Poezia în stradă, între Universități: ateliere Street Delivery Quinet 2019

atelierele quinet delivery

7-9 iunie 2019 @ Strada Edgar Quinet, București

Prin ediția din acest an, Street Delivery ne propune să scoatem poezia în stradă. Între 7 și 9 iunie, pe strada Edgar Quinet, dintre Universități, locurile de parcare vor deveni locuri pentru creație, poezie și „Ateliere Street Delivery Quinet”. Vom construi spații publice, versuri și legături între stradă, porticul și curțile interioare Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu și Universitatea București.

Text: I’M UAU
Identitate vizuală : Bianca Dumitrașcu, letterer & graphic designer.

Cum poți să scoți poezia în stradă? Ar fi mai multe moduri, depinde pe care îl alegi.

Literă cu literă e minuțios. Ca să nu se destrame nici textul, nici sensul, fiecare vocală e strânsă bine cu piulița. Așa că silabele se despart ușor, diftongii mai greu. La final se sortează pe categorii, în ordine alfabetică sau fonetică, de la minusculă la majusculă.

Cuvânt cu cuvânt e ceva mai simplu. Cuvintele se extrag ușor, că-s montate cu rost. Ca rândurile de cărți așezate pe categorii în librărie. Sau ca faianța. Singura problemă e că, din când în când, mai dai de câte o cratimă în care fragmente de cuvinte s-au înșurubat prea strâns. În cazurile astea, pentru deșurubat e nevoie de cheie fixă de 12 (12 pt).

Se poate și vers cu vers. Mai întâi dezlipești rima fixată pe cant și apoi iei măsura până ajungi la alineat… și tot așa, citind printre rânduri. Când versurile sunt albe, au capete “libere”, adică sunt prinse doar pe latura din stânga, aliniată la 90°. Slăbești tensiunea în șufa invizibilă care le ține pe toate și versurile alunecă singure până în notele de subsol. Similar se procedează și în cazul strofelor.

Bineînțeles, odată ce ai descompus poezia de pe raft ca să o recompui în stradă, nu știi sigur că rezultatul final mai e “ce-a vrut sa zică autorul”. Potriveala de sub porticul de la Mincu nu e aceeași cu cea din Modul. Mai ales când riști să nu-ți mai găsești cuvintele prin grămezile de șaibe și piulițe sau să-ți pierzi ideea prin trusa de scule.

De asta, poate cel mai sincer e să scoți poezia în stradă “pe de-a-ntregul”. Adică să montezi o pereche de roți sub bibliotecă și să scoți rafturile în stradă. Poate îi fixezi și o umbrelă, ca să vezi ce scrie pe ea când plouă texte. Să nu lași lași vreun capitol fără glisiere că rămâne sensu-nchis în sertar. Iar dacă la final ai prea multe note de subsol înseamnă că nu ai potrivit bine șuruburile. Dar astea sunt detalii, informațiile se găsesc oricum în manualul de instrucțiuni IKEA pentru poeți de duminică.

Ideea este ca în final, biblioteca pe roți să iasă din librărie, să ajungă în portic, apoi pe stradă. Iar dacă parchezi suficiente pe Edgar Quinet, cine știe, poate nu o să mai fie loc pentru mașini. Și așa poți să începi să construiești un pietonal din poezie:

 

Zeppelin la Quinet: colecția noastră, colecția voastră

Sunt cărți și numere din revistă din care nu mai avem nici noi exemplare. Însă, în majoritarea cazurilor am păstrat câte am putut pentru colecție.
Zeppelin vine la la Atelierele Street Delivery Quinet cu o selecție din această colecție. Cu materiale de actualitate fierbinte ce au devenit istorie recentă. Cu foarte tineri arhitecți care astăzi sunt celebri. Cu Siza, Herzog & de Meuron, OMA, Campo Baeza, Miralles. Cu arhitecți mai puțin cunoscuți dar spărgători. Cu maeștri ca Barragán, Terragni, Erich Mendelsohn și Corbu. Cu Șerban Sturdza & Prodid, Starh, Dorin Ștefan & DSBA, Radu Mihăilescu, Anamaria Goilav, Anamaria Zahariade, Marius Miclăuș, Attila Kim, Oana Bogdan, ADN BA, Justin Baroncea, Planwerk, SYAA , cu regionalismul critic din Transilvania – care pe atunci nu erau la modă, cu concursuri ale căror premii între timp s-au construit.
Cu România de la oraș și cea de la țară, cu cea a inovației, cu arhitectura și urbanitatea din centrul și sud-estul Europei.
Cu lucruri minunate și altele, dar despre care trebuia și trebuie vorbit.
Aducem cărți și reviste și le împărțim cu voi.
Gratis.
Va exista însă posibilitatea de a dona dacă și cât vreți, la alegere pentru unul dintre cele două proiecte pe care le susținem cu entuziasm :
Intervenția de urgență la ansamblul „Băile Neptun”, în cadrul „Herculane Project”, coordonat de către Asociația LOCUS.
Salvarea frescei bisericii de lemn din Urși, un proiect al Fundației Pro Patrimonio
*Fb event

 

PUZZ_ LIT. Joc de stradă: puzzle cu literele poeților dispăruți

 

Mugur Grosu și I’M UAU au pus de un puzzle literar și ne îndeamnă la rememorare.
7 jocuri stradale de puzzle. 7 poeme care așteaptă să fie readuse la lumină. 7 poeți recent dispăruți:

Adrian Diniș (1986 – 2018), Mircea Țuglea (1974 – 2017), Traian T. Coșovei (1954 – 2014), Nina Cassian (1924 – 2014), George Vasilievici (1978 – 2010), Constantin Virgil Bănescu (1982 – 2009), Mariana Marin (1956 – 2003)

Jocurile de puzzle sunt compuse din plăci de faianță pe care sunteți invitați să le îmbinați pe asfalt pentru a descoperi poemele celor 7 poeți recent dispăruți.

Plăcile de faianță sunt recuperate din resturile proiectului pilot GEST, de reabilitare a grupurilor sanitare din Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”; acestea fuseseră reciclate din depozitul de capete de stoc și deșeuri ale companiei „Delta Studio”, fiind selectate de st. arh. Mihaela Butoi, st. arh. Bianca Mușatescu, arh. Ioana Trușcă și arh. Justin Baroncea.

*Fb event

 

Mural Gang by Ion Barbu.

 

Artistul Ion Barbu vine de pe Planeta Petrila să repicteze gangul ce conectează strada Quinet și curtea UAUIM.

Mural Gang e un concept inițiat de Justin Baroncea, care se schimbă în fiecare an: gangul e repictat de un artist care păstrează câte un „martor” din pictura anterioară. În 2018 gangul a fost pictat de street-artistul Pandele.

Nu se putea găsi o temă mai potrivită pentru artistul petrilean, unul dintre cei mai mari caricaturiști politici români, ale cărui preocupări se extind mult în afara acestui tip de artă grafică. Manifestările sale civice au devenit din ce în ce mai vizibile, în parte datorită documentarului „Planeta Petrila”, câștigător al premiului Gopo în 2018, în care demonstrează că una dintre cele mai bune alternative pentru orașul minier Petrila, odată cu închiderea minei, o reprezintă cultura. Experimentele artistice ale lui Barbu, în logica aceleiași demonstrații, se întorc mult în timp. În 2006, artistul a inițiat o acțiune artistică, publicată ulterior de editura Polirom în „Antologia poeziei românești la zid”. În timpul unei „tabere de noapte”, cu o trimitere simbolică la mineriade, un grup de oameni de cultură apropiați artistului agresează prin poezie orașul Petrila: zidurile orașului sunt inscripționate cu versuri din Ileana Mălăncioiu, Nora Iuga, Nichita Stănescu, Ruxandra Cesereanu, Dan Stanciu, Șerban Foarță, Robert Șerban, Marta Petreu, Iolanda Malamen, Gellu Naum, Gabriela Melinescu, Ana Blandiana, Florin Iaru, Mariana Codruț, Leonid Dimov, arătând locuitorilor capital simbolic alternativ al orașului.

*Fb event

 

*Atelier de merindare: Stardust Architects ne cheamă să conturăm posibile tipologii de merindare în cadrul orașului de astăzi, prin schițe, texte și machete, pornind de la locurile străzii Quinet.

*Tur ghidat: Palier.ro ne ghidează printr-un tur participativ al atelierelor de reparații din zonă, al istoriei clădirilor și străzilor care le găzduiesc. Inscrierile se pot face până la data de 7 iunie, trimițând numele si telefonul la adresa: contact@palier.ro

*Smart Up: BAZA propune o cercetare pe două planuri (prin joc-dezbatere și testare practică a unor prototipuri) a ceea ce înseamnă mașina personală ca spațiu urban și normalizarea mobilitiății în București pentru toți utilizatorii săi.

*Atelier „Structuri imaginate” – de-a arhitectura cheamă copiii să se joace și să experimenteze cu limbajul arhitectural

*Workshop-uri inovare: Hub Inovativ Arhipera vin cu piese LEGO și îndrumă copiii în procesul creativ

*Cultura pe bordură: Cenaclul literar “Enigma” așteaptă pietonii la o ședință informală de cenaclu, o “masă rotundă” la care se vor citi, compune și comenta poezii și proze scurte.

*Atelierele The Plot: cum să ne facem propriile carnețele și agende din hârtie reciclată, cum să ne printăm tricourile, de la design la presă, cum se taie si graveaza Laser, și cum se printeaza 3D, strat cu strat – ne învață THE PLOT.

*Atelier de bean bag-și: CristinaCristina ne învață cum să ne facem proprii bean bag-și, pe care putem să-i luăm acasă sau să-i donăm orașului.

*Atelier de colaje: Fundația Arhitext invită copiii de toate vârstele să realizeze colaje dadaiste, folosing ca materiale numere vechi și noi ale revistei.

*Atelier Papier – Mâché: Dan Adrian Ionescu transpune poezia în hârtie și ne învată cum să facem asta în tehnica Papier – Mâché

*In a Space Continuum: Augmented Space Agency ne invită la un workshop în care vom re-evalua si re-contextualiza strada Quinet printr-o prismă digitală, folosind realitatea augmentata si captura 360′

*Cartierul Creativ:
– pregătește o zonă de relaxare în aer liber dedicată lecturii, de unde poţi lua ce-ţi place acasă dacă laşi o altă carte în schimb
– aduce expoziția de afiș PosterJam Offbeat x Creative Quarter Design Festival la Facultatea de Arhitectură
– pune muzică pe terasa de la Modul Cărturești
– vă cheamă la desenat trotuare cu cretă

…mai multe aflăm la fața locului, pe 7-9 iunie !’

*Fb event general

 

Atelierele SD Quinet vor fi urmate de evenimentul Street Delivery 2019 — Poezia e în stradă!, care va avea loc un weekend mai târziu, 14-16 iunie, pe strada Arthur Verona.

Street Delivery București este un eveniment organizat de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România, proiect strategic OAR finanțat prin #TimbrulDeArhitectură

Sari la conținut