vestică, punând numeroase persoane în situații de vulnerabilitate locativă. În Statele Unite persoanele cu venituri lunare minime nu își pot permite închirierea unui apartament cu două dormitoare în niciunul dintre cele 50 de state, iar închirierea unui apartament cu un singur dormitor este posibilă doar în 7% dintre unitățile substatale (counties). În Europa situația este mai temperată, însă prețul locuirii este într-un trend crescător. 8,3% din populația Uniunii Europene are costuri legate de locuire care depășesc 40% din venitul net lunar (Eurostat, 2021). România este, la nivel european, una dintre țările cu un grad mic de vulnerabilitate locativă (Eurostat, 2022), însă cu un grad mare de aglomerare a spațiului locativ: 41% din populație trăiește în gospodării supraaglomerate (Eurostat, 2021).
„Predictibilitatea e cel mai bun lucru pe care îl poți oferi”.
O discuție cu Georgian Marcu despre cum se dezvoltă Bucureștiul astăzi
Interviu de Ilinca Pop
Georgian Marcu lucrează în segmentul rezidențial al pieței imobiliare din România de peste 17 ani, perioadă în care a urmărit dinamica dezvoltărilor „de la firul ierbii”. Spune că procentul refuzurilor în activitatea sa e depășit numai în domeniul artelor spectacolului: unui agent i se spune „nu” doar puțin mai rar decât unui actor, ceea ce îi face pe mulți să renunțe destul repede. La cinci ani de la „majoratul pieței imobiliare” românești, ne confruntăm cu schimbarea culturii de locuire postpandemie, inflația, creșterea dobânzilor și blocarea dezvoltărilor în zona centrului Bucureștiului. Totuși, orașul continuă să atragă o cerere consistentă de locuințe. Avem motive să fim optimiști?
Urbanitate la intersecție de scări
ADN BA. Marmura, infrastructură pentru comunitate și locuire
Text: Cătălina Frâncu
Foto: Vlad Pătru
Țeserea unei zone urbane destructurate e granița dintre arhitectură și urbanism. Îi știm pe ADNBA cel mai bine din centrul Bucureștiului, cu plombe urbane, imobile de până în 20 de apartamente, în trame coerente — dar chiar și la scară mică, proiectarea lor ia în considerare principii de urbanism. Acum, însă, gestul construcției structurează scara urbană. Aproape de intersecția dintre Șoseaua Chitilei și Bulevardul Bucureștii Noi a rămas din parcelarea Bazilescu un triunghi netrasat, între multele foste fabrici din zonă. Aici se așează Marmura Residence, un ansamblu atipic pentru București, dar mai ales pentru zonă, care face ecou morfologic blocurilor din anii ’60 din vecinătatea parcului. (…)
Dezorășenizarea României
Vasile Ernu discută cu sociologii Norbert Petrovici și Florin Poenaru
VE: Ultimul recensământ a adus o mulțime de date noi, chiar fenomene noi. Unul dintre aceste fenomene ne arată că orașele noastre scad. Voi ați scris o analiză despre „dezorășenizarea” României. De unde ați pornit în această analiză și cum? În sociologie mai avem termeni precum periurbanizare şi rurbanizare. Voi ați studiat fenomenele. În ce constă diferența dintre ei și ceea ce voi numiți dezorășenizare și dacă acesta este diferit de fenomenul ruralizarea urbanului?
NP/FP: Datele preliminare ale Recensământului Populației și Locuințelor (RPL 2021) din România arată, într-adevăr, adâncirea unui fenomen început cu mai bine de un deceniu în urmă: dezorășenizarea țării1. În timp ce numărul locuitorilor orașelor scade (avem în vedere, mai ales, orașele reședință de județ), crește numărul locuitorilor în comunele (și în unele cazuri, orașele) adiacente acestora. Fenomenul este răspândit la nivelul țării, dar câteva exemple sunt paradigmatice, precum ceea ce se întâmplă în jurul Bucureștiului, unde populația a crescut cu peste 150 000 de locuitori în ultimii 10 ani. (…)
Despre locuirea (clasei de mijloc) în Bucureşti, astăzi
Ilinca Pop & Bogdan Iancu: În oraş şi în jurul lui. O conversaţie
Bogdan Iancu este antropolog, lector la SNSPA și cercetător în multe proiecte care au în centru orașul și comunitățile urbane. Între 2015 și 2017, a făcut parte din echipa unui proiect de cercetare a culturii materiale a clasei de mijloc din România, în care a urmărit în mod special aspirațiile locative (cultura materială, arhitectură) și spațiale ale reprezentanților clasei de mijloc. Am vorbit despre ce s-a schimbat în ultimii ani de la încheierea proiectului și de ce, despre cine, unde și cum produce gentrificare în București și despre perspectivele din care putem privi politicile urbane aprobate în România în 2022.
Exoschelet și curte locuită
Attila Kim Architects: Locuință cu beton aparent, București
Text: Ștefan Ghenciulescu
Foto: Vlad Pătru
O fostă mahala din nordul Bucureștiului, în care cam toate căsuțele vechi au lăsat loc vilelor post-socialiste (mai ales din anii ’90). Construcțiile noi nu au, cu câteva excepții, vreo valoare arhitecturală. Însă ele păstrează în general modelul casei cu curte, ce-i drept, cu două nivele, uneori cu o mansardă în plus. E mai înghesuit și mai haotic ca înainte, dar, dat fiind că sunt puține blocuri, mai e destulă verdeață, și scara generală rămâne decentă și plăcută. Dacă treci în grabă, nici nu te prinzi că lotul de pe Dărmănești 6 a primit o construcție permanentă. Retrasă de la stradă, cu un singur nivel și cu un fel de foișoare transparente deasupra, cu fațade din beton aparent și tencuială gri, casa pentru o familie –doi părinți și doi copii – e doar cu puțin mai înaltă decât gardul semitransparent. (…)
Casa care cântă și Casa care ascultă
Două case și poveștile lor
Proiect, text: DAAA
Foto: Adrian Andrei
Ca arhitect, de multe ori ajungi să lucrezi ani mulți la una și aceeași operă. Însă nu de multe ori ți se întâmplă să revii după ceva vreme asupra unui loc sau chiar a unei lucrări terminate sau a unui loc. Este cazul acestor operații de densificare la scară mică, ce amândouă implică ceva mai mult decât locuirea propriu-zisă.
Restaurare fără planșetă
Raluca Munteanu: Reabilitare și intervenții peisagere la gospodăria din Urluiești, Argeș
Foto: Raluca Munteanu, Horia Stănescu, Nicolas Triboi
O gospodărie vernaculară –realizată, reparată, modificată și adaptată în timp la nevoie locuitorilor ei – e greu de așezat pe hârtie/ecran și de conceput pentru ea un veritabil proiect conform normelor de azi. Ar putea fi considerată o restaurare, în sensul reîntoarcerii clădirii la momentul ei de glorie. Cu toate acestea proiectul în sine este în fapt o amplă lucrare de reparație și armonizare a tehnicilor, astfel încât problemele acumulate de modificări și utilizare improprii să fie corectate.
Ordine și modestie.
Vinklu: Casa MDP (Bisericani, jud. Neamţ)
Text: Ștefan Păvăluță
Foto: Vlad Albu
Căsuța dintr-o zonă semi-rurală ascunde o mulțime de surprize: un plan modulat pe o grilă pătrată implacabilă, o succesiune de spații foarte diferite, un dans între elemente tradiționale, clasice și de inspirație modernistă. Fotografiile arată că designul total nu este obligatoriu, și că spațiile de calitate pot fi locuite bine și după ce arhitectul a plecat.
5 x 2
cra-de.studio: CASA TRSA, Mogoșoaia
Text: Jean Craiu, Ada Demetriu
Photo: Sabin Prodan
Casa din Mogoșoaia este situată într-o zonă predominant rezidențială de densitate medie, cu locuințe individuale de joasă înălțime. Parcela casei, de dimensiune dreptunghiulară, cu laturile scurte orientate nord-sud, este amplasata între pădurea și lacul Mogoșoaia, în vecinătatea bazei sportive cu același nume. O livadă cu pomi fructiferi, specii de pomi sălbatici, o grădină de zarzavaturi și o cabană mică din lemn, folosită în trecut drept magazie și locuință temporară în timpul culesului, sunt încorporate în proiect, adăugându-i caracter și autenticitate. (…)
ZOOM
Orașe în transformare – Beirut după explozie
VICEVERSA: O expoziție în subsolul Palatului Parlamentului
Text: Laurian Ghinițoiu, Dorin Ștefan Adam
Foto: Laurian Ghinițoiu
Astăzi orașele noastre se transformă într-un ritm alert, dar schimbările nu sunt niciodată aleatorii. Factori din perioade istorice, politice, economice sau sociale diferite influențează nu numai mediul construit, ci și societățile noastre. Procesul poate fi unul de lungă durată, desfășurat pe parcursul a sute de ani sau, dimpotrivă, într-o singură secundă. Înțelegerea contextului nuanțat și a memoriei actuale este parte a demersului proiectului „Orașe în transformare – Beirut după explozie” (…)
Pepiniera.
1.306 plante pentru Timișoara
Interviuri: Ștefan Ghenciulescu
În 2023, Timișoara este capitală culturală europeană. Programul are mai multe componente principale, printre care și „Locuri” – legat de spațiile orașului –, noi și vechi, regenerare urbană, punerea în discuție a viitorului urban. Una dintre intervențiile principale ale acestui capitol, dar, de fapt, a întregului program este Pepiniera – un turn provizoriu așezat în spațiul timișorean cu cea mai mare importanță simbolică. Proiectul – realizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială Timiș – este spectaculos și a devenit unul dintre simbolurile Capitalei Europene. A trebuit să fie un obiect iconic, însă nu unul vid de sens, ci cu valoare de instrument pentru dezbatere și transformare urbană. Am vorbit despre rostul său, dar și despre reacțiile uneori foarte dure pe care le-a produs cu reprezentanți ai echipei care l-a făcut posibil: Cosmina Goagea (curatoare Timișoara 2023 – Teritoriul „Locuri”), Alexandra Trofin (OAR, Timiș), MAIO Architects (Barcelona), Alexandru Ciobotă, Raluca Rusu (Studio Peisaj, Timișoara).
PLAN
O colecție de planuri de arhitectură într-o revistă-album de colecție.
Zeppelin #170 (vara, 2023) e disponibil în librăriile Cărturești, Inmedio, Relay și Daravere, sau poate fi comandat aici.
Sau puteți opta pentru un abonament extrem de avantajos, care să o includă – aici.
Râmânem la înălțime, împreună.
