Intro: Modern prin omisiune chibzuită. Virtutea abstinenței.
Text: Cosmin O. Gălăţianu
Facem o observație asupra operei din afara acesteia:` este limpede că raportarea la operă, la lucrătură, are și ea modernitatea ei. Cu alte cuvinte, felul cum este privită opera, bunăoară opera de arhitectură, îi legitimizează sau nu modernitatea. O astfel de privire, recentă spunem noi, s-a răsucit către un tip de arhitectură care convine (și aici ne referim cu precădere la arhitecți) prin justețea-i implacabilă.
La Uwe Schröder este seducătoare justețea unei loialități față de proiectul de arhitectură, natura sa ordonatoare și totodată ceea ce am putea numi virtutea abstinenței. Sub semnul acestei rețineri însă, ne vom reprima, de asemenea, reflexul de a ne referi la raționalism german, raționalism italian, jumătatea anilor șaizeci, Ungers, etc. pentru că abstinența la Schröder nu rezidă, nădăjduim, în raportarea la un context istoric ca la un artefact ci, mai cu seamă, în reîntoarcerea către un concept inaccesibil al originii.
Spunem abstinență fiindcă avem de-a face cu un arhitect care își refuză din capul locului nevoia interioară de a compune, ca o eschivă în fața unui autosabotaj, și caută situarea într-un inițial al proiectului, în ceva ce preexistă.
Sigur că, dacă ne gândim că în Bonn regăsim o mare parte din lucrările lui, dintre care și cea prezentată aici, Uwe Schröder se precede pe sine. Totodată, a zăbovi într-un loc este prin excelență un instrument de înțelegere a orașului, iar afundarea sistematică în spiritul lui se face în mod fundamental prin construcție (deci prin rețesere și completare).
*foto 2: Uwe Schröder – Haus Hundertacht, Bonn
Acest proces de întregire a împrejurului prin legături și simplificări succesive în țesut, ca în cazul coprezenței axiale dintre Haus Hundertacht, Haus Clement și Galerie und Atelierhaus (prezentată în articolul de mai jos), se răsfrânge inevitabil asupra spațiului inteior, conferindu-le totodată și măsura lucrurilor.
*foto 3: Uwe Schröder – Haus Clement, Bonn
De la orașul mărginit la piață și de la incintă la celula casei, tipurile de relații între elementele constitutive sau dintre înauntru și în afară sunt, în mod esențial, aceleași, lucru care dă seamă reducției frapante în limbajul lui Uwe Schröder și deschide calea către fascinația totalității:
A sta în pătrate nealterate, în secțiuni tip-zigurat cu retrageri (sau avansări) succesive echivalente sau în fațade cu fereastră unică înseamnă a te deroga deliberat dar rezonabil de la a mai adăuga ceva în plus, fapt ce ar fragiliza proiectul sau chiar l-ar contrazice.
Totuși, există un dozaj în această parcimonie a expresiei precum și o compensare absolut necesară și meritată: la interior se reinstaurează o arhitectură a familiarului, cu camere, saloane, lumini, culori și texturi ale unei domesticități la scară umană.
Galerie & Atelierhaus
Text: Rainer Schützeichel
Foto: Stefan Müller, Berlin
(foto 1 (sus): Vedere dinspre stradă. În dreapta, casa-atelier, în centru și retras, sanatoriul din secolul 19)
Clădirile galeriei și studioului de la Lotharstrasse preiau și cumva relevă ca privite printr-o lupă complexitatea tipurilor spațiale urbane, de la piețe la curți și spații interioare semi-publice și private.
Ansamblul este amplasat în imediata vecinătate a Haus Hundertacht (foto 1) și se confruntă cu același context eterogen, la care reacționează într-o primă fază prin codarea spațiilor exterioare.
*Plan de situație
În timp ce locuința pomenită reflectă ideea de oraș prin parcursul liniar printr-o secvență de camere, această pereche de case, extinsă prin încadrarea în centrul său a unui sanatoriu din secolul al 19-lea, pentru a forma o triadă, reprezintă o piață separată de stradă.
*Vedere către galerie
Această piață, având curți interioare parțial adâncite în jurul corpului galeriei, adăpostește viața publică dintre clădiri. O bază de bazalt, în care sunt integrate din loc în loc bănci, leagă clădirile una de alta.
*foto stânga: Privind dinspre porticul galeriei către casa-atelier și către stradă; foto dreapta: Galeria
Acest soclu devine parte din clădirile galeriei și studiourilor, dar și din porticul și scara exterioară din clădirea veche, ajungând de asemenea la parterul casei învecinate de la capătul terasei din nord-vest. Astfel, materialul htonic leagă clădirile de mediul urban.
Clădirea studioului de lângă stradă continuă o serie de clădiri rezidențiale către o articulare a unui front închis cu un sistem urban deschis, în timp ce clădirea galeriei este retrasă către pantă, arătând calea către centrul ansamblului. Marcată simbolic prin brațul grinzii în consolă a liftului de marfă, ea adăpostește operele de artă în aripa sa de expoziție pe două niveluri. Prin contrast, clădirea studioului este orientată către stradă și are destinații mai private. Prin urmare, este amplasată în fața pieței interioare, servind drept un fel de filtru către spațiul străzii.
*Secțiune longitudinală
*Secțiune prin casa-atelier
*Secțiune prin galerie
*Plan parter
La fel ca în cazul Casei Hundertacht, alegerea materialelor funcționează la un nivel simbolic care îndeplinește, mai presus de toate, o sarcină urbană: În interiorul clădirii galeriei, podeaua fină de lemn și piatră înnobilează exponatele, dar puterea sa reală derivă din spațiul exterior, în care baza leagă una de alta clădirile, integrându-le în context.
*interior galerie
Info & credite
DE PROIECTE
Loc: Bonn
Proiect și execuție: 2009–2015
Colaboratori: Christof Berkenhoff, Matteo Casola, Stefan Dahlmann, Matthias Hiby, Till Robin Kurz, Christoph Lajendäcker, Paolo Marra, Olga Rausch, Kerstin Rothmann, Luca Sirdone, Christa Wigger
