Text: Maria Duda
În 2003, Casa Croci din Mendrisio, monument de arhitectură restaurat de Bruno Reichlin și Fabio Reinhart, cu un șantier teribil de complicat, se redeschidea publicului cu expoziția unui tânăr cercetător în arhitectura italiană renascentistă, Thomas Gronegger. Camerele – nișă ale casei, orientate în așa fel încât soarele era condus la fiecare nivel spre centrul tulpină, ca un far inversat, deveniseră gazde ale unui imens glosar de detalii reconstituite din ipsos, lemn, polistiren – de la mozaicul descompus al lui San Miniato al Monte la frizele bibliotecii laurentiane. Dincolo de investigarea laborioasă a metodelor artizanale de prelevare și reconstrucție a detaliilor ce astfel, în cadrul expoziției, deveneau palpabile și obiecte de studiu, Gronegger a expus în manieră practică, dedicându-și timpul liber nouă, studenților care păzeam expoziția în timp ce învățam pentru examene, metodologia sa de descompunere a oricărei opere în părțile componente, scoțând la iveală conexiunile care le leagă indisolubil, transformându-le în arhitectură.
În acele două săptămâni de imersare accidentală – trebuia până la urmă să fie doar o slujbă de vară care să ne aducă ceva bani de vacanță – într-o cercetare estetic – ontologică, profund empirică și extrem de precisă vizual și tactil, Gronegger ne provoca șarmant la diverse jocuri de deconstrucție – reconstrucție, și de conturare a unui propriu discurs critic rezultat din desen, observare, identificare a pieselor, repoziționare a detaliilor, căutând fire roșii ale continuității și alterității prin salturi de epoci.
Amintesc această experiență aici atât ca prolog a ceea ce ne propunem ca început de Amzei Living Lab, cât și ca explicație a procesului de cercetare asupra Pieței Amzei, început în luna noiembrie a anului trecut.
Menționam în interviul precedent că întreaga echipă Baza. Deschidem orașul este legată afectiv de spațiul Pieței Amzei. În expoziția pe care am realizat-o împreună cu The Institute, Amzei, Atunci & Acum, defalcăm, pe straturi și referințe, sursele afectivității personale înspre înțelegerea forței agregatoare a acestui loc, precum și pentru determinarea conturului spațial pe care aceasta îl guvernează.
În acest traseu de reconstituire a evoluției Pieței Amzei, am folosit desenul ca metodă comparabilă medicinei legale, de identificare a mutațiilor, ancorelor, dinamicii pulsatile între locuitori – uzuri – spații construite – mișcări. În plus, de-sedimentarea desenată oferă posibilitatea extinderii ramificațiilor bibliografice cu privire la evoluția pieței, la contextul mai larg al valorilor sociale, deciziilor politice, al proiectelor de modernizare – igienizare – refațetare – sistematizare a orașului, făcând vizibile atât mecanismele decizionale cât și consecințele lor.
Au rezultat astfel 10 tablouri, în corespondență și succesiune temporală cu planurile istorice și fotografiile aeriene disponibile, cărora li s-au adăugat detalii din articole și imagini de epocă: 1846, 1927, 1939, 1943, 1958, 1966, 1986, 2007, 2009, 2023. Se întrepătrund astfel sursele obiective cu cele subiective, suprapunându-le un filtru de evidentă licență poetică personală, marcă a impreciziei amintirilor dar și volatil martor al absențelor de date. Două alte tablouri sunt prezentate separat, 2023+, cu intervențiile noastre în spațiu, și tabloul straturilor suprapuse.
Dincolo de premise filosofice și metodologice, aceste tablouri spun o poveste despre un spațiu public central și oamenii care îl trăiesc, și, prin prisma fațetelor descoperite, ilustrează istoria nu doar a orașului și a guvernanței sale, ci și a țării, ca exponent la o scară mai mică a repercusiunilor, amuzante sau tragice, pe care aceasta din urmă le are asupra stării prezente.
Biserica Amzei se clădește la 1810, în partea nordică a mahalalei Popa Dârvași (actuala biserică Albă), luând inițial numele fondatorului ei – Niculae Dărăscu, și purtând hramul Bunei Vestire și al Sf. Ierarh Nicolae. Construită integral cu sprijinul și sacrificarea averii de către boierul Amza Năescu, în urma promisiunii făcute muribundului său prieten, la 1830, când Amza moare la rândul său, biserica este redenumită informal de enoriași, Biserica Amzei.
Soarta noii biserici și a mahalalei Popa Dârvași se pecetluiește rapid în următorii ani prin introducerea Regulamentului Organic*, care, pe de o parte oficializează scindarea mahalalei în două, constituind astfel mahalaua Amzei (atestată inițial la 1834 și legiferată la 1835) și, pe de altă parte, interzice vânzarea ambulantă a cărnii, zarzavaturilor, peștelui, mălaiului și orice alte produse, obligând Sfatul Orășenesc la construcția a 6 piețe, prima dintre ele fiind pe locul Niculescului, lângă Biserica Albă.
[*document ce organizează și guvernează Principatele Române, considerat prim proiect de Constituție a Principatelor, elaborat în perioada în care acestea au fost gaj al Imperiului Otoman către Rusia, ca urmare a războiului Ruso-Turc și a Tratatului de la Adrianopol. Stăpânirea rusă durează între 1828 – 1934, prin generalul Paul Kiseleff, care, ajutat de comisii formate din boieri, întocmește Regulamentul organic, ce pune pentru prima oară la noi bazele unei organizări de Stat, alcătuind o legiuire de tranziție între vechile principii medievale și colectiviste care mai domneau la noi și recentele principii individualiste și liberale din Apus care pricinuiseră marea Revoluție franceză din 1789. (Paul Lahovary, Elemente monografice ale Pieței Amzii). La nivelul Bucureștiului, Regulamentul Organic pune bazele primei sistematizări a orașului și ale organizării sanitare: se taie bulevarde, se fac canalizări, se pavează străzi, se construiesc foișoare cu clopot, se introduce iluminatul stradal, etc.]
Pe terenul închiriat pe 10 ani, se înființează astfel Piața Niculeasca, cu barăci de lemn pentru măcelari și de paiantă pentru precupeți. Aprovizionarea se face facil, fiind la întretăierea Căii Mogoșoaiei cu drumul Ferăstrăului, și având la apropiata barieră a orașului – bariera Mogoșoaiei (actuala piața Victoriei) o piață de engros. La încheierea celor 10 ani, Niculescu nu mai dorește să prelungească înțelegerea, preferând să ridice construcții pe terenul deja cunoscut, așa că la 1841 piața se strămută pe locul actual, pe proprietatea lui Iancu Ghika, pe care Sfatul o achiziționează. Noul târg ia de îndată denumirea mahalalei și a bisericii: piața Amzei.
1846. Primul tablou.
Planul Borroczyn ilustrează organizarea pieței, dar o denumește eronat piața mică a Niculescului. Din cele 6 piețe ce trebuiau construite în oraș, sunt realizate trei: Piața Mică (Amzei), Piața Mare (actuală Unirii) și Piața Heraschi (Sf. Vineri). Remarcăm legătura de polaritate între Piața Mică și Piața Mare – una ce reprezintă polul dezvoltării noi a orașului, la nord de centrul istoric, și cealaltă care articulează, în cotul Dâmboviței, cele două jumătăți ale orașului reprezentativ: Curtea Veche – Mitropolia.
Construită inițial măruntă, cu șiță, și având o singură turlă, biserica Amzei arde în incendiu la 1846, este reconstruită la 1875 cu două turle, prăvălii de jur împrejur și locuința preotului, iar între1898 – 1901 capătă forma actuală după planurile arhitectului Alexandru Săvulescu, având constructor pe D. Dobrescu și pictor pe Umberto Marchetti.
Piața e organizată pe trei laturi, având 19 prăvălii de precupeți, din paiantă, acoperite cu olane, 16 măcelării, o cârciumă, o covâcerie, o gheretă pentru pâine. Prăvăliile se închiriau prin licitație, pe un an, cu obligația de a păstra cea mai mare curățenie. Pe cea de-a patra latură a pieței, spre strada N. Bălcescu, nu erau prăvălii, deoarece avea case în acea parte o oarecare Luxița Raline, care avea pricină cu primăria. Majoritatea terenurilor din preajmă aveau livezi, iar puținele fotografii sau litografii din perioadă înfățișează comerțul ca fiind organizat cu tarabe, coșuri, căruțe, pe marginea drumului.
La 1859 are loc Mica Unire – unirea principatelor române sub Alexandru Ioan Cuza, iar Bucureștii devin capitala noului stat. În ton cu mișcarea de afirmare a culturii și identității naționale, se clădește Universitatea București, se trasează bulevardul Academiei, se mută sediul politic reprezentativ pe Podul Mogoșoaiei, peste drum de Episcopia Râmnicului (și astfel în proximitatea pieței Amzei), se demarează lucrări de modernizare a orașului, pentru a se asemui cu celelalte capitale din Apus. Printr-un concurs de împrejurări, primarul orașului, C.I. Iliescu, se adresează furnizorului de echipament militar al Ministerului de Resbel, deja îndatorat lui, Alexis Godillot. Fabricantul francez, lipsit de orice experiență edilitară, se angajează astfel în noiembrie 1865 la furnizarea a:
- Hale centrale cu toate lucrările cerute pentru amenajarea unei piețe, canalizarea Dâmboviței, construcția de cheiuri și de patru poduri
- Un alt marșeu acoperit construit din fier, cu toate accesoriile pentru instalarea de compartimente
- Un marșeu deasemenea acoperit, din fier, destinat Pieței Sf. Anton
- Grădina, sau mai bine zis un squar în Piața Episcopiei (actual Ateneu Român), și construirea unui locaș de închinăciune (capelă), a mai multor fântâni și bazine,
pentru suma exorbitantă de 5.5 milioane de franci, și predarea în zece luni. Oferta este acceptată de consiliul comunal, cu încălcarea legislației care prevedea obligativitatea organizării unui concurs sau a unei licitații. Pe măsură ce proiectul avansează, se observă din ce în ce mai multe nereguli, trecute inițial cu vederea: lipsa unei garanții, redevențe cesionate antreprenorului, proprietăți ce nu aparțineau comunei ci Statului, implicarea Ministerului de Finanțe, a celui al Cultelor. În 1866 însă, A.I. Cuza, guvernul său, și cu ele, consiliul comunal al Bucureștiului sunt îndepărtați de la conducere.
Urmează o perioadă de aprig litigiu între consiliul comunal condus de Ion Ghica, guvernul nou instaurat, consulatul francez, în care sunt implicați cei mai de seamă juriști ai țării. Între timp, la 10 mai 1866, sosește în țară și depune jurământul principele Carol, iar la 11 mai se inaugurează un nou guvern, condus de Lascăr Catargiu. Exasperat, Godillot se adresează monarhului, care îl redirecționează spre Ministerul de Interne. Compromisul se obține în decembrie, după intervenția excepțională a însuși ministrului de externe francez, iar noua convenție, mult mai modestă, este semnată, doi ani mai târziu, după îndelungi negocieri, în 1869.
Hala din piața Amzei este instalată definitiv în 1877, primind modificări și îmbunătățiri până în 1886. În jurul ei apar diverse prăvălii, raza de acțiune a pieței propriu-zise, a halei, era foarte mare, nefiind altă piață în partea nordică a Bucureștilor, așa cum se observă și în planul de la 1895-99.
1927. Cel de-al doilea tablou
Planul cadastral de la 1911 și fotografiile aeriene din 1920 și 1927 ne înfățișează o zonă centrală densificată, cu alternanță între parcele lungi, înguste și conace cu grădini către stradă. În perioada imediat următoare obținerii independenței României (1879) și, ulterior, a Marii Uniri (1918), se depune efort colectiv pentru încurajarea dezvoltării propriei culturi, dar și pentru afirmarea deschiderii către, dorinței de apartenență la valorile occidentale. Se construiește Ateneul Român, în grădinile Episcopiei Râmnicului, primă clădire culturală publică, edificată cu sprijinul financiar al publicului însuși, Fundațiunea Carol pentru tinerii studenți excepționali, Palatul Regal pe amprenta fostei reședințe a lui A. I. Cuza, casa Dinicu Golescu, se redenumește Podul Mogoșoaiei Calea Victoriei, – creându-se astfel un puternic centru reprezentativ, politic, educațional și cultural în proximitatea pieței Amzei. Ulterior inițialului import de arhitecți francezi, se formează la marile universități europene arhitecți locali ce adaptează regulile neoclasicului și ale incipientului modernism la contextul local.
Exemplele marilor investiții încurajează donații către bunul public din partea oamenilor politici sau înstăriți – și astfel și piața Amzei se înconjoară cu clădiri reper păstrate până azi: Așezămintele Brătienilor, Societatea Dacia – România ce devine ulterior sediu al Fundației Universitare Const. N. Vasiliu Bolnavu, filantrop ce întreținea anual 300 de studenți merituoși din România Mare, Legația Franceză, proprietatea Generalului Manu, a Mariei Mihăescu – faimoasa Mița.
Nu este astfel surprinzător că, în condițiile noului public și creșterii gradului de reprezentanță la nivel național a zonei, la 1935 se decide dezmembrarea halei metalice și înlocuirea ei cu o clădire nouă, care să răspundă nevoilor vremii.
1939. Cel de-al treilea tablou
La nivelul orașului se trasează bulevarde noi, apar block-hausurile și blocurile cu câte 10 -12 etaje, se creează parcuri, grădini, piețe, scuaruri, se organizează concursuri de arhitectură, se realizează planul de sistematizare a orașului și a salbei de lacuri. Unele propuneri însă stau sub semnul autarhiei lui Carol II și pun în pericol patrimoniul construit anterior – se demolează parțial piața din dreptul Palatului Regal și se dorește inclusiv desființarea Fundațiunei Carol I pentru a oferi monumentalitate reședinței ce inițial fusese aleasă tocmai pentru integrarea ei în scara orașului, ca simbol al lipsei de diferențe dintre principele străin și poporul adoptiv.
Inginerul Ioan Săbăreanu, primarul sectorului I Galben, suprimă piața Amzei păstrându-i caracterul de centru comercial și alimentar, o transformă radical fără a-i schimba destinația ei centenară. Clădirea nouă, ce păstrează amplasamentul fostei hale urmează linia clasică îmbinată armonios cu monumentalitatea modernă: parterul are 51 de prăvălii cu faianță, frigorifer, calorifere, ochiuri de pivniță, eventual un restaurant, etajul 1 are două judecătorii, o bibliotecă publică, etajul 2 prevede două apartamente pentru judecători, 48 de birouri de închiriat, de la subsol la etajul 2, un cinematograf cu 700 de locuri, subsol cu arhive, pivnițe, cazane, camere de ventilație. De data aceasta se organizează licitație, iar câștigător este C.M. Vasilescu. Pe timpul șantierului, piețarii sunt mutați provizoriu în barăci situate pe marginea dinspre biserica Amzei, în dosul fostei hale care este transportată pe Ștefan cel Mare, ca depozit al mașinilor salubrității.
Noua clădire suferă modificări în șantier: mai întâi se inversează intrările, apoi se modifică planurile etajelor pentru a acomoda birourile Primăriei în locul Judecătoriei. Biblioteca servește și drept sală de consiliu, spațiile de la etajul 1 devin stare civilă și serviciu financiar, iar judecătoriile se mută la un nou nivel 3 parțial, în timp ce apartamentele pentru funcționari ocupă un nou nivel 4 parțial; cinematograful devine teatru, cu două foyere, parte din prăvăliile interioare devin birouri pentru serviciul asistenței, iar pentru publicul larg, cele două pasaje interioare ale clădirii oferă două vespasiene luxoase.
Edificiul cel nou este întruchiparea adaptabilității pieței și a varietății de funcțiuni pe care le poate prelua, transformând-o într-o articulație centrală.
1943. Cel de-al patrulea tablou
Din fotografiile epocii, observăm că fronturile laterale ale pieței încep să se schimbe, vechile prăvălii sunt înlocuite treptat cu block-hausuri sau terenuri cultivate, la îndemnul guvernului care nu lasă niciun spațiu viran să se irosească. Fotografiile lui Willy Pragher și colecția lui George Potra înfățișează fațadele alerte ale clădirii pieței, cu prăvăliile dublate la exterior de vânzători ambulanți, cu coșuri pline de produse.
1958. cel de-al cincilea tablou
30 decembrie 1947 este un prag important la nivel de schimbări valorice: România devine Republică Populară, condusă de un singur partid. Orientarea occidentală este schimbată brusc spre socialismul sovietic. La nivelul țării, se iau măsuri de colectivizare, naționalizare, care introduc, treptat, schimbarea de relație dintre public și spațiul pe care îl locuiește, folosește, sau care îl reprezintă. Se reiau planurile de sistematizare ale orașelor, cu accent pe crearea de noi repere care să le depolarizeze pe cele vechi, ducându-le spre devalorizare și uitare. Strategia aceasta ascunde însă, în părere și speranță proprie, un act de rezistență, permițând conservarea clădirilor valoroase până la un moment mai prielnic.
Finalul anilor 50 vede pusă extensiv în aplicare strategia sus-menționată la nivelul centrului Bucureștiului: Ateneului Român i se contrapune Sala Palatului, cu o capacitate mult mai mare și dedicată întreg poporului nu doar elitelor, Palatului Regal i se contrapune sediul Comitetului Central, iar țesutul istoric dimprejur este ascuns de un ecran unitar de blocuri: ansamblul Sala Palatului se construiește între anii 1958 – 1962. Se propune chiar introducerea unui inel central care ar continua Stirbei Vodă și modifica actualul Arthur Verona în bulevard de trafic intens, transformând blocurile Eva, ONT și Patria în poartă monumentală.
În paralel, se completează fronturile Căii Victoriei și ale bulevardului Magheru, cu inserții de blocuri rezidențiale cu partere comerciale. Sala Dalles este acoperită de un paravan locuibil. Piața Amzei este și ea cuprinsă în aceasta mișcare, urmând a-i fi înlocuite complet cele patru fronturi. Se construiesc însă doar două: pe partea cu Strada Amzei și Strada Cristian Tell. Fundația Universitare Const. N. Vasiliu Bolnavu se închide la 1948, casa Miței este naționalizată, teatrul pieței Amzei devine Sala Studio a Teatrului Național, până la construirea noului sediu în 1972.
1966. Cel de-al șaselea tablou
Cele două blocuri de locuințe au spații comerciale la parter care sporesc, prin magazine alimentare cu auto-servire, oferta clădirii vechi a pieței. Se împrospătează locuitorii – numeroase familii tinere se mută în noile construcții, se adaugă o școală nouă, unele clădiri existente se transformă în grădinițe, biblioteci metropolitane, școală tehnică, prăvăliile perimetrale devin magazine de încălțăminte, produse chimice, florării, mercerii, iar Amzei devine cartier. Transformarea prăvăliilor în magazine specializate mută treptat piețarii în exteriorul clădirii pieței, ceea ce conduce la amenajarea de tarabe acoperite dar deschise spre Strada Piața Amzei. Aceasta se prelungește transformând întreaga piață într-o insulă, iar noul ei front primește sediul de birouri al unei instituții de stat cu alimentară la parter.
Piața este folosita drept cadru pentru filmări, iar la inaugurarea Premialului, în 1977, participă inclusiv tovarășul Nicolae Ceaușescu. Este o perioadă de liberalizare a comerțului, cu investiții în design, grafică și amenajări ce urmează liniile experimentale și tipizate ale construcțiilor din anii 1958 – 1962 de pe litoral.
1986. Cel de-al șaptelea tablou
Anii 80 pentru București sunt martorii masivei destructurări cauzate de demolările extensive ale cartierelor istorice Izvor, Uranus, Moșilor, Labirint, Sf. Vineri, Olteni, și ai reconstrucției parțiale, care ecranează întreruperile de străzi și peticele construite rămase. Se construiesc blocuri – ultima fâșie de teren spre Mendeleev este demolată și primește un bloc de 10 – 8 etaje, cu mai multe scări. Casa Mița primește un salon de cosmetică la parter, Iris.
Economic, este perioada celor mai dificile raționalizări – în Amzei magazinele perimetrale au o ofertă precară, ce nu suferă modificări. Se înmulțesc magazinele mici care repară și fac de toate – încălțăminte, chei, cuțite, haine. Orice primire marfă este întâmpinată în avans cu cozi imense – la rație, la descărcarea carcaselor de porc de oamenii cu halate albe pătate cu sânge, la pâine, la conserve cu ananas, la pește congelat, la benzină (piața are o stație PECO, cu două pompe, ce vinde mai degrabă ulei de motor). Doar la creveți nu e coadă. Și școlarii stau la coadă la înghețata Polar și la nea Mihai, raza de speranță și răsfăț cu covrigi dulci și portofele cu gem de prune sau caise, care bucură toată puștimea zonei, sub aprobarea bunicilor. Piața însăși e însă sursă singulară de alimentație, zvonuri, bârfe, încurajări, povești, povețe – piețarii au fructele și legumele sezoniere zilnic, la tarabele lor de beton prefabricat, devenit lucios de la spălările repetate. Noaptea își închid produsele în partea de jos a tarabei, cu uși de tablă verde, apărându-le de șobolanii care traversează rândurile.
Iarna, pe marginile pieței se depozitează zăpada strânsă de pe străzi, iar copiii le transformă în derdelușuri. Primăvara, printre parcări, se strâng vânzătorii ambulanți de mărțișoare.
2007. Cel de-al optulea tablou
Tranziția s-a văzut imediat în piață, a fost spațiul readaptat aproape peste noapte. Confuzia gestiunii magazinelor de stat a fost de foarte scurtă durată, reinventându-se în buticuri, non-stop-uri, chioșcuri, fast-food-uri, tonete de popcorn, și apoi lanțuri de magazine cu produse de la export. Clădirea istorică a pieței însă nu a avut aceeași lejeritate a sorții: parterele i s-au închis pe rând, vitrinele fiind obturate cu placaje de lemn, iar teatrul s-a transformat în ceva mai lucrativ – o discotecă, apoi un bar, fiind ulterior închis. În 2007 – 2008, fotografiile ne arată transmutarea parțială a piețarilor pe laterala scurtă a pieței, într-un spațiu amenajat inițial ca parcare; tarabele au inclusiv o zonă de spălare a produselor, două cuve mari, de beton, cu apă curentă. Stația PECO e dezafectată, dar rezervorul din subsol este încă prezent. Reclamele optzeciste de pe marginea porticului clădirii pieței și-au pierdut din litere, indică urmele unor funcțiuni ce acum nu își mai au rol. În spate, fostele hale acoperite au fost înlocuite cu o structură metalică cu etaj, neterminată însă. La parter sunt florarii și, în zona deschisă, fructe și legume, la etaj sunt mici magazine cu de toate. Întreaga zonă este năpădită de mașini parcate, uneori se vinde și din portbagaj. E în continuare vacarm în piață, fiecare locuitor are piețarul căruia îi e fidel. Nea Mihai își face SRL și deschide bar la subsol, renunță la covrigii dulci și portofelele cu gem, piesa de rezistență care îi conferă faimă locală fiind merdeneaua.
2009. Cel de-al nouălea tablou
Piața se închide. Se organizează concurs de arhitectură pentru restructurarea zonei în spațiu pietonal și construirea unei noi clădiri care să înlocuiască hala metalică și restul de tarabe răspândite. Piețarii sunt mutați temporar în două corturi mari, verzi, opace, fără lumină naturală sau aerisire consistente. Cortul de pe latura stângă e al florarilor, cel de pe dreapta al zarzavagiilor – încet dar sigur, și unii și alții abandonează piața spre alte zone, Domenii sau Matache. Se pierde nu doar spațiul, a cărei traversare este acum blocată de panourile șantierului, ci întregul ecosistem de relații social – comerciale. În locul lui, se instaurează marile lanțuri impersonale – Mega, Nic, Angst, TCM, vitrinele dispar pe rând sub oferte și funcțiuni care se schimbă prea repede pentru a deveni memorabile. Locuitorii sunt martorii tăcuți ai unei distrugeri, sperând însă că ceea ce va veni în loc va reuși să rețese locul. Pietonizarea nu se aprobă, clădirea nouă nu își are sens fără transformarea în zonă pietonală, infrastructura de parcări subterane nu este recepționată, curtea subterană nu este folosită și conectată îndeajuns cu parterul, etajul nu funcționează decât un timp, pe scurt, un întreg cumul de modificări conduc la refuzul funcțional și principial al implantului construit. Clădirea veche intră în proces de consolidare. Piața devine o rană.
2023. Cel de-al zecelea tablou
Lipsa pieței a devenit o obișnuință. Se traversează nonșalant, noii ei utilizatori nu prea îi cunosc trecutul. Mega și-a închis două magazine, parterul clădirii noi funcționează parțial, ca spațiu deschis – sunt câțiva florari, un magazin de blănuri, un anticar, trei – patru vânzători de fructe și legume. Parterul clădirii vechi are două restaurante ce se autoizolează cu jardiniere, prelate ocupând din spațiul prevăzut a fi de trecere acoperită în jurul vitrinelor. Teatrul este încă în șantier. Majoritatea vitrinelor sunt obturate cu autocolant, iar spațiile se deschid doar în situații speciale – vaccinare, donații pentru refugiați. În 2023 se deschid pentru expoziții ale tinerilor artiști spațiile de colț dinspre piața cea nouă. Pe aleea ce unește cele două clădiri sunt înșirate dughene cu grătare, ce vând mâncare tradițională în sistem de servire rapidă. Piața și-a pierdut eleganța dintr-un alt timp, nu e luminată noaptea, mobilierul ei urban este depozitat un pic la întâmplare. Apartamentele din blocurile anilor 60 se transformă în Air BnB, sau își schimbă chiriașii la doi – trei ani, populația care mai locuiește este îmbătrânită. Cu toate acestea, în jurul pieței e viață – insuflată de Străzile Deschise, de noile cafenele și restaurante de pe străzile din apropiere, de brutăria artizanală, de multele pizzerii și gelaterii ce transformă începutul străzii Amzei în pol de atracție. Ce poate piața să devină acum?
Mai sunt două tablouri.
2023+ e o reprezentare a pieței după intervenția RDW: mobilierul urban repoziționat, mobilierul nou creat, micile reparații la nivel de iluminat public, introducerea locurilor de joacă, marcarea utilă a denivelărilor, crearea de modele unitare de tarabe. Am inclus și activarea Miței, de către ARCEN, căci introduce un nou atractor în zonă, ce poate fi benefic revitalizării, rețeserii. E suficient ce s-a făcut în ultimele luni, cât să deschidă calea consistent și coerent către o revitalizare reală?
Ultimul tablou arată toate straturile, toate poveștile de mai sus, suprapuse, condensate, vizibile. Este uluitoare continuitatea prezenței fizice a pieței, cu tot ceea ce înseamnă ea, pe același loc, definit și definitivat în straturi de timp. Este captivantă capacitatea ei de coordonare cu ceea ce o înconjoară, responsivitate funcțională și socială în care rezidă potențialul ei de adaptare. Cum îl descătușăm?
Revin la desen ca procedeu de povestire, și la o expoziție laborator ce invită la colaborare, împărtășire, completare, pentru cartarea nu doar fizică, istorică, ci și social comunitară, a unei zone publice centrale, încă puternic ancorată în istoria locuitorilor ei. Această expoziție e prima dintr-o serie de provocări adresate publicului locuitor, utilizator și administrator al orașului: istoria locului și prezentul comunității Amzei, rolul și locul pieței alimentare/ mâncării în oraș, potențialul economiei creative de a revitaliza locuri și spații, trasee administrative și politici publice care să lege și concretizeze cele trei tematici anterioare.
Până la pașii următori însă, vă aștept poveștile, fotografiile, dorințele legate de Amzei, reconstituind tablourile împreună.
Echipa de proiect
The Institute: Maria Neneciu, Ioana Pârvu , Alexandra Groves
Baza. Deschidem orașul: Maria Duda, Alexandru Belenyi, Matei David
Ilustrații și idee: Maria Duda
Animație: Bogdan Orcula
Sunet: Andrei Nechifor
Grafica expoziției: Andrei Grosu, Artemisa Pascu
Bibliografie:
Paul Lahovary, Elemente monografice ale Pieței Amza
Willy Pragher, București, orașul contrastelor
Gheorghe Potra, Din Bucureștii de altădată
arhiva UAR,
Fototeca online a comunismului românesc,
Cineclic – 100 de lei și Buletin de București,
Andrei Pandele,
Agerpress,
reportajul foto al lui Tiberiu Lovin
planurile cadastrale
fostulbucureti.githubio
muzeuldefotografie.ro
[C.P.] AMZEI – o nouă destinație culturală în centrul Bucureștiului
The Institute, prin Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, a lansat vineri, 23 iunie, AMZEI – un program de expoziții, workshopuri și târguri, un demers strategic de revitalizare urbană a zonei Amzei prin intermediul economiei creative locale. Cartierul Creativ propune astfel generarea unei destinații culturale în inima orașului, dar și analizarea și pilotarea unor scenarii posibile de regenerare a Pieței Amzei.
Primele evenimente din program au fost lansate vineri, 23 iunie, ambele constând în două concepte expoziționale originale, ce urmăresc istoria zonei și a orașului, prin intermediul unor instalații interactive și de consultare publică, precum și a unor compoziții site specific: Amzei Atunci și Acum și Amzei (Re)Aranajată. De la Bob la Farfurie. Expozițiile reprezintă un prim demers pentru contextualizarea discursului despre potențialul pe care zona îl are pentru oraș. În cadrul acestor expoziții laborator, vizitatorii completează conținutul prin propriul aport, prin exprimarea opiniilor legate de maniera în care zona poate deveni mai vie, dar își creează și propriile compoziții artistice cu elemente specifice pieței.
Expoziția Amzei Atunci și Acum, dezvoltată de Cartierul Creativ, în parteneriat cu BAZA.Deschidem Orașul prezintă cele mai importante etape istorice ale Pieței Amzei și ale țesutului urban de aici, investigând maniera în care aceasta a evoluat, în paralel cu prezentarea unor istorii subiective și afective pe care rezidenții și antreprenorii de aici le au cu zona și încearcă să demareze totodată un proces de implicare și consultare publică despre potențialul zonei.
„Desenul a fost metoda de înțelegere a transformărilor Amzei, de observare a permutărilor de dinamici dintre utilizarea spațiului și mișcarea publicului, activarea și dezactivarea locurilor. Straturile suprapuse au fost gentil îndepărtate și reconstituite cu ajutorul planurilor istorice, fotografiilor aeriene, fotografiilor de epocă, amintirilor personale, și cu un pic de licență artistică proprie. Liniile și detaliile invită la împărtășiri care să le clarifice, să le recontureze cu precizie, ca o ademenire spre re-afecționarea față de un loc odată prețios, ca o pregătire a ce ar putea să redevină”, spune Maria Duda, arhitect BAZA. Deschidem Orașul despre expoziția Atunci și Acum.
Pe lângă expoziția dezvoltată în spațiul Amzei Creative Corner, vizitatorii au interacționat cu expoziția instalație realizată în colaborare cu Liana Popa – Amzei (Re)Aranjată. De la Bob la Farfurie – parte din demersul #AranajatedeLiana, și propune o descompunere și o (re)aranjare creativă a elementelor specifice pieței, printr-o serie de planșe și compoziții de mari dimensiuni, inspirate din elemente descoperite în Piața Amzei. Aceasta are o componentă interactivă, prin care vizitatorii își creează propriile compoziții originale.
-
+9
Totodată, prima ediție de AMZEI Market Makers s-a lansat sâmbătă, 24 iunie, și propune o selecție de antreprenori locali și artiști, ce completează oferta deja existentă în cadrul Pieței agro-alimentare, prin bijuterie, cărți, discuri, plante și obiecte de design. Primii antreprenori care au fost parte din AMZEI Market Makers sunt:
• Galeria Assamblage, care propune pentru Amzei Market Makers o selecție de designeri independenți locali și branduri de artiști consacrați, conceptuali, care apropie prin viziunea lor bijuteria de ideea de artă la purtător;
• Black Button Books, care îşi propune să informeze şi să inspire. Idei inovatoare, subiecte incomode, perspective inedite, argumentaţii solide și umor neiertător sunt lucrurile pe care Black Button Books le aduce comunității de cititori implicați
• Primitiv Plants, un studio local despre și cu plante, care vin cu o selecție atent curatoriată de plante cool, de sezon;
• Room21, care propune o selecție de peste 100 de produse, semnate de peste 50 de studiouri și entități creative din România;
• Sacosh spune povestea unui stil de viață în care plictiseala este transformată într-o oportunitate de a crea o realitate diferită prin fiecare alegere pe care o facem, pentru noi și pentru Planetă. Fiecare sacosh este confecționat dintr-o țesătură obținută prin reciclarea PET-urilor;
• Paper Traffic – aduce o ofertă editorială de la albume de fotografie, proză scurtă, poezie, nuvele și basme, gravuri și fotografii în ediție limitată. În weekend, vizitatorii au putut răsfoi în premieră un prototip de carte de bucate.
Prin crearea unei noi destinații culturale în inima orașului, demersul AMZEI propune să susțină antreprenoriatul creativ local, să genereze procese de co-creare și să faciliteze dialogurile interdisciplinare, care abordează teme legate de dezvoltarea urbană strategică, prin scenarii de revitalizare a spațiilor subutilizate și pilotează o parte dintre acestea în zona Amzei.
„Suntem mândri că suntem parteneri ai acestui eveniment care își propune să aducă împreună producători agro-alimentari, florari și diverși antreprenori și creativi locali. Evenimentul se încadrează perfect în strategia noastră de revitalizare a spațiilor urbane care nu sunt utilizate la adevărata lor valoare. Îmi doresc ca o zonă de tradiție a Sectorului 1, situată în plin centrul Capitalei, cum este Amzei, să renască și să fie un punct de atracție atât pentru bucureșteni, cât și pentru turiștii străini. Am convingerea că împreună cu industriile creative locale vom pune zona Amzei pe harta culturală a Capitalei”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
În paralel, tot demersul Amzei se axează pe trei direcții strategice de cercetare aplicată, traduse prin Urban Living Lab, respectiv:
• revitalizarea spațiilor subutilizate (de utilitate publică) prin procese de co-creare și co-guvernare;
• rolul ecosistemului economiei creative locale în aceste procese;
• interdisciplinaritate și rolul și importanța pe care piețele, lanțurile de distribuție de mâncare, mediul natural și comunitățile civice îl au în dezvoltarea urbană sustenabilă.
Acestea sunt integrate și urmărite în toate activitățile de pe parcursul anului, prin intermediul unei metodologii de cercetare aplicată dezvoltată alături de BAZA.Deschidem Orașul. Astfel, procesul presupune o serie de mese rotunde și întâlniri informale cu specialiști în dezvoltare și regenerare urbană, sociologi și arhitecți, a căror expertiză poate contribui direct la creșterea calității spațiului de utilitate publică din oraș și compun primul Urban Living Lab pe tema revitalizării spațiilor subutilizate prin intermediul economiei creative, cu focus pe Piața Amzei.
„Bucureștiul are nevoie de mai multe zone cu destinații culturale care să încurajeze schimbul de idei și care să provoace teme de gândire și să ajute la identificarea unor soluții pentru dezvoltarea urbană. Mă bucur pentru demersul de revitalizare a Pieței Amzei și sper ca în viitor să reușim să readucem la viață din punct de vedere cultural, mai ales, multe alte spații care să stimuleze dezvoltarea Capitalei„, spune Nicușor Dan, primarul general al Municipiului București.
Demersul AMZEI face parte din strategia de microzonare a Cartierului Creativ, care și-a propus identificarea și comunicarea a 5 zone de dezvoltare strategică ale Cartierului Creativ, respectiv:
• zona 1 – Amzei,
• zona 2 – Piața Revoluției (Calea Victoriei – Bd. Elisabeta),
• zona 3 – Sala Palatului (Str. Brezoianu- Bd. Elisabeta),
• zona 4 – Grivița (Str. Știrbei Vodă- Berthelot – Luterană),
• zona 5 – Buzești (Berzei- Berthelot).
Mai multe despre această grupare a zonelor cartierului puteți găsi în harta cartierului. Procesul de microzonare presupune o analiză a țesuturilor urbane, dar mai ales o mai atentă comunicare a organizațiilor și entităților creative din rețeaua Cartierului Creativ, din dorința de a genera alături de acestea spații de dialog și de a facilita procese de co-creare și proiecte interdisciplinare.
AMZEI face parte din inițiativele și demersurile semnate de Cartierului Creativ, un proiect de poziționare și de regenerare urbană, un ecosistem creativ în centrul Bucureștiului, o inițiativă The Institute, care își propune valorificarea și potențarea industriilor creative și a organizațiilor și proiectelor culturale din această zonă, din dorința de a contribui la creșterea calității vieții și din speranța că poate contribui la schimbarea narațiunii Bucureștiului, prin expunerea, promovarea și dezvoltarea scenei și a efervescenței creative locale.
AMZEI este un demers al Cartierului Creativ, un proiect The Institute
Prezentat de: Banca Transilvania
Susținut de: Primăria Sectorului 1
Partener strategic: Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București
Dezvoltat împreună cu BAZA.Deschidem Orașul
Articol conex:
