„Spraying History ” – apel deschis pentru 2 lucrări murale la Facultatea de Istorie a Universității București

În aprilie 2014, artistul Cristian Dârstar aka Akira Lord realiza pe peretele Facultății de Istorie a Universității din București o lucrare de mari dimensiuni în tuș care iliustrează invazia orașului Praga de trupele sovietice în august 1968, invazie la care nu a participat niciun soldat român. Proiectul a fost realizat de Miliția Spirituală în colaborare cu Ambasada Cehiei și Centrul Ceh din București – condus pe atunci de Rene Kubasek.

Acum, când Miliția Spirituală împlinește 18 ani de existență, îi sărbătorește lansând un apel deshhis pentru realizarea a două picturi murale pe pereții interiori ai Facultății de Istorie a Universității din București. Apelul e adresat artistelor și artiștilor cu preocupări și/sau portofolii relevante în domeniul graffiti și/sau artă murală, fie individual fie în colective artistice.

Lucrările vor aborda două teme majore ale istoriei recente a României:
– Revoluția din 1989;
– Fenomenul Piața Universității din 1990
și vor fi realizate cu tehnicile proprii artei stradale, respectiv graffiti, pe pereții dintre parter și etajul 1 (Revoluția din 1989) și dintre etajele 1 și 2 (Fenomenul Piața Universității din 1990) ale Facultății de Istorie a Universității din București.
Dimensiunile lucrărilor vor fi de ~ 10 m lungime x 6 m înălțime.

Echipa de proiect privilegiază soluțiile plastice care încurajează integrarea picturilor murale în ansamblul arhitectural al clădirii monument istoric a Facultății de Istorie. Frontul de lucru este peretele central dintre fiecare două etaje. Palierele nu sunt plane, comportă trepte (v. foto). Ambii pereți suport comportă ferestre: pe palierul dintre parter și etajul 1 o fereastră de cca 1,3 m lat x 1,7 m înalt (v. foto). Pe palierul dintre etajele 1 și 2 o fereastră de cca 1,3 lat x 3 m înalt. (v. foto). Ferestrele trebuie integrate ca element grafic în compoziție. De asemenea, deși lucrările vizează peretele central al fiecărui nivel, se recomandă ca unele elemente ale picturii murale să continue, parțial, pe pereții adiacenți.

Calendarul acțiunii este următorul:

  • 14 iunie: termenul pentru depunerea propunerilor; (constând într-un proiect la scara 1:10 și un portofoliu de lucrări);
  • 15 – 20 iunie: selecția juriului (compus din Florentina Nițu – decanul Facultății de Istorie a Universității din București; Nona Șerbănescu – artistă, manager cultural, Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane; Doina Vella – activistă de patrimoniu, manager de proiect, Mihail Bumbeș – istoric, președintele Asociației „Miliția Spirituală”).
  • 21 – 30 iunie: votul studenților pe cele trei variante selectate de juriu pentru fiecare temă.
  • 1 iulie: se anunță câștigătorii apelului.
  • 2 iulie – 24 august: etapa de pregătire internă a artiștilor.
  • 25 august – 30 septembrie: realizarea lucrărilor.

Regulamentul concursului se găsește aici.

Fotografiile reprezentând spațiul de lucru se află aici.

Lucrările câștigătoare vor fi premiate cu suma de 8.000 lei net/lucrare.

Propunerile vor consta într-un proiect la scara 1:10 și un portofoliu de lucrări (minim 3, maxim 5). Organizatorul pune la dispoziție conceptul istoric și o selecție bibliografică legată de cele două evenimente fiecărui aplicant interesat, pe bază de solicitare prin email la militiaspirituala@gmail.com. Pentru orice întrebări sau informații suplimentare persoanele interesate pot apela la managerul de proiect: Doina Vella – 0787 827 674.

Fiecare artistă/artist sau echipă de artiști poate depune o propunere pentru una sau ambele teme. Materialele (spray-uri) și schelele vor fi puse la dispoziție de asociația „Miliția Spirituală”.
Miliția Spirituală asigură cazarea artistelor/artiștilor care nu locuiesc în București și transportul doar pe teritoriul României.

Recomandăm candidaților din București să viziteze locurile înainte de a înainta o propunere. Pentru aceasta echipa de proiect așteaptă solicitări la adresa de email sau numărul de telefon indicate.

Proiectul „Spraying History” este conceput și realizat de Asociația Mișcarea civică „Miliția Spirituală” și este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

*Fb event

 

Sari la conținut