Rockwool

#OrașVandalizat. Vandalismul instituțional, de comunicare și antreprenorial

Ce e graffiti, ce e street art-ul? E bine sau e rău, e fenomen artistic sau stricăciune? Care e răul cel mai rău, tag-ul sau polistirenizarea? Ce putem pune sub semnul vandalizării? Putem face ceva? Sunt câteva dintre întrebările temei de cercetare #OrașVandalizat lansate de colegii noștri de la Graphic Front, care au strâns aproape treizeci de puncte de vedere, pe care le vor publica în serial, până la începutul lui martie.

Invitații sunt de specializari și vârste diferite – absolvenți de liceu, studenți, arhitecți, artiști plastici, fotografi, peisagiști, designeri, publicitari, scriitori, manageri culturali, curatori, antreprenori. Prin urmare, e posibil ca la capătul acestui demers să avem cea mai agregată și mai echilibrată percepție despre vandalismul urban, una cum n-am mai avut până acum. După parcurgerea întregului material e posibil să putem înțelege vandalismul în toate formele lui și chiar să putem articula un punct de vedere propriu. “  –  Ciprian N. Isac.

Iată mai jos contribuția colegului nostru la temă:

 

Text: Constantin Goagea
Foto: Mugur Grosu

 

Ce consideri ca fiind vandalism?

Phhh…eu tot mă gândesc la asta. Bine că e scurt formatul și nu facem aici o dizertație de doctorat. Dar totuși. avem vreo trei tipuri majore în București: 1. vandalism involuntar la răscruci de drumuri zis și instituțional 2. vandalism de comunicare cu subspeciile DIY și cel tehnologic 3. vandalism de prosperitate/ antreprenorial. De la mic la mare.
Așa. Acuma să mă explic

1. Vandalismul urban instituțional

…aka ăla făcut de primării & regii din hărnicie, cu tovarășu’ director în frunte. Ăsta e cel mai grav și probabil, structural, foarte adânc, nu avem cum să-l dregem vreodată. Dar măcar să-l arătăm cu degetul. Aici intră la socoteală toate instalațiile de apă, gaz, electrice, dar și semnalizarea circulației, mobilierul urban, contianerele de gunoi. În orice intersecție de stradă sunt scoase toate – da’ toate la vedere, în exces – cofrete electrice și cutii tehnice de tot felul, guri de vizitare, stâlpi de semnalizare, toate puse așa în drum. Țevile de gaze? bănuiesc că suntem singurii din galaxie care avem așa ceva pe toate fațadele. Bulgaria sau Japonia de ex au cutremure mai babane ca la noi și nu am văzut o țeavă de gaz pe nicăieri. Fac toți turism în România să le vadă. Vandalismul constă clar în modul în care toate cele de mai sus desfigurează străzile și clădirile la o scară nemaivăzută, ocupă ilegitim locul pietonilor/utilizatorilor de drept ai spațiului public și le impun acestora un comportament riscant și obositor.

IMG_9454

 

2..Vandalismul de comunicare în spațiul public.

Există unul DIY –  al lui NU, de exemplu “nu parca”, în care e nevoie de un urlet grafic pe stradă, se scrie cu vopsea pe poartă, pe perete, sau se pune un bidon și o navetă spartă ca să-ți protejezi liniștea unei parcări. Tot DIY e și vandalismul ăla cu lipiciul, imprimanta & scotch-ul, care este atât de extins că nici măcar nu se mai percepe, nu se mai distinge. Aici intră, bineînțeles, toate mesajele scoase la imprimantă și lipite peste tot în oraș direct pe stâlpi, pe clădiri, pe semnele de circulație, pe vitrine, pe uși, pe pereți la exterior sau interior. E un contiuum. Toată lumea are ceva de zis sub formă lipită: închiriez garsonieră, vând păr, moloz și balastru, intrarea pe nu știu unde, sau achitarea parcării, nu sta pe gard, mergi pe dreapta, ține-te de balustradă, s-a pierdut un câine, și un infinit de afișe cu concerte puse în straturi mai groase ca Getica lui Pârvan ca să facem o comparație ușor de înșeles. Zic să ne uităm așa la fenomenul ăsta cu lipiciul și imprimanta. E scăpat din orice norme, tot orașul e plin de hărtii și hărtiuțe cu mesaje pline de umanitate de altfel și cu resturi de scotch/clei. Există și unul tehno, nu? Tonele de cabluri de internet și de telefoane care ne distrug cerul și fațadele clădirilor, dar na, modernizarea comunicării e importantă. Există și vandalismul comunicării de agenție, la care numa snobii strâmbă din nas, al banerelor întinse cu sfoară de garduri sau direct de clădiri – omorând fațadele și spațiile urbane, blocând privirea în mai toate direcțiile posibile. Asta cu banerele…e boală grea. Un material ieftin, care arată e ieftinătură, și, când este atârnat cu sforile alea penibile care atârnă e semnul unei sărăcii triste, care se umple de praf și se decolorează.

 

3. Vandalsimul prosperității/upgrade-urilor/antreprenorial.

Aici aș băga aerele condiționate. Nu doar clădiri noi sau vechi făcute praf, cu găuri și cu tuburi de-alea albe, care ies peste tot, cu aparate exterioare pline de praf, dar de-acuma sunt străzi întregi. Nici măcar nu e careva să zică bre puneți-le toți pe dreapta la distanță egală, măcar să vedeți că va fi mai bine cu un pic de ordine între ele. Fiecare unde a avut loc. Mai sunt alea de la magazine care ies în stradă. Unu că dai în ele, ori cu capu ori cu picioarele, doi că te suflă cald în față cu aerul respirat de cei dinauntru, trei dacă scapi de astea totuși, niște picături de zoaie prinzi de la unele de la etaj. Bleah. Comportament vandalic. Distrugere scăpată de sub control, la tot omul și la case mari vorba aia. Tot la acest tip de vandalism mai e cel al firmelor, luminoase sau nu. Suporturi urâte, dimensiuni care seamănă a urlete (adică băăă, tu știi băă cine suntem noi băă?), grafică nefericită. Dar măcar pe astea le salvează umorul involuntar sau asumat…cum naiba să nu râzi la Robin Food și la Analor ?..Ana și Loredana…presupun/sper.

 

 

Ce poate fi considerată intervenție artistică?

Na, în condițiile în care avem așa un oraș poluat și agresat vizual de nu se mai ințelege nimic din el, a face distincția între un tag dat de un mocofan cu un tub de spray inutil atașat la oricare dintre cele 4 picioare stângi pe care le are și un stencil mic și inteligent care te face să zâmbești interior cred că atinge o nișă micronică de cititori și consumatori ai orașului. Parcă văd în Bucureștii din anii 90 și 2000 pe la început. când singurele forme de street art erau Malone Muistu’, mă-ta sau Alzdam scrise cu sprayul peste tot, și-n toiul acestor inepții apăruseră primele stenciluri adevărat artistice ale lui Alexe, alea cu ștekeru și Emotion loading (o țigară care ardea), da și Eminemu lui Nancă (era portretul lui Eminescu) pe care le-am iubit. Erau date în centrul vechi mult înainte de-a ști cineva al cui centru e ăla și ce înseamnă un stencil. Intervenție artistică urbană nu e doar cea spontană a unui spray, dar poate fi și ceva elaborat și bine executat precum un videomapping bun, un proiect de AR, un poster, un colaj, un sticker, un mural, ca să nu mai zic de performence și instalații diverse. Și ingredientele care îl pot defini pe gestul acela ca intervenție artistică pot fi și ele foarte diverse de la relevanță socială, politică, culturală, cantitate de inteligență sau umor, pân la chestii mai de bucătărie cum ar fi calitatea ilustrației, tipul de font, locul în care e făcut, scara și dacă are sau nu intenții rele cu spațiul public, ca să enumăr câteva la întâmplare. Nu orice 4 litere scrise pe perete sunt egale cu operele lui Banksy. De cele mai multe ori nu e nimic altceva decât un urlet vandalic. La Barcelona că tot întrebai, există așa un fel de etică a street-artiștilor, se dă cu spray-ul doar pe obloanele metalice ale magazinelor din parter și mult, mult mai rar pe apareiajul de piatră sau tencuiala clădirilor, adică nu arată totul așa de urât și indistinct murdar ca la Micul Paris. În rest calitatea artei în spațiul public și calitatea propriuzisă a spațiului public din Barcelona ar trebui să fie predată la școală ca model.

 

 

Ce crezi ca s-ar putea face pentru a proteja clădirile (istorice)?

Am câteva idei dar niciuna nu e magică și nu este de la sine înțeles că funcționează așa ușor.

1.Puterea exemplului e importantă, deci best practice sharing și advocacy sunt începutul. Orice inițiativă care reușește să scoată plus-valoare din salvarea și refuncționalizarea clădirilor istorice mi se pare că trebuie promovată, evidențiată, mângîiată pe cap. Dar de la “uite alții cum fac”, sau de la exemple răzlețe m-ar bucura ceva așa să vină unii și să zici wow. Uite un gând bun și o sugestie: corporațiile mari și băncile cred că ar putea să-și facă un scop declarat din salvarea unor clădiri emblematice mari ale orașelor noastre dacă vor să le iubim. Și ei sunt locuitori ai acestui oraș, și ei vor să trăiască într-un loc frumos și cu identitate. Să le cumpere și să și le facă sedii sau să le dea un sens. S-o mai lase pe aia cu e mai scump să construiești de nou că miza e cu totul alta. Dacă vor să ne arate că-și iubesc comunitățile și că se integrează bine în cultura locului să dea banii pe ceva ce e important nu doar ptr fundu lor dar să fie ceva să ne bucurăm toți. Tot bani mulți-mulți îți trebuie și dacă faci o construcție nouă și dacă salvezi una istorică. Dar dacă ne uităm la o politică de-asta pe termen lung în care jucătorii ăștia mari cu bani mulți râvnesc la încrederea populației, la respect și la prestigiu de ce s-ar feri de clădiri istorice?Din nou o paralelă cu Barcelona, unde salvarea clădirilor istorice și redarea lor către oraș prin funcțiuni muzeale sau culturale înseamnă mândrie și excelență – exemplul cel mai la îndemână e evident cu banca LaCaixa cu Caixa Forum, Cosmo Caixa și Palau Macaia.

2.Autorități, legi, organizații profesionale, ONG-uri. După alegerile astea noi să zic că bate un pic de vânt cu optimism pentru problema clădirilor istorice. Mă bucur că-l avem pe Nicușor Dan primar general și începutul unei administrații cu echipe de oameni care știu ce înseamnă urbanitate cu adevărat și importanța patrimoniului arhitectural istoric. Și ca să fiu mai precis, acești oameni pe care-i avem acum la Primărie înțeleg urbanitatea și la nivel teoretic discursiv, au un vocabular și văd că au repere de dezvoltare modernă a orașului, sunt conectați la valori și discursuri academice din lumea normală nu de la prostia gospodarului activist de partid. Știți ce zic. Așteptăm acțiuni concrete pentru protejarea și încurajarea recuperării patrimoniului, legi aplicate corect, stoparea demolărilor de monumente șamd. În timpul ăsta m-aș bucura de orice progres și avânt al tuturor organizațiilor profesionale sau private care militează pentru identitatea orașelor, că vorbim de Institutul Patrimoniului, de Ordinul Arhitecților, de Uniunea Arhitecților, sau alte ONG-uri care au proiecte punctuale sau strategii și politici mai mari, cred că au acum un partener de construit dialog și de instituit modele de practici valide în domeniul ăsta.

 

IMG_9032

 

Curator și designer de expoziții, Constantin Goagea trăiește la București și la Barcelona, jumi-juma, și de câte ori e în avion între cele două orașe, se gândește, compară și măsoară diferențele culturale și urbane dintre cele două. Și zboară ceva. Uneori încearcă să și conecteze cele două lumi pe care le locuiește, prin expoziții, conferințe sau diverse articole în revista Zeppelin pe care a întemeiat-o acum mai bine de 10 ani alături de Ștefan Ghenciulescu și Cosmina Goagea.

Mulțumiri
Dragoș Dogaru – Inițiator și coordonator București: Modernism Art Deco.
Proiect susținut de Atelierul de Grafică – București. PR & redactor materiale: Petra Torsan
Coordonator/ stre-curator Ciprian N. Isac – Graphic Front.ro

Urmăriți pe Graphic Front #orasvandalizat pentru toate articolele care sunt și vor fi publicate pe această temă.

Sari la conținut