Text & Foto: Laurian Ghiniţoiu
Începutul lui iunie 2016 a fost marcat de deschiderea a două noi clădiri marca Herzog & de Meuron: Switch House, o extensie a muzeului Tate Modern de la Londra, şi Schaudepot, în Vitra Campus din Weil‑am‑Rhein, un nou spaţiu de expoziţie pentru colecţia de mobilier Vitra.
Oportunitatea de‑a documenta noul Tate a fost un motiv bun pentru mine pentru o vizită revigorantă în agitata Londră. La foarte scurt timp după aceea, mai mult din întâmplare decât cu un scop precis, s‑a întâmplat să ajung şi la Vitra, la doi ani după ultima mea vizită acolo. La prima vedere, cele două lucrări sunt foarte diferite în ceea ce priveşte amploarea, contextul, planificarea, bugetele. Ele au în comun acelaşi material al faţadelor – cărămida, şi unele asemănări mai puţin evidente.
Social/Financiar
Schimbarea spectaculoasă a Londrei de la oraşul industrial la scena multiculturală este destul de bine exprimată de renaşterea muzeului Tate Modern dintr‑o clădire industrială dezafectată într‑o catedrală culturală, chiar în inima oraşului.
Datorită succesului neaşteptat al Tate Modern, noua extensie era deja proiectată în 2004, dar a fost afectată de criza financiară, fiind întârziată cu aproape patru ani. La fel ca şi prima intervenţie în anul 2000, noul proiect devine o structură impunătoare şi iconică pentru Londra, consolidând importanţa muzeului Tate pentru comunitate.
Vitra Campus este o afacere de familie cu o istorie de peste 80 de ani. Campusul a fost reconstruit după ce, în timpul unui incendiu, s‑au pierdut 60 la sută din întreaga fabrică. Primul obiect major de design a fost, de înţeles, o staţie de pompieri făcută de Zaha Hadid, pe atunci o arhitectă de avangardă din afara sistemului, fără nici o lucrare construită încă.
Acum, la intersecţia dintre trei ţări, Elveţia, Germania şi Franţa, Campus Vitra a devenit o Mecca pentru arhitecţi, cu etalarea sa de opere ale lui Alvaro Siza, Tadao Ando, Sanaa, Frank O. Gehry, Grimshaw, Herzog & de Meuron.
În comparaţie cu clădirile anterioare, proprietarul, influenţat de criza financiară, a potolit aşteptările de design şi imagine ale clădirii Schaudepot. Cea de‑a doua intervenţie a arhitecţilor are o abordare foarte sensibilă şi liniştită, ca dintr‑o altă lume dacă o compari cu emblematica Vitra House. Plasat cu faţa la staţia de pompieri, conectat cu o hală de fabrică ce datează din 1963, volumul înlocuieşte un depozit industrial vechi.
Context
Ca arhitect, folosesc contextul ca prim generator pentru proiectele mele, iar ca fotograf utilizez contextul pentru a analiza lucrările altora.
Din punct de vedere urbanistic, ambele extinderi schimbă complet modul în care clădirile / complexele sunt conectate cu împrejurimile şi răspund în mod direct ţesutului urban.
La Tate, noul spaţiu public din cartierul Southwark marchează o nouă intrare, care evidenţiază legătura clădirii cu împrejurimile sale. Dinspre sud, o perspectivă lungă se centrează pe noul turn. Prin forma şi liniile sale precise, acesta răspunde perfect contextului său, astfel încât, atunci când te apropii din direcţia aceasta, să nu pierzi din vedere vechiul coş de fum. Pe partea cealaltă, din nord, prin înălţimea şi poziţia sa, obiectul se integrează bine în linia orizontului, ca un obiect de sine stătător, fără a concura sau fără a fi obturat de coş.
Distanţa dintre ele se traduce la parter într‑o conexiune de la râul Tamisa spre sud, care se poate traversa cu uşurinţă prin sala turbinelor şi prin trecerea podului către cealaltă parte.
Este un spaţiu mereu plin de viaţă, un loc public dinamic, o extensie clară a oraşului în interiorul clădirii.
La Vitra Campus, noul Schaudepot, noua cafenea şi noua sa piațetă, uşor ridicată, sunt în legătură directă cu accesul la transportul în comun. Acum, staţia de pompieri şi depozitul creează amândouă un spaţiu public, în afara perimetrului închis, ceea ce le face mai prietenoase pentru vizitatori şi mai conectate la context.
Se văd în mod clar respectul şi importanţa acordate intervenţiei anterioare a lui Zaha Hadid.
Înveliş. Volum
Extinderile se potrivesc cu culoarea şi materialul structurilor existente, învelişul devine un instrument de continuitate.
La Switch House, spaţiile sunt aranjate într‑un unic turn, în formă de piramidă, acoperit cu un înveliş ceramic reinterpretat radical – un model perforat din 336.000 cărămizi. În timpul zilei, acesta filtrează lumina, transformând interiorul într‑un joc dinamic de lumină şi umbră.
În timpul nopţii, el începe să strălucească înspre oraş, transformând un volum masiv într‑un văl transparent, prietenos, care acoperă scheletul de beton.
La Vitra, pentru a distinge noul volum mic, schiţat, al depozitului, de clădirile existente din cărămidă, singura caracteristică este învelişul său vibrant.
Acesta este alcătuit din cărămizi sparte manual, fiecare dintre ele având un model fracturat diferit.
Fluiditate. Flexibilitate. Complexitate
În ambele cazuri, spaţiul interior nu reflectă aspectul masiv exterior. Conceput ca un spaţiu total şi flexibil, Schaudepot poate fi reorganizat cu uşurinţă, pentru a experimenta cu aranjamente diferite pentru stocare sau prezentare. Mobilierul expus numără aproximativ 400 de piese – doar o mică selecţie din toată colecţia.
Pentru a sugera aspectul de continuitate, printr‑un gest architectural simplu, o conexiune vizuală este creată cu nivelul de subsol existent, o prefigurare a unei conexiuni fizice viitoare.
Spaţiile noii extinderii Tate (22.492 m2 suprafaţă interioară – de 15 ori mai mare decât Schaudepot) sunt împărţite în spaţii de expunere, de expoziţie, de acte artistice, educaţionale, birouri şi, cel mai important, o zonă civică plină de viaţă, cu ministrăzi şi piaţete, ca o prelungire a oraşului. La început m‑am simţit un pic pierdut din cauza complexităţii sale, dar, după ce am petrecut o zi acolo, spaţiile interioare păreau mult mai uşoare, o colecţie fluidă de zone publice, foarte clar legate între ele.
Materialele (stejar şi beton), coridoarele generoase pentru relaxare şi reflecţie, scările în spirală, tavanul înalt, fantele orizontale, toate sunt elemente care‑l ghidează pe vizitator în jurul clădirii, fără să‑l deruteze.
Comparativ cu Schaudepot, care nu are nici o legătură vizuală cu exteriorul, noul Tate are multe incizii verticale şi orizontale.
Chiar dacă vederea este limitată în timpul vizitei, legătura cu oraşul este redobândită, ca un cadou pentru privitor, la ultimul nivel.
Galeria şi terasa de 360 de grade, cu vedere panoramică, oferă noului Tate unul dintre cele mai bune platforme de observaţie la înălţime din Londra. Această caracteristică fusese proiectată pentru coşul de fum la designul anterior, fără a fi dusă atunci la bun sfârşit.
Expoziţii
La Vitra, o selecţie de aproximativ 500 de obiecte sunt atent selectate şi expuse. Este o enumerare clară, începând cu piese de mobilier foarte vechi, din 1800 până în prezent.
Noile galerii de la Tate nu expun doar cantitate. Pe lângă dublarea spaţiului expoziţional, ele se adresează unor chestiuni contemporane, cum ar fi echilibrul între sexe, având o proporţie de 50% femei printre artiştii expuşi, în comparaţie cu doar 17% la deschiderea Tate Modern din anul 2000. Majoritatea spaţiilor sunt pentru vizitatori şi sunt destinate utilizării pentru spectacole şi alte activităţi, făcându‑l viu şi interactiv.
Concluzie
Ca arhitect, şi mai ales ca fotograf, cu siguranţă merită o vizită la Vitra o dată la câţiva ani, din cauza colecţiei pe care o actualizează regulat.
Dar Tate este diferit, el ar putea deveni o rutină săptămânală din cauza complexităţii sale. Abia după 3 zile am reuşit să înţeleg un pic din impactul său social şi urban impresionant.
Datorită spaţiilor publice care te ghidează prin întreaga clădire, te simţi binevenit. Tate deschide uşa pentru toată lumea şi oferă posibilitatea de a face parte din lumea sa, fie că eşti sau nu un cunoscător.
