La Centrul Ceh București sezonul de primăvară continuă cu Fiction Tuesdays, programul dedicat cinematografiei cehe, care propune de această dată o retrospectivă a unuia dintre cele mai fertile și memorabile duo-uri din cultura cehoslovacă: scriitorul Bohumil Hrabal și regizorul Jiří Menzel. Între 17 martie și 7 aprilie 2026, în fiecare marți, de la ora 19:30, publicul este invitat la patru proiecții cu intrare liberă, reunite sub semnul unei colaborări artistice care a marcat filmul european al secolului XX.
Hrabal și Menzel au construit împreună un univers recognoscibil prin umorul ironic, umanism, atenție la oamenii obișnuiți prinși în vârtejul istoriei. Proza lui Hrabal, cu frazele ei ample și ludice, a găsit în cinemaul lui Menzel o formă vizuală care i-a păstrat spiritul și ritmul interior. Filmele din program sunt adaptări cinematografice după scrierile autorului și pot fi privite ca o retrospectivă a acestei colaborări: de la debutul care a adus Oscarul pentru Cehoslovacia, la filme interzise de cenzură, până la evocări nostalgice ale comunității și memoriei.
Programul debutează pe 17 martie cu Closely Watched Trains (1966), adaptare după nuvela omonimă a lui Hrabal și primul lungmetraj al lui Menzel.
Într-o gară din Cehoslovacia ocupată de naziști, tânărul Miloš Hrma traversează propriul proces de maturizare, în timp ce istoria își face simțită prezența în fundal. Între absurdul cotidian și tensiunea războiului, filmul compune un microcosmos al societății cehe, unde banalul și tragicul coexistă într-o ironie subtilă. Distins cu Oscarul pentru Cel mai bun film străin în 1968, rămâne una dintre operele definitorii ale Noului Val Cehoslovac.
Pe 24 martie este programat Larks on a String (1969), realizat la apogeul colaborării dintre Hrabal și Menzel.
Plasat într-un lagăr de „reeducare” din anii ’50, filmul urmărește un grup de marginali obligați să muncească într-un depozit de fier vechi, simbol al unei societăți care încearcă să-și rescrie trecutul. Cenzurat și interzis timp de două decenii, filmul a fost lansat abia după 1990 și premiat cu Ursul de Aur la Berlin. Acesta îmbină umorul tipic ceh cu o reflecție poetică asupra libertății și rezistenței culturale și rămâne una dintre cele mai politice creații ale regizorului.
Seria continuă pe 31 martie cu Cutting It Short (1981), adaptare după romanul autobiografic Postřižiny.
Într-un orășel dominat de ritmul dat de berăria locală, exuberanta Maryška animă o lume patriarhală, iar rutina comunității este zdruncinată de apariția unui unchi excentric, mare povestitor. Evocare a copilăriei lui Hrabal în Nymburk, filmul păstrează tonul memorialistic și exuberant al prozei sale și transformă viața cotidiană într-o celebrare a libertății personale și a bucuriei de a trăi.
Retrospectiva se încheie pe 7 aprilie cu The Snowdrop Festival (1984), un mozaic de personaje și întâmplări dintr-un sat de lângă Praga.
Fără o intrigă convențională, filmul surprinde rivalități mărunte, obsesii și ritualuri colective, compunând un portret ironic și tandru al comunității. Realizat în perioada „normalizării”, filmul continuă explorarea preferată a lui Menzel: comunitatea ca spațiu al memoriei și identității, unde anecdota devine formă de rezistență culturală, iar banalul capătă poezie.
Proiecțiile au loc la Centrul Ceh (Strada Ion Ghica, nr. 11, sector 3, București) și încep la ora 19:30.
Intrarea este liberă, iar accesul se face în ordinea sosirii, în limita locurilor disponibile. Filmele sunt subtitrate în limba engleză.
Pentru mai multe informații, urmăriți paginile de Facebook și Instagram ale Centrului Ceh București, precum și site-ul oficial.
Revistă / publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii
Articol în cadrul ediției „Toamna 2025 – Vara 2026” / Zeppelin/București/Online




















