Spațiu public / privat, atunci și acum. Arca lui Noe, de Virgil Scripcariu

Sculptorul Virgil Scripcaru a anunțat recent că pentru expunerea lucrării sale Arca lui Noe pe Bd. Magheru între anii 2008 și 2015 trebuie să plătească, împreună cu Librăria Cărturești, 160.000 de Euro noilor proprietari ai terenului, ca despăgubiri petru folosirea sa, deși acesta era, pe atunci, domeniu public, cu statut de spațiu verde protejat(conform HCGMB nr.279/2000)

Republicăm aici un text din anul instalarii lucrării, publicat în revista nr, 61 din 2008, urmat de declarația lui Virgil Scripcariu privind situația actuală.

text & foto: Andrei Mărgulescu
2008

Lipsa spaţiului public apropriabil tinde să devină din păcate un specific bucureştean deoarece firescul raportării la semeni şi la oraşul pe care îl împărţim cu aceştia este astăzi de prea multe ori obturat de individualism.

În acest context, în faţa librăriei Cărtureşti de pe bulevardul G-ral Gheorghe Magheru, un obiect sculptural instituie o nouă şi interesantă relaţie cu oraşul. “Arca lui Noe”, opera sculptorului Virgil Scripcariu, este un obiect migrator, amplasat în decursul timpului în diferite contexte pentru a experimenta diversele relaţii de dialog care se stabilesc între sculptură şi amplasament.

Locul din faţa Cărtureştilor implică o dualitate: o primă relaţie cu librăria, devenită deja un reper cultural al oraşului, şi a doua cu spaţiul verde din faţa acesteia, alveola plantată ce lucrează cu spaţiul bulevardului.

 

Arca lui Noe de Virgil Scripcariu la Carturesti (1)

 

“Arca lui Noe” este un obiect ludic, fără pretenţii de monumentalitate, interpretabil, liber şi eliberator. Poate fi privit ca o materializare a spiritului librăriei în spaţiul public vegetal din faţa acesteia. Însă textura sa rezonează şi cu caracterul plantaţiei amplasamentului, camuflarea parţială în vegetaţie evitând explicitul, încurajând libertatea percepţiei. Amplasarea obiectului sculptural creşte calitatea spaţiului urban atât prin dialogul cu un reper cultural al oraşului cât şi prin relaţia formală “prietenoasă”, de neagresiune faţă de o alveolă verde a bulevardului G-ral Gheorghe Magheru.

Poate chiar mobilitatea acestei prezenţe sculpturale a salvat-o de tentaţia monumentalului, a rigidităţii, a eternităţii înţelese rudimentar, la propriu. În acest fel, arca cea fragilă propune o alternativă la obişnuitele gesturi eroice şi autosuficiente care agresează spaţiul public bucureştean.

 

 

Taxa de expunere pentru Arca lui Noe

Text: Virgil Scripcariu
10 martie 2021

160000 Euro este suma pe care, împreuna cu Librăria Cărturești, trebuie să o plătim celui care a devenit proprietarul terenului din fața clădirii de pe Blvd.Magheru. De ce? Pentru prezența lucrării Arca lui Noe pe acest loc, între 2008 și 2015. Reclamantul a cumpărat terenul împreună cu drepturile litigioase “prezente, trecute și viitoare”. Prin urmare, a avut dreptul de a ne acționa în instanță “sculptorul Virgil Scripcariu și Librăria Cărturești”. A cerut despăgubiri pentru folosirea terenului, la momentul când el nu era încă proprietar.

La momentul montării Arcei, decembrie 2007, terenul era domeniu public. Astăzi, 10 martie 2021, un executor judecătoresc a înștiințat cele două părți că în 24 de ore trebuie plătite sume care depășesc 160000 Euro, cuprinzând despăgubirile pentru folosirea terenului, cheltuieli de judecată și executare. La prima judecată, instanța a dat câștig de cauză pârâților, considerând că nu a existat niciun prejudiciu. La recurs, instanța a hotărât contrariul….

Arca lui Noe, lucrare de artă, a fost realizată pentru festivalul Europalia 2007, în cadrul programului Agorafoly, prin care 27 de artiști și-au reprezentat țările din Uniunea Eurpeană, expunând lucrări de artă în spații publice centrale ale orașului Bruxelles. Mi-a revenit atunci curtea Muzeului de Artă din capitala europeană, loc în care Arca a stat două luni. În timpul șederii la Bruxelles, am primit invitația de la Cărturești-Verona de a expune Arca în fața librăriei, pe un spațiu verde de 465 mp. Montarea s-a făcut în decembrie 2007. Arca a rămas acolo până în iunie 2015, devenind un reper urban. La acel moment hotărâsem să duc lucrarea într-o fabrică, în vederea restaurării. ICR Londra mă invitase să expun Arca la Leicester, pentru perioada campionatului mondial de rugby din acea toamnă. Până la urmă, primăria din Lecester nu și-a dat acceptul, invocând riscul de vandalizare. M-am mirat atunci, căci în sutele de săptămâni de la București Arca nu suferise nicio agresiune. În prezent, Arca este expusă în cadrul Fermei pedagogice, la Săbăreni, lângă București.

Știu, povestea pare ireală dar este adevărată, din păcate…

Sari la conținut